RELATIA GUVERNARE ADMINISTRATIE PUBLICA. ROLUL EXECUTIVULUI IN DREPTUL PUBLIC CONTEMPORAN.

Administratia a fost definita in doctrina de drept public, ca o activitate ce consta intr-o prestatie a unei persoane sau a unui grup de persoane in folosul altora, fata de care prestatorul activitatii se afla in anumite raporturi juridice si caruia beneficiarul prestatiei ii pune la dispozitie mijloacele materiale si financiare necesare.

Administratia poate fi particulara daca are ca scop satisfacerea unor interese particulare, sau poate fi publica, daca are ca scop satisfacerea unoir interese generale, nationale sau locale.

Plecand de la sensul organic al notiunii de administratie publica se impune raportarea acesteia la celelalte autoritati publice care infaptuiesc activitatea legislativa si respectiv, activitatea judecatoreasca.

Astfel, administratia publica este legata in primul rand de puterea legislativa care, prin activitatea sa principala ce consta in legiferare, stabileste finalitatea si sensul in care administratia va actiona.

De asemenea, administratie publica este legata si de puterea judecatoreasca, hotararile acesteia fiind aplicate si executate de administratia publica.

Cea mai stransa legatura o are administratia publica cu puterea executiva, dar cu care nu se identifica.

In realizarea functiei executive a statului se desfasoara doua categorii de activitati: de guvernare si de administrare. Administratia publica este o dimensiune a executivului fara a fi insa singurul element al acestuia.

Activitatea de guvernare reprezinta trasarea deciziilor esentiale pentru prezentul, dar mai ales pentru viitorul unei tari, inclusiv din perspectiva relatiilor cu alte state sau cu organisme internationale si interne. In schimb, activitatea de administrare reprezinta rezolvarea nevoilor curente, cotidiene.

Administratia publica in mod traditional presupune doua elemente de baza:

executarea legii - cuvantul lege fiind inteles in acceptiunea lato sensu de act normativ cu forta obligatorie si nu in acceptiunea stricto sensu de act juridic al Parlamentului;

prestarea de servicii publice in limitele legii.

In perioada socialista principiul separatiei puterilor in stat a fost inlocuit cu principiul unicitatii puterii in stat; in acest context notiunea de administratie de stat a fost utilizata pentru a desemna una din formele fundamentale de activitate infaptuita prin patru categorii de organe ale statului: organele puterii de stat, organele administratiei de stat, organele judecatoresti si organele procuraturii. Dupa 1990 se revine la principiul separatiei puterilor in stat, iar in ce priveste raporturile dintre activitatea administrativa si activitatea executiva, conform prevederilor din Constitutie, revizuita si republicata in 2003, se consacra expres rolul Guvernului de a exercita conducerea generala a administratiei publice.

Principiul separatiei puterilor presupune si colaborarea acestora. Mai mult, in perioada moderna acest principiu a fost influentat de factori noi, cum ar fi:

- participarea maselor la conducere prin referendum si initiative legislative, restrangandu-se astfel principiul reprezentarii;

- institutionalizarea in Constitutie a unor autoritati noi ca, de exemplu, ombudsmanul cu rol de control asupra administratiei publice;

- recurgerea la justitia constitutionala, infaptuita de o autoritate jurisdictionala independenta;

- infiintarea unor organisme auxiliare ale diferitelor puteri, cum ar fi Consiliul Legislativ;

- controlul societatii civile prin diferite mijloace dar in primul rand prin mass-media.