Criterii de distinctie intre domeniul public si domeniul privat

Criterii de distinctie intre domeniul public si domeniul privat

O problema controversata atat in doctrina mai veche cat si in cea de data recenta a constituit-o delimitarea domeniului public al statului si unitatile administrativ-teritoriale de domeniul privat al acestora. S-au conturat mai multe opinii, pornindu-se de la doua premise: enumerarea legala este enuntiativa, iar conceptia adoptata de Codul civil nu este corecta, intrucat nu releva deosebirile dintre domeniul public si domeniul privat in baza unui criteriu prestabilit.

Natura bunurilor este un prim criteriu potrivit caruia fac parte din domeniul public toate bunurile nesusceptibile de proprietate privata.Un argument de text ar fi art.476 din Codul civil,care precizeaza ca apartin domeniului public toate partile din pamantul Romaniei care nu sunt proprietate particulara.

Nu cred ca acest criteriu poate fi retinut in explicarea distinctiei dintre domeniul public si domeniul privat.Potrivit unei critici intemeiate,unele bunuri mobile si imobile, desi susceptibile de a face obiectul proprietatii private, apartin totusi domeniului public.

Alti autori au sustinut criteriul afectatiunii pentru a include un bun in domeniul public sau in domeniul privat al statului si al unitatilor administrativ-teritoriale.Fac parte din domeniul public bunurile afectate fie unui serviciu public, fie uzului public.

In prima varianta, bunurile care nu sunt afectate unui serviciu public apartin domeniului privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale .

In a doua varianta, apartin domeniului public bunurile afectate uzului direct al publicului si nu cele destinate realizarii unui serviciu public sau de utilitate publica

Deosebind intre domeniul public si domeniul privat al statului, Legea nr.18/1991 adopta si criteriul afectatiunii: terenurile din domeniul public sunt cele afectate unei utilitati publice, iar terenurile care fac parte din domeniul public nu pot fi introduse in circuitul civil decat daca, potrivit legii, sunt dezafevtate din domeniul public.

Plecand de la dispozitiile Legii nr.213/1998 care cuprinde criteriul de determinare a obiectului proprietatii publice. Potrivit art.3 acest criteriu este declaratia legii, in sensul ca bunul in cauza este de uz sau de interes public. Atata timp cat se constata prin lege ca bunul este de uz sau de interes public el nu poate fi obiect al proprietatii private.

La prima vedere, examinarea textului legal ar putea conduce la concluzia ca suntem in prezenta mai multor criterii, respectiv declaratia legii, natura si destinatia bunului sau chiar hotararea consilului judetean sau consiliului local. In final insa, dupa cum s-a observat[3], criteriul de determinare este declaratia legii.

Tot legea este cea care permite ca hotararile consilului judetean si ale consilului local sa declare bunul de uz public sau de interes public, daca ne referim la domeniul public, judetean sau local.

Retinem asadar declaratia legii ca si criteriu de diferentiere intre domeniul public si domeniul privat al statului si al colectivitatilor locale.

Sintagmele uz public si interes public necesita cateva lamuriri.

Bunurile de uz public sunt acele bunuri la care toti memebrii societatii au acces in mod direct, nemijlocit. Sunt bunuri de folosinta generala, indiferent ca sunt destinate uzului public colectiv sau individual.

Bunurile de interes public sunt cele care "prin natura lor sunt destinate pentru a fi folosite sau exploatate in cadrul unui serviciu public, pentru realizarea unor activitati care intereseaza intreaga societate sau colectivitate, fara a avea acces la folosinta lor concreta si nemijlocita orice persoana sau toate persoanele[]" . In aceasta categorie intra terenurile pe care sunt situate sedii ale autoritatilor publice,cai ferate, retele de distribuire a energiei electrice, dotarile tehnico-edilitare, cazarmile, echipamentele si instalatiile militare, teatrele si muzeele statului, bibliotecile de stat.

Calificarea bunurilor ca fiind de uz public sau de interes public se face, in raport cu natura si afectiunea lor, de catre organele de stat sau lae unitatilor administrativ-teritoriale, potrivit competentei acestora.

In absenta unor solutii legislative, jurisprudenta franceza detine un rol determinant in elaborarea criteriilor distinctiei domeniu public-domeniu privat.

Doua conditii, considerate totodata si criterii de distinctie, sunt invariabil necesare pentru ca bunul sa faca parte din domeniul public:

1.bunul trebuie sa fie in proprietatea unei persoane publice;

2.bunul sa fie afectat serviciului public sau uzului public.

Potrivit primei conditii se impun cu necesitate cateva consecinte juridice:

a) bunurile care apartin persoanelor particulare nu fac parte din domeniul public. Practica judiciara a conscrat aceasta solutie chiar si pentru situatia in care bunul proprietate privata este afcetat utilitatii publice.

b)bunurile asupra carora administratia exercita alte drepturi decat dreptul de proprietate sunt excluse din domeniul public.Sunt in discutie bunurile care fac obiectul drepturilor reale principale derivate din dreptul de proprietate(uzufruct, servitute,etc.).Pentru aceeasi ratiune,bunurile incorporale asupra carora persoana publica nu are drept de proprietate nu fac parte din domeniul public.

c)bunurile apartinand in coproprietate unei persoane publice si unei persoane particulare nu fac parte din domeniul public.In emiterea acestei judecati s-a pornit de la o solutie pronuntata de Consiliul de stat francez,care a decis ca spatiul detinut de o persoana publica intr-un imobil in coproprietate cu o persoana privata nu apartine domeniului public al acelei persoane publice.In motivarea solutiei s-a invocat incompatibilitatea principalelor reguli ale coproprietatii cu domenialitatea publica.

Al doilea criteriu al includerii bunului in domeniul public este afectatiunea. Bunul mobil sau imobil trebuie sa fie afectat unui interes general sau unui serviciu public. In acest din urma caz, bunul trebuie ca prin natura sa ori prin imbunatatirile aduse sa corespunda scopului respectivului serviciu.