Definitia functiei si functionarului public

Definitia functiei si functionarului public

Intrucat definirea functiei publice a fost o sarcina nu prea usoara, aceasta a fost inteleasa la inceput de Paul Negulescu ca fiind "complexul de puteri si competente, organizat de lege pentru satisfacerea unui interes general, in vederea de a fi ocupata, in chip temporar, de un titular (sau mai multi), persoana fizica care, executand puterile in limitele competentei, urmareste realizarea scopului pentru care a fost creata functiunea"

Intr-o definitie mai recenta, Antonie Iorgovan, considera ca functia publica reprezinta "situatia juridica a persoanei fizice investita legal cu atributii in realizarea competentei unei autoritati publice - ce consta in ansamblul drepturilor si obligatilor care formeaza continutul juridic complex dintre persoana fizica respectiva si organul care l-a investit"

Functiile pe care statul le dobandeste in asigurarea suveranitatii sale, functia executiva, functia legislativa si functia judecatoreasca trebuie realizate prin exercitarea lor de catre puteri independente, reprezentate la nivel politico-juridic de organe corespunzatoare.

Conform lui Valentin Prisacaru, "pentru functia executiva, functia legislativa si functia judecatoreasca functiile statului infiinteaza servicii publice, care, la randul lor, sunt inzestrate cu functii publice - atributii, competente si raspunderi specifice sarcinilor pe care acestea le realizeaza in scopul satisfacerii intereselor generale ale societatii"

Notiunea de functie publica este strans legata de notiunea de activitate, autoritate, organ, care, in principal cuprind trei elemente:

- competenta;

- mijloace materiale;

- personal. [4]

Atributiile fiecarei functii publice sunt stabilite, in raport cu importanta acesteia, prin Constitutie, legi, hotarari ale Guvernului, ordine si instructiuni ale ministrilor si conducatorilor celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, consiliile locale si cele judetene, organele de conducere care aproba regulamentele de organizare si functionare ale serviciilor publice. De exemplu: pentru functia publica de Presedinte al Romaniei, cea mai inalta functie in stat, atributiile sunt prevazute in constitutie (art. 80, 85-94) si in legi, atributiile functiei publice de prim ministru sunt prevazute in art. 17 din Legea nr 37/1990 pentru organizarea si functionarea Guvernului Romaniei.

Notiunea de functionar public a fost definita, pentru prima data in legislatia noastra, in Legea pentru Statutul functionarilor publici din 19 iunie 1923- unul din primele statute ale functionarilor publici din Europa, art. 1 prevedea "Sunt functionari publici cetatenii romani, fara deosebire de sex, care indeplinesc un serviciu public permanent la stat, judet, comuna sau la institutiile al caror buget este supus aprobarii Parlamentului, Guvernului sau consiliilor judetene si comunale".

In literatura de specialitate dinainte de 1989, notiunea de functionar public este definita de catre conf. dr. Antonie Iorgovan ca fiind "persoana fizica care este investita in mod legal, prin actul de vointa unilaterala a unui organ de stat, cu sarcina indeplinirii pe un timp limitat sau nedeterminat a unei functii de stat, in vederea realizarii competentei organului din structura careia face parte functia respectiva."

In prezent functionarul pubic este persoana fizica investita cu o functie publica in serviciile autoritatii centrale sau locale, ori in institutiile publice care apartin acestora, unde va desfasura o activitate continua pentru care va fi remunerat.

Ocuparea functiei se face prin simpla investire, prin investirea urmata de incheierea unui contract de munca, sau prin simpla incheiere a unui contract de munca.

Administratia publica nu este o stiinta exacta, ca atare nu putem vorbi aici despre adevaruri universale. Functionarul public contemporan trebuie sa ia in considerare toate metodele existente pentru a corespunde cerintelor unei agentii publice moderne.

Principala problema in ceea ce priveste functionarul public este prevenirea coruptiei si imbunatatirea managementului serviciului public. Codul international de conduita pentru functionarii publici adoptat prin Rezolutia 51/59 Actiune impotriva coruptiei a Adunarii Generale ONU din 12 decembrie 1996 este recomandat statelor membre ca un instrument de indrumare a eforturilor lor impotriva coruptiei. El prevede principii (integritate, impartialitate, echitate, nediscriminare) si reguli generale privind conflictul de interese si descalificarea, declararea averii, acceptarea cadourilor sau a altor favoruri, informatia confidentiala si activitatea politica.

Obiectivele legate de aceasta lege sunt de a forma administratia publica prin: implementarea unor standarde de conduita si integritate in randul functionarilor publici; familiarizarea cetatenilor cu normelor de comportament la care trebuie sa se astepte din partea functionarilor; schimbarea mentalitatilor; alinierea la standardele europene. Codul impune normele esentiale de conduita, obligatorii pentru toti functionarii publici, reprezentand ideea de incredere si respect reciproc intre cetateni si functionarii publici dar si intre cetateni si autoritatile administratiei publice.

Pentru functionarii publici, codul reuneste normele de conduita, profesionalism, impartialitate, independenta si corectitudine; specificand drepturile si obligatiile existente in exercitarea functiei publice.

Incalcarea prevederilor codului de catre functionarii publici poate atrage raspunderea disciplinara, atunci cand prin faptele savarsite cu incalcarea normelor de conduita profesionala, creaza prejudicii persoanelor fizice sau juridice.