Competitia pentru intaietate dintre scriitori si critici este inevitabila.
Critica si literatura, participand, ca domenii ce se intersecteaza in o mie de puncte, la aceeasi mare lume a culturii, neaga vadit aceasta competitie aparenta si constietizata de unii critici si scriitori. Criticul este scriitor, in masura in care lucrarile de critica sunt opere, la fel ca operele din celelalte genuri literare. Este evident, faptul ca un critic nu este altceva decat un scriitor, si ca opera sa se supune criticii, cu acelasi titlu cu care i se supune orice opera literara.
Marile lucrari de critica sunt si ele analizate de critici, cum este de exemplu cartea ``Domeniul criticii`` de Valeriu Cristea, sau alte carti de Adrian Marino, Camil Petrescu, George Calinescu, in care se gasesc portrete de critici.
Asadar,competitia este inexistenta si absurda, deoarece si criticul, si scriitorul apartin culturii literare.
Lucrarile de critica nu constituie valori artistice, ci au doar functia auxiliara de a vehicula valori.
Alt punct de vedere eronat, deoarece criticii sunt servitori cu o profunda constiinta critica, avand ca efect atitudinea critica de o valoare artistica incontestabila. Prin nerecunoasterea valorii, functia criticii devine nula. Un critic fara audienta nu e nimic, e o ``contradictio in adjecto``. Existand o audienta a criticii, la fel cum sunt lectori ai operelor literare, valoarea ei artistica si culturala nu poate fi negata.
Apreciind operele literare, critica nu-si pierde valoarea. Din contra, este laudata si edificata ea insasi ca o valoare. Cartile marilor antici, sunt si astazi surse primare de informatii. Cele ale lui George Calinescu, Camil Petrescu, Nicolae Manolescu si multi altii au ramas, si vor continua sa existe alaturi de operele de arta, inca multi ani de acum inainte.
Astfel vehicularea este o absurditate malitioasa, inventata de anticritici, adica de scriitorii mediocrii ai literaturii.
Dialogul scriitor-critic este profitabil ? Un raspuns, insa incomplet, ar fi ea schimb de idei.
Comunicarea celor doua parti este inevitabila, deoarece scriitorilor le sunt apreciate operele si in functie de ce spune critica perioadei respective. Scriitorul, traieste ca si criticul dintr-un ``comert intelectual``, iar profitul este al scriitorului, criticul ramane doar cu satisfactia unei corecte clasificari. Relatia scriitor-critic nu e un elev docil la un profesor exigent. Este nevoie de intelegere, de acceptare a tuturor ideilor si de un acord comun. Criticii sunt, un fel de rau necesar.
Criticii, sunt si scriitori. Dialogul este permanent. Exista critici care au scris opere literare. Aceasta comunicare este profitabila, insa nu obligatorie.
In concluzie criticii si scriitorii, pot exista si separat, si impreuna. Pot comunica, sau nu. Unii scriitori afirma ca ``ideile n-au ce cauta aici ; opera e viata ; criticul cu ideile lui ar fi un tip abstract si daunator marii inspiratii``.
Vocatia criticului se dezvolta timpuriu, la fel ca si vocatia artistica a scriitorului.
Vocatia critica presupune pasiune pentru meditatie, exegeza, discutie si lectura dintr-un unghi specific criticii.
Criticul, asemenea scriitorului, au nevoie de o anumita vocatie pentru a fi apt de a produce analize, comentarii si interpretari. Un scriitor are de asemenea nevoie de o vocatie lirica, epica, intr-un cuvant care cuprinde totul, de o vocatie creatoare.
Varsta frageda la care incepe sa se dezvolte viitorii critici si scriitori, denota o ampla evolutie creatoare, si o exelenta analiza a mai multor perioade. Maiorescu s-a apucat de scis la 23 de ani, Nicolage Iorga la 18 ani, iar altii in jurul varstei de 20 de ani.
Deci aceasta vocatie care se creeaza in acelasi timp si la critici, si la sciitori, ii situeaza pe acelasi plan, indepartand orice idee de competitie.
Criticul are constiinta mai neta, a valorilor acumulate in timp, o imagine mai lucida, a raporturilor dintre posibilitatile sale relative si ceea ce exista la implinire absoluta fata de scriitori.
Scriitorul prin subiectivitatea de care da dovada, pierde punctul limitelor, in avantul creator. Criticul este mai obiectiv in judecatile sale, poseda un simt al evidentelor nealterat de subiectivitatea creatoare. El nu poate sa ignore, sa minimalizeze, sa estompeze, sa eludeze, ceea ce cultul umanitatii a dat pana la el, valorile acestea i se impun.
Trasaturile stabilite de criticul Cristea Valeriu, explica ce este critica,in raport cu agrumentul de mai sus : ``Critica reprezinta expreisa unui sentiment pudoare, manifestare a unei luciditati intense si asigura continuitatea literaturii``.
In concluzie, critica se dovedeste a fi mai cuprinzatoar, mai solicitanta in cunostinte pentru critic,decat este opera pentru scriitor.
Granitele domeniului criticii sunt insesi granitele literaturii contemporane, clasice, contemporane.
Din moment ce scriitorul are dreptul de a-si alege formula, tipul de proza sau poezie pe care doreste sa-l cultive,de ce : l-am refuza criticului, pe acela de a traversa diferitele domenii ale literaturii sau de a se fixa definitiv intr-unul din ele. Scriitorii nu pot concepe necesitatea criticii pe domenii sau in ansamblu. Unii o vad chiar ca pe o povara, ca pe o inutilitate. Scriitorii vor mereu ceva nou, concep alte curente, alte trairi, alte mentalitati, pe care criticul este nevoit sa le analizeze, fara a se satura de ele.
O alta afirmatie a lui Cristea Valeriu exemplifica acest argument : ``E cert ca uneori scriitorii isi pierd rabdarea. Cea mai buna replica a criticului e de a arata, continuand sa le comenteze cu seninatate cartile, ca stie sa si-o pastreze pe a sa``.
In consecinta unii scriitori s-au obisnuit sa vada in critica literara un fel de ``serviciu auxiliar al creatiei lor, o agentie de reclama si difuzare a operelor pe care le produc``.
Trasatura definitorie a criticului este uriasa sa putere de a admira, pe care scriitorii nu au dezvolta-o foarte mult.
Criticii poseda vointa de a-si explica admiratia rational, lucid, si cat mai in profunzime. Criticul nefiind mofturos, practica intens severitatea in arta de a admira, arta de a provoca si aprofunda admiratia. Conceptul de critica, de langa admiratia care nu este la indemana oricui pretinde o anumita aptitudine si tehnica, o aprehensiune fundamentala, o dezvoltare analitica rationala si o viziune totalizanta si revelatoare.
Admiratia fata de marile opere artistice este obiectivul propriu al criticii, finalitatea ei specifica. Citica are ca scop, definirea fiecarei opere in tabloul general al culturii noastre.
Asadar, un critic necesita doua gusturi : gustul pentru lectura ca simplu cititor si un gust ``general`` capabil sa inteleaga si sa aprecieze toate valorile reale.
Autorul asteapta, in zadar sa fie citit de critic cu acelasi ochi cu care el insusi isi citeste opera.
Imaginatia bogata a criticului, tradusa prin ipoteze, idei, constructii facute din imagini si semnificatii asociate. Critcul are acesta facultate speciala, care s-ar putea numi ``imaginatie semantica``. Fara interventia spiritului critic literar, scriitorul nu poate fi niciodata recunoscut si cuprins in dimensiunile si structura sa exacta. Critica il delimiteaza de contexte, ii verifica unitatea si coerenta interna, descopera posibilele sale fisuri si contradictii, il pregateste printr-o intrega exegeza pentru o cat mai corecta perceptie si definitie a individualitatii si originalitatii sale.
Afirmatia a lui Alecu Russo este foarte precisa in acest sens : ``fiecare scrie si critica alege``.
Deci, criticul se deosebeste de individul obisnuit prin aptitudinea si sensibilitatea sa estetica, mult mai fina, mai adanca, mai intensa, mai educata.
