Organele Uniunii Europene

Organele Uniunii Europene

1. Comitetul Economic si Social

Comitetul Economic si Social este organismul consultativ european in cadrul caruia sunt reprezentate diversele categorii de activitati economice si sociale. El este format din 350 de membri (tab.V.3) ce reprezinta patronatul si salariatii - partenerii sociali - sau domenii precum: agricultura, comertul, transporturile, artizanatul, protectia consumatorilor, intreprinderile mici si mijlocii, profesiunile liberale, asigurarile, cooperatia sau protectia mediului. Membrii Comitetului sunt impartiti pe trei grupe de masuri echivalente:

Grupa 1 - Patronat;

Grupa 2 - Salariati;

Grupa 3 - Activitati diverse.

Rolul acestor reprezentanti ai societatii civile este de a realiza o apropiere cat mai mare a institutiilor de cetateni.

Comitetul Economic si Social indeplineste trei functii:

Emite avize: Comisia sau Consiliul sunt obligate sa ceara avizul Comitetului in privinta proiectelor legislative. Comitetul poate emite avize din proprie initiativa in orice problema de interes comunitar. Discutarea si pregatirea avizelor se realizeaza prin intermediul celor noua sectii specializate. Avizele sunt adoptate cu majoritatea simpla in cursul sedintelor lunare plenare.

Controleaza piata unica, atragand atentia asupra disfunctiona­litatilor sale si incercand sa recomande solutii pertinente instantelor UE. In acest sens, Comitetul organizeaza un forum al "pietei interioare" care reuneste o retea de corespondenti ai statelor membre. In cadrul acestui forum se trec in revista dezvoltarile de ultima ora, dar se semnaleaza si aspectele negative care pot determina inchiderea pietelor sau pot impiedica libera circulatie a bunurilor, capitalurilor, serviciilor si persoanelor.

Mentine legaturile cu organismele similare de la nivel interna­tional, national si regional.

2. Comitetul Regiunilor

Comitetul Regiunilor este cea mai tanara institutie a UE si reuneste 350 de reprezentanti ai colectivitatilor locale si regionale si un numar egal de membri supleanti, numiti pentru patru ani de catre Consiliul Uniunii Europene. Sediul acestui comitet este la Bruxelles. Tratatul de la Nisa a impus membrilor acestei institutii sa dispuna de un mandat electoral din partea unei colectivitati regionale sau locale sau sa fie raspunzatori din punct de vedere politic in fata unei adunari alese.

Comitetul Regiunilor este un organism independent. Membrii sai nu se supun nici unor instructiuni obligatorii. Ei actioneaza independent pentru indepli­nirea atributiilor specifice, urmarind sa realizeze o "punte" de legatura intre institutiile europene si regiunile, comunele si orasele UE. Membrii Comitetului nu functioneaza permanent la Bruxelles si, ca urmare, mentin constant legatura cu cetatenii.

Comitetului Regiunilor are urmatoarele functii:

apara principiul subsidiaritatii;

este organ consultativ. El trebuie consultat in mod obligatoriu in domenii precum: retelele transeuropene, sanatatea publica, tineret, cultura, coeziune economica si sociala;

emite avize din proprie initiativa asupra unor probleme ce vizeaza orasele si regiunile, precum si agricultura si protectia mediului.

Lucrarile Comitetului, sub forma sesiunilor plenare, care au loc de cinci ori pe an, se sprijina pe o structura alcatuita din sase comisii permanente.

3. Banca Europeana de Investitii

Institutie financiara a UE, Banca Europeana de Investitii a fost creata in 1958 o data cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Roma, cu scopul de a finanta investitii de sustinere a Uniunii. Ea acorda imprumuturi pe termen lung pentru finantarea proiectelor de investitii ce contribuie atat la dezvoltarea echilibrata a Uniunii, cat si la integrarea sa.

Imprumuturile acordate in interiorul UE sunt destinate finantarii proiectelor ce urmaresc unul dintre urmatoarele obiective

dezvoltarea economica a regiunilor mai putin favorizate;

ameliorarea retelelor transeuropene in sectoare precum: transportu­rile, telecomunicatiile si energia;

atat intarirea competitivitatii internationale a industriei si integrarii sale la scara europeana, cat si sustinerea intreprinderilor mici si mijlocii;

protectia mediului si a cadrului de viata, prin promovarea amenajarii urbane si ocrotirea patrimoniului arhitectural al UE.

Prin proiectele pe care le finanteaza, BEI urmareste ameliorarea calitatii vietii si consolidarea economiei prin cresterea gradului de ocupare

Imprumuturile acordate in afara UE sunt destinate finantarii politi­cilor de cooperare puse in practica de catre UE vizavi de tarile care nu fac parte din Comunitate. La ora actuala, Banca opereaza in mai mult de 100 de tari din intreaga lume:

pentru sustinerea proiectelor de dezvoltare economica in tarile Europei Centrale si de Est, in scopul pregatirii lor pentru aderarea la structurile UE;

pentru incurajarea proiectelor transfrontaliere de infrastructura si de protectie a mediului, cat si pentru dezvoltarea sectorului privat productiv in tarile din zona mediteraneana;

pentru asigurarea proiectului de pace din Orientul Mijlociu, si pentru sustinerea programelor de reconstructie din aceste zone;

pentru ajutorarea a 70 de tari din Africa, Caraibe si Pacific, semnatare a Conventiei de la Lomé;

pentru finantarea proiectelor de interes comun in domenii precum: tehnologii, intreprinderi mixte, protectia mediului in tarile Asiei si Americii Latine.

4. Banca Centrala Europeana

Banca Centrala Europeana este institutia responsabila cu emiterea si administrarea monedei unice europene.

Alaturi de bancile nationale ale celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, Banca Centrala Europeana (BCE) face parte din Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC). Infiintata in urma semnarii Tratatului de la Maastricht, la 7 februarie 1992, BCE a aparut efectiv la 1 iunie 1998, cand a fost numit Comitetul Executiv al Bancii (presedintele si ceilalti membrii ai Consiliului de Administratie).

Eurosistemul - termenul folosit pentru denumirea Sistemului European al Bancilor Centrale - este compus din Banca Centrala Europeana si din bancile nationale ale statelor membre UE care au indeplinit criteriile de convergenta necesare pentru adoptarea sistemului monedei unice Euro. Initial (de la 1 ianuarie 1999), acestea au fost Belgia, Germania, Spania, Franta, Italia, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia si Finlanda, acestea formand zona Euro. De la 1 ianuarie 2001, Banca Nationala a Greciei a devenit parte a Eurosistemului. Cu toate acestea, bancile nationale ale celor 13 state care nu au adoptat moneda unica europeana sunt membre ale SEBC, avand un statut special - se ocupa de politicile monetare nationale, dar nu iau parte la adoptarea deciziilor referitoare la politica monetara unica a zonei Euro.

Obiectivele de baza ale Eurosistemului sunt:

definirea si implementarea politicii monetare a zonei Euro;

desfasurarea operatiunilor de schimb valutar;

pastrarea si gestionarea rezervelor externe oficiale ale statelor membre;

asigurarea functionarii normale a sistemelor de plata.

In plus, Eurosistemul contribuie la supravegherea institutiilor de credit si a stabilitatii sistemului financiar.

Eurosistemul este independent. Nici Banca Centrala Europeana, nici bancile nationale ale statelor membre nu pot primi instructiuni de la vreun organism extern. Institutiile comunitare si guvernele statelor membre nu trebuie sa incerce sa influenteze membrii organismelor decizionale ale bancilor din Eurosistem in ceea ce priveste indeplinirea sarcinilor acestora.

Obiectivul principal al Bancii Centrale Europene este mentinerea stabilitatii preturilor. De asemenea, Banca sprijina politicile economice generale ale Comunitatii Europene si actioneaza in concordanta cu princi­piile economiei de piata deschise.

Banca Centrala Europeana are rol consultativ pentru Comunitatea Europeana si pentru autoritatile nationale, cu privire la problemele de compe­tenta sa si, in special, in legatura cu legislatia comunitara si nationala. Banca Centrala Europeana, cu ajutorul bancilor nationale, culege informatiile statistice necesare de la autoritatile nationale competente sau direct de la agentii economici.

Procesul de adoptare a deciziilor in cadrul Eurosistemului este realizat de organismele decizionale ale Bancii, care sunt:

Comitetul Executiv (format dintr-un presedinte, un vicepresedinte si patru membri);

Consiliul Guvernatorilor, care reuneste, de doua ori pe luna, membrii Comitetului Executiv si guvernatorii BCN din statele membre ale zonei Euro;

Consiliul General, care se intruneste mai rar decat Consiliul Guverna­torilor si este format din presedintele si vicepresedintele BCE si guvernatorii tuturor BCN ale statelor membre, inclusiv cei de la BCN din statele care nu participa la UEM.

Tratatul de la Nisa permite schimbarea regulilor decizionale (in prezent, deciziile sunt adoptate cu majoritate simpla, fiecare avand un singur vot). Aceasta modificare necesita o decizie in unanimitate a Consiliului, care trebuie ratificata de catre statele membre.

Capitalul Bancii Centrale Europene este de cinci miliarde de Euro. Singurii subscriptori si detinatori ai capitalului acestei banci sunt bancile nationale din sistem. Procentul subscris de fiecare stat este stabilit pe baza produsului intern brut si a populatiei tarii respective. Rezerva externa se ridica la aproximativ 40 miliarde de Euro, contribu­tia fiecarui stat fiind stabilita in mod proportional cu capitalul subscris. Acesta consta in aur (15%), dolari americani si yeni japonezi (85%). Fiecare banca nationala poate solicita, atunci cand este nevoie, echivalentul in Euro al contributiei sale.