Coordonate psihoecologice ale raportului oamenilor cu animalele

COORDONATE PSIHOECOLOGICE ALE RAPORTULUI OAMENILOR CU ANIMALELE

Intr-o viziune comparatista, zoologii afirma intr-un acord deplin ca Homo sapiens este o specie extraordinara, imputernicita si innobilata de efectele emergente ale propriilor actiuni, depozitate in multiple forme, preluate si dezvoltate continuu. A strabatut prin toate mediile, - terestru si subteran, acvatic si subacvatic, aerian si cosmic, macrocosmic si microcosmic. Planetar apreciind, specia noastra s-a dezvoltat rapid si de aceea, ca proaspetii imbogatiti, suntem framantati de intrebari privind originea noastra.

Psihoecologic, reglajul psihic se raporteaza nu numai la caracteristici de specie si la nisele respective marcate in mediu, ci si la raporturile interspecifice pentru care ambientul ofera permisivitate de relationare.

Cunoscutul cercetator britanic Desmond Moris, a intreprins numeroase studii asupra comportamentului animalelor si a publicat 11 carti stiintifice (astazi traieste la Oxford si are 82 de ani). Traiectul cel mai original in demersul sau stiintific este perseverenta raportare a omului la animale ("Oameni si serpi", "Oameni si maimute" etc.) Cand se ocupa numai de comportamentul uman, nu gaseste un alt titlu mai respectabil (fata de filiatie) decat cel de "Maimuta goala" (The naked Ape). In capitolul 8 al acestei carti, publicata in mai multe editii incepand cu 1967 (publicata si in romaneste in 1991, Bucuresti, Editura Enciclopedica), conceptualizeaza raportul oamenilor cu animalele prin derivare din cinci forme sau moduri alternative in care se relationeaza speciile pe planeta noastra: prada, simbionti, competitori, paraziti sau pradatori.

Pentru specia umana, cele cinci categorii formeaza conduita generic numita economica, la care se mai racordeaza alte trei "dimensiuni de interes" sau conlucrare: stiintifica, estetica si simbolica.

Lista speciilor ce constituie de-a lungul istoriei umane prada este imensa, definindu-l pe om un pradator. D. Moris condamna ferocitatea "maimutei goale: "Undeva, candva, ea a ucis si a mancat aproape orice animal pe care v-ati da osteneala sa-l pomeniti. Dintr-un studiu asupra ramasitelor preistorice cunoastem ca acum circa o jumatate de milion de ani, numai intr-un singur loc, vana si manca specii de bizoni, cai, rinoceri, cerbi, oi, mamuti, camile, struti, antilope, bivoli, mistreti si hiene" (p. 176).

Animalul de prada din om si-a format o tendinta noua, pentru o mai eficienta stapanire: domesticirea unor specii, cel putin in ultimii zece mii de ani. Primele animale ce au acceptat prietenia (nu dezinteresata!) a omului au fost oile, caprele si renii; cu trecerea la activitatea agricola, au mai aparut in preajma omului cornutele si porcii (inclusiv bivolul indian); intalnirea a fost in fapt o confruntare, ca acestea gaseau recoltele mult mai comode pentru jaf culinar.

Dintre pasari, cu milenii in urma au fost domesticite gainile, gastele si ratele, curcanii, bibilicile, fazanii. In culturi piscicole domestice au fost "aclimatizati", tiparul, carasul auriu si crapul.

Simbioza, al doilea gen de relatii interspecifice, reprezinta o convietuire a doua specii diferite in folosul ambelor. Un exemplu larg cunoscut este convietuirea continua dintre pasarelele buphagus si unele copitate mari: rinocerul, bivolul, girafa; animalele insele nu se pot apara de parazitii pielii, dar acest service de higiena si sanatate il asigura micile zburatoare zglobii care astfel isi obtin o hrana suculenta.

Simbioza om-animal, chiar daca primul il mananca pe al doilea, nu inseamna prada, deoarece partenerul animal este mentinut ca specie, asistat si chiar ameliorat; autorul lucrarii citate numeste acest raport "simbioza partinitoare" (p. 178), deoarece omul exploateaza partenerul, controland intreaga situatie, in timp ce animalele "nu au de ales".

Se considera ca cel mai vechi simbiont in istoria naturala a omului a fost cainele; poate cu 10000 de ani in urma, cainele salbatic era concurentul de temut al omului in activitatea de vanatoare a animalelor mari: excela in viteza, in spiritul de haita, tactica de gonire, invaluire si saritura, miros si auz. Omul avea nevoie de paza nocturna a habitatului si de insotitor la vanatoare; probabil, puisorii blanzi, inofensivi si usor de dresat prin recompensa, gesturi si grai, au devenit repede "credinciosi" stapanului, nu-l parasea, ba mai mult, il apara de intrusi sau atacatori.

Omul are vocatia generalizarii experientei. Alte elemente de prada au fost domesticite: caprele, oile, renii. Prin diversificare si selectie, s-au obtinut rase de caini si de alte animale, cu virtuti punctuale cerute de om. Vedem astazi caini detectori de persoane ratacite in munti sau ingropate sub daramaturi, detectori de mine, substante halucinogene, afectiuni canceroase; caini politisti si caini terapeuti.

Soimul a fost dresat pentru vanat, iar porumbelul pentru calatorii cu mesaje.

Extinderea activitatilor agricole si a depozitelor de cereale a necesitat o simbioza cu mici carnivore care sa distruga rozatoarele: pisica, dihorul si mangusta.

Animalele mari de povara au intrat in simbioza cu omul prin iscusinta omului de a le dresa, intretine coerent si a le ameliora prin selectii repetate. Caii, magarii, vacile, renii, bivolii, camilele, lamele si elefantii au dat omului o capacitate inestimabila de transport de poveri si de deplasare. O larga gama de produse (pentru subzistenta si schimb) a fost oferita de vite si pasari domesticite. Pana si insectele au fost atrase in simbioza pentru miere si matase.

Competivitatea in materie de hrana si spatiu este a treia categorie importanta a raportului omului cu animalele. Fiintele necomestibile si neutile noua sunt atacate si distruse. Omul a iesit victorios in lupta cu pericolele, de la paraziti, la carnivore, el insusi ajungand sa se inmulteasca si de cinci ori intr-o suta de ani, de la 500 de milioane in 1800, la 7 miliarde in prezent. Fiorosul rechin este monitorizat de specialisti, cu implantare de cipuri si urmarirea deplasarii lui la distante de mii de mile marine. Sarpele veninos ramane un misterios ucigas fara foloase!

In afara "modulului economic" al raportului dintre oameni si animale, important este exercitiul explorator (devenit prin veacuri activitate stiintifica). Si in lumea insectelor, pasarilor si animalelor se practica explorarea, ea fiind insa subordonata supravietuirii (prin hrana, acuplare, lupta). La om, explorarea se "cristalizeaza" in concepte, instrumente, procedee tehnologice, - toate sistematic acumulate si asimilate in succesiunea generatiilor.

Binele, succesul, emotivitatea de o nemasurata diversitate fundamenteaza atitudinea estetica a omului fata de ambient si de animale. Sunt animale frumoase si animale urate; relativitatea o da varsta, genul, cultura, starea de sanatate etc.

D. Morris defineste, in sfarsit, atitudinea simbolica fata de animale, in fond o intelegere si acceptare antropomorfa prin atribuire de calitati umane. Atasamentul pentru un animal este in functie de numarul de trasaturi antropomorfe atribuite. Copiii prefera animalele mari asemanandu-le cu parintii ocrotitori; fata de animalele mici, copilul devine parinte simbolic. Imparatul Napoleon isi orna mantia cu albine de aur, simbol al harniciei si al produsului fericit prin toate calitatile sale.

Animalele primejdioase displac tot din considerente antropomorfe. Autorul insereaza o lista de zece animale: sarpele, paianjenul, crocodilul, leul, sobolanul, sconcsul, gorila, rinocerul, hipopotamul, tigrul. Un argument al resorturilor antropomorfe este schimbarea reactivitatii interspecifice in functie de varsta; sunt definite sapte trepte, incepand cu faza infantila, terminand cu cea senila (a interesului sporit pentru pastrarea si conservarea animalelor, de fapt proiectarea propriei dorinte de a-si prelungi existenta pamanteana).