Asta iarna, la tara prin ungherele camerei am observat muste moarte. Eu asa am crezut, dar la incalzirea locuintei acestea si-au luat usor zborul.
Am crezut ca visez, dar totul era cat se poate de ade-varat. Ele zburau.Fusesera doar amortite, mi-am zis eu pe urma.
Si aceasta experienta pentru mine a fost un imbold in studierea fenomenului mai sus mentionat.
2 CLASIFICAREA ANIMALELOR DUPA TEMPERATURA INTERNA
Din cele studiate am aflat ca marea majoritate a animalelor suporta, pe parcursul anilor, variatii termi-ce relativ mari. Cercetandu-li-se temperatura interna s-a constatat ca aceasta variaza insensibil la unele animale , pe cand la altele se modifica aproximativ simultan si cam in aceeasi proportie cu a mediului. Ca urmare afirmatia ca unele animale au o temperatura corporala variabila, iar altele aproape constanta ,este posibila.(vezi anexa 1)
Consecinta celor de mai sus a fost impartirea regnului animal-din punct de vedere al temperaturii interne-in poikiloterme("poikilos"-variat,"termos"-caldura)a caror temperatura variaza, homeoterme ("homeo"-acelasi, "termos"-caldura) cu temperatura relativ aceeasi si heteroterme("heteros"-diferit , "termos"-caldura).
Poikilotermele sunt reprezentate de nevertebrate si vertebrate inferioare:pesti reptile,iar homeotermele de vertebrate superioare:pasari si mamifere.
Este usor de observat ca odata cu lasarea frigului, in viata animalelor se petrec unele schimbari in vederea iernarii.Majoritatea poikilotermelor (viermii,insectele,
pestii,broastele,serpii)isi petrec iarna intr-o stare de amortire.Aceasta este o consecinta a frigului, iar pe de alta parte, a lipsei de hrana.Necesarul de hrana scade intr-atat incat ele pot sa petreaca mai multe luni pe seama unei mici rezerve de materii nutritive pe care o au in organism.
3 HIBERNAREA
Pentru a defini fenomenul de amortire a poikilo-termelor unii autori folosesc termenul de hibernare. In lipsa frigului insa amortirea nu se mai produce. Acest lucru deosebeste net amortirea de hibernare.
Insectele intra in timpul iernii intr-o stare de amortire indelungata si profunda, asemanatoare in multe privinte cu hibernarea, dar nu hiber-neaza.
O incetinire a activitatii generala, caracteristica somnolentei de iarna se observa si la veverita. Aceasta, in perioadele cele mai aspre ale iernii, nu iese cu saptamanile din adapost, iar in timpul zilelor mai blande isi cauta activ hrana. Deci nu poate fi vorba de o hibernare adevarata, ci doar de o incetinire generala a activitatii organismului fiind vorba doar de o hibernare partiala.
La posibilitatile reduse de procurare a hranei chiar si in anotimpul calduros, animalele reactioneaza prin trecerea intr-o stare de amorteala, asemanatoare, in foarte multe privinte, cu aceea de iarna. Prin analogie cu hibernarea, aceasta stare s-a numit estivatie sau somn estival("aestos" -vara)
Din punct de vedere biologic fenomenul este considerat de specialisti, ca nefiind deosbit de hibernarea propriu-zisa caracterizandu-se ca si aceasta prin:
scaderea temperaturii corpului cu cateva grade fata de cea a mediului
reducerea metabolismului
caderea intr-o stare de toropeala( amortire)
Starea generala a unor mamifere in timpul sezonului rece este numita in limba engleza "hibernare", termenul "somn de iarna" fiind o traducere a unei expresii germane folosit din ce in ce mai putin.
Cuvintele "somn" sau "letargie" intrebuintate in limba franceza sau germana se refera de fapt la starea de toropeala a unor organisme animale.
R. Hoffman (1964) defineste hibernarea ca fiind un fenomen periodic, regulat, in care temperatura corpului se readapteza la niveluri mai scazute, apropiindu-se de cea a mediului ambiant, iar frecventa respiratorie si cardiaca (si alte functii principale) se reduc in mod considerabil.
