U.A., cat si in Franta s-a realizat prin constitutii scrise.
Contributii insemnate la definirea si cristalizarea drepturilor omului au adus si actele constitutionale engleze de la sfarsitul sec. al XVII-lea. Astfel, "Habeas Corpus", act adoptat de parlament in 1679, garanteaza inviolabilitatea persoanei, iar "Bill of Rights" (Declaratia drepturilor) din 1689 recunoaste dreptul la alegeri libere, libertatea cuvantului, eliberarea sub cautiune, dreptul de a fi judecat de un tribunal cu juri, precum si alte drepturi, insa primul document european in care au fost schitate primele elemente ale protectiei juridice a persoanei umane este "Magna Carta Libertatum ", semnata in 1215 de regele Ioan Fara de Tara, document prin care se reglementeaza raporturile regelui cu nobilimea si biserica engleza, si care consacra dreptul la judecata potrivit legii. "Nici un om liber nu va fi inchis sau expulzat sau nimicit in vreun fel fara a fi judecat in mod legal de egalii sai, potivit legilor tarii".
Protectia drepturilor omului prin instrumente juridice de transpunere a acestor drepturi in prevederi legale, a devenit un imperativ al comunitatii internationale dupa al doilea razboi mondial, in urma dezvaluirii atrocitatilor comise de nazisti, iar mai tarziu, si ca urmare a perpetuarii practicii incalcarii drepturilor omului in statele cu regimuri totalitare. Aceasta necesitate s-a concretizat in reglementari cu caracter universal sau regional ce au urmat semnarii Cartei O.N.U.(26 iunie 1945).
Astfel, Declaratia Universala a Drepturilor Omului, proclamata si adoptata de Adunarea Generala a O.N.U. la 10 decembrie 1948 este primul document cu vocatie universala in acest domeniu si stabileste o conceptie unitara a comunitatii internationale despre drepturile si libertatile omului, deschizand calea spre un sistem de protectie internationala a drepturilor omului. Dupa 1948, Adunarea Generala a O.N.U. a adoptat in acest domenniu peste 60 de conventii si declaratii prin care s-a avut in vedere si instituirea unor mecanisme specifice de protectie a acestor drepturi.
Sistemul european de protectie a drepturilor omului
Sistemul european de protectie a drepturilor omului a fost stabilit de catre Consiliul Europei,al curui statut, semnat la Londra la 5 mai 1949, prevede in art.3 ca: "fiecare membru al Consiliului Europei trebuie sa accepte principiile statului de drept si principiul in virtutea caruia fiecare persoana aflata sub jurisdictia sa trebuie sa se bucure de drepturile si libertatile fundamentale ale omului".
Principalul document, in baza caruia s-au instituit mecanismele si institutiile necesare punerii in aplicare a acestor drepturi si libertati, este Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, semnata la 4 noiembrie 1950, la Roma, de catre reprezentantii a 13 guverne, si care intra in vigoare la 3 septembrie 1953, odata cu depunerea celui de-al doilea document de ratificare. Completata sau modificata, pana in prezent, de 11 protocoale aditionale, Conventia reuneste toate statele membre ale Consiliului Europei, printre care si Romania (7 octombrie 1993).
Drepturile garantate prin Conventia Europeana a Drepturilor Omului
Elementul de garantie al drepturilor si libertatilor proclamate de Conventie rezulta din art.1 al acesteia, care prevede ca "inaltele Parti contractante recunosc oricarei persoane de sub jurisdictia lor drepturile si libertatile definite in titlul 1 al prezentei Conventii". Drepturile si libertatile inscrise in Conventie si in Protocoalele aditionale 1, 4, 6 si 7 pot fi grupate dupa cum urmeaza:
drepturi si libertati privind persoana fizica: dreptul la viata (art.2), interdictia torturii si tratamentelor inumane si degradante (art.3), interdictia sclaviei, a muncii fortate (art.4), dreptul la libertate si siguranta (art.5), libertatea de circulatie (Protocol 4), abolirea pedepsei cu moartea (Protocol 6) ;
dreptul la respect pentru viata privata si de familie, domiciliu si corespondenta (art.
