Munca la domiciliu

Munca la domiciliu

Munca la domiciliu reprezinta o modalitate specifica de executare a contractului individual de munca, determinata de faptul ca locul prestarii muncii nu este la sediul angajatorului ci la domiciliu (sau resedinta) salariatului. Munca la domiciliu este relativ frecventa in ultimele decenii in tarile dezvoltate, mai ales datorita utilizarii tot mai raspandite a informaticii aplicate in procesul muncii.[1]

Sunt considerati salariati cu munca la domiciliu acei salariati care indeplinesc, la domiciliul lor, atributiile specifice functiei pe care o detin. In vederea indeplinirii sarcinilor de serviciu ce le revin, salariatii cu munca la domiciliu isi stabilesc singuri programul de lucru.[2]

Angajatorul este in drept sa verifice activitatea salariatului cu munca la domiciliu, in conditiile stabilite prin contractul individual de munca.

Contractul individual de munca la domiciliu se incheie numai in forma scrisa si contine, in afara elementelor prevazute ca obligatorii pentru contractul individual de munca obisnuit, urmatoarele elemente:

a) precizarea expresa ca salariatul lucreaza la domiciliu;

b) programul in cadrul caruia angajatorul este in drept sa controleze activitatea salariatului sau si modalitatea concreta de realizare a controlului;

c) obligatia angajatorului de a asigura transportul la si de la domiciliul salariatului, dupa caz, al materiilor prime si materialelor pe care le utilizeaza in activitate, precum si al produselor finite pe care le realizeaza.

Salariatul cu munca la domiciliu se bucura de toate drepturile recunoscute prin lege si prin contractele colective de munca aplicabile salariatilor al caror loc de munca este la sediul angajatorului. Prin contractele colective de munca se pot stabili si alte conditii specifice privind munca la domiciliu.