Corelatia dintre cetatenia nationala si cetatenia europeana

Corelatia dintre cetatenia nationala si cetatenia europeana

In zilele noastre se discuta foarte mult despre drepturi, libertati, cetatenia nationala, cetatenia europeana, nationalitate si identitate nationala fara ca aceste concepte sa fie cunoscute, sau dimensiunile politico-juridice ale notiunilor invocate sa fie imaginate in totalitatea lor. Aceasta poate fi, uneori cauza ineficientei unor demersuri.

Astfel, sunt des utilizate exprimari precum cetateni romani , cetateni straini, apatrizi. Cetateanul roman este cel care are cetatenie romana. Cetateanul strain este persoana, de exemplu, de cetatenie franceza, aflata pe teritoriul Romaniei. Apatridul este persoana care nu are nici o cetatenie. Aceste exprimari sunt juridice, universal acceptate. Cu ele trebuie sa lucram , atunci cand vrem sa explicam mai ales zonele de interes constitutional in legatura cu integrarea noastra europeana ce s-a realizat la 1 ianuarie 2007. Este foarte important, deci, sa nu vorbim in general, si tratatele nu sunt vorbe generale. Nici Tratatul de la Roma, nici cel de la Maastricht sau cel de la Amsterdam nu au peste tot o rigoare juridica. Ele sunt insa deosebit de importante.

Se folosesc deseori cuvintele cetatenie si nationalitate. Si aici lucrurile sunt clare. La inceput cuvantul care desemna apartenenta la un stat era nationalitatea. Cuvantul se foloseste si astazi. Exista o conventie care a fost recent ratificata de tara noastra - Conventia privitoare la cetatenie - care uneori foloseste si termenul de nationalitate, pentru ca in anumite state cele doua cuvinte sunt sinonime. Dar, odata cu statul modern, odata cu dezvoltarea principiului nationalitatilor, juristii au inceput sa faca o delimitare pentru a se intelege mai bine. Incet-incet s-a renuntat la termenul de nationalitate, acesta fiind inlocuit cu cel de cetatean pentru ca nationalitatea exprima apartenenta la un corp social fondat pe alte reguli, in timp ce cetatenia exprima apartenenta juridica la un stat.

Si Tratatul de la Maastricht vorbeste despre cetateania europeana.[1]Cuvantul cetatenie, la noi, la romani, vine din francezul citoyennete. Francezii vorbesc si despre nationalitate, acestia folosind ambele cuvinte - cetatenie si nationalitate - iar din aceasta cauza pot rezulta unele neintelegeri de limbaj.

Si in Romania, in istoria institutiilor constitutionale, lucrurile au stat diferit. Iata, de exemplu, Constitutia de la 1866 vorbeste despre calitatea de roman, sau de insusirea de roman, aceasta fiind cetatenia. Si, vorbeste, de asemenea, despre impamantenire, adica devii al pamantului, esti acceptat, aceasta inseamnand dobandirea cetateniei. Constitutia din 1923 vorbeste despre naturalizare. Constitutia din 1938, care a fost o constitutie nedemocratica dar, sub aspect juridic, bine realizata, amesteca putin lucrurile. Vorbeste de cetatenia romana, in alt articol vorbeste despre nationalitatea romana. Constitutiile de dupa razboi vorbesc numai despre cetatenie. Problema este pur terminologica.

Aceasta aduce in discutie problema corelatiei dintre cetatenia romana si cetatenia europeana. Constitutia noastra nu vorbeste despre cetatenia europeana. Nici nu putem vorbi in 1991, pentru ca Romania atunci nici macar nu ratificase Conventia Europeana. In schimb, aceasta formulare apare in mai multe documente europene. Este doar un proiect, deoarece se poate realiza constitutia unui stat doar daca exista statul. Iar in acest proiect de Constitutie Europeana este un articol, numarul 7, care se refera la cetatenie, dar este vorba despre cetatenia Uniunii Europene. Constitutia este a Uniunii. Aceste text spune : orice persoana care are nationalitaea unui stat membru, deci este vorba despre cetateni, textul fiind redactat in limba franceza, este cetatean al Uniunii. Este o corelatie ca in cazul statelor federative. Federatia va fi o perspectiva europeana, ca sa putem ajunge la structuri juridice statale. Aici apare pentru prima data formularea de cetatenie europeana.

Tratatul de la Maastricht a completat Tratatul de la Roma iar acest tratat are o parte care se numeste cetatenia Uniunii, si arata foarte clar ca se instituie o cetatenie a Uniunii. Este cetatean al Uniunii un cetatean care are nationalitatea unui stat membru

In conditiile aderarii Romaniei la Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007, institutia cetateniei reprezinta un real interes.

Cetatenia Uniunii este reglementata prin dispozitiile partii a doua (art. 17-22) din Tratatul constitutiv al Comunitatii Europene. Cetatean al Uniunii este oricare persoana care are nationalitatea unui stat membru. Cetatenia Uniunii completeaza, dar nu inlocuieste cetatenia nationala (art. 17, alin. 1 din Tratat).

Calitatea de cetatean al Uniunii confera titularului acesteia urmatoarele drepturi :

- dreptul la libera circulatie, care implica dreptul la sejur, dreptul de stabilire, dreptul la munca si dreptul la studiu in celelalte state membre ale Uniunii; legislatia Uniunii stabileste insa numeroase conditii pentru exercitarea acestor drepturi; pentru un sejur mai lung de trei luni, este necesar un certificat de sejur; intrarea pe teritoriul altui stat membru nu poate fi interzisa decat din ratiuni de securitate si sanatate publica, iar interzicerea trebuie justificata;

- dreptul de vot si dreptul de a candida la alegerile pentru Parlamentul European si la alegerile locale in statul de rezidenta, in aceleasi conditii cu cetatenii statului respectiv;

- dreptul de a beneficia, pe teritoriul unui stat tert (stat care nu este membru al Uniunii Europene) de protectie consulara din partea autoritatilor diplomatice ale unui alt stat membru, in cazul in care tara din care provine cetateanul nu are reprezentanta diplomatica ori consulara in statul tert respectiv;

- dreptul de petitie in fata Parlamentului European ;

- dreptul de a apela la Ombudsman-ul european (Avocatul Poporului) pentru examinarea cazurilor de administrare defectuoasa din partea institutiilor si organismelor comunitare.

Un alt document foarte important care abordeaza problema cetateniei este Conventia europeana asupra cetateniei, adoptata la Strasbourg in 1997 si ratificata de Romania in 2002. Conventia da o explicatie si nu o definitie, insa este semnificativ faptul ca ea precizeaza ca cetatenie inseamna legatura juridica dintre o persoana si un stat, ce nu ofera nici o indicatie cu privire la originea etnica a persoanei. De asemenea, conventia mai prevede ca si apatridia trebuie evitata. Trebuie retinut faptul ca apatridul este o persoana care se declara cetatean al lumii. Este o persoana care ar vrea sa aiba numai drepturi. Or, aceasta atitudine, acest comportament este contrar tuturor regulilor relative la drepturile omului. Omul trebuie sa aiba atat drepturi, cat si obligatii fata de un stat. Apatridul este persoana care vrea sa iasa din tipic. Insa, acest lucru nu se poate , pentru ca bunurile materiale si spirituale presupun contributia fiecaruia, munca fiecaruia.