Mihai Eminescu (1850-1889) s-a nascut la Ipotesti, judetul Botosani. Dupa primii ani ai copilariei petrecuti pe meleagurile natale , este trimis la Cernauti, la invatatura. Dar, fie ca unele materii nu erau pe gustul visatorului invatacel (in special matematica), fie ca austeritatea micului burg era intr-un dezacord flagrant cu firea sa melancolica si dornica de afectiune, fapt este ca Mihai nu s-a adaptat niciodata la acel mod de viata.
Au ramas celebre escapadele sale , precum si stradaniile tatalui de a-l aduce mereu inapoi, mahnirea mamei si iarasi fuga "talharului".
Dupa moartea profesorului Aron Pumnul, singura legatura de suflet din Cernauti s-a stins. In aceste impreju-
rari,Mihai a parasit definitiv scoala din Cernauti si a ramas, pana la moartea sa timpurie , un pribeag, un boem, un visator. In trecerile si petrecerile sale a intalnit si a fost legat de prietenie de Slavici si Creanga. A cunoscut si a fost admirat si ajutat de Iosif Vulcan si Titu Maiorescu. A fost fascinat de povestitorii anonimi si a iubit, cu fericirea si cu durerea pe care dragostea le naste. Cochetand cu teatrul si exceland in gazetarie, indeplinind, de voie, de nevoie, tot felul de slujbe obscure, calatorind la Viena si Berlin si revenind mereu cu un dor nesfarsit acasa, Mihai Eminescu a crescut ca poet intr-un mod si intr-o masura ce nu pot fi explicate in ultima instanta decat prin geniul sau nativ . In poezia sa, se pot recunoaste elemente de folclor autohton dar si unele de filosofie germana. Lirismul, uneori spiritul ludic se imbina armonios cu viziunile cosmogonice sau cu analiza politica protestatara.
Vastitatea si profunzimea creatiei poetice a lui Eminescu face ca el sa ramana, cine stie pentru "cati secoli", dincolo de toate cate s-au spus-poate de prea multe ori-despre el, cel mai mare poet al romanilor .
SCRISOAREA III
(fragmentul din manual)
"Si abia pleca batranul . Ce mai freamat, ce mai zbucium!
Codrul clocoti de zgomot si de arme si de bucium,
Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase,
Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasa;
Calaretii implu campul si roiesc dupa un semn
Si in caii lor salbatici bat cu scarile de lemn,
Pe copite iau in fuga fata negrului pamant,
Lanci scanteie lungi in soare, arcuri se intind in vant,
Si ca nouri de arama si ca ropotul de grindeni,
Orizonu-ntunecandu-l, vin sageti de pretutindeni,
Vajaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie .
Urla campul si de tropot si de strigat de bataie.
In zadar striga-mparatul ca si leul in turbare,
Umbra mortii se intinde tot mai mare si mai mare;
In zadar flamura verde o ridica inspre oaste,
Caci cuprinsa-i de pieire si in fata si in coaste,
Caci se clatina rarite siruri lungi de batalie;
Cad asabii ca si palcuri risipite pe campie,
In genunchi cadeau pedestri, colo caii se rastoarna,
Cad sagetile in valuri, care suiera, se toarna
Si, lovind in fata,-n spate, ca si crivatul si gerul,
Pe pamant lor li se pare ca se naruie tot cerul .
Mircea insusi mana-n lupta vijelia-ngrozitoare,
Care vine, vine ,vine calca totul in picioare;
Durduind soseau calarii ca un zid inalt de suliti,
Printre cetele pagane trec rupandu-si large uliti;
Risipite se-mprastie a dusmanilor siraguri,
Si gonind biruitoare tot veneau a tarii steaguri,
Ca potop ce prapadeste, ca o mare turburata-
Peste-un ceas paganataea e ca pleava vanturata.
Acea grindin-otelita inspre Dunare o mana,
Iar in urma lor se-ntinde falnic armia romana."
COMENTARIUL FRAGMENTULUI
*Scrisoarea III face parte din ciclul de '5 scrisori' ale lui Eminescu, avand o structura aparte [prima parte a textelor apartinand Romantismului(cu forma de poem) iar a doua parte apartinand Clasicismului(cu forma satirica)].
Prima parte a scrisorii este alcatuita din patru secvente : visul sultanului(care ilustreaza o metafora a cresterii si descresterii Imperiului Otoman), intalnirea celor doi conducatori de tara si de oaste, lupta de la Rovine(unde este elogiat trecutul glorios, prezentat antitetic cu prezentul 'poetului') si scrisoarea fiului de domn(misiva care 'ilustreaza granita dintre Romantism si Clasicism').Partea a doua evidentiaza falsul patriotism, demagogia si coruptia din politica, elemente mereu actuale in viata de zi cu zi.
Tema operei ScrisoareaIII este falsul patriotism, prezentat prin antiteza dintre domnitorul patriot si cotropitorul(utilizarea limbajului in caracterizarea personajelor punand intr-o antiteza evidenta cei doi partici-
panti principali in actiune). *
Fragmentul citat reproduce secventa a III-a din prima parte a textului si infatiseaza confruntarea directa dintre armata romana si cea otomana. Poetul nu urmareste o reconstituire istorica a bataliei, ci numai inclestarea dramatica dintre cele doua ostiri, evidentiind eroismul romanilor condusi de Mircea cel Batran.
Trecerea de la episodul confruntarii verbale dintre Mircea si Baiazid se reduce la un emistih:
"Si abia pleca batranul . "
Desfasurarea bataliei este prezentata gradat, printr-o suita de imagini auditive, vizuale si motorii.
Inainte de a fi o realitate vizibila, lupta este perceputa auditiv, ca o prezenta sonora amenintatoare:
" . Ce mai freamat, ce mai zbucium!
Codrul clocoti de zgomot si de arme si de bucium!"
Ca un ecou al vorbelor anterioare ale voievodului roman, natura se solidarizeaza cu lupta romanilor pentru libertate. Daca prima oara codrul 'suna' discret, sugerand prezenta ostirii romane, acum el pare a se razvrati 'clocotind' de zgomot 'si de arme si de bucium'. Se face trecerea spre aparitia ostenilor romani, care 'impresioneaza' vizual prin antiteza dintre intunericul codrului si luminozitatea coifurilor lor:
"Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase
Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasa"
'Capetele pletoase' si 'coifurile lucitoare' par a fi emanatii ale codrului, ilustrari ale unei vechi zicale "codru-i frate cu romanul".
Parasind desisul codrului, unde era adapostita, ostirea romana intra in scena pe campul de bataie. Printr-un atac fulgerator, imprastie numai groaza si distrugere in randul cotropitorilor . Dezlantuirea atacului este infatisata prin imagini motorii, realizate prin rapida succesiune a verbelor de miscare, la prezentul istoric: 'calaretii implu campul si roiesc dupa un semn'; 'bat cu scarile de lemn'.
Dintr-o data arcurile 'se-ntind in vant' si 'intuneca vazdu-
hul'(hipebola) cazand asupra turcilor. Comparatiile ce denumesc termeni din natura, ca si aliteratia:
"Vajaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie"
sunt extrem de sugestive contribuind la realizarea plasticitatii imaginilor.
Urmeaza batalia propriu-zisa, redata prin imagini auditive si motorii, astfel: 'campul urla si de tropot si de strigat de bataie'; sagetile 'suiera' ca si crivatul si gerul; calarii soseau 'durduind'.
Inclestarea de pe campul de lupta creeaza impresia unei dezlantuiri a fortelor naturii. Elementele care intra in constructiile poetice (metafore, comparatii, hiperbole) selectate din natura cosmica sau terestra, intaresc ideea comuniunii om-natura intr-un moment de grea cumpana. Astfel 'vant'; 'grindina'; 'ploaie'; 'ger'; 'crivat'; 'vijelie' exprima confruntarea dramatica a ostirii romane cu paganii.
Valmasagul luptei este vazut cu ochi de cineast(poetul cunoscand tehnica montajului-basoreliefului).
Trufasul imparat in zadar urla 'ca si leul in turbare' incercand sa-si incurajeze ostasii fluturand 'flamura verde' caci 'umbra mortii se-ntinde tot mai mare si mai mare'. Aglomerarea de verbe de miscare dinamizeaza actiunea,iar comparatiile, hiperbola si metaforele sugereaza o atmosfera apocaliptica. Ostasilor turci li se asociaza verbe ale caderii: 'cad asabii'; 'in genunchi cadeau pedestrii'; 'colo caii se rastoarna'. Sagetile romanilor cad ca si 'crivatul si gerul' incat turcilor li se pare ca 'se naruie tot cerul'.
In secventa urmatoare, poetul isi fixeaza privirea asupra voievodului roman, procedeul folosit fiind focalizarea:
"Mircea insusi mana-n lupta vijelia-ngrozitoare ,
Care vine , vine , vine , calca totul in picioare:"
Metafora 'vijelia-ngrozitoare' si repetitia 'vine, vine, vine,' dobandesc valori de superlativ, sugerand rapiditatea, avantul ostirii romane pe campul de lupta. Avand in frunte pe neinfricatul domnitor, luptatorii romani trec printre 'cetele pagane ca potop ce prapadeste' in curand turcimea fiind ca 'pleava vanturata'.
In sfarsitul luptei, romanii se inalta biruitori asupra dusmanilor care sunt alungati peste Dunare:
"Acea grindin-otelita inspre Dunare o mana,
Iar in urma lor se-ntinde falnic armia romana ."
Tabloul luptei de la Rovine reprezinta una dintre cele mai frumoase descrieri de acest gen din literatura romana.
Batalia ca atare ne apare ca o lupta dintre doua civilizatii. Imperiului Semilunii (instabil, lipsit de patrie) poetul ii opune Tara Romaneasca (ce are ca limita spatiala Dunarea
- simbol al permanentei si al stabilitatii) cu constiinta
apartenentei sale la pamantul strabun. Intreaga lupta este pusa sub semnul naturii, al fortelor dezlantuite.
