Oda este o specie a poeziei lirice in care autorul preamareste limba , pop sau o pers. , un eveniment, un moment istoric etc. .
Oda incepe si se termina cu vocative.
Desi limbajul este presarat cu termeni muntenesti, ideile si metaforele sunt impresionante.
Prin epitetul "grai tamaiat" poetul evidentiaza faptul ca limba are numeroase nuante.
Metafora "catuie de petale" aseamana limba cu o floare, deasemenea met "vant batran" se refera la vechimea limbii, iar met "cu mierea-n spinare" se refera la dulceata sonoritatii acestei limbi.
Verbul inventat chiar de autor "mi-a ciobanit" semnifica faptul ca gandul a colindat meleagurile limbii romane.
Armonia limbii romane, caracterul ei melodios, sunt descoperite de poet in undele racoroase ale paraielor si in sunetul prelung al buciumului.(Serpi de racoare verde-n paraie,
Carari de bucium lung te stretaie)
Teritoriul intins al limbii romane este numit met "sesul",acest vocabular amplu este strabatut in lung si in lat de curiozitatea si setea de frumos a oamenilor care o vorbesc.
