Ricard, in 1838, deosebeste sifilisul de blenoragie, facand si o descriere precisa a bolii. In 1905, Fr. Schaudin si E. Hoffman stabilesc agentul patogen al luesului- Treponema pallidum, iar Wassermann descopera reactia serologica. La scurt timp, in 1910, apare in tratamentul sifilisului arsenicul si bismutul, iar din 1943 penicilina.
Microbul, putin rezistent la conditiile de mediu, este transmis, in peste 96% din cazuri, prin contact sexual si foarte rar extragenital. Transmiterea bolii este favorizata de situatii economice si sociale dificile, razboi, deplasari interne sau externe mai indelungate si contacte dubioase, migrarea populatiei, utilizarea contraceptivelor, activitate sexuala precoce, contact cu " purtatoare sanatoase " - persoane insuficient tratate, nevindecate complet.
Treponema este distrusa de temperaturile de peste 41 grade, de antiseptice, chiar si de cele mai slabe. Este distrusa chiar de simpla spalare cu apa si sapun, daca microbul este pe suprafata pielii, iar spalarea se face in primele 15-20 minute de la contact. Pe un mediu umed, insa, treponema rezista mai bine, putandu-se transmite prin intermediul veselei, obiecte de toaleta intima, periuta de dinti, folosirea dusurilor straine. Ea se transmite prin sange, saliva, lapte sau lichid spermatic. Microbul ajunge in organism, in 96% din cazuri, prin contact sexual, fiind localizat la nivelul organelor genitale.
Clinic, debutul imbolnavirii de sifilis se caracterizeaza astfel: la locul de contact apar mici leziuni care, in peste 90% din cazuri, se situeaza la nivelul organelor genitale: gland, labii mari, labii mici, vagin, col uterin sau orificiul extern al uretrei. Aceste leziuni contin microbii bolii sifilitice. Perioada de liniste aparenta, ce corespunde, in realitate, fazei de incubatie, se caracterizeaza printr-o etapa septicemica si poate fi scurtata la 10-12 zile, in prezenta existentei unei leziuni genitale sau prelungita, in special, sub influenta terapiei cu antibiotice, efectuata pentru afectiuni intercurente. Dupa aceasta period, la locul de contact apare de obicei o ulceratie mica, asemenea unei zgarieturi, care dupa cateva zile creste ajungand la o formatiune cu diametrul de 0.5-2 cm, rotunda sau ovala, nedureroasa, tare, de culoare rosie inchisa, cu fundul indurat si margini estompate. Indolora, ea devine totusi dureroasa numai in caz de suprainfectie si este acoperita, de obicei, de o crusta pseudomembranoasa cenusie. Dupa 4-5 zile, ulceratia se infiltreaza, in 8-10 zile, realizandu-se induratia caracteristica, aceste simptome formeaza de fapt caracteristicile sifilisului primar sau sancrul sifilitic. Este insotit intotdeauna de adenopatie poliganglionara, nedureroasa. Deoarece nu doare, bolnavii continua contactele sexuale, nu se prezinta la medic sau se trateaza singuri. Fara tratament, sifilisul primar se cicatrizeaza in 30-45 zile, cu disparitia induratiei, cu cicatrice supla. Formele atipice frecvente iau aspectul sancrului punctiform linear, herpetiform sau sancrului gigant ulceros, difteroid. La femei, el ester prezent pe labiile mari, labiile mici, fiind mic, indurat, multiplu si trece neobservat; sancrul vaginal ester rar, iar cervical se pate confunda cu exocervicita. In aceasta period apare si adenopatia sifilitica, satelita regionala, la 6-10 zile de la aparitia sifilomului, cu ganglioni duri, mobili, nedurerosi.
De asemenea, Treponema traverseaza, in timpul sarcinii, placenta putand instaura infectia luetica a produsului de conceptie, cauzand unele boli in aceasta perioada: moartea produsului de conceptie, maladia avortiva, hipertrofia fetala, decese peri si neonatale, modificai morfopatologice fetale- icter, hemoragii, hepato-splenomegalie. Sifilisul congenital este o boala infectioasa ce trece prin bariera placentara- boala este foarte rara, azi- transmitandu-se prin placenta de la mama infectata, la fat, in timpul vietii intrauterine si ester rezultatul ineficientei filtrelor serologice, prenuptiale si prenatale sau contaminare in timpul sarcinii.
