Cadrul este orasul de provincie, cu parcuri solitare, cu fanfare militare, cu cafenele sarace, cuprinse intr-o realitate demoralizata . Alaturi de figurile proiectate pe acest fundal : copii si fecioare tuberculoase, o palida muncitoare, poetul insusi, ratacind fara sens, facand gesturi absurde, devin personaje : toamna, somnul, plansul, golul, frigul, tristetea, umezeala, raceala, nevroza, primavara .
Bacovia incepe prin a evoca orasul de provincie somnolent, amantii care merg la gradina sa asculte fanfara militara, vantul care poarta prin piata dezolata hartii si frunze de-o valma - plictisul provincial, cu alte cuvinte Ce trista opera canta
Fanfara mmilitara
Tarziu in noapte, la gradina .
Si tot orasul intrista fanfara militara.
Plangeam, si rataceam pe strada
In noaptea vasta si senina ;
Si-atat de goala era strada -
De-amanti gradina era plina ; catedrala ce se ridica peste toate impungand cu trufie cerul, in vreme ce copacii se scutura de frunze : Se uita in zari catedrala,
Cu turnu-i sever si trufas ;
Gradina orasului plange
Si-arunca frunzisu-n oras
E toamna . metalic s-aud
Gornistii, in fond, la cazarma. Peisajul samanatoristilor, campul, vitele, talangile, pacla toamnei prin livezi este prezent si in poezia lui Bacovia : E-n zori, e frig de toamna,
Si cat cu ochii vezi
Se-ncolaceste fumul
Si-i pacla prin livezi.
Rasuna, trist, de glasuri,
Campiile pustii, -
Si pocnet lung, si chiot
Se-aude-n deal la vii.
C-un zmeu copii alearga,
Copil, ca ei, te vezi
Si plangi . si-i frig de toamna .
Si-i pacla prin livezi.
Dar in astfel de imagini ale tristetii provinciale, Bacovia isi face curand o atmosfera proprie, intemeiata nu pur si simplu pe sentimentalism ca la Demostene Botez, ci pe o dezorganizare sufleteasca. Astfel, melancolia devine deznadejde, plictisul - suferinta . Ce e dintr-o data bacovian sunt nervii : Orasul luminat electric
Dadea fiori de nebunie -
Era o nopte de septembrie,
Atat de rece si pustie ! Poetul evoca din ce in ce mai insistent vremea de plumb, toamna cu ploi ce cad, pe case si in suflet : Da, ploua cum n-am mai vazut ..
Si grele talangi adormite
Cum suna sub suri invechite !
Cum suna in sufletu-mi mut
Oh! plansul talangii cand ploua ! Ploaia e taraitoare, de o monotonie care da nevroze. Toamna e anotimpul ftizicilor : E toamna, e fosnet, e somn .
Copacii, pe strada ofteaza ;
E tuse, e planset, e gol . Si-i frig, si bureaza . La Bacovia, boala se transmite amurgului, frunzelor, parcului devastat, fatal : Mancat de cancer si ftizie
Patat de rosu, carne-vie . Pe strazi, amantii mai bulnavi, mai tristi, fac gesturi ciudate , un nebun racneste in gradina publica , un palid visator s-a impuscat ; oamenii merg ca-n vis vorbind singuri. Astfel s-a instalat o stare specifica, si anume delirul : Pe drumuri delirand,
Pe vreme de toamna,
Ma urmareste-un gand
Ce ma indeamna :
Dispari mai curand ! Poetul face gesturi fara nici un fel de sens : In casa iubite de-ajung
Ei zgudui fereastra nervos,
Si o chem ca sa vada cum ploua
Frunzisul in targul ploios .
Dar iata si-un mort evreiesc ..
Si ploua, e moina, noroi
In murmure stranii semite
M-ajung si eu in convoi.
Si nimeni nu stie ce-i asta . Sentimentul dominant e de totala incomunicare. Poetul trece zadarnic pe sub fereastra iubitei : Orasul doarme ud in umezeala grea.
Prin zidurile astea, poate, doarme ea -
Case de fier in case de zid,
Si portile grele se-nchid .
Un clavir inga-ncet la un etaj,
Umbra mei sta in noroi ca un trist baraj -
Stropii sar,
Ninge zoios;
La un geam, intr-un pahar,
O roza galbena se uita in jos .
Simbolismul poetului e acela din traditia sumbra a baudelarismului, care a cantat ploaia insinuata, rece, provincia, uratul funebru, monotonia burgheza, tristetea autumnala : Ploua, ploua, ploua
Vreme de betie
Si s-asculti pustiul
Ce melancolie!
Ploua, ploua, ploua . ; Da, ploua cum n-am ami vazut .
Si grele talangi adormite, Cum suna sub suri invechite ! Cum suna in sufletu-mi mut !
Oh, plansul talangii cand ploua ! Prototipii lui Bacovia sunt Rodenbach, Rimbaud si Verlaine . Cadavrele intrate in putrefactie sunt o reminescenta din Baudelaire, iar toamnele insalubre, tusea si ftizia vin de la Jules Laforgue, care se pare ca avea tuberculoza ( E toamna, e fosnet, e somn,
Copacii, pe strada, ofteaza ;
E tusa, e planset, e gol . ; Un bolnav poet, atacat
Se plimba tusind pe la geamuri -
O fata, prin gratii, plangand, Se uita ca luna prin ramuri ) . Tema plictisului duminical si provincial e mai putin dezvoltata de poet. Umiditatea pluviala de la Rodenbach ia la Bacovia aspecte infernale si se observa o adevarata teroare de apa trista, ostila, care contamineaza tot, un sentiment fizic de insalubritate : Taraie ploaia .
Nu-i nimeni pe drum :
Pe-afara de stai
Te-nabusi de fum ; Nu e nimeni . ploua . plange o cucuvaie
. Vai, e ora de-altadata, umbre ude se-ntretaie
Si-n curentul unui gang atipesc, plin de ploaie . Ploaia si ninsoarea nelinistesc prin durata si imensitate : E noapte uda, grea, te-neci afara ; Ploua, ploua, ploua
Vreme de betie -
Si s-asculti pustiul
Ce melancolie !
Ploua, ploua, ploua . ; Si toamna si iarna
Coboara amandoua :
Si ploua si ninge
Si ninge si ploua .
Afara ninge prapadind . ; Ninge secular . ; Ningea grandios in orasul vast cum nu mai este,
Ning la cinematografe grave drame sociale, Pe cand vantul hohoteste-n bulevarde glaciale . .
Penetratia umezelei peste tot, atmosfera cetoasa care inabuse, crasmele umede, murdare, ziduri vechi ce se darama, peretii uzi si frigul, un mort evreiesc pe ploaie , o fata ingropata pe ploaie, toate acestea sfarsesc prin a da nervi, prin a exaspera. Isterizati, bolnavii racnesc la ploaie : Si ce enervare pe gand !
Ce zi primitiva de tina !
O bolnava fata vecina
Racneste la ploaie razand .
Poezia Nocturna exprima starea sufleteasca a citadinului nelocalizat : Fug ratacind in noaptea cetatii,
In turn miezul noptii se bate rar,
E ora cand cade gandul amar
Tacere .. e ora lasitatii .
Te pierzi in golul singuratatii,
O, suflet al meu, de lume fugar,
E ora cand Petru plange amar
Asculta . e ora lasitatii . . Bacovia a scris muzica si si-a scris versurile dupa strunele vioarei , iar in urmatoarele versuri se face referirea la imitatia cadentei unui mars funebru Ningea bogat - sitrist ningea - era tarziu
Cand m-a oprit - in drum, la geam clavirul;
Si-am plans la geam, si m-a cuprins delirul -
Amar, prin noapte - vantul - fluiera pustiu . La un moment dat, Bacovia afirma ca fiecarui sentiment ii corespunde o culoare . ( Pictorul inrebuinteaza in mestesugul sau culorile : alb, rosu, violet. Le vezi cu ochii. Eu am incercat sa le redau cu inteligenta, prin cuvinte. Fiecarui sentiment ii corespunde o culoare. Acum, in urma m-a obsedat galbenul, culoarea deznadejdei. De aceea ultimul meu volum poarta titlul Scantei galbene ). George Bacovia prefera deci culorile inchise, sumbre - negru, violetul, griul , dar si pe cele deschise cum este albul , galbenul, etc.
negru si alb : Copacii albi, copaci negri
Stau goi, in parcul solitar ;
Cu pene albe, pene negre ; Si frunze albe . frunze negre .
Viziunea copaci albi
negri si frunze albe
negre are un caracter ireal (apare aici motivul cromatic) .
albul : Campia alba - un imens rotund -
Vaslind, un corb incet vine din fund ,
Taind orizontul diametral .
Copacii mari si ninsi par de cristal .
Imperechind ritmica muzicei si senzatia de grandoare, el ne da privelisti fantomatice de valsuri in alb, astfel amintind de tehnica vaporoasa a lui Degas
negru : Carbonizate flori, noian de negru ..
Sicrie negre, arse de metal, Vesminte funerare de mangal,
Negru profund . numai noian de negru . ( negru = imaginea mortii )
Un simbol al intunericului si al mortii este corbul : O, corb ! Ce rost mai are un suflet orb . , Ce vine singur in pustiu -
Cand anii trec cum nu mai stiu.
O corb !
Ce rost mai are un suflet orb .
violet : Culoarea violet devine simbol prin efectul straniu al generalizarii ei.
