Lovim in stanga si in dreapta, pentru a ne face loc prin multimea dezmembrata. Injunghiem(poate nu chiar intotdeauna pe la spate), ne facem loc zdrobind, caci doar "SCOPUL SCUZA MIJLOACELE",nu?!
Ne amagim zilnic, cu tot felul de vorbe de duh, spuse de cele mai neindraptatite persoane; cautam cu disperare oameni pe care sa ii simtim mai presus de noi insine, doar fiindca speram sa ne cunoastem sufletele si firea.
Uneori ne trezim singuri in mijlocul unui drum necunoscut, caci am lasat in urma tot ceea ce ne-a tulburat chiar numai pentru o clipa existenta; nu stim ca ajungem acolo unde indraznim sa visam sa ajungem, si impinsi de egoism ne avantam legati la ochi pe o cale de multe ori prapastioasa:cunoasterea.
Cu cat suntem mai tineri consecintele propriilor actiuni ne afecteaza mai putin, deoarece copilaria se afla inca la mica distanta. Poate nu prea vezi adulti oprindu-se la un moment dat din cliseul ocupatiilor zilnice pentru a 'se harjoni' pentru cateva minute. Astfel concluzia lipseste cu desavarsire:' ce fericire!' . rareori mai auzi asa ceva.
Sa fi devenit oare fericirea si zambetul lucruri interzise? Intr-adevar fericirea se dobandeste, dar ca orice traire de natura pamanteana, se lasa indelung chemata .
Cu cat anii se perinda nepasatori pe langa noi, cu atat AR TREBUI sa ne afundam in cunoastere, insa din pacate devenim infantili. Dar daca in copilarie greselile ne erau acceptate, problemele nu sunt la fel de simple si acum.
Omul s-a nascut iubind, iar cei iubiti sunt intotdeauna cei raniti. Maruntisurile lipsite de semnificatie pe care azi mai mult sau mai putin fara de luare aminte le facem, ne fura viata. Pierdem clipe pretioase incercand sa indreptam firimituri de situatii, ce repede vor fi uitate sau chiar pierdute in amanunte.
Iar mai tarziu blestemam . Caci Cineva acolo sus, aparent fara rost, ne conduce vietile; dar totusi Acel Cineva ne da im presia stapanirii adevarului. Noi doar avem impresia ca ne conducem destinele, fiindca atunci cand situatia o cere, nu putem interveni cu schmbari majore. Si cum am putea, cand noi insine suntem pionii propriului joc de sah, cand ne implicam fara sa vrem, mai mult chiar decat ne dorim, iar mai apoi nu gasim cale de iesire?
Recitesc . nu-I bine, caci ce sarac e cuvantul in comparatie cu gandul .
"Intelepciunea si puterea adus-au Raiul pe Pamant" .
Mi-e teama sa inaintez .
Si totusi . rationamentul nu-si are locul acolo unde inima "gandeste" . Iar noi, manati de sentimente, ne avantam intr-o nebuloasa, nu de putine ori reusind ce ne dorisem.
