Stefan Gherghidiu cauta adevarul dovedind o constiinta lucida, care aspira catre esenta.
Romanul se deschide cu o scena de la popota ofiterilor, din timpul primului razboi mondial, cu o conversatie despre familie si in special rolul sotiei in cadrul acestei institutii, pe vremuri respectabila. Controversa iscata, ce-i impartea in doua tabere pe cei prezenti la discutie, acuzatorii si aparatorii ai unei cauze fictive, ii provoaca sublocotenentului Stefan Gheorghidiu revenirea in memorie a propriei sale casnicii distruse, din punctul sau de vedere de o nevasta devenia prea mondena sub influenta unei mosteniri neasteptate venita sa schimbe un rost fixat al lucrurilor. Cu toate ca tanarul sublocotent este macinat de o gelozie chinuitoare din primele pagini s-ar putea trage concluzia ca dragostea fata de sotia sa este atat de puternica incat el este in stare chiar sa dezerteze pentru a o putea revedea: " . peste cateva clipe m-a cuprins o ura amara si seaca impotriva tuturor. Prostia pe care o vedeam mi-a devenit insuportabila, pripit, ca o incalzire si iritatie a pietii pe tot corpul. Nu asteptam decat sa izbucnesc . pandeam un prilej, o cotitura de fraza sau de gest, ca sa intervin cu o aruncatura de grenada"
Toate aceste sentimente, aparent contradictorii care se izbesc de sufletul lui Stefan Gheorghidiu se invart in jurul a doua axe: gelozia si iubirea excesiva pentru o femeie care, odata obisnuita cu mondenitatea, a capatat o oarecare (mare) independenta ce i-a permis indepartarea treptata, dar constanta de sotul sau. Toate aceste concluzii sunt concretizate prin vocea lui Orisan care in mod just observa: " o iubire mare e mai curand un proces de autosugestie . Trebuie timp si trebuie complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe ori te obisnuiesti, greu la inceput, sa-ti placa femeia, fara de care mai tarziu nu mai poti trai. Iubesti intai din mila, din indatorire, din duiosie, iubesti pentru ca sti ca asta o face fericita, iti repeti ca nu e loial sa o jignesti, sa inseli atata incredere. Pe urma te obisnuiesti cu surasul si cu vocea ei, asa cum te obisnuiesti cu un peisaj. Si treptat iti trbuieste prezenta ei zilnica".
Eroul principal al romanului este un intelectual preocupat in primul rand numai de probleme de constinta. Este un intelectual fin, care si-a facut din speculatiile filozofice mediul fundamental in care se misca cu dexteritate. Liniile de gandire trasate in campul istoriei filozofice ii sunt cunoscute cu de-amanuntul si gandirea lui proprie aluneca spre ele cu abilitate si subtilitate. Faptul ii provoaca o placere spirituala superioara, pe care o doreste unica si netulburata. Este defapt o izolare de viata trepidanta a complicatiilor sociale, o evadare intr-o lume in care domina numai spiritul filozofic, cu puterea lui de o gandi o noua randuiala. In aceasta lume vrea sa o ridice si pe sotia sa pentru a trai impreuna o dragoste eliberata de contingentele comune ale vietii sociale, o dragoste care sa fie numai a lor, sau numai a lui. Pasiunea lui Stefan Gheorghidiu izvoraste dintr-o metafizica a iubirii pure si absolute. De aceea ii este necesara Ella careia i se subjuga si pe care n-o poate rupe din sufletul sau. Acesta este si izvorul geloziei sale, cand comportarea sotiei ii infiltreaza in constiinta semne de intrebare, care il fac sa se zbata intre certitudini si indoieli.
Pentru Stefan Gheorghidiu iubirea este receptata ca o experienta posibila, o imbogatire a relatiilor intime, nu ca o raportare a indragostitului la fiinta iubita. El este indragostit mai degraba dintr-un orgoliu satisfacut si traieste doar iluzia iubirii, nu sentimentul ca atare, caruia nu se abandoneaza niciodata, si nici nu consimte la sacrificii in numele dragostei.
Pentru Stefan Gheorghidiu iubirea este o problema de {auto}cunoastere, nu de implicare sentimentala. In aspiratia lui catre absolut el nu urmareste adevarul despre Ella, ci mentinerea propriului echilibru interior.
