Lamurirea conceptelor de arta, estetica, experiența estetica, opera de arta, spectator, artist

Lamurirea conceptelor de arta, estetica, experiența estetica, opera de arta, spectator, artist

"Arta" acest termen vine, de fiecare data, in orice epoca, daca nu cu o noua definiție, cel puțin cu incercarea, vazuta deseori ca o necesitate, de a il redefini. Ce presupune ca, o data cu o noua epoca, oamenii simt nevoia sa vorbeasca, de fiecare data altfel, despre arta?  Acest "de fiecare data altfel" trimite catre o reintoarcere asupra tradiției și asupra a ceea ce ea inca pastreaza intr-o epoca deja noua: modul omului de a se raporta autentic la arta, nu presupune, cu necesitate, distrugerea ințelesului pe care omul vine sa-l moșteneasca asupra artei. Arta a fost considerata, de-a lungul timpului, ca fiind decorativa, folositoare, ca fiind un instrument pentru studiile superioare; arta a fost mimesis . Observam din aceasta imagine asupra artei, sau mai zis a rolului sau intrucat aceste caracteristici enumerate ale artei nu constituie esența artei, ca ea nu era considerata ca o acțiune destinata, in mod exlusiv, simțurilor și placerilor, ci ea era o modalitate prin care omul iși implinea educația.

In ceea ce privește imaginea pe care artistul și-a construit-o sau a lasat sa-i fie construita, aceasta ne trimite catre o reflecție asupra statutului social al artistului contemporan. Artistul contemporan nu se mai pune in slujba nimanui, nici in cea a statului, nici in cea a regelui și nici in cea a oamenilor importanți ai unei societați care comandau opere de arta, deci care supuneau arta. Artistul contemporan nu se mai apleaca asupra modului obișnuit in care oamenii il vad. Artistul contemporan se definește din interior și in raport cu arta pe care o creeaza. Artiștii, mai ales cei contemporani și moderni, sunt supuși din exterior, de oameni neavizați, in felul urmator: "sunt artiști, cine ii ințelege?". Sa fie aceasta atitudine a noastra, a restului oamenilor, a non-artiștilor, prin care artiștii sunt considerați o categorie distincta fața de noi, cauzata de modul lor distinct  de "a face" o opera de arta, distinct fața cu ceea ce am ințeles pana acum prin arta și opera de arta?

Am adunat pana in acest moment definiții pe care multe epoci le-au dat artei: Antichitatea, Renașterea, Epoca medievala. Cum iși definește epoca noastra, cea numita post-moderna, arta, inca de la Marcel Duchamp? Ce a mai ramas din arta pre-moderna? Definițiile se aplica lucrurilor terminate, celor carora li se aplica un terminus, o limita, un hotar, o identitate. Epoca moderna tehnologizata, fiind in continua schimbare- pana cand?, schimbare cauzata/ datorata de chiar aceasta relație pe care omul o are cu tehnica și științele naturii: fizica, chimia, matematica etc, nu iși propune inca sa se gandeasca in mod consistent la identitatea sa. Sau poate oamenii epocii contemporane au totuși in vedere o definiție a timpului și a existenței lor? Raspunsul la intrebarile privitoare la o eventuala definiție a artei contemporane le vom fi avansat deja in capitolul trei al acestei lucrari. Vom trece in acest moment la descrierea chestiunilor legate de structura.

Capitol Intai al lucrarii, Discutarea tezelor despre experiența estetica ințeleasa ca traire, va fi luat forma unei prezentari a tezelor lui M. Dufrenne, R. Ingarden și L. Pareyson, ce ne va furniza maniera in care experiența estetica este ințeleasa ca raportare a spectatorului la opera de arta in modul trairii și a dez-valuirii valorii acesteia. In Capitolul Doi, Discutarea tezei heideggeriene cu privire la originea operei de arta (Originea operei de arta), vom fi urmarit modelul propus de Martin Heidegger in lucrarea sa Originea operei de arta ce prezinta opera de arta ca pe o pro-ducere a artistului, discutand totodata pe fondul structurii esențiale a Dasein-ului ca mod de a-fi-aici-ca-loc-de-deschidere, maniera in care Dasein-ul se raporteaza la arta. Capitolul Trei, Raportarea omului la opera de arta contemporana, va fi avut in vedere textul lui M. Heidegger, Intrebarea privitoare la tehnica, care va fi constituit suportul teoretic pentru a demonstra ca arta contemporana, prin operele sale de arta, pro-pune staruirea omului intr-o raportare cu arta ce se manifesta in modul inchiderii.

Lucrarea de fața va incerca sa arate ca arta pre-moderna și arta contemporana, incepand cu secolul al XX-lea pana in zilele noastre, presupun o singura maniera de a le gandi. Voi incerca, de asemenea, sa arat ca originea cuvintelor arta, estetica, opera de arta, a fost uitata și, de aici, ambiguitatea expresiei "experiența estetica". Nu voi incerca sa elimin dimensiunea placerii unei experiențe estetice dar, in aceasta cautare a originii experienței estetice, placerea nu va constitui drumul care ne va furniza aceasta origine. Noțiunea de "placere" este, mai degraba, o sarcina a gandirii asumata de esteticieni, insa in ceea ce privește cautarea din aceasta lucrare, ea nu vizeaza decat originea expresiei experienței estetice și o chestionare asupra valabilitații ei in epoca contemporana, și nu eventuale caracteristici sau moduri derivate ale acesteia sub forma carora ea s-ar putea manifesta.