ACTIVITATEA ECHIPEI IN ASISTENTA SOCIALA

tipuri de echipe;

caracteristici ale activitatii in echipa;

problema competitiei in echipa;

Furnizarea celui mai adecvat tip de ajutor in solutionarea problemei necesita de multe ori munca in cadrul unor echipe. Ne amintim de pilda, ca rolul de broker presupune asigurarea unei legaturi intre cel asistat si diferitele resurse existente la nivelul comunitatii, ceea ce inseamna de multe ori constituirea unor echipe avand ca obiectiv implementarea planurilor de interventie.

Intrucat echipa de lucru isi face prezenta frecvent in practica asistentei sociale, este necesar sa se examineze cateva dintre modalitatile acesteia de structurare si de functionare.

Uneori, problemele celui asistat necesita implicarea mai multor asistenti sociali care reprezinta diferite servicii sociale, agentii, alteori fiind necesara constituirea unor echipe multidisciplinare. Iata cata exemple ale tipurilor de echipe intalnite in practica asistentei sociale:

TIPURI DE ECHIPE

La nivelul unei agentii La nivelul relatiilor dintre agentii

Echipa alcatuita

numai din

asistenti sociali A B

Echipa

interdisciplinara   C D

Echipa care

include voluntari  E F

ECHIPELE ALCATUITE DIN ASISTENTI SOCIALI SI ECHIPELE MULTIDISCIPLINARE

Dezvoltarea asistentei sociale a dus la fragmentarea serviciilor. Inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea s-au intreprins periodic eforturi pentru stabilirea unor modalitati adecvate de colaborare intre diferitele agentii sociale existente la nivelul unei comunitati. La inceputul secolului al XX-lea asistentii sociali au inceput sa fie incadrati in diferite unitati spitalicesti si astfel prolema colaborarii necesare practicii asistentei sociale a depasit granitele profesiunii.

S-au intreprins diferite cercetari care au incercat sa evidentieze impactul fragmentarii serviciilor asupra celor asistati. De exemplu, intrebat daca ar fi mai usor pentru el sa aiba de-a face cu un singur asistent social sau cu mai multi, un subiect a raspuns: "Nu stiu. Totusi cred ca as putea face apel la cel putin doi, intrucat sunt specializati pentru scopuri diferite. Cel de la protectia sociala ma ajuta sa obtin bani si ma sfatuieste cum sa-i cheltui, iar cel care lucreaza in cadrul serviciului social de pe langa biserica, ma ajuta din punct de vedere spiritual".

In pofida eforturilor depuse pentru stabilirea conditiilor optime de colaborare, specialistii nu inteleg intotdeauna destul de bine cum pot fi acestea respectate in practica. Un asistent social isi consuma intre 25% si 30% din timpul de lucru in diferite activitati desfasurate impreuna cu alti specialisti.

S-ar putea pune intrebarea ce se intampla daca mai multi asistenti sociali lucreaza in mod individual cu una si aceeasi familie, fara a comunica si colabora. Poate exista un asistent specializat in problemele varstnicilor, altul in problemele persoanelor cu handicap, altul in asistenta somerilor . In mod individual, ei pot furniza sfaturi contradictorii, care, in loc sa ajute familia respectiva, ar putea sa-i sporeasca dificultatile.

Obstacole in calea constituirii unei echipe eficiente

Munca intr-o echipa este esentiala pentru un asistent social. Adesea ezitam cand se pune problema invatarii deprinderilor de activitate colectiva. Compton si Galaway fac referire la o poveste pentru a ilustra aceasta ezitare. Se spune ca un pieton care traversa strada este accidentat de un autocamion. Ceilalti trecatori se precipita sa vada daca nu pot acorda ajutor. Spre surprinderea lor, pietonul accidentat striga sa fie lasat in pace, incercand sa se indeparteze sprijinindu-se in maini si intr-un genunchi, tarand celalalt picior lovit. Cineva ii spune: "Unde pleci? Nu-ti dai seama ca ai fost accidentat? La care victima are urmatoarea replica: "Va rog sa ma lasati sa plec. Nu vreau sa fiu implicat!" In mod asemanator cu acest caz, asistentii sociali devin ezitanti atunci cand se pune problema ca ei sa se implice in activitati de echipa si in colaborari interdisciplinare. In fond, participarea asistentului la activitatea unei echipe ar avea semnificatia unui schimb reciproc de ajutor, la fel de important ca si contactul nemijlocit cu cel asistat.

Exista cateva obstacole care fac dificila colaborarea efectiva:

Supozitia ca pentru asigurarea eficacitatii echipei, ar fi necesar doar spiritul de cooperare. Se poate presupune, cu naivitate, ca daca cineva este prietenos, atent fata de ceilalti, atunci va fi apt sa se implice in colaborari profesionale eficiente pe tot parcursul vietii. Insa, echipele nu sunt date o data pentru totdeauna, ele se schimba. In plus, cine si cum va defini pe cineva ca fiind necooperant? Dimensiunile personalitatii sunt importante, insa procesul de colaborare nu se poate reduce doar la aspectele psihologice. Factorul psihologic demn de luat in considerare este reactia, tendinta de a rezista la diferenta; a vedea si a evalua in termeni de corect sau gresit. Nu trebuie sa se porneasca de la premisa ca doar propriul punct de vedere este intotdeauna cel corect. Echipa de lucru presupune o deschidere fata de punctele de vedere diferite, disponibilitatea de negociere, de rezolvare a diferentelor, de acceptare a caracterului legitim al acestora.

Sentimentul de lipsa de ajutor in fata autoritatii, a puterii altei persoane sau profesii. "Nu pot face nimic pentru a influenta cursul lucrurilor. Am o putere limitata". Un astfel de punct de vedere poate deveni o predictie care se poate indeplini prin efectul sau: daca asistentii sociali se considera neputinciosi, atunci ei vor fi cu adevarat lipsiti de putere. Exista doua tipuri de autoritate: cea a pozitiei si cea a competentei. Autoritatea competentei este acordata de colegi, de aceia cu care se interactioneaza zi de zi. Toti asistentii sociali au nevoie de putere si autoritate - aceea de a ajuta, intrucat acordarea de ajutor presupune astfel de calitati. Desigur, ei nu trebuie sa se considere omnipotenti, ca ar putea rezolva la nivelul maxim de eficienta orice tip de problema sociala. Asteptarile trebuie sa fie realiste, sa ia in considerare si posibilitatea esecului.

Definirea parametrilor profesiunii. In mod inevitabil, atunci cand mai multi specialisti diferiti lucreaza cu aceiasi indivizi, vor aparea suprapuneri, care pot da nastere unor conflicte. Domeniile lor trebuie negociate in functie de situatiile individuale. Reprezentantii fiecarei profesii tind sa "acapareze" domenii cat mai intinse de activitate. Este necesar sa se defineasca domeniile specifice de competenta si cele comune, in care apar suprapuneri. Una dintre problemele asistentei sociale a fost legata de imprecizia definirii parametrilor profesiunii, de faptul ca asistentii manifesta tendinta de a-si vedea functia mult prea cuprinzatoare. O dimensiune a deprinderii de colaborare consta in abilitatea de angajare in negocierea rolului.

Natura profesiei. Informatiile despre fiintele umane, despre aspectele dezvoltarii lor, despre aparitia problemelor umane sunt coplesitoare si uneori chiar contradictorii. Multe dintre aceste informatii sunt imprumutate din discipline de baza. Fiecare profesie imprumuta cunostintele care sunt cel mai strans legate de functia proprie, care fundamenteaza principiile si metodele utilizate in practica. Aceste cunostinte sunt integrate intr-un ansamblu util. Rezultatul - fiecare specialist este pregatit sa opereze cu o perspectiva proprie, diferita asupra naturii umane, cu ipoteze, credinte, asteptari proprii. Se recurge la stiluri proprii de comunicare, la metode diferite de colectare a datelor si de rezolvare a problemelor. De aici - probabilitatea aparitiei unor rivalitati, a unor conflicte. Spre ex., medicul cauta sa trateze, sa vindece. Asistentul social cauta sa dezvolte competenta persoanei, pentru ca aceasta sa faca fata problemelor sociale. Nu exista o contradictie intre aceste doua categorii de eforturi. Insa, daca se pune intrebarea "Ce ar fi mai important?"

In consecinta, asistentii sociali trebuie sa recunoasca inevitabilitatea diferentei, uneori a conflictului, sa invete sa le negocieze in interesul unui ajutor efectiv acordat celui asistat.

Problema competitiei

In activitatile comune care incearca sa abordeze problemele unei persoane, ale unei familii, ale unui grup apar elemente de cooperare si competitie. Colaborarea presupune ca asistentul social sa prezinte celorlalti specialisti aspecte pe care le cunoaste din relatia directa cu cel asistat. In acest mod el trebuie sa treaca barierele diferentelor, cu toate ca nu este intotdeauna usor.  In majoritatea agentiilor si serviciilor apar posibilitati infinite de manifestare a comportamentelor competitive: "Eu inteleg mai bine nevoile copilului decat asistenta maternala"; "Serviciul in care lucrez este cel mai important"; "Munca mea respecta cel mai bine drepturile celui asistat".

Aparitia competitiei in anumite domenii este benefica, dar in altele este distructiva. Pentru ilustrarea efectelor negative ale competitiei sunt utilizate diferite experimente ("jocuri cu suma nenula") din teoria jocurilor. Scopul acestor experimente este acela de a determina conditiile in care jucatorii vor coopera. Spre deosebire de jocurile unde cineva castiga si altcineva pierde, astfel de experimente din categoria jocurilor cu suma nenula sunt in asa mod structurate pentru a  demonstra cat de absurda apare lipsa de cooperare. Cel care nu colaboreaza nu are nici o sansa de castig, dar are o mare probabilitate sa piarda. Cu toate acestea, jucatorii se angajeaza in competitie, rezultatul fiind negativ, dezastruos. In cazul competitiei la nivelul practicii asistentei sociale, cel mai mult va pierde cel asistat.

Un exemplu de astfel de joc este "dilema prizonierilor". Doi suspecti de comiterea impreuna a aceleiasi infractiuni sunt inchisi separat, fara a avea posibilitatea de a comunica intre ei. Anchetatorul prezinta fiecaruia, separat, urmatoarele variante ale pedepselor:

cate 5 ani pentru fiecare, daca marturisesc amandoi;

cate 2 ani pentru fiecare, daca nici unul nu marturiseste;

achitare pentru cel care marturiseste si 10 ani pentru cel care nu marturiseste.

Care ar fi cea mai avantajoasa varianta pentru amandoi? Sa nu recunoasca nici unul, situatie in care fiecare ar primi cate doi ani de pedeapsa. Insa, in conditiile in care nu pot comunica, fiecare se va gandi la strategia cea mai rationala, adica aceea de a marturisi, necunoscand reactia celuilalt. Dar, ceea ce pare rational pentru fiecare in parte duce la cel mai prost rezultat pentru amandoi.

DILEMA PRIZONIERILOR

B

marturiseste nu marturiseste

A

marturiseste 5 - 5 0 - 10

nu marturiseste 10 - 0 2 - 2

Teoria jocurilor a incercat sa evidentieze variabilele care determina modul de comportare al jucatorului. In acest sens, jucatorii au fost grupati in urmatoarele categorii:

maximizatorii, care sunt interesati doar de propriile avantaje;

rivalii, care sunt interesati de infrangerea partenerilor, nefiind preocupati de rezultatul insusi al jocului;

cooperantii, interesati de acordarea de ajutor partenerilor.

Imbunatatirea comunicarii este de natura sa sporeasca gradul de colaborare, mai ales atunci cand partenerii sunt preocupati de imbunatatirea rezultatelor.

Atunci cand nu se colaboreaza la nivelul echipei, cand relatiile dintre membrii echipei au un pronuntat caracter competitiv, rezultatul va fi dezastruos in comparatie cu scopul propus.

PRINCIPII ALE ACTIVITATII IN ECHIPE INTERDISCIPLINARE

recunoasterea caracterului diferit al expertizei

necesitatea impartasirii tuturor informatiilor

implicarea tuturor membrilor echipei in activitatile de planificare

libertatea de exprimare a opiniilor diferite

luarea in considerare a diferentelor de opinie si negocierea

asteptari privind comportamente responsabile din partea tuturor membrilor

7.discutare deschisa a problemelor ce tin de realizari sau neimpliniri.