Revenirea la domniile pamantene (1821) a fost cel mai important rezultat al revolutiei de la 1821 condusa de Tudor Vladimirescu

Revenirea la domniile pamantene (1821) a fost cel mai important rezultat al revolutiei de la 1821 condusa de Tudor Vladimirescu

Dupa ce grecii - si in mod concret demnitarii fanarioti - s-au compromis in ochii Portii Otomane prin revolta eterista condusa de Alexandru Ipsilanti, sultanul, cedand presiunii celorlalte mari puteri europene si fiind silit sa satisfaca una din cererile esentiale formulate de delegatiile moldovene si muntene venite la Constantinopol, in martie 1822 a hotarat restabilirea domniilor pamantene in cele doua Principate.

Astfel, la 1 iulie 1822, Poarta otomana a numit in Moldova ca domn pe Ionita Sandu Sturdza, iar in Muntenia pe Grigorie Dimitrie Ghica.

Ales dintre boieri, in conformitate cu traditiile si obiceiurile tarii, pe o durata de 7 ani, cu acordul puterii suverane, Turcia, si al puterii protectoare, Rusia, domnul nu putea fi revocat, schimbat, inlocuit, decat in cazul comiterii unor mari delicte.

Revenirea la domniile pamantene nu a incetinit si slabit miscarea reformatoare ci, dimpotriva, a intensificat-o si diversificat-o. In 1821-1822 au fost inregistrate 75 de memorii, proiecte programe de reformare a structurilor politice a principatelor, iar pana in 1826 s-au identificat alte 28 de astfel de documente.

Acest fapt, cresterea si dezvoltarea miscarii reformatoare, explica de ce in Moldova, de pilda, primul domn pamantean Ionita Sandu Sturdza incearca si el un vast program de reforme, menite sa puna ordine in administratia publica: desfiinteaza unele institutii, creeaza altele, ia masuri drastice contra abuzurilor si coruptiei, isi manifesta intentia de a pune capat vechilor practici din timpul fanariotilor, instituie controlul sever al functionarilor, obliga si boierii la unele obligatii fiscale, intocmeste o evidenta a supusilor straini si a scutelnicilor, vrea sa reglementeze pe baze noi relatiile satenilor cu stapanii feudali etc. Si domnul Tarii Romanesti isi propune sa introduca chiar in 1822 o noua organizare administrativ-teritoriala.

Dar intentiile reformatoare ale primilor domni pamanteni au esuat dintr-un complex de cauze interne si internationale. Marii boieri, aflati in majoritate in afara granitelor tarii au incercat si in buna masura au reusit, cu ajutorul Rusiei indeosebi, sa zadarniceasca aceste reforme. Rusia voia sa zadarniceasca si cel putin sa slabeasca influenta Portii in Principate. Domnii pamanteni se confruntau, totodata, cu existenta, cu persistenta legilor din timpul regimului fanariot. Ori, regimul juridic exsitent nu ingaduia modernizarea structurilor administrative publice. Si Poarta Otomana ii obliga pe domnii pamanteni sa actioneze numai in cadrul legilor existente din timpul domnitorilor fanarioti. Numeroasele programe politice de reorganizare a societatii romanesti, elaborate si difuzate sub primii domni pamanteni cereau: intarirea autonomiei Principatelor, desfiintarea raialelor turcesti si trecerea teritoriilor acestora sub jurisdictia domnilor pamanteni, stabilirea granitelor intre Principate si imperiul otoman pe talvegul Dunarii, circulatia fara restrictii a vaselor romanesti de comert sub pavilion romanesc, libertarea dezvoltarii industriei, mestesugurilor, comertului si imbunatatirea adinistratiei publice in conformitate cu interesele romanilor. Programe de reformare - ca, de pilda: indreptarea tarii, memoriul carvunarilor, strigarea norodului Moldovei, precum si multe altele, exprimau tocmai aceste tendinte. Tendinte similare se manifesta in primele decenii ale veacului al XIX-lea si in Transilvania.