UMANISMUL ROMANESC DIN BANATUL LUGOJULUI SI CARANSEBESULUI IN SECOLELE XVI-XVII

Dupa cele mai noi cercetari, zona banateano-huneodreana este cea care a dat masiv primele traduceri in limba romana in secolul XVI si nu Maramuresul, asa cum se considera pana nu demult. Cei doi reputati filologi apreciaza ca: "faptele ne silesc sa nu trecem cu vederea peste rolul pe care Reforma l-a jucat in cultura romaneasca in cursul secolului al XVI-lea, incepand cu traducerile din 1532 si pana la Palia de la Orastie. Reforma n-a servit numai un exemplu romanilor . ci s-a aflat in spatele multora din initiativele de a traduce si tipari carti religioase in romaneste. Desigur nu al tuturora, caci nu trebuie sa cadem in greseala opusa de a atribui totul Reformei, negand actiunea factorilor interni, fundamentala in problema aparitiei scrisului in limba romana".

Invatamantul in limba romana a inregistrat insemnate progrese in banatul Lugojului si Caransebesului in secolele XVI-XVII, fiind insa organizat pe baze confesionale. Astfel, in mediul ortodox, episcopul Varsetului si Caransebesului, Partenie II Carturarul (1628-1638) a pus bazele unei scoli romanesti ortodoxe ("scoala gramaticeasca"), in 1635, cu precadere in limba romana, pentru a contracara ofensiva calvina si a pregati un cler instruit din punct de vedere dogmatic. Aceasta "scoala gramaticeasca" a continuat sa functioneze si dupa disparitia banatului Lugojului si Caransebesului.

O scoala catolica a functionat in Caransebes inca din sec. XV dar ea se inchide la mijlocul sec. XVI, odata cu raspandirea Reformei. Un document din 1566 atesta aceasta situatie, referindu-se la un loc parasit pe care a functionat scoala catolica, daruit de principele Ioan Sigismund Zapolya nobilului roman Ludovic Fiat. Astfel ca timp de mai multe decenii, in Caransebes nu mai exista o scoala catolica.

La initiativa iezuitului de origine romana, Gheorghe Buitul, se deschide la Caransebes, in 1626, o scoala catolica pentru fiii nobilimii din regiune. Predarea se facea in limba romana, deoarece putini cunosteau maghiara. La aceasta scoala au predat Gheorghe Buitul dar si Nicolae Ivul, notar al Caransebesului, in spiritul programului Contrareformei. La inceput aceasta scoala avea un numar de 33 de elevi, majoritatea fiind nobili, dar cereri de inscriere in scoala au venit si de la familiile catolice din Bulgaria si Valahia. La sfarsitul anului 1627, numarul elevilor a crescut la 42. In 1638, scoala catolica din Caransebes avea peste 50 de elevi. In 1643, Gregorius Lonczai, fost iezuit, originar din Lugoj este "maestru al scolii si predicator in limba romana" la Caransebes. Intr-un raport al misiunii din Carasova si Caransebes, adresat in 1645 Congregatiei de Propaganda Fide, se sustine ca scoala catolica din Caransebes trebuie mentinuta, solicitandu-se subsidii pentru plata profesorilor, datorita concurentei in plan scolar, provocate de calvini. In acelasi an este consemnat ca "magister catolicorum" in Caransebes, Stefan Lelesz. Nu stim insa daca si dupa moartea lui Gheorghe Buitul (1653) la scoala catolica pe care o intemeiase in Caransebes, invatamantul in limba romana s-a practicat in continuare. In aceasta scoala s-a format si Gabriel (Gavriil) Ivul, promotor al ideilor Contrareformei, care a fost primit in ordinul iezuit pe parcursul anului 1637.

Cele mai importante scoli din banatul Lugojului si Caransebesului sunt scolile calvine din Lugoj si Caransebes, infiintate la mijlocul secolului al XVI-lea, functionand pana la finele veacului. Ele au fost reinfiintate de principele Gabriel Bathory (1607-1612). Fara a avea importanta colegiilor reformate din Alba-Iulia, Aidu, Orastie, scolile calvine romanesti din Banat s-au remarcat in epoca prin exemplaritatea invatamantului in limba romana iar modelul didactic, lansat de propaganda calvina printre romanii banateni a fost invocat si adoptat si de alte scoli romanesti calvine, ca de pilda cea din Fagaras. Dincolo de prozelitismul calvin, se instaleaza o achizitie culturala remarcabila si anume promovarea limbii romane in institutiile scolare, in grafie latina.

In cadrul acestor scoli romanesti calvine, au predat cateva marcante personalitati culturale de factura umanista: Efrem Zacan, Mihail Halici tatal la Caransebes, Stefan Fogarasi la Lugoj. In 1582, Efrem Zacan era "dascal de dascalie", fiind conducatorul spiritual al unei scoli romanesti in care erau instruiti si educati preoti dar si invatatori, fiind chemat sa colaboreze la realizarea Paliei de la Orastie. Scoala condusa de Efrem Zacan la Caransebes deservea nevoile comunitatilor calvine din sud-estul Banatului. Aceste scoli calvine din Lugoj si Caransebes sunt sprijinite de oficialitate, fiind puse in slujba raspandirii calvinismului printre romani. Dupa unele informatii, neverificate insa, Mihail Halici tatal a fost rectorul scolii calvine din Caransebes timp de 20 de ani (1638-1658). Banul Acatiu Barcsai a sprijinit financiar scolile calvine din Lugoj si Caransebes si traducerea de carti in limba romana, necesare elevilor romani. In Edictul de infiintare a scolii fagarasene in 1657 se mentioneaza ca in aceasta scoala trebuie sa se invete si sa se cante "romaneste, dupa obiceiul scolilor din Caransebes si Lugoj" sau cartile romanesti de care se foloseau cei din Caransebes si Lugoj sa fie tiparite si citite "in toate adunarile romanesti", conform deciziilor luate de superintendentul calvin.

In mediul catolic, cei mai importanti umanisti romani din Banat in secolele XVI-XVII, au fost Gheorghe Buitul si Gabriel (Gavril) Ivul. Gheorghe Buitul s-a nascut in 1595 intr-o familie nobiliara din orasul Caransebes. A fost educat de misionarul franciscan Stefan Szent Andrassy (1571-1630), urmand scoala catolica din Alba-Iulia iar ulterior, in jurul anului 1610 face studii de teologie si filosofie la Colegiul iezuit din Viena, unde a fost primit in Congregatia "Sfanta Barbara". Si-a desavarsit formatia intelectuala la Collegium Germanicum et Hungaricum din Roma (intre 1619-1623), dobandind o solida cultura teologica si filosofic. In 1623 a fost admis in ordinul iezuitilor, fiind primul roman primit in acest ordin. Gheorghe Buitul a tradus din latineste in romaneste Catehismul catolic al lui Petru Canisius, lucrarea fiind tiparita la Poszon (Bratislava) in 1636, fiind retiparita la Cluj in 1703.

Gabriel (Gavril) Ivul s-a nascut intr-o familie nobiliara romaneasca din Caransebes in 1619, fiind fiul lui Nicolae Ivul, familia sa detinand functii importante in conducerea orasului si a comitatului Severin. A studiat la scoala catolica din Caransebes iar ulterior la universitatile din Tarnavia, Viena si Casovia (Kosice), devenind si membru al ordinului iezuit. In anul 1650, Gabriel Ivul devine doctor in filosofie al Universitatii din Tarnavia si apoi doctor in teologie la Universitatea din Viena. Gabriel Ivul a predat timp de 6 ani filosofia la Universitatea din Casovia (Kosice) iar ulterior, timp de 20 de ani teologia la Viena unde a fost fara intrerupere cancelar al universitatii timp de 12 ani. Intre 1669-1672, Gabriel Ivul a indeplinit si functia de decan al Facultatii de Teologie al Universitatii din Tarnavia. Moare la 18 aprilie 1678, la Casovia.

Este autor al unei impresionante opere de teologie si filosofie, publicate in limba latina: Propositione ex universa logica (Crasovia, 1661); Philosophia novella (Zagreb, 1663); Philosophia (Viena, 1663); Theses et antitheses Catholicorum et Acatholicorum (Casovia, 1667); Historia Relatio Colloqui Cassoviensis de Judica Controversiarum Fidei (f. loc, 1666), Lapis Lydius (f.l., f.a.). Iezuitul Gabriel Ivul a dovedit si aptitudini literare, redactand in latina, o antologie de 27 de poezii, tiparita in 1655 la Viena sub titlul Poesis Lyrica.

Reforma a stimulat, la romanii din banatului Lugojului si Caransebesului, traducerea cartilor sfinte in limba nationala. O realizare insemnata in acest sens este Palia de la Orastie (1582), care contine cartile Geneza si Exodul din Vechiul Testament, traduse in grai banatean-hunedorean, dupa Pentateucul in limba maghiara, publicat de Gaspar Heltai in 1551, la Cluj, cu folosirea Vulgatei (versiunea latina a Bibliei), probabil editia din 1573 de la Tubingen, de catre un grup calvin: Stefan Herce, pastor in Caransebes; Efrem Zacan, dascal in acelasi oras; Moise Pestisel, pastor din Lugoj si Achirie, protopopul comitatului Hunedoara, cu participarea si sub patronajul episcopului calvin Mihail Tordasi si cu ajutorul financiar al nobilului ungur Geszti Ferencz din Deva. Cartea a fost tiparita pe hartie sibiana la Orastie, pana la 14 iulie 1582, de tipografii brasoveni Serban Coresi (fiul diaconului Coresi) si diacul Marien. Desi lucrare de comanda calvina, destinata romanilor convertiti, ea respecta dogma ortodoxa, fiind menita atragerii la calvinism a romanilor ortodocsi din intreg spatiul romanesc.

Ion Ghetie si Alexandru Mares sustin ca Palia de la Orastie a fost produsul unor factori interni, nu externi: "Cunoscand faptul ca traducatorii Cartii de cantece si cei ai Paliei erau romani, ca textele raspundeau unor necesitati reale a comunitatii din care faceau parte, vom putea oare sustine ca zelul banatenilor si hunedorenilor de a scrie romaneste este consecinta unei influente externe, numai pentru ca ei erau de confesiune calvina si nu ortodoxa? In lumina consideratiilor de mai sus, este limpede pentru noi ca Palia si Cartea de cantece, desi iesite dintr-un mediu reformat, sunt datorate unui impuls intern, pornit din sanul societatii romanesti din Transilvania, care numara in randurile ei nu numai ortodocsi, ci si catolici si protestanti".

Printre umanistii romani de confesiune calvina din banatul Lugojului si Caransebesului in sec. XVI-XVII se remarca Stefan Fogarasi din Lugoj, Francisc Fogarasi, Mihail Halici tatal si Mihail Halici fiul.

Stefan Fogarasi provine dintr-o familie nobiliara din zona Lugojului, care detine pozitii de frunte in viata confesionala, administrativa si politica din aceasta zona a Banatului incepand cu secolul XVII pana in sec. XIX. In slujba prozelitismului religios calvin Stefan Fogarasi traduce in limba romana, pentru scolile calvine din Caransebes si Lugoj, Catehismul, dupa o versiune calvina maghiara, care apare la Alba-Iulia, in 1648. Tot Stefan Fogorasi este si traducatorul unor psalmi, a caror versiune romaneasca era utilizata in scolile banatene calvine dupa 1640. Francisc Fogorasi face parte din aceeasi familie de preoti carturari din zona Banatului si traduce "cu greutate" un mic Catehism din limba engleza in limba maghiara. Francisc Fogorasi a fost pastor in Caransebes, dupa care a ajuns la Ocna Sibiului, iar in 1658 era "pastor senior" la Aiud. Francisc Fogorasi a tradus acest Catehism, stabilind indirect o relatie intre lumea reformata din Transilvania si biserica reformata din Anglia.

Mihail Halici tatal a tradus in limba romana doi paslmi, in 1637, din cartea de cantece a lui Francisc David si Szegedi Gergeli. El este autorul unei opere de lexicografie: Dictionarium valachico-latinum. In cadrul operei literare a lui Mihail Halici tatal pot fi remarcate si alte creatii versificate cu tematica religioasa, mentionate de Mihail Halici fiul in inventarul bibliotecii sale ca manuscrise ce au apartinut parintelui sau: Cantiones Paschales paterna manuscriptae, Cantiones Nativitatis et Pentecostales paterna manuscriptae. In repertoriul de manuscrise al lui Mihail Halici tatal se afla si dictionarul latino roman Vocabularium paterna manuscripta si Phrases Ciceronis paterna manuscriptae.

Mihail Halici fiul se naste in octombrie 1643 la Caransebes, unde si-a inceput scoala pe care a continuat-o la colegiul luteran din Sibiu (1661-1664) si la colegiul "Bethlen" din Aiud (1664-1665). Dupa un an petrecut la colegiul reformat din Aiud, unde a putut sa se distinga ca elev, a fost recomandat si a trecut ca "rector" al scolii reformate din Orastie (1665-1669), care in acest timp a avut si multi elevi romani. In anii 1672-1674, la Aiud, Mihail Halici fiul a fost antrenat in vehemente dispute teologice, in care s-a situat pe pozitii progresiste (puritane si carteziene), ceea ce i-a atras expulzarea din oras. Silit sa paraseasca Transilvania, Halici a plecat in Tarile de Jos si apoi in Anglia. In Ardeal se pare ca nu s-a mai intors, murind in jurul anului 1712.

Mihail Halici fiul ramane cea mai reprezentativa personalitate incadrabila in fenomenul cultural banatean din secolul XVII. El este exponentul unui model cultural si confesional, care a germinat capacitati culturale si intelectuale inscrise la nivelul cel mai inalt in programul umanist din secolul XVII. S-a remarcat prin incercari literare semnificative, in diverse variante ale genului liric (poezii, imnuri, ode, acristihuri). O buna parte din exercitiile poetice ce-i apartin lui Mihail Halici fiul reprezinta ode dedicate profesorilor si prietenilor sai, lirismul sau fiind tributar cartii lui Theodor de Beze, Poematum. Oda inchinata prietenului sau din Basel, care-si luase doctoratul (Papai), publicata in 1674, cu caractere latine si ortografie ungureasca, este prima creatie poetica de acest gen in limba romana. Desi nu este o opera de valoare artistica deosebita, oda lui Mihail Halici fiul marcheaza inceputurile poeziei lirice romanesti culte cu continut profan.

Mihail Halici fiul si-a constituit o biblioteca faimoasa, cartile fiind consemnate intr-o lista autografa, depasind cifra de 400. Volumele au fost clasificate, chiar de proprietar, pe domenii: enciclopedii, filosofie, istorii, teologie, retorica, poezie, dictionare, medicina, botanica, drept si miscellance, intre care o serie de manuscrise mostenite de la tatal sau. Biblioteca sa cuprindea si exemplare tiparite in elina sau ebraica. Mihail Halici fiul se considera roman, avand o iscalitura interesanta, semnificativa pentru progresele inregistrate de constiinta etnica in Banat in secolul XVII: Michael Halicius, Nob [ilius] Romanus Civis, de Caransebes". Se pot da si alte exemple in acelasi sens: la 1598, pe un document in limba latina, unul dintre nobilii romani beneficiari, mentionat de document ca Stephanus Gerlistey (Stefan Garlisteanu), a tinut sa-si scrie numele pe verso, in romaneste si cu caractere chirilice (Graliste Stefan).