Planul lucrarii:
. Liviu Rebreanu si curentul realist;
. Integrarea scriitorului in epoca;
. Relatia cu nuvelistica ;
. Romanul "Ion":
. noutatea compozitiei,obiectivitatea viziunii (aprecieri critice), geneza romanului, planurile epicului, continutul acestora;
. personajul Ion intre "glasul pamantului" si "glasul iubirii";
. "Padurea spanzuratilor":
. noutatea problematicii;
. Apostol Bologa - analiza psihologica, criza morala;
. Alte aspecte ale contributiei:
. obiectivitatea viziunii;
. noutatea stilului;
. originalitate si modernitate;
. Aprecieri critice;
Aparitia lui Liviu Rebreanu in literatura inseamna un moment de raspantie. Analizand acest moment, Tudor Vianu considera ca "rolul samanatoristilor era incheiat, iar Delavrancea, Duiliu Zamfirescu si Bratescu-Voinesti isi dadusera masura lor numai Sadoveanu continua sa creasca din fundamentele asezate mai dinainte".
Reprezentand epicul pur, Liviu Rebreanu marcheaza o noua faza a realismului romanesc: "Niciodata realismul romanesc, inaintea lui Rebreanu , nu infiripase o viziune a vietii mai sumbra, infruntand cu mai mult curaj uratul si dezgustatorul, intocmai ca in varietatea mai noua a realismului european, crudul naturalism francez si rus"(T.Vianu). E.Lovinescu vorbeste de realismul dur din opera lui Rebreanu, de originalitatea marilor sale constructii epice, de obiectivarea prozei.
Romanul lui Rebreanu fortifica intuitiile romanului din secolul al XIX-lea, restabilind legatura cu traditia reprezentata de N.Filimon si D.Zamfirescu, dar si cu proza lui Ioan Slavici. Asemenea lui N.Filimon, creatorul primului roman realist, de tip balzacian (Ciocoii vechi si noi), Rebreanu aseaza in centrul romanului sau un erou voluntar, produs simbolic al unei anumite realitati social-istorice, dar, in plus, ii confera monumentalitate.
Asimiland datele romanesti traditionale, Rebreanu creaza diferite tipuri de roman, de la romanul social, cu virtuti monografice (Ion) si de tip epopee(Rascoala) pana la romanul de analiza psihologica (Padurea spanzuratilor, Ciuleandra). Potrivit viziunii sale realiste ("pentru mine arta inseamna creatie de oameni si de viata"), Rebreanu da sens multitudinii de fapte, care pulseaza la cele mai inalte cote de expresivitate.
Originalitatea si modernitatea romanului sau este sustinuta si de vocatia constructiva a scriitorului, comparabila cu aceea a marilor creatori de formule epice. Ctitorul romanului romanesc modern modeleaza cu migala fiecare structura a intregului ansamblu arhitectonic. In compozitia cartilor sale, Rebreanu pune accent pe simetria ansamblului. Autorul insusi marturiseste ca "in cursul elaborarii am cautat sa realizez impartirea fiecarui capitol in mici diviziuni, care cuprind cate o scena, cate un moment. Toate acestea apoi au trebuit innodate in anume fel ca sa se poata intoarce in cuprinsul actiunilor principale. Actiunile principale la sfarsit terbuiau sa se uneasca, sa se rotunjeasca, sa ofere imaginea unei lumi unde inceputul se confunda cu sfarsitul". Semnificative in acest sens sunt paginile de inceput si de sfarsit ale fiecarui roman, in care metafora drumului (Ion) si aceea a spanzuratorii (Padurea spanzuratilor) circumscriu drame umane. Planurile paralele, asezate uneori in contrast, gradatia ascendenta a episoadelor si succesiunea lor ca intr-un scenariu cinematografic confera romanelor unitate structurala si dimensiuni epopeice.
Modalitatile de plasmuire a personajelor sunt diverse, facand posibila impunerea unor caractere complexe, tipice si viabile. Prezentarea unor fapte si intamplari, schita biografica, parerea altor personaje sunt procedee artistice ce tin de traditia romaneasca. Surprinde in creatia lui Rebreanu interesul pentru sondajul psihologic si pentru monolog,
pentru analiza atitudinilor, a gesturilor, a privirii si tonului personajelor( Apostol Bologa, Ion sau personajul colectiv din Rascoala). Personaje realiste si clasice, in acelasi timp, eroii lui Liviu Rebreanu sunt comparabili cu tipuri din literatura universala "In psihologia lui Ion, scriitorul a intrebuintat, intr-o masura oarecare, simplificarea artei clasice, reducandu-l la instinctul principal, tot asa dupa cum eroii lui Moliere se organizeaza in jurul unei singure mari pasiuni"(E.Lovinescu).
Nuvelele lui Liviu Rebreanu, insuficient apreciate la data aparitiei lor in reviste ca si in volume, nu erau inferioare nuvelelor contemporane ale lui Agarbiceanu, Garleanu si Sadoveanu si aduceau in literatura vremii o lume noua, taranimea si mica-burghezie a satelor si targurilor din nordul Transilvaniei, aflate in stapanirea imperiului austro-ungar. Ca ele reprezentau niste exercitii in vederea marilor creatii urmatoare s-a observat la timp. Deoarece fusese ofiter, nuvelistul venea mai intai cu incercari din viata de catanie. In Codrea, un parinte era contrariat de fuga din oaste a feciorilor sai. Problema soldatului roman intr-o armata straina fusese problema scriitorului insusi, care, demisionand in 1908, tulburase pe tatal sau, va fi problema fiului lui Macedon Glanetasu din Rusinea (deci a lui Ion din prima versiune a romanului Zestrea), a lui David Pop din nuvela Catastrofa, a lui Apostol Bologa din Padurea spanzuratilor. Titlurile ulterioare trebuie raportate la aceste doua romane: Dezertorul la Padurea spanzuratilor, iar Glasul inimii la Ion. Alta nuvela de inceput, Volbura dragostei (Cantec de dragoste, Razbunarea, Cantecul iubirii), cuprinde nu mai putin tema din cea de-a doua parte a romanului Ion, subintitulata Glasul iubirii- razbunarea, aici, a unei catane pe locotenentul care-i ademenise ibovnica.
Inca de la inceputul activitatii sale, in plin samanatorism si poporanism, Rebreanu observa antagonismele de clasa in genere, si pe acelea din sanul taranimii, in speta. In Ofilire, fata taranului sarac Ion Prundaru este sedusa si parasita de feciorul popii, student la Medicina si pentru ea "boier" (tema fetei inselate va fi reluata mai complex in Ion). In Rafuiala, Tanase Ursu, "sarac ca degetul", e sugrumat de Toma Lotru, flacau "voinic si bogat", pentru ca, desi s-a maritat cu Toma, Rafila, "fata orfana, crescuta si imbracata din mila oamenilor", iubeste mai departe pe Tanase (o rafuiala finala vom avea si in Ion). In Prostii, doi tarani din Nasaud, tatal si feciorul, sunt impiedicati sa-si cumpere bilet de tren la timp, cu toate ca se sculasera cu noaptea in cap, fiind coplesiti de vexatiunile sefului de gara, ale conductorului si chiar ale gardistului si hamalului. Revolta "prostilor" se reduce deocamdata la un blestem amar: " Nu v-ajute Dumnezeu sfantul!" (O versiune a acestui episod apare in Rascoala). Dascalita Aglaia nu se zbuciuma in nuvela Dintele numai fiindca va ramane prematur stirba, ci si pentru insensibilitatea dascalului la fenomenul imbatranirii, "Nu te necaji, babuca, din pricina dintelui, ca ti-l scot eu cat bati din palme " (povestirea e reluata in Ion pe seama sotilor Herdelea). Trista dependenta a femeii maritate in societatea rurala, este infatisata in nuvela Nevasta. Femeia lui Ion Bolovanu, casatorita cu sila de parinti, a robit in casa barbatului, supusa, si se bucura la moartea lui ca in sfarsit va ramane libera si se va remarita. Credinta in stricta dependenta a nevestei de sot, totala ei desconsiderare in conditiile iobagiei merg pana acolo incat, atunci cand vaduva se caina ca mortul i-a mancat viata si-l blestema, lumea crede ca, de mare durere, femeia isi va pierde mintile (Si aceasta nuvela e repovestita in Ion, pe seama nevestei lui Dumitru Moarcas). Taranii nu au totdeauna respect de cler, si "paganul" Vasile este de ani de zile in conflict cu popa Grozea, care-l acuza ca umbla dupa o comoara aratata in vis de Necuratul, in vreme ce Vasile il ia peste picior cu "tandaricea din crucea lui Hristos", adusa de el de la Ierusalim. Cearta e intretinuta de dascalul Tofan, spirit malign, insa neutru, de cand un taran l-a palmuit la primarie, fiindca i-a batut un copil(Vrajmasii). Intelectualii din Maieru-notarul, popa, dascalul, se aduna in carciuma armeanului, cafeneaua satului. Ion al Glanetasului pretinde ca vaca Boroiului a pierit cu limba scoasa de-un cot, in timp ce Floarea Oanei sustine ca de doua zile dadea "cate zece ocale de lapte amestecat cu sange". Este interesanta introducerea lui Ion al Glanetasului in aceasta Idila de la tara, extrasa desigur din Zestrea. De altfel si Vrajmasii anunta ceva din conflictul lui Zaharia Herdelea cu popa Belciug din Ion. Vom reintalni la Rebreanu si numele Boroiu in Hora mortii. Todosia din Talerii e "proasta satului" nu fiindca ar fi intr-adevar proasta, ci fiindca slugareste "robotind pe unde putea, adapostindu-se pe unde apuca". Dornica sa se marite, Tudosia da peste un vaduvoi betiv si trandav, care o amageste si-o lasa cu un copil si fara salba de taleri de la gat. Culmea nenorocirii, copilul moare dupa cateva saptamani. Todosia e o prefigurare a oloagei Savista din Ion.
Toate aceste nuvele, mai mult decat onorabile, au fost cu totul umbrite de romanele lui Rebreanu, in care de altminteri erau absorbite.
Razboiul a inspirat lui Liviu Rebreanu trei din cele mai caracteristice si mai solide nuvele ale sale, publicate intr-un volum aparte in 1921. Prima, Hora mortii, studiaza solutia tragica pe care razboiul o aduce in viata oamenilor simpli, combatuti de conflicte sociale adanci.
Catastrofa pune problema intelectualului burghez intr-un stat plurinational, silit sa lupte pe front impotriva fratilor de aceeasi natie. Problematica acestei nuvele va fi dezvoltata de Liviu Rebreanu in Padurea spanzuratilor.
Cea de-a treia nuvela din ciclul de razboi, Itic Strul, dezertor, trateaza soarta soldatului evreu in armata romana in timpul razboiului. Itic Strul, dezertor a starnit in critica parerile cele mai contradictorii. In timp ce E.Lovinescu o considera "singura nuvela ce afirma un scriitor", pentru G.Calinescu opera era o "schita fara interes". Majoritatea nuvelelor lui Rebreanu nu contineau, dupa Lovinescu, "altceva decat elementele unei literaturi curente, in care amanuntul nu se ridica pana la estetic", iar lui G.Calinescu i se pareau interesante doar pentru ca "arata raza exacta de investigatie psihologica a scriitorului", fiind insa altfel "azi decolorate".
Naturalismul unora din nuvelele lui Rebreanu a fost subliniat inca de la inceput (Mihai Dragomirescu il numea verism). Este adevarat ca o anumita predilectie pentru scenele brutale cu batai si omoruri sau pentru eroi din lumea declasatilor si a delicventilor exista la Rebreanu, fara a constitui, cu toate acestea, o nota predominanta a nuvelelor sale, in cea mai mare parte puternic ancorate in viata sociala, realiste fara perspectiva, dar de un realism care nu o data, direct sau ocolit, ia aspecte critice, protestatare. Proportia intre realism si naturalism in nuvele, carora scriitorul le-a consacrat o treime din activitatea sa, mai mult de un deceniu, se va pastra si in romane, opera sa capitala, din perioada maturitatii.Nuvelele si schitele sale, cu personaje luate mai totdeauna din drojdia societatii, dovedeau desigur simt de observatie si darul analizei, reunite c-o inclinatie spre detaliul trivial si spre o forma de realism brutal si rece - dar in ele greu ar fi putut cineva sa intrevada pe romancierul de mai tarziu.
Este firesc ca pana la un punct nuvelistica lui Liviu Rebreanu , scriitorul pe care Eugen Lovinescu il socotea "cel mai mare creator epic al literaturii noastre" iar G.Calinescu il aprecia ca fiind: "creatorul romanului romanesc modern, cu mult asupra ceea ce epoca lui produsese", sa nu fie privita ca un capitol de sine statator, ca o etapa cu autonomie estetica, ci sa fie raportata din toate punctele de vedere - la triada Ion, Padurea spanzuratilor, Rascoala. Era firesc de asemeni ca aceasta perspectiva sa se perpetueze, sa se amplifice, sa devina din ce in ce mai explicita deoarece "romanele amintite au ramas si astazi, arhetipuri, repere cu o valoare exemplara pe care nici o generatie si nici un creator adevarat nu le-a negat si nu le-a pus sub semnul intrebarii."(Valeriu Rapeanu)
"Ar fi rezistat Rebreanu ca scriitor daca n-ar fi scris decat nuvele? Desigur, putin. Nuvelele au fost absorbite de romane, dar prestigiul romancierului s-a rasfrant si asupra compunerilor anterioare, acordandu-le importanta unor experiente si un spor de semnificatie in opera generala."(Al.Piru).
"Satirico - social in Ciocoii lui Filimon, sentimental in incercarile lui Bolintineanu, idilic si armonios stilizat, printr-o conceptie de viata si de arta, in ciclul lui Duiliu Zamfirescu, eroic in povestirile d-lui Sadoveanu, subiectiv si psihologic in Dan si in mai toate incercarile din ultimul timp - adevaratul roman, realist prin metoda si epic prin amploarea planului, se fixeaza, in sfarsit, in Ion al d-lui Rebreanu .Nu e unic, desigur, nici in aceasta privinta, dar in incetul proces al literaturii noastre spre creatia obiectiva este nu numai un popas, ci si o realizare definitiva."(E.Lovinescu).
Ceea ce impresioneaza in primul rand in romanul lui Rebreanu este evadarea din catusele unei formule inguste si particulare; e intentia de a imbratisa larg nu numai o clasa sociala, ci toate stratele romanilor din Ardeal. Prin importanta punctului de plecare, prin metoda si prin realizarea unui plan atat de vast, romanul d-lui Rebreanu e tolstoian, este echivalentul nemuritorului Razboi si pace, procedand prin aceeasi adunare neistovita de amanunte, prin aceeasi risipire a observatiei, impinsa pana la imprastierea atentiei, prin aceeasi vigoare de creatie obiectiva, prin acelasi haos de episoade ordonate totusi in tainice corespondente, prin impresia de nelimitat. Ion e cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane si, cum procesul firesc al epicei e spre obiectivare, poate fi pus pe treapta ultima a scarii evolutive.
Roman realist, cu evidente semne ale clasicismului si ale naturalismului, creatia lui Rebreanu se inscrie in formula marilor constructii epice, "formula romanului naturalist, a "Comediei umane", dar, mai ales, formula epicei tolstoiene: formula ciclica a zugravirii nu a unei portiuni de viata limitata la o anecdota, ci a unui vast panou curgator de fapte invalmasite "(E.Lovinescu).
Pornind de la trei experiente de viata: un taran din satul Prislop saruta pamantul jilav de roua diminetii; patania unei fete bogate, Rodovica, amagita de un flacau sarac; impresia puternica pe care i-a lasat-o discutia cu un flacau din vecini (Ion Pop al Glanetasului), materializate artistic in nuvelele Zestrea si Rusinea, romanul Ion capata treptat mari dimensiuni, desfasurandu-se pe parcursul a aproape zece ani. Cele doua parti ale romanului : Glasul pamantului si Glasul iubirii , impartite in capitole cu titluri semnificative compun un discurs epic unitar, in care subansamblurile se tes in doua planuri principale, "care-si incolacesc bratele din ce in ce mai fine, in toate partile. Cele doua ramuri se impreuna apoi, inchegand aceeasi tulpina, regenerata cu seva noua" (L. Rebreanu ). Setea de pamant este mobilul intregii actiuni.
Fiecare personaj este introdus in roman cu o sumara biografie. Modul in care se comporta personajele sugereaza ambianta sociala. Prozatorul ordoneaza doar evenimentele, succesiunea lor, in doua actiuni: una legata de Ion, alta - de familia invatatorului Herdelea. Amandoua pornesc si se sfarsesc din acelasi loc, din curtea Tudosiei, unde satul se afla adunat, ca in fiecare zi de duminica, la hora. Dispuse in paralel, cele doua planuri narative se interfereaza si apoi se desprind, in functie de ecoul evenimentelor in viata satului, el hotarand cursul altora, fie a lui Ion, fie a invatatorului Herdelea.
Nucleul narativ, ce se constituie ca moment semnificativ in cadrul discursului epic, il constituie traditionala hora de duminica. Intr-un tablou schitat in linii sobre, autorul surprinde grupurile sociale, dar si figurile individuale caracteristice unei comunitati satesti, vazuta in intreaga ei stratificatie. Aici se intalnesc, intr-un sistem de comunicare specific, lumea taranilor si aceea a intelectualilor. La hora sunt sesizate diferentele intre taranii bogati si cei saraci.
Subiectul romanului este simplu. Ion al Glanetasului, taran sarac, il sileste pe Vasile Baciu sa-i dea pamanturile, prefacandu-se ca o iubeste pe Ana, fiica acestuia. Reprimandu-si glasul iubirii, Ion se casatoreste cu Ana, ascultand de "glasul pamantului". Intr-un gest de adorare, Ion saruta tarana. Proaspat imbogatit, mandru ca se afla printre fruntasii satului, Ion continua sa-si dispretuiasca parintii si sa-i faca Anei viata amara, de nesuportat. El este autorul moral al sinuciderii Anei. Dupa moartea copilului sau, Ion incearca sa se intoarca la Florica, fata saraca, dar frumoasa, adevarata lui iubire. Acum in sufletul lui se produce o rasturnare spectaculoasa. Patima pentru pamant se stinge si izbucneste cea a dragostei. Cum altadata se zbatuse sa-i smulga lui Vasile Baciu pamanturile, asa nazuia de-acum sa i-o smulga lui George pe Florica : " - Sa stiu bine ca fac moarte de om si tot a mea ai sa fii!" ii declara el, fara sovaire.
Deznodamantul este tragic, caci, intr-adevar, moarte de om s-a facut dar Ion a fost cel care a cazut sub loviturile de sapa ale lui George. Acesta va merge la ocna, iar pamanturile lui Vasile Baciu intra in proprietatea bisericii.
