Istoric si elemente de drept comparat privind seful statului

Istoric si elemente de drept comparat privind seful statului

Institutia sefului de stat isi are izvorul in istoria lumii, a sistemelor statale. Din totdeauna, statul a avut un sef, recunoscut sau impus, in contextul imprejurarilor istorice. De asemenea, seful de stat a cunoscut si cunoaste fie organizari unipersonale, fie colegiale, fiind numite rege, principe, regent, emir, imparat, presedinte.

Fundamentele teoretice se gasesc in primele teorii politice, filosofice si morale din India si China, unde apare problema personalizarii puterii, ea fiind simbolizata printr-un grup de indivizi.

Platon a fost primul care a vorbit despre o monarhie bazata pe autoritate - si despre democratie - bazata pe libertate - spunand ca, cel mai bun guvern este acela care se bazeaza pe autoritate si libertate. Dupa Platon, regele este 'pastorul poporului'*.

Prima clasificare a formelor de guvernamant apartine lui Aristotel, care le grupeaza in: monarhie (puterea apartine unei singure persoane), oligarhie (puterea se imparte intre mai multi indivizi) si democratie (poporul exercita direct puterea).

In India Antica, existau legile tui Manu, in care accentul se punea pe ideea de inegalitate, ca baza a statului, guvernamantul fiind teoretic. in China, Regele,in calitate de 'Fiu al Cerului 'este seful statului, conceptie intalnita si in filosofia politica japoneza, unde imparatul este 'Fiul Soarelui'

Tezele anticilor sunt preluate de Renastere; de exemplu: 'Principele' lui Machiaveli, unde religia este justificata ca un mijloc de guvernamant pus la dispozitia Statului, adica a Principelui. De retinut sub aspect filozofic este faptul ca, Principele pledeaza pentru obtinerea libertatii, prin eliminarea nobletei, fiind aici teza cardinala a luptei dintre Rege si seniori, in tot evul mediu .

Printre reprezentantii reformisti un rol important l-a avut: francezul Hubert Languet (potrivit teorii sale, Regele este obligat nu numai catre Dumnezeu, dar si catre popor), ideile lui Bacon, tezele si doctrinele lui Bodin, Thomas Morus, Hobbes etc.

John Locke (1632-1704) schiteaza teoria diviziunii puterilor: puterea legislativa si puterea executiva, afirmand Tentativa de a pune mana pe putere ar fi prea mare, daca aceleasi persoane care au puterea de a face legile, ar avea in maini si puterea sa le execute, caci ar putea sa se scuteasca de a se supune legilor pe caro cile fac'⁴.

Montesquieu (1689-1755) in lucrarea intitulata 'L'Esprit des lois' (1748) a conceput cele trei puteri, legislativa, executiva si judecatoreasca, ca trei forte egale, incredintate unor categorii de organe distincte, fiecare avand rolul unei supape de siguranta pentru celelalte doua.

Rousseau (1712-1778) este adeptul teoriei nedelegarii suveranitatii, punand la baza organizarii sociale vointa libera, considerata esenta naturii umane. Profesorul Constantin G. Dissescu, apreciaza ca, teoria lui Rousseau - libertatea, egalitatea, vointa tuturor - duce in final, la suprimarea libertatii adevarate: 'Caci acolo unde domneste axioma: salus populi suprema lex esto, acolo unde libertatea individuala e sacrificata in numele libertatii tuturor, adevarata libertate este sugrumata'².

Rousseau a pledat pentru democratia directa, afirmand: 'Poporul englez crede ca este liber, el se inseala, el nu este liber decat in timp ce alege pe membrii parlamentului. indata ce acestia sunt alesi, el nu este sclav, el nu este nimic'

Ideea sefului de stat este legata de forma de guvernamant, concept prin care, s-a raspuns, de obicei, la intrebarea: Cine exercita puterea suverana in stat: o singura persoana, un grup de persoane sau mase largi ale poporului.

In literatura de specialitate din punct de vedere al formelor de guvernamant se vorbeste de monarhii si de republici.

Monarhia este acea forma de guvernamant in care seful statului este desemnat pe viata sau pe baze ereditare, iar in republica seful statului este ales fie de popor, prin vot direct sau indirect, fie de Parlament, pe un termen limitat.

Mai trebuie sa remarcam ca, in unele republici, seful de stat este si seful administratiei, pe cand in altele, exista alaturi de seful de stat si un sef de guvern, denumit fie Prim-ministru, fie Presedinte al Consiliului de Ministri aceasta in functie si de regimul politic (prezidential, semi-prezidential, parlamentar).