Aparatul respirator la animale

APARATUL RESPIRATOR LA ANIMALE

Aparatul respirator este alcatuit din totalitatea organelor care asigura mecanismul respiratiei: al ventilatiei pulmonare, ca si al schimburilor de gaze de la nivelul alveolelor pulmonare - hematoza. Acestea sunt: caile respiratorii superioare (cavitatile nazale si faringele), cele inferioare (laringele, trahee si bronhii) si plamanii, ca organe principale ale actului respirator.

Nasul si cavitatea nazala formeaza primul segment al acestui aparat. Nasul, formatiunea mediofaciala cu caracteristici specifice fiecarui individ si cu dublu rol functional (respirator si olfactiv) imbraca forma unei piramide cu fata in jos. Este alcatuit dintr-un schelet osteocartilaginos, compus din oasele nazale, cartilajele laterale, cartilajele aripii nasului (alare mari si mici), ca si alte accesorii, mai mici. La exterior este acoperit de un strat de muschi superficiali - pielosi - si tegument, iar la interior, captusit de mucoasa nazala, cu exceptia vestibulului captusit de tegument. Nasul prezinta o cavitate nazala care este impartita de un perete median (sept nazal) in doua cavitati, numite fose nazale. Septul nazal este format din lama perpendiculara a etmoidului si osul vomer (apex nasi), unde se termina cu septul fibros, mobil.

Fosele nazale comunica cu exteriorul prin doua orificii, numite narine, iar cu faringle, prin doua orificii largi, meaturi nazofaringiene, choane pe schelet. Fiecare fosa nazala prezinta anterior, in dreptul aripii nazale, un vestibul nazal, prevazut cu un prag denumit limen nasi, peri (vibrise) si glande, si fosa nazala propriu-zisa, ce purifica si umecteaza aerul inspirat. Fosa nazala are patru pereti, dintre care cel lateral este mai complicat si prezinta teri lame osoase: cornetele (concile) nazale, superior si mijlociu, prelungiri ale osului etmoid, si cel inferior atasat maxilarului ca os independent. Dedesubtul lor se formeaza niste spatii numite meaturi nazale in care se deschid sinusurile paranazale, cavitati accesorii ale foselor nazale. Acestea sunt sinusurile frontale, etmoidale, ale maxilarului si ale sfenoidului. Cavitatile nazale sunt captusite de o mucoasa foarte bogat vascularizata si impartita functional in doua regiuni: una in treimea superioara, mucoasa olfactiva, si una in partea inferioara, mucoasa respiratorie.

Faringele reprezinta locul de incrucisare a caii respiratorii cu cea digestiva, la care va fi deschis.

Laringele, alcatuit dintr-un schelet cartilaginos, indeplineste functional rolul de a proteja calea respiratorie, ca si rolul unui organ al fonatiei. Este format din unirea a trei cartilaje neperechi: tiroid, cricoid si epiglota, si trei cartilaje perechi: aritenoide, corniculate si cuneiforme, articulate intre ele si prezentand ca mijloace de unire, ligamente si membrane. Laringele poseda doua categorii de muschi: extrinseci si intrinseci, care dupa actiunea lor sunt: dilatatori ai glotei, sau constrictori ai glotei si tensori ai corzilor vocale. Laringele este un organ cavitar, captusit de o mucoasa si prezinta in interior doua perechi de plici dispuse anteroposterior. Plicile superioare se numesc ventriculare sau falsele coarde vocale, iar cle inferioare, plicile vocale - coardele vocale propriu-zise. Cavitatea laringiana se subimparte, in raport cu plicile, in trei etaje: spatiul dintre plicile vocale formeaza glota sau etajul mijlociu; deasupra se afla etajul supraglotic sau vestibulul laringian, iar dedesubt, etajul infraglotic, care comunica direct cu traheea. La formarea vocii ia parte contractia ritmica a muschiului vocal care produce vibratiile coloanei de aer. Calitatile sunetului: intensitatea, inaltimea, timbrul, sunt in raport de amplitudinea si numarul vibratiilor ca si de integritatea aparatului de rezonanta, format de cavitatile din jur: vestibul laringian, faringele, cavitatea bucala, cavitatea nazala, ca si sinusurile paranazale.

Traheea este un tub fibrocartilaginos care continua in jos laringele si se intinde pana la nivelul vertebrei a IV-a, a V-a toracala, cu o lungime de 11-13 cm si cu un diametru de circa 2 cm. Ca structura traheea este alcatuita dintr-o tunica fibromusculocartilaginoasa, in grosimea careia se gasesc 6-20 semiinele cartilaginoase, legate intre ele prin ligamente inelare. Posterior, unind cele doua capete ale potcoavei cartilaginoase, se afla membrana traheeala, in grosimea careia se afla muschiul traheal. Contractia acestuia micsoreaza calibrul traheei. Tunica interna este formata din mucoasa ciliata, cu numeroase glande, specifice mucoaselor respiratorii.

Plamanii reprezinta organele principale ale actului respirator. Ei ocupa aproape in intregime cavitatea toracica, fiind fiecare situati in cate o cavitate pleurala - dreapta si stanga, separate pe linia mediana de catre mediastinul toracic.

Unui plaman i se descriu anumite aspecte morfologice: o baza in raport cu diafragma abdominala, un varf, fete si margini.

Baza plamanului sau fata diafragmatica, usor boltita acoperita de pleura bazala, vine in contact cu fata superioara a difragmei. Fata costala, convexa, acoperita de pleura laterala, se afla in raport cu coastele si spatiile intercostale. Fata mediala, acoperita de pleura omonima, adaposteste in mijlocul ei hilul pulmonar si are raporturi cu organele mediastinului pentru care prezinta santuri sau impresiuni. Fata mediala a pulmonului stang prezinta in treimea inferioara o scobitura importanta pentru cord, impresiunea cardiaca. Marginea anterioara, mai accntuata, prezinta la pulmonul stang in treimea inferioara o scobitura, numita incizura cardiaca. Marginea posterioara este mai putin accentuata, iar marginea inferioara in raport cu santul sau sinusul costodiafragmatic.

Pe fetele costalepulmonare se observa niste fisuri adanci, numite fisuri pulmonare. Plamanul drept prezinta o fisura oblica si una orizontala, care ii imparte in trei lobi; superior, mijlociu si inferior, iar la stangul, numai fisura oblica, aceasta impartindu-l in cei doi lobi, superior si inferior. La randul lor, fiecare lob pulmonar este divizat in unitati anatomice si functionale mai mici, numite segmente. Plamanul drept prezinta zece segmenta: lobul superior (3), lobul mijlociu (2), iar lobul inferior (5). Plamanul stang este format de asemenea din zece segmente (uneori doar noua): lobul superior (5), iar lobul inferior cu aceeasi dispozitie segmentara ca si lobul inferior drept.

Cavitatea pleurala este captusita pe fata sa interna de seroasa, numita pleura. Aceasta acopera in intregime peretele cavitatii, formand pleura parietala. Ajunsa la hilul pulmonar, se rasfrange pe hil, invelind in intregime fetele pulmonului, ca si fetele lui intrafisurale si formeaza pleura viscerala. Pleura parietala, dupa regiunea de perete pe care il acopera, ia denumirea de pleura sternocostala, pleura diafragmatica, pleura mediastinala si in regiunea superioara unde inchide capacitatea toracica formeaza domul pleural. La baza cavitatii pleurale, acolo unde pleura trece in unghi dupa un perete lateral pe difragma se formeaza asa numitele sinusuri: costodiafragmatic - lateral si costomediastinal - medial. Cavitatea pleurala este de fapt o cavitate virtuala, in care se afla o lama fina de lichid pleural care ajuta la alunecarea pleurelor intre ele si un vid, care ajuta pulmonul sa urmeze peretele toracic.

In cazuri patologice in aceasta cavitate poate patrunde aer, puroi, sange, sau sa se formeaza o sero zitate abundenta, realizand pleurezia obisnuita, devenind atubci o cavitate reala.

Primul segment prin care trece aerul inspirat este nasul, care are un rol foarte important in prepararea aerului ce trebuie sa ajunga in plamani incalzit, usor umezit si lipsit de impuritati, indiferent de faptul ca in atmosfera aerul poate sa fie foarte rece sau foarte cald, uscat sau foarte umed, plin de impuritati sau microbi. Cavitatile nasului sunt captusite cu o membrana (mucoasa) bogata in vase de sange, care joaca rolul unui radiator. In drumul de la nari pana la amigdale aerul poate sa se incalzeasca cu 30 de grade. Numeroase glande mucoase, cominicare cavitatilor nazale cu ochii (lacrimile se scurg in nas), precum si alte mecanisme asigura permanenta umezire a nasului. Astfel incalzit si saturat cu vapori de apa, aerul este adus la temperatura si umiditatea necesare unei bune functionari a intregului aparat respirator. Nasul joaca si rol de filtru eficace ;perii dispusi la intrarea narilor, firisoarelor fine de suprafata mucoasei, precum si mucusul secretat retin particulele de praf si microbii, purificand aerul inspirat.

Mucoasa tuturor cailor aeriene pana la alveole este acoperita cu cili, niste firisoare fine, dispuse ca un covor, care sunt animate de o miscare vibratila continua de la interior spre exterior, in ritm de 12 miscari pe secunda, aidoma unui lan de gau batut de vant.

Covorul de cili deplaseaza lama subtire de mucus care il acopera si care "fixeaza" corpurile straine fine (pulberi, praf, microbi, secretii patologice),eliminand-o cu o forta de neinchipuit : 1 cm de cili vibratili ridica in fiecare minut 6 grame cu 1 mm, putand sa urneasca chiar o greutate de 360 grame. Este de la sine inteles cat de importante sunt aceste sisteme de "purificare", daca ne gandim ca omul inspira in fiecare minut milioane de particule de praf. Numai briza de zi care bate dinspre mare spre uscat este lipsita de praf. In schimb, chiar pe crestele muntilor patrund la fiecare inspiratie 10000 de particule, iar in aerul din oras numarul acestora ajunge la 5 miliarde, ceea ce face ca un locuitor din mediul urban sa introduca in aparatul sau respirator, in cursul vietii, aproximativ 50 kg de praf, cantitate care este pana la de zece oei mai mare in profesiunile in care inhalarea pulberilor este mult mai accentuata.

O data cu praful patrund in nas si microbi. Firisoarele su mucusul retin si omoara microbii; nasul este astfel prima si cea mai eficace bariera naturala impotriva infectiilor, filtrand si sterlizand considerabil aerul care trebuie sa ajunga in plamani. Nasul regleaza reflex reactia aparatului respirator fata de aerul atmosferic. Se intelege cat este de important este ca aerul sa fie inspirat pe nas si nu pe gura, unde lipsesc aparatele de incalzire, de umezire si de purificare a aerului.

Din nas aerul trece prin faringe, aflat in regiunea in care calea respiratorie d desparte de cea digestiva, acolo unde cavitatea nazala comunica cu cavitatea bucala. Intre faringe si trahee, la capatul superior al acesteia se afla un aparat format din cartilaje, osicioare si muschi, laringele, care se astupa cu un capacel, numit epiglota care se inchide cand inghitim si se deschide cand resoiram. Prevazut cu corzi fine, dispuse in calea curentului aerian, laringele s-a adaptat si s-a specializat, fiind organul vocii, emitand prin vibratia corzilor sunetele care caracterizeaza vocea umana.

Sub laringe se afla un tub lung de 15 cm, format din inele cartilaginoase, denumit trahee. La partea infewrioara, cam in dreptul inimii, traheea se bifurca in cele 2 bronhii principale, care la randul lor se ramifica aidoma unui arbore in aproape 25 de milioane de ramurele din ce in ce mai inguste, pana la un diametru de jumatate de milimetru. Toate aceste canale sunt captusite cu o membrana fina, mucoasa, care cuprinde in grosimea ei glandece secreta mucus si care este acoperita cu cilii care au fost mentionati, iar peretele canalelor contine fibre musculare, ce permit sa se mareasca sau sa micsoreze calibrul acestor conducte.

Contractia spastica de mai scurta sau de mai lunga durata a acestor fibre musculare, provocata de o hipersensibilitate a acestora, determina o inchidere temporara totala sau partiala a cailor de conducere a aeului, fiind una din cauzele declansarii unei crize de astm bronsic.

Ca perii unei pensule, fiecare ramurica se ramifica in 15 - 20 de ramuri, ce se termina in niste camarute, alveolele pulmonare, care prin asezarea lor au aspectul unor numeroase boabe de struguri pe un ciorchine. Canalele aeriene, din ce in ce mai fine si mai inguste si alveolele formeaza tesatura fina plamanului, un organ ca un burete, asezat in cavitatea toracica si avand un schelet de fibre elastice, plin cu aer si vase de sange. Privind o conopida, ne putem imagina structura plamanului, cu ramurile de bifurcare si alveolele in numar de aprox. 400 de milioane de bobite nu mai mari decat o gamalie de ac.

In peretii alveolelor se gasesc vase capilare de sange. Se intelege ca dilatarea accentuata a acestor camarute si a canalelor care se deschid in ele poate sa provaoace

ruperea peretilor alveolelor, confluarea unor camarute mari, unor bule, unui emfizem, stare patologica In care plamanul este umflat, hiperdestins.

Plamanul drept (format din 3 lobi) si plamanul stang (format din 2 lobi) sunt inveliti de o dubla foita subtire, pleura. In mod normal aceste foite sunt aderente, una invelind plamanul, cealalta captusind fata interna a toracelui; ele determinand plamanii sa fie solidari in miscari cu toracele si diafragmul.

Prin dilatarea toracelui, plamanii se umfla ca niste foale si aerul atmosferic patrunde in alveolele destinso (inspiratia), iar prin ingustarea toracelui si ridicarea boltei diafragmului, aerul este dat afara din plamani.

O data cu caile aeriene se ramifica si arterele pulmonare (care aduc de la inima la plamanisangele incarcat cu bioxid de carbon) si vene pulmonare (care duc de la plamani spre inima sange incarcat cu oxigen). Si vasele de sange se despart in milioane de ramurele; impreuna cu ramurile terminale ale arborelui respirator se ramifica in vase capilare sangvine, care imbraca cele aproape 400 de milioane de alveole, asa incat fiecare spatiu aerian alveolar se afla ca intr-un cosulet constituit dintr-o fina impletitura a retelei vasculare. Prin peretii alveolelor si vaselor capilare se face schimbul de gaze dintre aerul atmosferic si sange. Globula rosie din sange se plimba in jurul unei alveole timp de o secunda, in care, pe de o parte fixeaza oxigenul din aerul atmosferic inspirat in aleveola, spre a-l duce spre tesuturi, iar pe de alta parte descara bioxidul de carbon in aerul din alveola, care urmeaza sa fie eliminat prin expiratie in atmosfera. Acest schimb intr-un sens si in altul este asigurat de cele 400 de milioane de alveole, a caror suprafata desasurata se cifreaza la 400 de metri intr-o inspiratie profunda.

Plamanii sunt umpluti de obicei cu 3 litri de aer, la care se mai adauga 0,5 litri la o inspiratie obisnuita, ceea ce face ca in permanenta sa fie primenita 1/6 din aerul pulmonar. In repaus, omul ventileaza pe minute 8 litri de aer, la o activitate sedentara 16 litri, in mers 24 litri, la un effort 50 de litri. Intr-o zi ventileaza 24000 de litri de aer, volum care variaza cu activitatea si tipul constitutional. La un effort mediu pot fi ventilati 3,5 litri de aer intr-o inspiratie, iar la un efort mare, cu antrenament 5,5 litri. Cele mai mari ventilatii sunt atinse de sportivii care fac canotaj. Respiratia se adapteaza nevoilor de oxigen a organismului. Ori de cate ori acestea sunt crescute frecventa respiratiei creste.

In sistemul nervos central si anume in bulb se afla centrul nervos care comanda si regleaza miscarile respiratiei prin nervii ce se distribuie in musculatura toracelui, motorul acestor miscari. La acest centru vin impulsuri care il excita sau il deprima si de la el pleaca spre muschii respiratorii comenzi pentru accelerarea sau incetinirea miscarilor rspiratorii. Prin vointa miscarile respiratorii pot fi accelerate sau incetinite, dar in realitate centrul respirator este excitat de unii factori, printre care cei chimici (O si CO₂ ) sunt cei mai importanti. Bioxidul de carbon din sange, intr-o numita concentratie, este excitantul fiziologic al respiratiei un adevarat hormon respirator.

Introducand numai oxigen in sangele unui animal, miscarile respiratorii inceteaza, deoarece musculatura toracelui nu mai primeste comenzi de la centrul respirator, care este lipsit de CO₂, excitantul lui natural.

Structura microscopica

Pielea este constituita din 3 invelisuri: epidermul de origine ectodermica, dermul si hipodermul (stratul celular subcutanat) de origine mezodermica (mezenchimala).

Epidermul

Epidermul este alcatuit dintr-un epiteliu stratificat si pavimentos, cornificat, celulele sale fiind in permanenta regenerare. El este lipsit de vase sangvine, nutritia celulelor are loc prin difuzarea limfei interstitiale din derm, prin intermediul membranei bazale si prin spatiile inguste (de cca 10 milimicroni), care separa intre ele celulele vitale ale acestui strat. Epidermul este un protector mecanic contra pierderilor de apa din straturile profunde ale pielii si impiedica patrunderea microbilor in ele. Celulele epidermului se impart, dupa origine, aspect microscopic si functii, in doua linii distincte: keratinocitele, care constituie marea majoritate a masei celulare si melanocitele mult mai putin numeroase. Keratinocitele provin din celulele stratului bazal, care se divid permanent, celulele fiice fiind impinse spre suprafata. Se realizeaza astfel o miscare celulara lenta-ascendenta, in cursul careia ele se incarca progresiv cu keratina. Melanocitele elaboreaza pigmentul melanic, care, eliberat din ele, este stocat atat in celulele epidermice (mai ales in stratul bazal) cat si in macrofagele dermice, care astfel devin melanofore. Embriologic, ele provin din creasta neurala sub forma de metabolisti care in cursul primelor luni de viata fetala migreaza spre unele regiuni din sistemul nervos central (tuber cinereum, locus niger etc.), in peritoneu si in piele. In piele se aseaza intre celulele bazale.

Stratul bazal

Stratul bazal (sau generator) este cel mai profund, fiind in contact cu membrana bazala. Celulele sale au un nucleu mare situat apical. La polul apical sunt dispuse granule de melanina, care are un rol fotoprotector, ferind acizii nucleici (mai ales DNA) de razele ultraviolete, cu actiune inhibanta asupra acestora. Intre celulele bazale se gasesc melanocitele si corpusculii senzoriali Merkel-Ranvier.

Stratul spinos

Stratul spinos este situat imediat deasupra celui bazal, din care provine. In mod normal, el este alcatuit din 6-15 randuri de celule poliedrice, care pe masura ce urca spre suprafata devin tot mai turtite. Ele sunt mai acidofile decat cele bazale, dar sunt intens vitale, acest strat fiind sediul unor transformari importante in eczema sau in metaplazii, si in alte numeroase afectiuni. Celulele sunt separate prin spatii inguste de cca 10 milimicroni, prin care circula limfa interstitiala nutritiva, rare celule limfocitare si se gasesc terminatii nervoase amielinice. Aceste spatii reunite constituie 'sistemul lacunar epidermic' in care coeziunea celulara e mentinuta prin punti intercelulare. Citoplasma celulelor se caracterizeaza pe langa formatiunile obisnuite, prin filamente dispuse in manunchiuri, numite tonofibrile. Ele au un rol important in sinteza keratinei (precursori).

Stratul granulos

Stratul granulos este situat deasupra celui precedent, fiind compus din 1-5 randuri de celule turtite. Caracteristica lor e abundenta granulatiilor citoplasmatice de keratohialina.

Stratul lucid

Stratul lucid numit si stratul cornos bazal e format din celule bogate in glicogen, eleidina si grasimi. Prezenta glicogenului atesta existenta unor procese vitale necesare etapelor finale in sinteza keratinei. Acest strat este ultimul strat vital al epidermului, care impreuna cu stratul cornos profund constituie asa-numita 'bariera epidermica' (bariera fata de apa, substantele chimice si microorganisme).

Stratul cornos

Stratul cornos este cel mai superficial. El este alcatuit din doua straturi: stratul cornos profund sau conjunct si cel superficial sau disjunct numit si exfoliator. In cel profund celulele cornoase sunt alipite, in cel superficial celulele au conexiuni laxe, desprinzandu-se la suprafata. Celulele cornoase normale au forma de solzi, nucleul este disparut ca si organitele celulare, iar celula apare ca un sac format dintr-un invelis de keratina si un continut bogat in grasimi osmiofile (lipoide de colesterol). Deasupra stratului cornos si amestecat cu celulele stratului disjunct, se gaseste un strat functional (fiziologic) rezultat din prelingerea secretiei sudoripare si sebacee, si din debriurile celulelor cornoase si a substantei intercelulare. Acest strat numit filmul sau mantaua (pelicula) lipo-proteica acida a pielii (pH=4,5-5,5), confera o protectie fata de microorganisme si fata de substantele chimice. Pe suprafata pielii si intre celulele stratului disjunct, se gasesc microorganisme din flora saprofita. Numarul acestor germeni scade treptat spre profunzime, ei fiind opriti la nivelul stratului conjunct.

Dermul

Dermul constituie scheletul rezistent conjunctivo-fibros al pielii. El este separat (si totodata reunit) de epiderm prin membrana bazala.

Membrana bazala

Membrana bazala este alcatuita dintr-o impletire de fibre epidermice si dermice. Ea indeplineste o functie de filtru selectiv, pentru substantele provenite din derm si care servesc la nutritia epidermului, dar constituie si a doua 'bariera' pentru substantele ce ar putea patrunde din epiderm.

Straturile

Dermul este compus din doua straturi. Stratul superficial subepidermic cuprinde papilele dermice si o zona subtire situata sub ele. El este denumit strat subpapilar si se caracterizeaza prin elemente fibrilare gracile, elemente celulare mai numeroase, substanta fundamentala mai abundenta si o vascularizatie si inervatie bogata (plexuri subpapilare). Stratul profund numit dermul propriu-zis sau corionul este mult mai gros, este mult mai rezistent si e compus preponderent din fibre colagenice, elastice si reticulare.

Celulele

Celulele sunt prezentate de fibroblasti, fibrociti, histocite, mastocite, limfocite si plasmocite cu specificul lor functional.

Substanta fundamentala

Substanta fundamentala afara de mucopolizaharide acide e bogata in apa, contine saruri (mai ales sodiu si calciu), proteine, glicoproteine si lipoproteine, glucoza (care la acest nivel are o concentratie identica cu cea din plasma, in timp ce in epiderm este redusa la 1/3).

Hipodermul

Hipodermul este stratul care separa pielea de straturile subiacente. El este alcatuit din lobuli de celule grase (lipocite) continand trigliceride, cu rol de rezerva nutritiva si de izolator termic si mecanic. Acesti lobuli sunt separati prin septe conjunctive, in care se gasesc vase si nervi. O structura tegumentara mai deosebita este linia apocrina. Ea se intinde de la axila, in regiunea mamelonara si coboara convergent lateral spre perineu. Este alcatuita din aglomerari celulare clare ce, structural, se apropie de celulele glandulare mamare. In aceasta acceptiune glanda mamara poate fi privita ca o glanda apocrina enorma cu o structura corelata cu functia sa secretorie. Intre modalitatea secretorie a glandei mamare si glandele apocrine sunt relatii apropiate, in sensul ca:

• celulele secreta un continut bogat de proteine;
• tipul celular secretor se caracterizeaza prin 'decapitarea' polului secretor al celulelor glandulare.

In mod normal , pulmonii sunt in contact intim cu peretii cavitatii toracice , datorita presiunii negative din cavitatea pleurala .In momentul deshiderii cavitatii pleurale , presiunea intracavitara se egalizeaza cu presiunea atmosferica si pulmonul isi reduce volumul.

Fiecare pulmon prezinta doua fete , trei margini, o baza si un varf.

Fata costala este netade si convexa , vine in contact cu peretele lateral al cavitatii toracicie .

Fata mediastinala este orientata spre planul median, se imparte intr-o intr-o portiune preradiculara , in contact cu foita seroasan,

Mediastinul toracic reprezinta un spatiu conjunctiv delimitat anterior de stern, posterior de coloana vertebrala si lateral de fetele mediale ale celor doua pleure mediastinale. Topografic, mediastinul se imparte in me­diastinul superior, in care se afla situat timusul si inapoia acestuia, vasele mari de la baza gitului, un mediastin anterior cuprins intre stern si cord, un mediastin mijlociu in care se afla cordul si un mediastin posterior care ada­posteste esofagul, nervii vagi, canalul toracic, vena azygos. Limita lui infe­rioara se afla la nivelul diafragmei abdominale.

CONFIGURATIA EXTERNA A PLAMlNULUI. Unui plamin i se descriu anumite aspecte morfologice: o baza in raport cu diafragma abdominala, un virf, fete si margini.

Vidul plaminului (apex), rotunjit, acoperit de pleura apicola, ocupa regiunea superioara a cavitatii pleurale (domul pteural - cupola pleurala), depasind cu putin prima coasta si clavicula.

Baza ptaminului sau fata diafragmatica, usor boltita, acoperita de pleura bazala, vine in contact cu fata superioara a diafragmei. Fata cos­tala, convexa, acoperita de pleura laterala, se afla in raport cu coastele si spatiile intercostale. Fata mediala, acoperita de pleura omonima, adapos­teste in mijlocul ei hilul pulmonar si are raporturi cu organele mediasti-nului pentru care prezinta santuri sau impresiuni.

Fata mediala a pulmonu-lui sting prezinta in treimea inferioara o scobitura importanta pentru cord, impresiunea cardiaca, Marginea anterioara, moi accentuata, prezinta la pulmonul sting in treimea inferioara o scobitura, numita incizura cardiaca. Marginea posterioara este mai putin accentuata, iar marginea inferioara (conturul bazei pulmonare), in raport cu santul sau sinusul costodiafragmatic.

Pe fetele costale pulmonare se observa niste fisuri adinci, numite fisuri pulmonare. Plaminul drept prezinta o fisura oblica si una orizontala, care il imparte in trei lobi: superior, mijlociu si inferior, iar la stingul, numai fisura oblica, aceasta impartindu-l in cei doi lobi, superior si inferior. La rindul lor. fiecare lob pulmonar este divizat in unitati anatomice si functio­nale mai mici, numite segmente. Plaminul drept prezinta zece segmente, si anume: lobul superior, trei segmente (apical, anterior si posterior), lobul mijlociu, doua segmente (medial si lateral sau axial), iar lobul inferior, cinci segmente: unul apical inferior -Nelson Fowler-si patru segmente baza le: anterobazal, laterobazal, posterobazal si mediobazal - (segment paracardiac). Plaminul sting este format, de asemenea, din zece segmente (uneori numai noua, lipsind segmentul paracardiac). Lobul superior are cinci segmente: apical superior, apical posterior, anterior, lingular superior si lingular inferior, ultimele doua (lingula) fiind similare lobului mijlociu:drept, iar lobul inferior, cu aceeasi dispozitie segmentara ca si la lobul inferior drept.

Segmentul pulmonar, la rindul sau, este format din unitati si mai mici: lobulii pulmonari. In bronhiola lobulului se deschid bronhiolele terminale ale acinilor pulmonari, formati in totalitate din canalele alveolare si alveolele pulmonare, ultima unitate structurala a plaminului. Suprafata totala a al­veolelor pulmonare insumeaza o suprafata de aproximativ 80-120 m²

PLEURA :Cavitatea pleurala este captusita pe fata sa interna de o se-roasa, numita pleura. Aceasta acopera in intregime peretele cavitatii, formind pleura parietala. Ajunsa la hilul pulmonar, se rasfringe pe hil, invelind in intregime fetele pulmonului, ca si fetele lui intrafisurale si formeaza pleura viscerala. Pleura parietala, dupa regiunea de perete pe care il aco­pera, ia denumirea de pleura sternocostalo, pleura diafragmatica, pleura mediastinala, si in regiunea superioara, unde inchide cavitatea toracica, formeaza domul pleural (cupola pleurala). La baza cavitatii pleurale, acolo unde pleura trece in unghi dupa un perete lateral pe diafragma, se for­meaza asa-numitele sinusuri: costodiafrogmatic-lateral si costomediastinal-medial. Cavitatea pleurala este de fapt o cavitate virtuala, in care se afla o lama fina de lichid pleural, care ajuta la alunecarea pleurelor intre ele si un vid, care ajuta pulmonul sa urmeze peretele toracic.

in cazuri patologice, in aceasta cavitate poate patrunde aer (pneumo-torax), puroi (piotorax sau pleurezie purulenta), singe (hemotorax) sau sa se formeze o serozitate abundenta, realizind pleurezia obisnuita, devenind atunci o cavitate reala.

Arborele bronsic este format din caile respiratorii extra- si intrapulmonare,constitue dintr-un care servesc pentru tranzitul aerului.

In interiorul tesutului pulmonar,bronhiile principale se ramifica progresiv in bronhii lobare,segmentare ,interlobulare din care se formeaza bronhiile terminale si iau nastere bronhiile respiratorii care se continua cu canalele alveolare , ai coror pereti prezinta dilatatii in forma de saci -saci alveolari- in care se dechid alveolele pulmonare.

PLAMANUL acoperit de pelura , este constituit din urmatoarele unitati antomice si functionale :lobi,segmente,lobuli si acini pulmonari.

Lobul pulmonar este fomat din acini pulmonari ,constituiti dintr-o bronhiola respiratorie, impreuna cu canalele alveolare care deriva din ea si cu alveolele pulmonare. acinul pulmonar constitue unitatea structurala si functionala a lobului pulmonar.

Alveolele pulmonare reprezinta suprafata de schimb a plamanului .Peretele alveolelor ,adaptat schimburilor gazoase este format dintr-un epiteliu alveolar,unistratificat, asezat pe o membrana bazala si tesut conjunctiv ,bogat in fibre elastice in care se gaseste o retea de capilare provenite din ramurile terminale ale arterei pulmonare si arterelor bronsice.

Epiteliu alveolar si membrana bazala a alveolei ,impreuna cu membrana bazala a capilarului si endoteliul capilar ,constitue membrana alvelocapilara ,prin care se face schimbul de gaze.

VASCULARIZAREA PALMANULUI. Plamanul are vascularizatie dubla functionala si nutritiva.Vascularizatia functionala a plamanului asigura schimburile gazoase prin intermediul vaselor de sange care constitue mica circulatie .Vascularizatia nutririva a plamanului , parte a marii circulatii este asigurata de arterele si venele bronsice.Venele dreneaza sangele in vena cava superioara.

PELURA este alcatuita din foite :foita viscerala acopera plamanii patrunzand si in scizuri,iar foita parientala captuseste peretii cutiei torcice.

II.2 Aparatul respirator la caine

Cavitatea nazala la canide

Cavitatile nazale (cavum nasi) sunt situate dorsal de cavitatea bucala fiind separate intre ele printr-un perete medial numit septul nazal. Fiecare cavitate nazala are forma aproximativ dreptunghiulara, comunicand cu exteriorul cu ajutorul narilor, iar cu faringele prin choane (choanae).

Narile, orificiile externe ale cavitatilor nazale, sunt situate la extremitatea orala a capului, deasupra buzei superioare, de o parte si de alta a varfului nasului. Fiecare nara este alungita oblic dorso-ventral, latero-medial, prezentand un schelet cartilaginos, un strat muscular si piele.

Fiecare cavitate nazala se sistematizeaza intr-un vestibul nazal (vestibulum nasi) si o cavitate nazala propriu-zisa, delimitate intre ele de pragul nasului (limen nasi). Vestibulul nazal este captusit de o piele fina, iar pragul nasului o delimiteaza de o mucoasa nazala din cavitatea nazala propriu-zisa. Alaturi de pragul nasului se gaseste orificiul lacrimo-nazal, deschiderea canalului lacrimo-nazal.

Cavitatea nazala si cavitatea orala la caine

La cavitatea nazala se deosebeste un plafon, un perete medial, un planseu, peretele lateral si o extremitate aborala.

Plafonul este reprezentat de osul nazal si cartilajul nazal latero-dorsal, planseul de palatul dur, peretele lateral de fata nazala a osului maxilar si cartilajul nazal latero-ventral, iar peretele medial de septul nazal.

Organul vomero-nazal este format din doua conducte: vomero-nazal longitudinal si incisiv , dispuse in forma de T care realizeaza comunicarea cavitatii nazale cu cavitatea orala.

Peretele lateral oblic dorso-ventral prezinta doua creste longitudinale pentru insertia cornetilor nazali. Baza osoasa este formata dintr-o ramura a incisivului.

Cartilajul septului nazal (cartilago septi nasi) este continuat de un proces caudal (processus caudalis), care se gaseste langa lama perpendiculara a osului etmoid. Rostral, cartilajul septului nazal se continua cu o portiune membranoasa. La canide mai exista o portiune membranoasa inclusa in cartilajul septului nazal, in dreptul aperturii osoase a nasului. In fiecare cavitate nazala se gasesc cornetii nazali, dorsal, ventral si etmoidal. Cornetii nazali (conchae nasale) sunt formati din lame fine osoase, rasucite sau incolacite, captusite cu mucoase nazale, continuate oral cu prelungiri fibro-cartilaginoase.

Cornetul nazal dorsal (concha nasalis dorsal) este atasat de creasta etmoidala a osului nazal, se rasuceste in sens lateral si se termina rostral cu un pliu drept (plica drepta) la nivelul vestibulul nazal. In portiunea sa caudala contine sinusul cornetului dorsal care comunica cu meatul mijlociu.

Cornelul nazal ventral (concha nasalis ventralis) este atasat de creasta concala a osului maxilar, terminandu-se rostral cu doua pliuri mucoase: pliul alar spre aripa nasului si pliul bazal.

Cornetul nazal mijlociu (Conchea nasalis media) este cel mai bine dezvoltat la carnivore, proeminand in cavitatea nazala intre cornetii nazali dorsal si ventral.

Cornetii etmoidali (concha ethomoidales) sunt situati caudal la nivelul cavitatilor nazale.

Cornetii nazali la caine,

Intre septul nazal si corneti se afla meatul comun, care comunica cu celelalte trei meaturi: dorsal, ventral si mijlociu.

Meatul nazal dorsal (meatus nasi dorsalis) este foarte redus, delimitat de osul nazal si de cornetul nazal dorsal terminandu-se caudal in plafonul labirintului etmoidal.

Meatul nazal mijlociu (meatus nasi medius) comunica cu sinusurile, la carnivore este bifurcat caudal, intr-o ramura dorsala si o ramura caudala fiind plasat dorsal respectiv ventral de cornetul mijlociu nazal.

Meatul nazal ventral (meatus nasi ventralis), cel mai larg si cel mai scurt, este situat intre cornetul nazal ventral si planseul cavitatii nazale.

Extremitatea caudala a cavitatii nazale este reprezentata de labirintul etmoidal ocupat in totalitate de cornetii etmoidali care sunt despartiti prin meaturi etmoidale, iar ventral prezentand o deschidere, prin care comunica cu faringele.

Mucoasa nazala captuseste toate neregularitatile cavitati nazale. Din punct de vedere structural se divide intr-o mucoasa respiratorie, care captuseste cavitatea nazala cu exceptia labirintul etmoidal, aici gasindu-se glande nazale, si mucoasa de tip olfactiv care contine glande olfactive si numeroase fascicule de fibre nervoase.

La canide, varful nasului este proeminent, fiind prevazut cu o zona epidermica intinsa, de forma triunghiulara (strabatuta pe linia mediana de un sant vertical superficial), care inconjoara aripile externe ale narilor. Narile sunt inguste si au forma de virgula orizontala, cu coada orientata lateral.

Nasul la canide,

Vestibulul nazal este ingust, orificiul canalului lacrimo-nazal se gaseste ventral, fiind dublat de un orificiu accesoriu ce se deschide in meatul mijlociu.

Scheletul cartilaginos este format la fiecare nara din doua cartilaje laterale, un cartilaj accesoriu lateral si unul accesoriu medial. Cartilajele laterale sunt situate in prelungirea septului nazal, unul fiind dorsal si altul ventral. Cartilajul accesoriu lateral este asezat in partea orala a cartilajului ventral. Cel accesoriu medial circumscrie cu celelalte un conduct , avand extremitatea aborala continuata cu un cornet maxilo-turbinal.

Scheletul cartilaginos al narilor la caine, schema

1 - Osul nazal; 2 - Osul incisiv; 3 - Osul maxilar; 4 - Cartilajul laterale; 5 - Septul nazal

Septul nazal este alcatuit dintr-un cartilaj, o portiune membranoasa si o portiune osoasa. Cavitatea nazala propriu-zisa este ocupata in totalitate de cornetii nazali. Cornetul nazal dorsal este mai redus. In schimb, cornetul nazal mijlociu este voluminos si rasucit, ajungand pana in mijlocul cavitatii nazale. Mucoasa respiratorie se delimiteaza net de cea olfactiva. Mucoasa olfactiva, mai groasa decat la alte specii, are culoare cenusie si ocupa jumatatea caudala a cavitatii nazale.

II.3 Structura aparatului respiratoral pasarilor

Pasarile inspira prin intermediul narilor, situate pe cioc, sau respira deschizand ciocul. Aerul trece prin faringe, apoi prin trae. Trahea se bifurca apoi in 2 bronhii primare la syrinx. Bronhiile primare se prelungesc in pulmoni, prelungirile acestea fiind numite mesobronhii. De la mesobronhii se ramifica tuburi mici, numite ventrobronhii ventrobronhiile se ramifica in parabronhii mai mici. Acestea pot fi 2 mm in diametru. De asemenea de la bronhiile primare se mai prelungesc un numar de bronhii secundare de-a lungul partii anterioare a pulmonilor, care aprovizioneaza sacii aerieni abdominali cu aer. Alte bronhii secundare, care se ramifica deasupra suprafetelor mai joase ale pulmonilor aprovizioneaza sacii aerieni anterior toracici. De asemenea, de la bronhii primari se mai ramifica 7-10 perechi de bronhii dorsali, care se ramifica de-a lungul suprafetei dorsale a pulmonilor, si bronhii ventrali, care se ramifica de-a lungul suprafetei ventrale a pulmonilor. In final, este o retea de bronhii tertiare, care leaga bronhiile ventrale cu cele dorsale. De la bronhiile tertiare pornesc capilarele aeriene, care sunt responsabile de schimbul de gaze dintre sistemul de ventilatie si sange.

Sacii aerieni au pereti foarte subtiri, cu foarte putine capilare, deci nu joaca vreun rol in schimbul de gaze. In schimb, participa la ventilarea pulmonilor.

Aparatul respirator (Apparatus respiratorius) este alcatuit dintr-un ansamblu de
organe care concura la restauratia gazoasa a sangelui, la realizarea hematozei .
Fiziologic, aparatul respirator indeplineste in organism trei functii esentiale:
respiraaia, care se realizeaza prin intermediul plamanilor; olfacaia, realizata la nivelul
labirintului etmoidal de mucoasa olfactiva; fonaaia, asigurata de laringe.
Anatomic, aparatul respirator este divizat in: 1. ctile respiratorii, reprezentate de
cavitatile nazale, laringe, trahee si bronhii; 2. pltmanii, sediul respiratiei si al hematozei.
Cavitatea toracica si pleura reprezinta componenta functionala care adaposteste si
asigura mecanismul de ventilatie al aparatului respirator.
NASUL
Nasul (Nassus externus) reprezinta un relief extern, mai mult sau mai putin
delimitat in seria mamiferelor domestice de buza superioara, care se continua dorsocaudal,
direct, fara demarcatie, cu fruntea prin poraiunea dorsalt a nasului (Dorsum
nasi), prin rtdtcina nasului (Radix nasi), iar rostral se termina la nivelul varfului
nasului (Apex nasi). Ventro-lateral de varful nasului se deschid ntrile (Narines). Intre
nari si buza superioara, diferit in functie de specie se formeaza, planul nazal la ecvine,
ovine, caprine, carnivore si leporide, planul nazo-labial la bovine si planul rostral la
suine.
Narile au forma diferita in functie de specie, de fanta mai mult sau mai putin larga
si oblica in directie dorso-caudala, fiind sustinute de un perete cartilaginos si mai putin
mobil, situat dorso-medial si care reprezinta aripa nasului (Ala nasi). Medio-ventral de
la nivelul nasului, dirijat inspre buza superioara se intinde filtrul (Philtrum) mai mult sau
mai putin evident in functie de specie. Unghiul dorso-lateral se prelungeste caudal la
ecvine cu un diverticul nazal (Diverticulum nasi) sau nara falsa, un pliu cutanat care se
extinde lateral pe incizura nazo-incisiva, iar la suine si carnivore cu un sana alar (Sulcus
alaris).
CAVITATILE NAZALE
Cavittaile nazale (Cavum nasi) sunt doua conducte de forma aproximativ
dreptunghiulara care comunica cu exteriorul prin nari, iar cu faringele prin choane
(Choanae), fiind delimitate intre ele de catre septul nazal.
Septul nazal (Septum nasi) desparte cele doua cavitati nazale, sprijinindu-se ventral
in santul septal al vomerului, fiind alcatuit dintr-un cartilaj, o portiune membranoasa si o
portiune osoasa.
Cartilajul septului nazal (Cartilago septi nasi) se continua caudal cu un proces
caudal (Processus caudalis), care se extinde intre lama perpendiculara a osului etmoid si
reprezinta poraiunea osoast (Pars ossea) a septului nazal.
Rostral, cartilajul septului nazal se continua cu poraiunea membranoast (Pars
membranacea).
Cavitatile nazale sunt sistematizate intr-un vestibulul nazal si o cavitate nazala
propriu-zisa.
Aparatul respirator 1 Marius Pentea
Vestibulul nazal (Vestibulum nasi) este situat la intrarea in cavitatea nazala, fiind
delimitat de aripa nasului si de portiunea mobila a septului nazal. Caudal, limita dintre
vestibulul nazal si cavitatea nazala propriu-zisa este marcata de pragul nasului (Limen
nasi), linia ce desparte pielea fina de mucoasa nazala si care se rasfrange in cavitatea
nazala. Ventral, alaturi de pragul nasului se gaseste orificiul nazo-lacrimal (Ostium
nasolacrimale) care reprezinta deschiderea rostrala a canalului nazo-lacrimal (Ductus
nasolacrimalis).
Narile si vestibulul nazal sunt sustinute de un schelet cartilaginos, acoperit de
muschi si de piele.
Cartilajul alar (Cartilago alaris) reprezinta suportul principal al aripii nasului,
putand fi sistematizat intr-o lamt (Lamina) dispusa lateral si un corn (Cornu) dispus
ventro-medial.
Cartilajul lateral dorsal al nasului (Cartilago nasi lateralis dorsalis) reprezinta o
expansiune formata de marginea ventrala a cartilajului septal, care completeaza osul
nazal pana la incizura nazo-incisiva. Este scurt si gros la ecvine, mai larg la rumegatoare,
absent la suine, carnivore si leporide.
Cartilajul lateral ventral al nasului (Cartilago nasi lateralis ventralis) reprezinta
un fel de margine a procesului nazal al osului incisiv si se uneste cu precedentul la nivelul
incizurii nazo-incisive.
Cartilajele accesorii (Cartilago nasales accesoriae) sunt plasate lateral si medial
de cartilajul alar, cu exceptia ecvinelor la care lipseste cartilajul lateral. Cartilajul
accesoriu lateral se ataseaza de cartilajul lateral ventral la carnivore, de osul rostral la
suine si de cartilajul dorso-lateral la rumegatoare. Cartilajul accesoriu medial, foarte bine
dezvoltat la ecvine, intareste pliul alar care se va prelungi cu cornetul nazal ventral.
Miscarile narilor sunt asigurate prin actiunea muschilor care isi au originea pe os si
terminatia pe pielea regionala, asigurand deplasarea si deformarea cartilajelor nazale, in
principal al cartilajului alar. Musculatura narilor este reprezentata de: muschiul dilatator
apical al narilor, muschiul ridicator nazo-labial, muschiul canin si muschiul orbicular al
gurii.
Vascularizatia arteriala este asigurata de ramuri care provin din arterele labiala
superioara, laterala a nasului si dorsala a nasului.
Venele sunt satelite arteriale si sunt drenate prin intermediul unui plex venos al
mucoasei nazale care este foarte bine reprezentat mai ales pe septul nazal.
Inervatia senzitiva este asigurata de nervul trigemen, nervul infraorbitar al
maxilarului, iar inervatia motoare este realizata de ramurile bucale ale nervului facial.
Cavittaile nazale propriu-zise (Cavum nasi proprium) sunt in numar de doua,
intinzandu-se rostral de la nivelul pragului nasului si caudal pana la osul etmoid.
Fiecare cavitate nazala prezinta: un plafon, reprezentat de oasele nazale, un planseu,
format de oasele incisive, maxilare, palatine si care separa cavitatea nazala de cavitatea
orala, un perete medial, reprezentat de septul nazal, puternic vascularizat si un perete
lateral format din oasele nazal si maxilar.
In fiecare cavitate nazala, pe peretii laterali preomina cornetii nazali care
delimiteaza meaturile nazale .
Cornetii nazali sunt lame osoase papiracee, prinse de peretele cavitatii nazale,
rasucite sau incolacite si captusite de mucoasa nazala.

Aparatul respirator

Respiratia este una din functiile vitale ale oraganismului care consta in schimbul gazos dintre organism si mediul inconjurator .

Dupa originea lor organele respiratorii sunt de origine ectodermice si endodermice , derivate ale tegumentului si ale aparatului digestiv.Paralel cu dezvoltarea aparatului respirator au aparut si mecanisme care asigura miscarile ritmice necesare actului respirator sau mecanisme speciale de transport(sangele , aparatului circulator)

La pesti respiratia tegumentara este redusa (intalnita doar la unele larve si pesti lipsita de solzi).Majoritatea pestilor respira prin branhii , la acestia faringele este in legatura cu exteriorul prin deschizaturi prin peretele lateralal corpului , numite fante branhiale, separate de niste septe. Epiteliul acestora , ,prin cutare, formeazaniste foite subtirinumite lamele branhiale, totalitatea acestora pe cele doua laturi ale unui sept formeaza o branhie puternic vascularizata .Cele doua branhii de pe marginile spetului se numesc hemibranhii , ambele alcatuind o branhie completa numita holobranhie .Septele branhiilor prezinta schelet , musculatura, arteriole si venule .

La pestii cartilaginosi branhiile sunt de tip tabulat(elasmobranhii).Fiecare branhie este format din doua serii de  lamele branhiale care sunt asezate pe partea anterioara si posterioara a unui sept lat (tabulat)sustinut de arcul branhial pe toata lungimea lor de septul interbranhial care le depaseste , astfel incat elenu se vad la exerior .Fantele branhiale variaza ca numar intre 5_7 si se deschid separat in faringe .Mecanismul respirator la acesti pesti este simplu :apa intra prin guraprin spiracul,prin inchiderea gurii,este impinsa spre branhii si iese prin fantele branhiale.

In general , respiratia branhiala nu acopera toata necesitatea respiratiei pestilor , de aceea unii pesti

II.4Aparatul respirator la broastele testoase

Este foarte perfectionat, de altfel cel mai evoluat in randul reptilelor si se apropie in unele privinte de cel al mamiferelor.
Plamanii au o structura spongioasa, fiind atasati de regiunea dorsala a cavitatii toracice. Traheea este constituita din inele cartilaginoase, iar pulmonii beneficieaza si de bronhii secundare. Avand in vedere amplasarea pulmonilor imediat sub carapace, nu este indicat sa rasturnam testoasele pe spate, deoarece risca sa se sufoce din cauza celorlalte organe care apasa pulmonii pe carapace, strivindu-i.
Respiratia la testoasele terestre este favorizata de miscarile gatului si ale membrelor anterioare. Cand aceste organe sunt miscate inainte. aerul patrunde in plamani, iar cand ele sunt retrase sub carapace, apasa plamanii si elimina aerul. Aerul mai poate fi introdus in plamani prin inghitire. De asemenea, testoasele mai pot respira si prin mucoasa faringiana.
Datorita faptului ca la broastele testoase lipsescte diafragma, plamanii sunt separati de celelalte organe de un perete foarte subtire, care joaca acest rol. La testoasele de apa, plamanii sunt tot de natura spongioasa, dar se mai poate observa prezenta, in regiunea cloacei, a unei perechi de saci laterali cu pereti subtiri si puternic vascularizati. In acesti saci intra si iese mereu apa prin crapatura cloacala, asigurand astfel respiratia testoasei cand se gaseste in mediul subacvatic.

II.4 Aparatul respirator la pesti

Respiratia este una din functiile vitale ale oraganismului care consta in schimbul gazos dintre organism si mediul inconjurator .

Dupa originea lor organele respiratorii sunt de origine ectodermice si endodermice , derivate ale tegumentului si ale aparatului digestiv.Paralel cu dezvoltarea aparatului respirator au aparut si mecanisme care asigura miscarile ritmice necesare actului respirator sau mecanisme speciale de transport(sangele , aparatului circulator)

La pesti respiratia tegumentara este redusa (intalnita doar la unele larve si pesti lipsita de solzi).Majoritatea pestilor respira prin branhii , la acestia faringele este in legatura cu exteriorul prin deschizaturi prin peretele lateralal corpului , numite fante branhiale, separate de niste septe. Epiteliul acestora , ,prin cutare, formeazaniste foite subtirinumite lamele branhiale, totalitatea acestora pe cele doua laturi ale unui sept formeaza o branhie puternic vascularizata .Cele doua branhii de pe marginile spetului se numesc hemibranhii , ambele alcatuind o branhie completa numita holobranhie .Septele branhiilor prezinta schelet , musculatura, arteriole si venule .

La pestii cartilaginosi branhiile sunt de tip tabulat(elasmobranhii).Fiecare branhie este format din doua serii de  lamele branhiale care sunt asezate pe partea anterioara si posterioara a unui sept lat (tabulat)sustinut de arcul branhial pe toata lungimea lor de septul interbranhial care le depaseste , astfel incat elenu se vad la exerior .Fantele branhiale variaza ca numar intre 5_7 si se deschid separat in faringe .Mecanismul respirator la acesti pesti este simplu :apa intra prin guraprin spiracul,prin inchiderea gurii,este impinsa spre branhii si iese prin fantele branhiale.

In general , respiratia branhiala nu acopera toata necesitatea respiratiei pestilor , de aceea unii pesti

Aparatul respirator este reprezentat de aparatul branhial. In inspiratie, apa patrunde prin gura in cavitatea branhiala si scalda branhiile. In expiratie, gura se inchide si apa, fiind impinsa prin lamelele branhiilor, se elimina de sub opercule. La unii pesti (crosopterigeni si dipnoi) sunt prezenti plamanii saciformi, cu o structura simpla si o vascularizare tipica.

Branhia este o structura anatomica intalnita la mai multe organisme acvatice. Acesta este un organ de respiratie care extrage oxigenul din apa in timp ce excreta de dioxid de carbon. Structura microscopica a unui branhii prezinta o suprafata mare catre mediul extern. Multe animale microscopice acvatice, precum si unele care sunt mai mari, dar inactive, pot absorbi oxigenul necesar prin intreaga suprafata a corpurile lor si astfel pot respira in mod adecvat si fara branhii. Cu toate acestea, un organism acvatic complex si/sau activ necesita de obicei o branhie sau mai multe branhii

II.5 Aparatul respirator la reptile

Pulmonul este destul de dezvoltat.Lobul pulmonar stang este redus , in timp ce lobul pulmonar drept are aspectul unui tub lung , structurat in doua parti .Jumatatea anterioara este prevazuta cu alveole respiratorii iar jumatatea posterioara este reprezentata de un sac respirator cu pereti netezi .

Acest sac respirator serveste drept rezervor de aer in timpul deglutitiei si preia ventiletia tesutului pulmonar (atunci cand in stomac se gaseste un animal de mai mari dimensiuni care impiedica miscarile coastelor ),si astfel ajuta procesul de respiratie .

Schimbul gazelor respiratorii este sustinut de prezenta tesutului respirator la nivelul plamanului traheal(reprezentat de peortiunea terminala , dilatata, a traheii.)

Deoarece procesul de deglutitie poate dura mult , schimburile respiratorii continue sunt asigurate de aceasta structura.

Pulmonul este destul de dezvoltat.Lobul pulmonar stang este redus , in timp ce lobul pulmonar drept are aspectul unui tub lung , structurat in doua parti .Jumatatea anterioara este prevazuta cu alveole respiratorii iar jumatatea posterioara este reprezentata de un sac respirator cu pereti netezi .

Acest sac respirator serveste drept rezervor de aer in timpul deglutitiei si preia ventiletia tesutului pulmonar (atunci cand in stomac se gaseste un animal de mai mari dimensiuni care impiedica miscarile coastelor ),si astfel ajuta procesul de respiratie .

Schimbul gazelor respiratorii este sustinut de prezenta tesutului respirator la nivelul plamanului traheal(reprezentat de peortiunea terminala , dilatata, a traheii.)

Deoarece procesul de deglutitie poate dura mult , schimburile respiratorii continue sunt asigurate de aceasta structura.

III.CONCUZII

Pentru a prelua aerul din amosfera si sa procure organismului oxigenul, si pentru a elimina din organism bioxidul de carbon in exces, rexultat din arderi, ca sa poata sa regleze centrul respirator din creier si ca sa poata echilibra presiunea atmosferica cu cea interna, aparatul respirator si-a dezvoltat cateva organe si subaparate, din care are functii deosebite, contribuind insa toate la complexul de fenomene mecanice, ventilatorii, chimice si fizice care constituie respiratia.

Astfel, aparatul respirator este format din cai aeriene superioare (nasul, faringele si laringele) si cai aeriene inferioare (traheea, bronhiile si alveolele pulmonare).

Inspiratia este, deci, faza activa a respiratiei, iar expiratia este faza pasiva. Intrarile si iesirile de aer din sistemul respirator prezinta ventilatia pulmonara, care depinde de frecventa si profunzimea miscarilor respiratorii.

Acestea pot creste prin antrenament, gimnastica etc.

Aerul este un amestec de gaze in urmatoarea proportie: 21% oxigen, 78% azot, 0,03% dioxid de carbon si alte alte gaze in cantitati foarte mic

Functia apratului respirator este neschimbata in seria animaleor de companie,dar, structura este diferita de la mamifere la pasari, reptile si broaste testoase , asa cum am aratat pe parcursul lucrarii

Structura anatomica a aparatului respirator variaza in functie de specia prezentata in lucrare , atat pentru caile respiratorii cat si pentru pulmoni.

IV.BIBLIOGRAFIE

1 Benchea Elena ,Constantinescu Ecaterina,

Mihailesu Maria,Olaru Violeta si colab -,,Organe, sisteme ,aparate in seria cordatelor'

Editura Didactica si Pedagogica,Bucuresti,1970

2. E.Pastea Gh.Constantinescu,E.Muresianu

V.Cotofan - ,,Anatomia comparativa si topografica a animalelor

domestice '

Editura Didactica si Pedagogica,Bucuresti,1978

3. Dumutru I. Rosca -,,Fiziologia animala'

Editura Didactica si Pedagogica,Bucuresti,1977