Activitatea decizionala a administratiei publice

Activitatea decizionala a administratiei publice

Societatea contemporana se caracterizeaza, printre altele, si prin amploarea dezvoltarii activitatii executive. Volumul acestei activitati cat si numarul mare de organe si de persoane care o infaptuiesc confera o anumita pozitie specifica administratiei de stat in cadrul general al autoritatilor statului. Factorul principal care contribuie la amplificarea si specializarea organelor administrative este diviziunea sociala a muncii care se accentueaza si in cadrul activitatii executive. Istoria organizarii si dezvoltarii administratiei de stat este strans legata de dezvoltarea fortelor si relatiilor de productie si, in special, de dezvoltarea statului si a dreptului ca principalele institutii de suprastructura[1]. Cauzele dezvoltarii administratiei publice rezida in esenta oranduirii sociale respective. Revin, astfel, organelor administratiei sarcini deosebite pe linia evidentei, gestiunii, planificarii si controlului, in conducerea organizatorica si realizarea practica a functiilor statului.

Activitatea de conducere realizata de administratia publica are un caracter complex iar continutul ei este determinat de sarcinile ce revin respectivelor organe. Aceasta activitate poate fi caracterizata de "conducere" chiar daca se face parte din forma fundamentala de activitate denumita "executiva" deoarece notiunea de "executiv" subliniaza doar pozitia organelor administratiei publice fata de celelalte puteri in stat, actele ultimelor categorii de organe trebuind sa fie duse la indeplinire prin masuri fie de conducere subordonata si de organizare a executarii, fie prin masuri de executare in concret a legilor si a altor acte normative inferioare legii.

Activitatea de conducere realizata de administratie se compune din actiuni decizionale (deliberative), de coordonare, de indrumare si de control. Frecvent in legislatie se subliniaza pozitia conducatoare a unui organ intr-un anumit domeniu, aratandu-se ca el conduce, indruma, coordoneaza si controleaza un anumit sector de activitate. Astfel, guvernul conduce, indruma si controleaza activitatea ministerelor si celorlalte organe centrale de specialitate din subordinea sa[2].

Prin indicarea in formularea legala a tuturor elementelor care compun sfera atributionala a conducerii sau, uneori, neindicarea lor completa in cazul unor organe care au totusi un rol conducator, nu inseamna ca in prima ipoteza legiuitorul a extins sfera notiunii de conducere, iar in cea de a doua a restrans-o.
Intr-adevar, unele elemente ale conducerii, ca de ex., controlul, pot exista independent de orice activitate decizionala, motiv pentru care sunt incredintate chiar unor alte organe, cum sunt cele de inspectie, care nu se afla in nici un raport ierarhic cu organele verificate. Dar, din moment ce legea caracterizeaza un organ ca fiind de conducere, implicit el dispune si de atributele indrumarii, controlului, etc.

Realizarea practica a functiilor statului impune administratiei publice savarsirea unor multiple activitati ceea ce nu impiedica, totusi, gruparea acestora intr-un sistem unitar. In cadrul acestui sistem fiecare organ are o serie de atributii care, alaturi de pozitia organului respectiv in cadrul ierarhiei administrative, exprima rolul conducator sau de executie al acestui organ. Chiar la nivelul aceluiasi organ administrativ se constata existenta unor activitati de conducerea si a activitatilor de executie. Primele sunt specifice conducerii organului iar ultimele aparatului propriu, astfel incat apar doua sisteme de activitati, unul decizional sau de conducere si altul operational sau de executie[3], intre aceste doua situandu-se un al treilea care se interpune, respectiv sistemul informational . Acceptand teza ca, in general, activitatea unui organ se poate grupa in sisteme esentiale corespunzatoare, respectiv de decizie, de executie si de informare sa analizam componentele acestor sisteme.

Sistemul decizional are rolul de a asigura conducerea activitatii organului si functionarea acestuia prin intreg ansamblul centrelor de decizie determinate, la randul lor, de modul de alcatuire a organului (departamente, directii, servicii, birouri - adica de structurile functionale si structurile de specialitate) ca si de modul de constituire si functionare a organului de conducere. Centrele de decizie reprezinta totalitatea nivelurilor ierarhice de la care se emit decizii, inclusiv cele cu atributii decizionale delegate.

Sistemul decizional se compune din "intrari" si din "iesiri".

"Intrarile" sunt starile exterioare care patrund in sistem sub forma datelor sau informatiilor furnizate direct de mediul social sau prin intermediul sistemului operational sau informational si la care acesta reactioneaza. Prin patrunderea datelor in organ, care este un sistem reglat (S), acesta le supune unui proces de transformare inainte de iesire. Procesul de transformare este dirijat de un sistem reglator (R), de regula conducerea organului, care asigura functionarea sistemului reglat in limitele unor parametri, in cazul nostru cadrul legal de competenta al organului. Fata de aceste informatii, organul reactioneaza emitand decizii ce regleaza conduita subiectelor. "Iesirile" sistemului decizional sunt constituite din informatiile rezultate din prelucrarea datelor intrate si care, in cazul nostru, sunt tocmai deciziile juridice adoptate. Ele provoaca anumite schimbari in mediul social prin conduita pe care o prescriu subiectelor de drept.

Sistemul operational (de executie) are rolul de a asigura indeplinirea deciziilor adoptate de factorii de conducere si de factorii de decizie. El asigura transformarea deciziilor in actiune si se compune din persoanele si din mijloacelor (materiale, financiare, etc.) necesare executarii deciziilor.

Sistemul informational, interpus intre cel decizional si cel operational, este alcatuit din fluxul informational (cantitatea de informatii) si circuitul informational (drumul parcurs de informatii).

O asemenea abordare a organelor administratiei de stat, a organizarii si functionarii lor reliefeaza caracterul tehnic al acestora. Cu toate acestea, aspectele tehnice sunt strans legate de natura sociala a statului si a activitatii executive pe care el o realizeaza. A rupe elementul social-politic din aceasta unitate inseamna a face abstractie de esenta activitatii executive, aceea de promovare,
intr-un cadru organizat, a intereselor politice. Relatia
"politic-organizatoric" se materializeaza, in cadrul conducerii executive, in relatia "continut-forma".