Renasterea

RENASTEREA

Renasterea este prin excelenta un fenomen european. Exista o multitudine de definitii care incearca sa caracterizeze, sa explice epoca Renasterii. Fara indoiala, Renasterea este un fenomen complex, in esenta rezultatul intalnirii dintre valorile antichitatii clasice si creativitatea poporului italian. Pentru istoricul francez Jean Delumeau, Renasterea inseamna promovarea Occidentului in vremea in care civilizatia europeana a depasit in mod decisiv civilizatiile paralele: China, Japonia, India, civilizatia araba, africana, America precolumbiana.

Umanismul este un termen complementar pentru Renastere si desemneaza conceptia optimista despre om ca masura a tuturor lucrurilor, increderea in valorile umane si posibilitatea de perfectionare, de desavarsire a fiintei umane. Umanismul inglobeaza preocuparea pentru toate problemele omului, de unde rezulta antropocentrismul Renasterii, primatul ratiunii, al spiritului critic si experientei fata de autoritate si biserica. In Renastere se dezvolta o cultura laica si e cultivata personalitatea umana sub toate aspectele, individualismul inlocuind ierarhia sociala a valorilor cu cea culturala.

Criteriul nasterii pe care se sprijineau privilegiile feudale este inlocuit cu cel al meritului.  Intelepciunea devine criteriul principal de valoare al oamenilor. Criteriul valorii oamenilor nu mai rezida in nastere, ci in meritul personal al acestora. Sistemul educatiei umaniste tindea spre formarea omului util societatii prin "studia humanitatis". Idealul omului renascentist este viata activa, nu cea contemplativa a calugarilor cufundati in meditatii. In Renastere este pretuit omul intreprinzator, inteligent, calculat, echilibrat, fiind timpul capitalismului in formare. In aceasta perioada este apreciat omul de afaceri, inventatorul, navigatorul sau descoperitorul, principele sau condotierul, figuri si tipuri reprezentative ale Renasterii.

Renasterea apare in Italia, la inceputul sec. al XIV -lea, intr-un context favorabil, din mai multe motive. In primul rand, datorita dezvoltarii economice a oraselor italiene unde au aparut numerosi mecena, care si-au permis sa sponsorizeze opere de arta. In principal, este vorba de orasul Florenta, unde familia Medici a sustinut constructia de monumente si opere de arta. In al doilea rand, datorita faptului ca in Italia s-au pastrat cele mai multe monumente (de exemplu foruri, apeducte, temple, cetati etc.) si opere de arta (statui ecvestre, picturi, mozaicuri etc.) din antichitate, care au constituit o sursa de inspiratie pentru artistii renascentisti.

Periodizarea Renasterii

Istoricul francez Jean Delumeau plaseaza Renasterea intre sec. XIV-XVI, mai exact intre anii 1320-1620. Renasterea timpurie apare si se manifesta in Italia in sec. al XIV-lea, pentru ca in veacurile XV-XVI Renasterea se difuzeaza, se extinde si in Franta, Germania, Tarile de Jos, Anglia si, intr-o forma mai slaba in Ungaria, Polonia si Tarile Romane.

Ipostazele Umanismului

Umanismul cunoaste mai multe ipostaze, dintre care cele mai importante sunt urmatoarele:

Umanismul civic apare in jurul anului 1400 la Florenta, raspandindu-se ulterior si in alte orase italiene precum Genova, Venetia, Milano si inseamna in esenta implicarea activa a cetatenilor in viata politica a cetatii. Ideile umanismului civic sunt sustinute de Giordano Bruni sau Leon Baptista Alberti. Umanismul civic era menit sa formeze cetateni capabili a servi cu pricepere si devotament interesele burgheziei si ale republicii florentine

Umanismul critic si erudit este aplicat filologiei, istoriei, filosofiei si literaturii. Umanismul critic se refera la dezvoltarea in Renastere a criticii de text, la stabilirea regulilor pentru analizarea unei opere istorice, filologice sau teologice. Cu ajutorul criticii de text, umanistii au reconstituit textul operelor originale ale scriitorilor antici Platon, Aristotel, Titus Livius, Tacitus, Suetonius etc., fiind inlaturate interpolarile prin compararea manuscriselor si analiza lor riguroasa. Se dezvolta filologia latina, greaca si ebraica. Unul dintre cei mai importanti eruditi a fost Erasmus din Rotterdam, care a realizat o noua traducere a Noului Testament in limba latina si astfel s-a vazut ca o serie de dogme sustinute de papalitate, nu isi gaseau justificari in Biblie, ca de exemplu doctrina Purgatoriului.

In Italia sec. XV, Lorenzo Valla a luat in dezbatere asa numita donatie a lui Constantin cel Mare, pe care se intemeia autoritatea si domeniile papale in Italia centrala. Lorenzo Valla, pe baza criticii filologice a demonstrat ca donatia lui Constantin cel Mare este un fals alcatuit in secolul al VIII-lea de catre oamenii din anturajul papei, clerici, pentru ca latina folosita in document nu este din sec. IV, ci apartine epocii lui Carol cel Mare, adica sfarsitul sec. VIII. Acesta a facut adnotari pe textul Vulgatei lui Ieronim. Prin manifestarile sale, Umanismul critic a pregatit terenul pentru Reforma protestanta.

Renasterea stiintifica si tehnica

O inventie in orasul Mainz din Germania, care a revolutionat lumea, realizata de catre Gutenberg, in jurul anului 1450, este tiparul cu litere mobile, care a permis aparitia cartii tiparite.Inventarea tiparului a determinat ieftinirea cartilor, producerea lor in serie, cartea devenind accesibila maselor astfel ca devine un instrument de cultura. In 1456, la Mainz, Gutenberg a tiparit Biblia cu 42 de randuri pe pagina.

Literatura

In sec. XIV in Italia scriitorii abandoneaza limba latina in favoarea limbii italiene populare. Dante Aligheri la sfarsitul secolului al XIII -lea a anuntat Renasterea prin Divina Comedie, care cuprinde 3 parti majore: Infernul, Purgatoriul, Raiul. Dante il asaza pe papa in fundul iadului. In secolul al XIV-lea, Francesco Petrarca a compus numeroase poezii, multe dintre ele dedicate iubitei lui Laura, rapusa de ciuma. Giovanni Boccacccio a realizat Decameronul, in cadrul caruia se exprima bucuria de a trai. Rolul acestor 3 mari autori a constat in faptul ca ei au alcatuit limba italiana literara, contribuind decisiv la formarea acestei limbi.

In Franta, Francois Rabelais a scris Gargantua si Pantagruel, o satira acida la adresa moravurilor clerului din sec. al XVI-lea. In Anglia elisabetana s-a remarcat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor, William Shakespeare, care a fost un autodidact. In Spania, reprezentatul cel mai important al literaturii renascentiste a fost Miguel Cervantes, care a scris Don Quijote, in care este narata povestea unui cavaler nebun, rupt de realitate care lupta cu morile de vant.

Filosofia Renasterii redesteapta interesul pentru antichitate, pentru studierea aprofundata a filosofiei grecesti, indeosebi a operelor lui Platon si Aristotel. Lorenzo Magnificul a organizat la Florenta, la mijlocul sec. al XV-lea, o academie platoniciana , printre membrii ei numarandu-se si Marsimo Ficino si Pico de la Mirandola.

Renasterea este si vremea utopiei. In Anglia, Thomas Morus a scris o carte intitulata Utopia(Nicaieri), in care a prezentat tabloul unei societati ideale, bazate pe proprietatea comuna asupra bunurilor, pe egalitate si libertate. Idei asemanatoare se regasesc si la italianul Tommaso Campanella, in lucrarea Cetatea Soarelui.

Gandirea politica in Renastere

Niccolo Machiavelli (1469-1527) reprezinta pentru gandirea politica un spirit original si pragmatic prin afirmarea unui discurs inovator. Tratate esentiale: Principele (1513), Discursuri asupra primei decade a lui Titus Livius (1517), Arta razboiului (1518), Istoriile florentine (1525). Deschiderile pe care le face sunt asumate printr-o sinteza eficienta ca exprimand spiritul politic al Renasterii florentine, prin:

q Necesitatea de a salva Italia si de a constitui un stat unitar.

q Afirmarea rationalitatii si a statului laic si separarea lui de religie sau de valori ale eticii imperativ-comportamentale si ideale.

q Intelegerea politicii ca stiinta de sine statatoare, ca arta de a guverna, de a conserva si de a dezvolta statul.

q Statul este perceput asemenea unui organism viu, neoplatonic, avand o viata proprie.

q Conducatorul principe trebuie sa fie foarte bine ancorat in cunoasterea realitatii faptelor, a relatiilor si necesitatilor sociale.

q Tocmai de aceea politica trebuie inteleasa, in primul rand, prin renuntarea la idoli si aparente, prin renuntarea la impresiile imaginative ale lui Platon si Aristotel, care ne spun cum ar trebui sa ne comportam in viata politica si nu analizeaza suficient realitatea relatiilor politice.

q Este o identitate intre actiunea politica si realitatile concrete care trebuie sa o depaseasca pe cea a imperativelor: cum trebuie sa actionezi ca sa atingi un bine iluzoriu.

q Statul, organizarea comunitatii politice, nu este viabil daca nu are legi si armata.

q Este necesara separarea politicii de religie, asa cum este necesara si separarea politicii de morala. Ambele nu au nimic in comun cu politica si cu cunoasterea faptelor reale.

q Scopul scuza mijloacele daca este o consecinta a faptelor reale si nu imaginare.

q Luptele dintre principe si masele de oameni, dintre nobili si plebei in Imperiu Roman, de exemplu, au avut si efecte pozitive deoarece au condus la elaborarea unor legi mai bune si, foarte important, la formarea unui spirit educativ civic care se materializeaza in dezvoltarea institutiilor.

q Lupta claselor este diferita de lupta pentru putere intre factiuni. Numai primele au consecinte pozitive deoarece nu lupta pentru scopuri particulare ci urmaresc interese generale, rezultand o lege si o societate mai buna.

q Statul "sanatos" este cel care-si inventeaza institutii care au rolul unor organe de control pentru a se mentine un echilibru social.

q Libertatea oamenilor depinde de puterea institutiilor din stat care sunt un garant al tuturor libertatilor prin aplicarea unitara a legii.

q Revoltele si  "tulburarile" sociale trebuie solutionate le nivel institutional prin adoptarea unor legi mai bune.

q Constituirea republicii ca forma cea mai buna de guvernare trebuie sa tina seama de doua griji elementare: legiuitorul ales chiar prin sufragiu liber si public trebuie sa reformeze legile in folos public si nu in interes personal; puterea de a reprima trebuie sa fie incredintata cu grija de catre legiuitor, altfel cetatenii se pot revolta.

Astronomia

In sec. al XVI -lea se constituie o noua conceptie despre stiinta: se afirma suveranitatea ratiunii si a experientei. Insasi ideea de stiinta se schimba; ea nu mai inseamna, ca in evul mediu, o suma de cunostinte date o data pentru totdeauna si transmise invariabil din generatie in generatie, ci cunostinte dobandite prin observatie directa a fenomenelor naturii. Faptul capital este experienta, care inlocuieste autoritatea. Galileo Galilei remarca: "Dumnezeu a scris Universul in caractere matematice" si "Nici o cercetare umana nu se poate numi stiinta adevarata daca nu trece prin demonstratiile matematice". Leonardo da Vinci afirma ca "Universul ascunde sub aparentele sale un fel de matematica reala", respingand toate cunostintele care nu se intemeiaza pe experienta, ca fizica scolasticilor si doctrinele lor filosofice.

Se dezvolta astronomia prin intermediul lui Copernic care in 1453 a dovedit sfericitatea Pamantului, rotatia sa in jurul axei sale, revolutiile planetelor in jurul soarelui. Nicolaus Copernic (1473- 1543) a abandonat teoria scolastica ca Pamantul este centrul Universului, A sustinut teoria heliocentrica.

Giordano Bruno (1548- 1600) in lucrarea sa Despre infinit, univers si lume a sustinut ca lumea consta dintr-un numar nesfarsit de sisteme solare cuprinse intr-un univers infinit. Tezele sale au fost considerate contrare doctrinei oficiale a bisericii catolice iar Giordano Bruno a fost condamnat de Inchizitie la arderea pe rug si opera sa a fost interzisa. Un astronom german, Kepler, a demonstrat ca planetele se invart in jurul soarelui, pe orbite eliptice si meuniforme. Galileo Galilei (1564-1642) era sigur ca Dumnezeu a scris universul in tipare matematice. Nici o cercetare umana nu se poate numi stiinta adevarata, daca nu trece prin demonstratiile matematice. Galilei a adus noi argumente in sprijinul teoriei heliocentrice, a miscarii de rotatie si revolutie a Pamantului. Pentru ca a sustinut ca Pamantul se invarteste, a fost urmarit de Inchizitie si obligat sa-si abjure propriile convingeri, pentru a evita moartea pe rug.

Metoda experimentala a fost aplicata si in domeniul stiintelor experimentale. Elvetianul Paracelsus (1493-1541) a facut din stimularea "fortei vitale" a organismului principiul terapeutic fundametal: medicul trebuie sa intervina in punctul in care forta vitala e slabita. Medicul lui carol Quintul, Andre Vesale (1514 - 1564) a intemeiat anatomia umana moderna.

Progrese importante s-au realizat si in medicina, cunoasterea corpului uman  facandu-se prin studii anatomice si prin disectia cadavrelor. Spaniolul Miguel Servente a descoperit circulatia sangelui iar chirurgul francez Ambroise Pare a reusit sa faca operatii de amputare si a practicat ligatura contra hemoragiilor. A combatut cauterizarea ranilor provocate de armele de foc.

Inventiile au nevoie de suportul unui public care exercita asupra tehnicienilor o presiune fertila. Utilizarea crescanda a paharului de sticla, construirea de calesti, inlocuirea progresiva a cufarului cu dulapul, obisnuinta de a utiliza furculite, sunt inovatii ale Renasterii care isi au sorgintea in ridicarea nivelului de viata a unei civilizatii care castiga in bogatie.

In Renastere s-a produs o veritabila promovare a tehnicii, care devine o preocupare a principilor si a statelor din epoca. Astfel, familia Forza a facut eforturi pentru a regulariza raul Pad si a legat Milano de lacul Como prin canalul Martesana, construit intre 1457-1460. Papa Sixtus al V-lea (1585-1590) planuia, in preajma mortii sale, sa instaleze in Colosseum un atelier pentru prelucrarea lanii, revelator proiect al unei mentalitati noi.

Consolidarea statului si cresterea autoritatii sale peste teritorii mai intinse decat in evul mediu clasic au functionat in favoarea tehnicii. Guvernele au putut sa organizeze mai bine spatiul pe care il controlau si au dispus de mijloace financiare sporite pentru a finanta lucrarile mari si mai ales pentru a alimenta bugetele militare tot mai consistente. Nasterea politicilor de factura tehnica a fost comandata cu evidenta de dezvoltarea armelor de foc si de necesitatea de a exista aparare impotriva lor.

In secolul al XVI -lea, literatura tehnica a acordat un loc cu deosebire important metalurgiei. Prima lucrare tiparita care se ocupa de formarea si cercetarea zacamintelor metalifere a fost Bergbuchlein (1505). Acest tratat a fost eclipsat de tratatul lui Agricola, De re metalica, carte publicata de un saxon in 1556, care reprezinta un inventar al cunostintelor epocii pentru tot ce are legatura cu activitatea miniera si de prelucrare a metalelor. In 1540, Biringuccio care era un inginer militar din Sienna, a publicat De la pirotechnia, referindu-se cu predilectie la metalurgia metalelor pretioase , mestegul turnarii si fabricarii de tunuri.

In Renastere se dezvolta noi tehnici miniere. Incepand cu sec. XVI se folosesc pompele pentru evacuarea apei. Ingenioase ventilatoare rotative improspatau aerul din fundul galeriilor. Carbunele fosil incepe sa fie utilizat si in forjele din nordul Frantei (sec. XIII - XIV) in locul carbunelui de lemn. Aplicarea fortei hidraulice la introducerea fortata a aerului in cuptoarele de reducere a fierului a dus la construirea de furnale, cuptoare inalte, ajungand in sec. XVI pana la dimensiuni de 9 metri inaltime si 7 metri diametru, in care se putea introduce mai mult combustibil si se puteau realiza temperaturi inalte, necesare obtinerii unui metal topit fluid. Metalul in stare fluida putea fi turnat acum in forme, in tipare, fara a trebui c apiesa sa fie modelata dintr-un singou supus unui lung proces de forjare la cald. Din sec. XV incepe sa fie folosita si fonta (aliaj de fier cu carbon) in Germania, Anglia, Franta si Italia.

Leonardo da Vinci (1452-1519) este cea mai complexa personalitate a Renasterii: matematician, filosof, fizician, astronom, pictor, arhitect, inginer. Leonardo da Vinci respinge toate cunostintele care nu se intemeiaza pe experienta ca fizica scolasticilor si doctrinele lor filosofice. El studiaza legile frecarii, echilibrului si caderii corpurilor si proclama imposibilitatea de a crea forta din nimic. El formuleaza teoria formarii si propagarii undelor pe care o aplica la lumina si la sunete, realizand studii de optica si mecanica generala. Rocile stratificate formate din paturi de mal, depuse succesiv de ape, ii sugereaza evolutia geologica. Desenele lui Leonardo dovedesc ca nimic nu l-a pasionat mai mult decat disectia, pe care a studiat-o ca anatomist si artist. El admite circulatia sangelui, compara ochiul cu o camera obscura si face din creier organul senzatiilor si al gandirii. Leonardo a intemeiat anatomia comparata (urmarind acelasi organ la diferite specii).

Leonardo da Vinci a realizat inventii in domeniul tehnologiei militare: care de lupta echipate cu coase care printr-un sistem de rotatie puteau taia picioarele cailor si ale luptatorilor. Tot Leonardo a conceput scari diferite de asalt, dispozitive pentru escaladarea zidurilor, poduri de campanie demontabile sau poduri militare suspendate, arbalete cu targeri rapide, chiar si un aruncator de flacari, un tun montat pe afet cu 33 de tevi, dintre care 11 pot trage deodata.

Leonardo a construit canale de irigatie in Lombardia (la Milano, Padova, Torino), a confectionat masini pentru diferite industrii, a desenat schite pentru masini de zbor, masini de dragat canale. Leonardo a realizat devierea raului Arno in Italia precum si sistematizarea raului Adda. Planul barajului mobil de pe Isonzo a fost conceput pentru a inunda campiile din jur in scop militar defensiv. Grandios este proiectul unui canal care trebuia sa faca legatura intre Marea Mediterana si Oceanul Atlantic; cu aceasta ocazie, Leonardo formuleaza legi de mecanica flidelor, absolut remarcabile. A realizat studii de perfectionare a ecluzelor, noi mecanisme de pompe. Masinile - unelte, vaporul cu roti, automobilul, aeroplanul, parasuta, submarinul, razboiul de tesut mecanic, toate aceste inventii isi gasesc o prima schita in opera lui Leonardo da Vinci. A imaginat un fel de ascensor pentru greutatile mari. A schitat si un aparat care sa masoare greutatea aerului.

Leonardo da Vinci a fost mai degraba hidrotehnician; a lucrat pentru familia Sforza la asanarea Vigevano si i-a propus acestuia sa amenajeze cursul Addei. Desenele lui Leonardo demonstreaza un studiu aprofundat de aparate necesare saparii de canale, dar care nu par sa fi fost cu totul originale. Asemenea altor ingineri din Renastere, Leonardo era pasionat de mecanica si a desenat o multime de masini. Astfel, a desenat laminoare, ciocane hidraulice, masini de treflat, de facut suruburi, de slefuit suprafata oglinzilor. A studiat zborul pasarilor, a incercat sa schiteze o teorie a zborului si a conceput o masina de zbor, de forma aerodinamica, dupa modelul pasarilor.

Maretia tehnicianului Leonardo consta mai putin in "inventiile" sale, cat in curiozitatea mintii sale si in metoda. Intre inginerii Renasterii, a fost cel dintai care s-a ocupat de industria textila si a cautat sa ii mecanizeze mai mult operatiunile obisnuite. Studiile lui Leonardo pentru masini de daracit si tuns lana sunt printre cele mai originale si mai bine concepute din carnetele sale. Fiind pasionat de mecanica, Leonardo a acordat o atentie speciala problemei angrenajelor, cautand sa le faca mai solide si mai ordonate, desenandu-le conice si helicoidale. Angrenajele erau utilizabile in industrii multiple. Perfectionandu-le, Leonardo putea sa faca ansamblul productiei industriale sa progreseze. In calitate de arhitect si hidrotehnician, a cautat, prin conjugarea de observatii riguroase si date cifrice, sa obtina cunostinte generale aplicabile in diversitatea cazurilor respective. A studiat aparitia crapaturilor, cauzele care provoaca prabusirea zidurilor, a depus eforturi sa calculeze rezistenta grinzilor patrate si cilindrice, libere sau incastrate si repartitia sarcinii pe care o poate suporta un arc, a cautat sa dea cele mai bune formule matematice cupolelor si sistemelor de bolti. Leonardo preconizase sa scrie un tratat despre apa, ramas in stadiul de proiect dar notatiile pe care le-a lasat cu privire la hidraulica sunt importante. A abordat cu precadere 3 mari probleme: formarea albiilor raurilor, studiul vartejurilor si cel al miscarii apei. A ajuns la concluzii pertinente referitoare la vechimea mai mica sau mai mare a unui fluviu in functie de rapiditatea cursului  si de adancimea albiei. Daca a ignorat posibilitatea de uzura prin actiunea rocilor, Leonardo a inteles in schimb ca un curent este mai rapid in centrul raului decat la maluri si a ajuns chiar sa distinga, gratie experientelor de coloratie, diferitelor filete ale unei caderi de apa. Limitele inginerului si inventatorului Leonardo sunt evidente deoarece a fost lipsit de un limbaj adecvat si de instrumente de masura.

In Renastere, progresele navigatiei au fost cu mult mai importante decat cele ale circulatiei terestre deoarece marile calatorii geografice si stabilirea de relatii regulate cu Lumea Noua si Extremul Orient s-au numarat printre faptele majore ale epocii. Vechea ancora in U, care exercita o presiune prea puternica asupra fundului corabiei fusese inlocuita prin ancora cu brat scurtat. Incepand cu veacul al XIII-lea se raspandise treptat folosirea carmei cu chila, fixata la pupa, in balamale si afundata chiar sub suprafata apei. Mai usor de manevrat decat ramele laterale de odinioara, aceasta permitea schimbari iuti ale directiei si facea cu putinta manevrarea completa, adica si manevrarea contra vantului.