Scurt istoric. Contributii romanesti. Preocupari actuale - ELECTROTEHNICA

Scurt istoric. Contributii romanesti. Preocupari actuale - ELECTROTEHNICA

Unele fenomene de natura electrica si magnetica au fost observate inca din antichitate. Astfel, electrizarea prin frecare a chihlimbarului ("electron" - in limba greaca) a fost descrisa de Thales din Milet, in secolul VI i.e.n., iar magnetismul natural al oxidului de fier (magnetita) era cunoscut mai inainte, in Asia Mica. Studiul acestor fenomene s-a facut, insa, mult mai tarziu, in raport cu fenomenele mecanice, termice sau optice. Astfel, in Evul Mediu nu se poate vorbi decat de

utilizarea busolei in navigatie si de constatarea ca orice parte a unui magnet este tot un magnet.

Prima lucrare referitoare la electricitate si magnetism apare insa abia in anul 1600.

Este vorba de lucrarea "De magnete" ("Despre magneti"), al carei autor a fost medicul si fizicianul englez W. Gilbert, cel care a pus bazele studiului experimental al fenomenelor electrice si magnetice. Gilbert a introdus termenul electricitate, a studiat magnetismul terestru si a observat, primul, ca fierul incalzit la rosu isi pierde proprietatile magnetice.

Prima masina de electrizare prin frecare este realizata de Otto von Guericke, la inceputul sec. 18, iar, in 1731, Stephen Gray observa diferenta dintre corpurile conductoare si cele izolante. In 1745 este realizat primul condensator electric, sub forma buteliei de Leyda, explicarea acestuia fiind facuta de B. Franklin. 

Tot in prima jumatate a secolului al XVIII -lea, americanul B. Franklin stabileste natura electrica a descarcarilor atmosferice, inventeaza paratraznetul (1752) si introduce termenii electricitate pozitiva si negativa. Se poate aprecia ca lui i se datoreaza prima teorie unitara a electricitatii, bazata pe cunostintele de pana atunci.

In 1778, Anton Brugmans descopera diamagnetismul, descoperire care va ramane mult timp uitata ca si pierderea magnetismului fierului incalzit la rosu.

In anul 1785, francezul Ch. - A. Columb stabileste relatiile de interactiune dintre particulele incarcate cu electricitate si, prin analogie, intre polii magnetilor permanenti, putand fi considerat, prin acestea, ca parinte al electrostaticii si magnetostaticii. De mentionat ca introducerea unitatii de masura pentru sarcina electrica i se datoreaza lui Gauss.

Descoperirea lui Coulomb avea sa stimuleze dezvoltarea unui instrument matematic de mare utilitate in Electrotehnica - prin S. D. Poisson, G.Green si C.F.Gauss - teoria potentialului.

Actiunea fiziologica a curentului electric (contractia muschilor unei broaste la atingerea cu un cleste realizat din doua metale diferite) a fost experimentata de medicul italian Luigi Galvani, in anul 1792. Se descoperea astfel primul element galvanic, in care piciorul broastei era simultan electrolit si detector de curent. Tot lui i se datoreaza descoperirea potentialelor de electrod care apar la contactul dintre un metal si un electrolit, numite potentiale galvanice (de exemplu, la contactul dintre un electrod de Cu sau Zn si o solutie slab acida de H₂SO₄).

Italianul Alessandro Volta arata, in 1796, ca intr-un lant inchis, format din conductoare metalice (de prima speta) si un conductor electrolitic (de speta a doua) circula curent electric, descoperind astfel curentul electric de conductie si prima sursa de curent - pila galvanica (1800). Acesteia i-a dat numele in cinstea descoperitorului potentialelor galvanice, conationalul sau, Luigi Galvani. Este vorba despre pila electrica pe principiul careia functioneaza bateriile electrice bine-cunoscute. Tot Volta a pus in evidenta diferentele de potential care apar in mod natural la contactul dintre doua metale diferite (si care duc, cu timpul, la degradarea acestor metale in zona de contact), cunoscute sub numele de potentiale Volta. In acelasi timp, el a observat ca intr-un lant inchis, format din metale diferite, aflate in aceleasi conditii fizice (de temperatura, presiune, umiditate etc.), nu circula curent electric, deoarece se stabileste un echilibru electric, care consta in egalizarea potentialelor Volta.

In anul 1821, T.J. Seebeck observa ca se poate obtine un curent electric si intr-un astfel de lant, daca sudurile sunt supuse la temperaturi diferite.

Fenomenul de electroliza este descoperit, in anul 1797, de A. von Humboldt, iar in 1807, H. Davy reuseste sa obtina separarea galvanica a metalelor alcaline, pregatind calea pentru descoperirea, in 1834, a legilor electrolizei, de catre M. Faraday.

In 1887, S. Arrhenius emite celebra teorie a disociatiei electrolitice, iar in 1889, W. Nernst explica natura t.e.m. imprimate.

Prima descoperire in domeniul electromagnetismului a fost facuta de fizicianul danez H. Oersted, in 1820, prin punerea in evidenta a interactiunii dintre un ac magnetic si un conductor parcurs de curent electric. Este deosebit de important acest moment in evolutia Electrotehnicii pentru faptul ca pentru prima data s-a evidentiat ca fenomenele electrice si magnetice nu sunt distincte, ci intr-o stransa interactiune. Astfel, primul electromagnet este realizat de catre D. Arago si Gay-Lussac, in anul 1820.

Tot in acelasi an, fizicianul francez A. M. Ampere descopera fortele electrodinamice dintre doua conductoare parcurse de curenti electrici de conductie. Tot el stabileste regula privitoare la sensul campului magnetic asociat curentilor electrici si enunta teorema care-i poarta numele si care constituie o particularizare a legii circuitului magnetic pentru curenti stationari. In 1821-1822, emite celebra ipoteza cu privire la cauza magnetismului, care consta in curentii moleculari, continuti in anumite domenii microscopice (ipoteza bazata pe analogia dintre campul magnetic al unui magnet permanent si cel al unui solenoid parcurs de curent).

In acelasi an, J. Biot, F. Savart si P. Laplace studiaza actiunea unui camp magnetic asupra unui conductor filiform parcurs de curent, situat la o distanta comparabila cu raza medie geometrica a circuitului, stabilind relatia ce le poarta numele.

Anul 1826 este un an de referinta pentru teoria circuitelor electrice, fiind anul in care Georg Simon Ohm descopera legea care ii poarta numele: legea legaturii dintre tensiunea electrica (U) si intensitatea curentului electric (I) pentru o portiune de circuit neramificata si pasiva.

In anul 1847, G.R. Kirchhoff, fizician german ca si Ohm, stabileste teoremele referitoare la circulatia curentilor electrici in circuitele ramificate.

Anul 1831 este un an de referinta pentru domeniul electromagnetismului. Este anul in care englezul Michael Faraday descopera legea inductiei electromagnetice si introduce notiunea camp⁺⁾, notiune care a permis explorarea corecta, in continuare, a fenomenelor electrice si magnetice in stansa interdependenta; regula pentru determinarea sensului curentului indus fiind data de E. H. Lenz, in anul 1833. In aceeasi perioada, Faraday emite ideea ca fenomenele electromagnetice se transmit din aproape in aproape prin spatiul/mediul dintre corpuri care devine, in acest caz, sediul campului electromagnetic, concept fundamental pentru aparitia si dezvoltarea teoriei macroscopice fenomenologice a electromagnetismului (Maxwell). Tot Faraday formuleaza relatiile cantitative ale legii electrolizei (1834). In anul 1843, J. P. Joule descopera, impreuna cu E. Lenz, legea efectelor electrocalorice (efecte calorice ale curentului electric).

Acumulatorul cu plumb - prima pila electrica reversibila -  este descoperit, in anul 1860, de G.Plante. In anul 1851, H.D.Ruhmkorff descopera bobina de inductie, care a ramas multa vreme cel mai important mijloc de producere a tensiunilor inalte.

Toate aceste acumulari cantitative, realizate pana la jumatatea secolului al XIX- lea, impuneau un salt calitativ iminent. Acest salt este facut incepand cu anii 1863 - 1865, cand fizicianul englez James Clark Maxwell, pe baza descoperirilor de pana atunci, in mod special ale lui Faraday, precum si a cercetarilor si ideilor proprii, pune bazele teoriei macroscopice a fenomenelor electromagnetice, elaborand teoria macroscopica fenomenologica a campului electromagnetic pentru medii imobile. Aceasta teorie a fost expusa in lucrarea "Tratat despre electricitate si magnetism", aparuta in anul 1873. Maxwell a prevazut (intre anii 1862-1865) existenta curentului de deplasare, precum si existenta si propagarea la distanta, din aproape in aproape, cu viteza foarte mare, dar finita (viteza luminii - in vid), a undelor electromagnetice, fenomen pus in evidenta de germanul H. Hertz, in anul 1888, cu ajutorul celebrului sau dispozitiv oscilator - rezonator. In ce priveste transmiterea actiunilor in campul electromagnetic, Maxwell le explica cu ajutorul tensiunilor maxwelliene, manifestate ca tractiuni in lungul liniilor de camp (vezi ) si ca presiuni normale pe acestea (vezi ), avand aceeasi intensitate. Parerea noastra este ca de aici se trage dubla caracterizare a campului (mult discutata si astazi) - atat prin intensitatile , manifestate in lungul liniilor de camp ca forte ale campului, cat si prin inductiile sau densitatile liniilor de camp, asimilate unor presiuni ale campului.

Camp electromagnetic: stare fizica a mediului inconjurator prin care se transmit actiuni ponderomotoare (forte si cupluri) din aproape in aproape (prin contiguitate), diferit de campul newtonian, caracterizat prin actiuni la distanta intr-un mediu numit eter (teorie depasita).

In anul 1865, J.C. Maxwell elaboreaza teoria electromagnetica a luminii, punand in evidenta faptul ca lumina are aceeasi natura ca si campul electromagnetic.

Impreuna cu Maxwell, H. Hertz a dezvoltat ulterior teoria campului electromagnetic si pentru medii in miscare lenta (1890).

Formularea, in mod independent de catre J.H. Poynting si N. Umov, in 1884, a densitatii de putere transmisa de campul electromagnetic, cunoscuta sub numele de vectorul Poynting - Umov, a validat conceptul transmiterii actiunilor din aproape in aproape in campul electromagnetic; mai tarziu, acest concept fiind utilizat de Plank la extinderea principiului inertiei energiei, datorat lui Einstein, conform caruia oricarui flux de energie i se poate asocia un anumit impuls. Validarea practica este adusa de P. Lebedev, in 1899, prin masurarea presiunii luminii - ca radiatie electromagnetica - asupra corpurilor.

Dovezile in sprijinul revolutionarei teorii a lui Maxwell nu au intarziat sa apara. Astfel, in anul 1876, H. Rowland arata ca efectele curentilor de convectie, produsi de corpurile in miscare, sunt similare celor ale curentilor de conductie, iar W.C. Rontgen evidentiaza acelasi lucru, in anul 1888, aceste experiente celebre constituind o stralucita validare a legii circuitului magnetic, propusa de Maxwell.

Confirmarea cea mai stralucita a teoriei lui Maxwell avea sa o aduca descoperirea de catre H. Hertz, in anul 1888, a undelor electromagnetice, precum si a fenomenelor de polarizatie, reflexie, refractie si interferenta a undelor. Mai mult, masurand lungimea de unda si viteza de propagare a undelor electromagnetice le gaseste, asa cum a prezis Maxwell, egale cu cele ale luminii.

In baza teoriei lui Maxweel, intre 1898 si 1900, A.M. Lienard si E. Wiechert valideaza, inca odata, propagarea cu viteza finita a actiunilor campului, prin introducerea potentialelor retardate.

O alta categorie de descoperiri se refera la descarcarile electrice in gaze si efectele acestora. Asfel, razele catodice, purtatoare de sarcina negativa si deviate de campul magnetic si cel electric, sunt descoperite, in 1858, de J. Plucker, iar razele canal, complementare acestora - de Goldstein, in 1886; experientele dovedind natura corpusculara a acestora. Legat de acestea, trebuie sa evidentiem descoperirea electronului, intre 1895 si 1900, ca particula elementara constituenta a materiei, descoperire care a avut un impact major si asupra evolutiei ulterioare a electromagnetismului.

Existau, insa, si probleme la care teoria lui Maxwell nu putea da raspunsuri satisfacatoare. Astfel, unele proprietati de material care nu-si gaseau o explicatie corespunzatoare in teoria lui Maxwell, cum ar fi polarizarea dielectricilor, magnetizarea corpurilor, dispersia normala si anormala a indicelui de refractie, rotirea in camp magnetic a planului de polarizatie a luminii, despicarea in camp magnetic a liniilor spectrale (efectul Zeeman, 1896), despicarea in camp electric a liniilor spectrale (efectul Stark, 1913), au putut fi explicate pe baza noii teorii a lui J. Larmor si H. A. Lorentz, numita teoria electronilor, in care se tine seama de structura discreta (corpusculara) a substantei, si se extinde teoria macroscopica la scara microscopica, in vid. Mai mult, teoria electronilor a adus o contributie decisiva la clarificarea problemei dificile a sistemului de referinta, dovada de necontestat a faptului ca viteza luminii este aceeasi in orice sistem de referinta fiind adusa de celebra experienta a lui A.A. Michelson de determinare a vitezei luminii.

Totusi, o serie de probleme nu si-au putut gasi un raspuns in teoria lui Maxwell, printre acestea numarandu-se supraconductibilitatea, descoperita de H. K. Onnes, in 1908, prin care se arata faptul ca sub un prag de temperatura foarte scazut unele metale isi anuleaza practic rezistenta, iar la o anumita temperatura, sub punctul critic, aplicarea unui camp magnetic de o anumita intensitate poate readuce semiconductorul in starea normala de conductibilitate, sau feromagnetismul, care evidentia faptul ca fierul, nichelul, cobaltul, precum si oxizi si aliaje ale lor capata, in camp magnetic, o magnetizare mult mai intensa decat celelalte substante, magnetizarea lor depinzand de starile lor magnetice anterioare (histerezis magnetic - E. Warburg si J.A. Ewing, 1880-1882); adaugandu-se la acestea pierderea proprietatilor magnetice ale fierului la o temperatura ridicata (cca 700 grade C), numita punctul Curie (P.J. Curie).

Solutionarea unor astfel de probleme a fost facuta de fizica cuantica (W. Heisenberg, 1925), prin descoperirea spinului electronului (S. Goudsmit si G.E. Uhlenbeck, 1925) si a interactiunii de schimb (W. Heitler si Fritz London, 1927), aceste fenomene apartinand domeniului particulelor elementare.

In anul 1882, M. Duprez elaboreaza teoria transmisiei energiei electrice cu ajutorul liniilor de inalta tensiune la distante mari, in c.c., moment care marcheaza aparitia Electroenergeticii.

Unul dintre pasii decisivi catre trecerea la utilizarea curentului alternativ, pe langa necesitatea reducerii pierderilor pe liniile de transport in c.c., a constat in formalizarea si descoperirea transformatorului electric static (Gaulard si Gibs, 1882). Se simtea, insa, nevoia imperioasa a unui motor de curent alternativ practic si usor de utilizat, solutia teoretica fiind data de N.Tesla (ing. american de origine croata), in 1888, prin formularea principiului campului magnetic invartitor.

In fine, trebuie amintit si faptul ca de descoperirile Electrotehnicii au beneficiat si noile stiinte, ca Electronica (Telecomunicatiile, Radiocomunicatiile, Electronica Industriala), Automatica, Cibernetica, desprinse tot din trunchiul acesteia si devenind, cu timpul, stiinte de sine statatoare.

Astfel, cercetarile si descoperirile teoretice din anii 1831 (inductia electromagnetica, campul electromagnetic - M. Faraday), 1863 (prevederea teoretica a existentei si propagarii undelor electromagnetice - J.C. Maxwell), 1888 (evidentierea experimentala a propagarii campului electromagnetic sub forma de unde - H. Hertz) au avut o contributie decisiva si la aparitia Electronicii. Adaugand si etapele pregatitoare privind:

- evidentierea trecerii curentului electric prin vid (T. A. Edison,1883);

- descoperirea electronului (J.J. Thomson, 1897), se poate considera ca terenul era pregatit pentru aparitia unuia dintre cele mai importante domenii ale tehnicii moderne.

La dezvoltarea Electrotehnicii, principalul beneficiar al descoperirilor din domeniul Electromagnetismului, au avut un rol deosebit descoperirile practice, printre care mentionam:

- descoperirea pilei galvanice ( A. Volta, 1800);

- descoperirea arcului electric ( V.V. Petrov, 1802, H. Davy, 1812);

- topirea electrica a metalelor (V.V. Petrov, 1802);

- aparitia Electrochimiei, prin cercetarile lui Davy asupra Electrolizei;

- galvanoplastia (acoperirile metalice cu ajutorul Electrolizei, Spencer si B.S. Jacobi, 1838);

- descoperirea si studierea efectului termoelectric (T.J. Seebeck, 1821, J. Peltier 1834);

- descoperirea electromagnetului (W.Sturgeon, 1823, J. Henry, 1831);

- descoperirea si perfectionarea telegrafului electric (1834 - 1835, Samuel Morse; 1855, Hughes; Edison, 1874);

- descoperirea acumulatorului cu plumb (G. Plante);

- descoperirea bobinei de inductie - primul dispozitiv pentru producerea de tensiuni inalte (H.D. Ruhmkorff);

- instalarea primelor cabluri telegrafice submarine (Ch. Wheatstone, W. Thomson/lord Kelvin, 1857), prilej cu care W. Thomson constata deformarea (atenuarea si dispersia) undelor la propagarea pe linii lungi, iar R. Kirchhoff (1857) si, mai tarziu, O Heaviside (1876) stabilesc ecuatiile telegrafistilor;

- inventarea primelor motoare electrice (P. Barlow, 1822; Jacobi, 1834-1838;

- inventarea primelor generatoare electrice (primul generator electric de c.c., M. Faraday, 1831; descoperirea primului generator de curent alternativ, N.C. Pixii si Salvatore del Negro, 1832; inlocuirea magnetilor permanenti cu electromagneti, Page, 1838, Poggendorf, 1851);

- inventarea primei masini electrice cu excitatie independenta (H.Wilde, 1866), perfectionata mai tarziu de W.Siemens si Ch. Wheatstone, 1867, care vor folosi curentul indus in masina pentru excitarea acesteia, obtinand masinile cu excitatie serie, respectiv derivatie;

- inventarea primelor masini electrice moderne, ca motor si generator in egala masura, cu utilizare industriala (Z. Gramme, 1870; Heffner-Alteneck, 1872);

- inventarea lampii cu filament incandescent si perfectionarile acesteia (Iablocikov, 1877; J. Swann si I.N. Lodighin, 1872; Edison, 1878; I. Langmuir, Coolidge, 1910 - acestia din urma realizand becul cu filament de wolfram, dublu spiralat, introdus intr-o atmosfera de gaz inert, asa cum il utilizam astazi);

- construirea primei centrale electrice si realizarea primei retele de iluminat public (Edison, 1882, New York);

- aparitia primelor retele electroenergetice, in c.c., folosind ca generator masina inventata de Gramme;

- inventarea transformatorului electric static monofazat (Gaulard si Gibbs, 1882);

- construirea primei masini reversibile de curent alternativ bifazat de catre N.Tesla, in 1888, cu posibilitatea extinderii solutiei la orice alt sistem de curent alternativ polifazat si realizarea primelor retele electroenergetice, in c.a. bifazat;

- construirea primului generator de curent trifazic (1888), a motorului asincron trifazat (1889), a primului transformator trifazic (1891), si a primei linii trifazate (1891) de catre M.O. Dolivo-Dobrovolski;

- perfectionarea transformatorului trifazic, prin construirea circuitului sau magnetic din pachete de tole pentru reducerea curentilor turbionari, respectiv - a incalzirii (Westinghouse, 1890), precum si cufundarea acestuia intr-o cuva cu ulei (Swinburne, 1890);

- inlocuirea retelelor electrice de transport a energiei electrice in c.c. si c.a. bifazat cu retele trifazate si larga raspandirea acestora, cu avantaje deosebite pe linia producerii si transportului energiei electrice in conditii economice, la orice distanta;

- introducerea tractiunii electrice (tramvaiul, 1881; locomotiva electrica, 1883; metroul, 1890);

- aparitia cuptoarelor cu arc electric pentru minereuri (E. Stassano, 1898) si oteluri (P.Heroult, 1900);

- inventarea telefonului (G. Bell si E. Gray, 1875);

- aparitia Radiocomunicatiilor, prin: construirea primelor receptoare de unde hertziene ( E.Branly, 1890 si O.Lodge, 1894); inventarea antenei si construirea primelor receptoare de mare putere (A.Popov,1894-1895),  respectiv a primelor emitatoare de mare putere (G. Marconi, 1896); realizarea primei transmisii la distanta (50km) prin unde hertziene (G. Marconi, 1896).

Punctam, in continuare, principalii pasi practici in aparitia si dezvoltarea Electronicii:

- in anul 1904, J. A. Fleming descopera dioda cu vid, acest an putand fi considerat ca anul aparitiei Electronicii practice;

- in anul 1907, Lee de Forest descopera trioda cu vid, dispozitiv cu rol de amplificator si comutator, care a condus la o dezvoltare fara precedent a Electronicii in urmatorii ani;

- in 1930 Hartley descopera reactia pozitiva, care sta la baza fenomenelor de amplificare;

- E.H. Armstrong, recunoscut, in anii `20, ca cel mai important savant al timpului din domeniul radiocomunicatiilor, inventeaza receptorul superheterodina (1918), detectorul cu super-reactie (1922), transmisia radio cu modulatie de frecventa (1933), si, simultan, multiplexarea, descoperiri care aveau sa revolutioneze acest domeniu;

- in 1948, Brattain, Bardeen si Shockeley descopera tranzistorul (trioda semiconductoare), deschizand larg portile tehnologiilor microelectronice;

- anul 1958 aduce descoperirea, de catre firma Fairchaild, a circuitului integrat, component esential al dispozitivelor electronice moderne;

- in anul 1971, M. E. Hoff ,de la firma Intel, descopera microprocesorul, element de baza al microcalculatoarelor electronice moderne, in general a echipamentelor electronice programabile.

Intre preocuparile actuale din domeniul Electrotehnicii se pot enumera cele legate de:

- supraconductibilitate;

- magnetohidrodinamica-studiul si aplicatiile comportarii fluidelor

electroconductoare (metal topit, plasma) in camp magnetic;

- sursele neconventionale de energie electrica (soare, vant, valuri);

- masinile electrice speciale (pas cu pas, cu rotor disc, liniare);

- electronica de putere;

- tehnica microundelor;

- compatibilitatea electromagnetica (CEM).

De asemenea, nu trebuie uitate cercetarile si aplicatiile de granita intre domenii, cum sunt cele electrochimice, bioelectrice, biomagnetice s.a.

*

Cu toate ca cercetarile in domeniul Electromagnetismului din tara noastra au aparut mai tarziu, respectiv in ultima suta de ani, odata cu organizarea invatamantului tehnic superior, specialistii romani au adus o contributie importanta la dezvoltarea Electrotehnicii, Scoala romaneasca de Electrotehnica, prin profesorii si cercetatorii sai, capatand o faima si o recunoastere mondiala.

Printre cei mai prestigiosi profesori romani cu realizari remarcabile in domeniul Electrotehnicii mentionam pe:

- Dragomir Hurmuzescu, intemeietorul invatamantului superior electrotehnic din Romania , pentru contributiile aduse in domeniile magnetostrictiunii, supraconductibilitatii metalelor, studiului proprietatilor electrice ale razelor X;

- Stefan Procopiu, pentru descoperirea momentului magnetic al electronului (1912-1913), simultan cu N. Bohr, de asemenea, pentru rezultatele cercetarilor efectuate in domeniul electrolitilor, al electroforezei, precum si pentru contributiile aduse la elaborarea teoriei moderne a electromagnetismului;

- Nicolae Vasilescu-Karpen, pentru contributiile aduse la teoria macroscopica a electromagnetismului, pentru teoria electronica moderna a lichidelor, precum si pentru descoperirea cauzei care determina reactia indusului la masinile electrice;

- Augustin Maior, pentru realizarile deosebite in domeniul transmisiei semnalelor prin curentii de inalta frecventa, precum si pentru fundamentarea telefoniei multiple si realizarea, pentru prima data in lume, a unei transmisii multiple pe o linie telefonica (1905-1907);

M. Konteschweller, pentru contributiile aduse la dezvoltarea radiofoniei si la aparitia telecomenzii prin radio;

- Th.V. Ionescu, pentru realizarile remarcabile in domeniul ionizarii gazelor, precum si pentru cercetarile in domeniul propagarii undelor radio;

- Aretin Corciovei, pentru cercetarile efectuate asupra corpurilor feromagnetice, precum si pentru cele privind peliculele feromagnetice;

- Constantin Budeanu, Aurel Avramescu si Ion S. Antoniu, pentru cercetarile de avangarda in domeniul regimului deformant;

- Ion S. Gheorghiu, pentru elaborarea unei teorii generale a masinilor electrice;

- C.A. Parteni, pentru realizarile privind proiectarea masinilor de c.c. cu excitatii multiple si asupra problemei comutatiei;

- T. Tanasescu, pentru contributiile aduse la promovarea in tara noastra si dezvoltarea telefoniei si radiocomunicatiilor, precum si pentru promovarea si dezvoltarea invatamantului Electronicii si Telecomunicatiilor;

- acad. Remus Radulet, fost presedinte al Comisiei Electrotehnice Internationale, pentru contributiile deosebite la aprofundarea teoriei generale a campului electromagnetic, precum si pentru formularea si dezvoltarea unei teorii moderne a circuitelor electrice cu parametri tranzitorii. Tot remarcabilului om de stiinta i se datoreaza, in mare masura, crearea unei scoli de electrotehnica de reputatie mondiala [1], [2], [3], [5], .