Strategii de consiliere si psihoterapie cognitiv-comportamentala pentru copii si adolescenti

Strategii de consiliere si psihoterapie cognitiv-comportamentala pentru copii si adolescenti

Scoala este mediul in care se produce, in cea mai mare masura dezvoltarea cognitiva, emotionala. Sociala, precum si formarea si structurarea personalitatii subiectului. In aceste conditii, majoritatea conflictelor psihologice prin care trec copiii si adolescentii se petrec in scoala, au legatura cu scoala sau sunt depistate in scoala de catre fonsilierul scolar. De aceea, se impune o colaborare permanenta a asistentului social cu cadrele didactice sau consilierul scolar in cazul aparitiei anumitor crize in dezvoltarea personalitatii copiilor asistati. Studiile clinice au demonstrat ca suicidul reprezinta a treia cauza a mortalitatii adolescentilor de 15 ani (Blumenthal, 1990, apud. Holdevici, 2009) si a a patra in randul celor de 14 ani si mai tineri. De asemenea, comportamentele violente si tulburarile asociate cu acestea precum si abuzul de substante reprezinta principalele motive serioase pentru copiii si adolescentii sunt luati in evidenta de cabinetele de psihiatrie sau psihoterapie. (Bird, 1996, Kandel et al.1996, apud Holdevici, 2009). O alta posibila cauza a crizelor psihologice la copii si adolescenti o reprezinta expunerea la scene de violenta, expunere care poate genera ulterior comportamentele antisociale. (Schwab Stone et. Al 1999, apud Holdevici).

O serie de probleme ce tin de rezultate scolare scazute sau de tulburarile de comportament pot avea drept cauza si anumite tulburari psihopatologice nediagnosticate. Terapeutul va trebui sa-si structureze demersul tinand seama de particularitatile stilului cognitivspecific copiilor si adolescentilor. Mentionam , in cele ce urmeza, cateva dintre strategiile cognitiv-comportamentale utilizate in terapia copiilor si adolescentilor cu probleme.

1. Verficarea semnificatiei termenilor

Copiii si adolescentii pot sa utilizeze frecvent termeni folositi de catre adulti, carora le confera oa lta semnificatie sau pot utiliza termeni argotici, al caror sens este intelesde subiecti din aceesi categorie de varsta si mai putin de adulti. Desi intrebarile directe referitoare la sensul unor termeni pot fi plictisitoare pentru copii si adolescenti, acestea treprezinta insa cel mai eficient mijloc prin care terapeutul se va asigura de faptul ca a inteles despre ce este vorba. Astfle, contrarargumentarea unui gand negativ de tipul nimeni nu ma iubeste sau nimanui nu ii pasa de mineva avea mai putin succes daca terapeutul va face aformatii de genul: multi oameni te iubesc sau acest lucru nu este adevarat. O maniera mai eficienta de abordarea a unei astfel de situatiiar putea fi parafrazarea celor afirmate de adolescent sub forma unei intrebari: Chiar nimeni, nimeni din lumea asta nu tine la tine? Procedand astfel, terapeutul il va determina pe copil sau adolescent sa modifice treptat intensitatea cu care nutreste convingerea respectiv. Intrebarile terapeutice vor trebui sa aiba drept scop identificarea unor exceptii de la regulile absolutiste formulate de clientul copil sau adolescent.

2. Reatribuirea

Adesea, copiii si adolescentii manifesta tendinta de a-si atribui intreaga responsabilitate pentru producerea unor evenimente cu continut negativ, evenimente pentru care au o responsabilitate redusa sau nu au nici un fel de responsabilitate. Astfel de stribuiri se bazeaza pe convingerile disfunctionale legate de faptul ca sunt inadecvati sau lipsiti de noroc, convingeri intarite de evnimente negative axterioare. Prin intermediul unor intrebari atent formulate, terapeutul il va determina pe copil sau adolescent sa constientizeze faptul ca are un control limitat asupra evenimentelor vietii. Renuntand la a-si asuma responsabilitate prea mare, sau dimpotriva, prea redusa, clientul va invata sa evalueze mai corect lumea externa, pe ceilalti, propria persoana, reducandu-se astfel frecventa si intensitatea sentimentelor de manie, culpabilitate sau autodevalorizare.

3. Contraargumentarea

Terapeutul care lucreaza cu copii sau adolescenti trebui sa fie foarte atent atunci cand utilizeaza metoda contraargumentarii pentru a infirma gandurile si convingerile negative disfunctionale, pentru ca acesti clienti sunt excesiv de sensibili la contrazicere si pot considera ca sunt blamati pentru ca nutresc ganduri negative. Acestia pot considera ca terapeutul nu aduce contraargumente unor ganduri, ci il critica in calitate de persoane.

4. Barometrul starilor afective (Castro-Blanco, 2000)

Este rezultatul adaptarii Scalei Subiective a Disconfortului (Subjective Units of Disconfort Scale -SUDS, Wolpe, 1996) si presupune solicitarea ca cel testat sa-si noteze starile emotionalelegate de o situatie pe o scara de la 0 la 100 in care 0 inseamna clam si relaxant, iar 100 sunt la punctul de fierbere. Utilizarea acestei tehnici scuteste copilul sau adolescentul de dificultatea de a gasi adjective potrivite care sa-i exprime corect starile afective.

Barometrul starilor afective le permite subiectilor sa asocieze emotiile cu anumite evenimente externe. Acest element este important deoarece rareori copiii si adolescentii sunt constienti de rolul evenimentului extern in generarea starii emotionale, precum si pentru ca se poate demonstra mai usor faptul ca starile afective se pot modifica odata cu schimbarea situatiei. In felul acesta este infirmata convingerea disfunctionala ca o anumita situatie sau o stare afectiva negativa va dura la nesfarsit.

Barometrul starilor afective il poate ajuta pe terapeut in depistarea precoce a unor stari emotionale negative, contribuind astfel la prevenirea unor situatii de criza , deoarece multi copii sau adolescenti care declanseaza comportamente care le pun viata in pericol afirma ca s-au trezit in plina criza fara a avea nici un fel de simptome sau antecedente.

Terapeutul consilier care lucreaza cu aceasta categorie de subiecti trebuie sa-i ajute sa constientizeze urmatoarele aspecte (Castro-Blanco, 2000):

v    crizele psihologice apar rareori din senin,

v    o criza psihologica reprezinta efectul unui lant de evenimente,

v    semnele premonitorii ale crizei exista, dar sunt adesea trecute cu vederea,

v    automonitorizarea il poate ajuta pe copil sa obtina feedbackuri referitoare la starile sale emotioale care aparca o consecinta a unor situatii,

v    monitorizarea starilor afective face posibila detectarea precoce a simptomelor unei crize psihologice

v    constientizand simptomele unei posibile stari de criza, clientul poate solicita sprijin pentru depasirea acesteia.