EBOLA
-FEBRA HEMORAGICA-
Ebola este una dintre cele mai puternice boli virale cunoscute de omenire, cauzand moartea a 50-90% dintre cei infectati. Boala isi are originile in junglele din Africa si Asia. Cateva forme diferite ale virusului au fost identificate si sunt analizate in continuare.
Modul de transmitere
. Ebola se transmite prin contact direct cu sangele, secretiile sau organele persoanelor infectate.
. Virusul se mai poate transmite prin contactul cu cimpanzeii morti sau bolnavi.
. Lucratorii din domeniul sanitar au fost des infectati de la pacienti. In epidemia din 1976 din Zair, toate persoanele infectate de Ebola prin siringi si ace au murit.
Perioada de incubare: 2 pana la 21 de zile.
Simptome: Ebola se caracterizeaza printr-o aparitie brusca a unei febre puternice, oboseala, dureri musculare, dureri de cap si de gat. Acestea sunt urmate de stari de voma, diaree, urticare, insuficienta renala si hepatica, hemoragii interne si externe.
Diagnosticarea: Se face in laboratoare specializate prin detectarea unor gene specifice ale virusului. Aceste teste prezinta un grad extrem de mare de pericol si sunt facute doar in conditii maxime de siguranta.
Tratamentul
. Nu exista un tratament sau un vaccin specific pentru Ebola.
. Cazurile grave necesita ingrijiri intensive deoarece pacientii se deshidrateaza foarte repede si au nevoie sa li se administreze lichide intravenos.
. Studiile experimentale facute pe animale nu au avut efect scontat impotriva virusului pe perioada indelungata.
Carantina
. Cazurile suspecte ar trebuii izolate de alti pacienti si ingrijite in conditii stricte de siguranta.
. Tot personalul spitalului trebuie anuntat de natura bolii si a modului de transmitere. Procedurile cu risc foarte mare de infectare ca si legarea unei linii intravenoase si manipularea sangelui, a secretiilor si a instrumentelor folosite trebuie facuta cu mare grija.
. Pacientii care mor din cauza virusului trebuie ingropati sau incinerati cat mai repede.
Date istorice
Ebola a fost prima data identificata intr-o provincie din vestul Sudanului si in regiunile apropiate din Zair in 1976.
. Intre iunie si noiembrie 1976 Ebola a infectat 284 de persoane in Sudan, dintre care au murit 117 persoane. In Zair au fost 318 cazuri cu 280 de morti in septembrie si octombrie 1976.
. In 1989 si 1990 o mutatie a virusului numita Ebola-Reston a fost izolata in niste maimute in laboratoarele Reston din Virginia si Texas.
. O epidemie de proportii a avut loc in Zair in 1995 cu 315 cazuri si 244 de morti.
. In toamna lui 2000 a fost raportata o epidemie in nordul Ugandei.
Excluzand epidemiile recente Ebola a infectat aproximativ 1500 persoane dintre care putin peste 1000 au murit.
Rezervorul natural
. Rezervorul natural al virusului Ebola pare a fi in padurile ecuatoriale din Africa si Asia, dar nu a fost inca identificat. Prima data s-a crezut ca purtatorii virusului sunt rozatoarele. Cercetarile din laboratoare au aratat ca liliecii injectati cu Ebola nu mor, ceea ce a ridicat speculatii precum ca aceste mamifere au un rol esential in mentinerea virusului in padurea ecuatoriala.
. Maimutele nu sunt considerate a fi un rezervor. Acestea ca si oamenii sunt infectate direct de la rezervor sau printr-un lant de transmitere a bolii.
. In prezent se fac studii ecologice in Coasta de Fildes si in Republica Democrata Congo (Zair) pentru a localiza rezervorul natural al acestui virus.