Competenta instantelor care solutioneaza conflictele de drepturi

Prin competenta de rezolvare a unui litigiu se intelege aptitudinea recunoscuta de lege unei instante judecatoresti sau altui organ jurisdictional de a judeca o anumita pricina, conform normelor legale in vigoare.

Competenta materiala delimiteaza sfera de activitate a instantelor judecatoresti de grad diferit, pe linia lor ierarhica ori competenta intre instantele de drept comun si instantele speciale. Competenta materiala stabileste felul atributiilor jurisdictionale pentru fiecare categorie de instante (competenta materiala functionala), precum si litigiile ce intra in competenta acestor instante, in functie de obiectul, natura sau valoarea respectivelor cauze (competenta materiala procesuala).

Potrivit art. 284 alin. 1 din Codul muncii, coroborat cu art. 70 din Legea nr. 168/1999, conflictele de munca se solutioneaza de catre instantele stabilite conform Codului de procedura civila. In conformitate cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. c din Codul de procedura civila, tribunalele judeca in prima instanta conflictele de munca, cu exceptia celor date prin lege in competenta altor instante. Prin urmare, tribunalul are conferita plenitudinea de competenta in ceea ce priveste solutionarea conflictelor de drepturi ca instanta de fond. Curtea de Apel este singura instanta de control judiciar si se pronunta asupra recursului declarat impotriva hotararii tribunalului ca instanta de fond.

In conformitate cu dispozitiile legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara in cadrul tribunalelor functioneaza sectii sau, dupa caz, complete specializate pentru cauze privind conflictele de munca si asigurari sociale. Hotararile pronuntate in fond de tribunale sunt definitive si executorii de drept. Ele pot fi atacate doar cu recurs, o atare competenta revenind curtilor de apel, in cadrul carora functioneaza, de asemenea, complete specializate pentru cauze privind conflictele de munca si asigurari sociale.

In temeiul unor dispozitii derogatorii, sunt litigii sau cereri referitoare la relatiile de munca care se judeca in prima instanta, nu de tribunale ci de judecatorii sau curti de apel, dupa cum se va vedea in continuare.

Desi, ca regula, competenta in materia litigiilor de munca apartine instantelor judecatoresti, exista insa si alte competente stabilite prin alte acte normative. Astfel, intr-o perspectiva generala, care nu este limitata doar la raporturile intemeiate pe contractele individuale de munca, se pot observa urmatoarele:

Consiliul Superior al Magistraturii indeplineste, prin sectiile sale, rolul de instanta in domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor si a procurorilor. Sectia pentru judecatori are rolul de instanta disciplinara si pentru magistratii-asistenti ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Impotriva hotararii pronuntate de instanta disciplinara judecatorul, procurorul sau magistratul-asistent poate exercita recurs, in termen de 15 zile de la comunicare, competenta solutionarii recursului apartinand Completului de 9 judecatori ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Hotararea prin care se solutioneaza recursul este irevocabila (art. 44 coroborat cu art. 49 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii);

Plenul Curtii Constitutionale judeca abaterile disciplinare savarsite de judecatorii Curtii Constitutionale (art. 65 din Legea nr. 47/1992);

Consiliul de disciplina pentru abaterile savarsite de notarii publici, impotriva hotararii acestuia putandu-se face contestatie la Consiliul Uniunii Nationale a Notarilor Publici (art. 40 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici si a activitatii notariale). Hotararea Consiliului Uniunii Nationale a Notarilor Publici poate fi atacata la instanta judecatoreasca competenta, civila sau de contencios administrativ, dupa caz;

Comisia de disciplina a baroului, pentru abaterile savarsite de avocatii din baroul respectiv, decizia pronuntata fiind supusa recursului la Comisia centrala de disciplina din cadrul Uniunii Nationale a Barourilor din Romania (art. 72 din legea nr. 51/1995 privind statutul avocatilor). Pentru abaterile savarsite de decani sau de membrii organelor de conducere ale U.N.B.R., competenta apartine Comisiei centrale de disciplina, cu drept de recurs la Consiliul U.N.B.R.. Pentru a se asigura accesul deplin la justitie, hotararile pronuntate de Comisia centrala de disciplina si Consiliul U.N.B.R. constituit ca instanta disciplinara in plenul sau sunt susceptibile de a atacate cu recurs la sectia de contencios a Curtii de Apel Bucuresti, a carei hotarare este definitiva si irevocabila;

Consiliul de disciplina al Camerei executorilor judecatoresti, pentru abaterile savarsite de catre executorii judecatoresti, hotararea putand fi atacata pe calea contestatiei la Comisia superioara de disciplina a Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti (art. 45 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti). Hotararea acestei comisii poate fi atacata cu recurs la curtea de apel in a carei raza teritoriala se afla sediul profesional al executorului.

De asemenea, potrivit unor statute profesionale, printre organele competente sa rezolve plangerile sau contestatiile impotriva sanctiunilor disciplinare (nu si a altor litigii de munca) se afla si consiliile (colegiile) de disciplina. Astfel de situatii de solutionare in fond a unor plangeri sau contestatii de catre alte organe decat instantele judecatoresti se pot intalni in cadrul personalului din sistemul de invatamant, din sistemul sanitar, din unitatile de transporturi s.a..

Competenta materiala exceptionala a judecatoriilor

Conform Codului de procedura civila judecatoriile judeca in prima instanta, toate procesele si cererile, in afara de cele date prin lege in competenta altor instante. Asadar legea stabileste o plenitudine de competenta a judecatoriilor pentru judecata in prima instanta.

In materia litigiilor de munca, competenta de solutionare apartine judecatoriei cu caracter exceptional, in anumite situatii prevazute expres de lege, cum sunt:

in conformitate cu dispozitiile art. 8 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de munca, plangerile formulate de titularul carnetului de munca impotriva rectificarii din oficiu a inscrierilor efectuate, precum si impotriva refuzului de a inscrie in carnetul de munca unele date rezultand din acte (vechime in munca etc.), de a efectua rectificarile unor inscrieri ori de a elibera carnetul de munca la incetarea activitatii se adreseaza judecatoriei in a carei raza teritoriala isi are sediul unitatea care a luat masura respectiva;

cererile pentru constatarea indeplinirii conditiilor de reprezentativitate a organizatiilor sindicale de la nivelul unitatilor (art. 17 alin. 2 lit. b din Legea nr. 130/1996);

plangerile impotriva proceselor - verbale ale comisiilor de reconstituire a vechimii in munca;

cererile de autorizare a functionarii, ca persoane juridice, a caselor de ajutor reciproc ale salariatilor, precum si de inregistrare a acestora in registrul de persoane juridice s.a..

Competenta materiala a tribunalelor

Legea de organizare judiciara nr. 304/2004 prevede ca tribunalele sunt instante cu personalitate juridica organizate la nivelul fiecarui judet si al municipiului Bucuresti.

In cadrul tribunalelor functioneaza complete specializate, inclusiv pentru solutionarea conflictelor de drepturil si a litigiilor de asigurari sociale. Se asigura astfel specializarea judecatorilor in domeniile legislatiei muncii si, respectiv, al asigurarilor sociale, si mentinerea stabilitatii lor la aceste complete specializate.

In conformitate cu prevederile art. 2 din Codul de Procedura Civila, tribunalele judeca in prima instanta, printre altele, "conflictele de munca, cu exceptia celor date prin lege in competenta altor instante".

Asadar, in materia litigiilor de munca, tribunalele au competenta sa judece, in prima instanta:

orice conflict de drepturi care nu este dat in mod expres prin lege in competenta altei instante;

cererea unitatii de a se dispune incetarea grevei pe motiv ca a fost declarata sau continua cu nerespectarea legii (art. 58-61 din Legea nr. 168/1999);

cererile privind constatarea indeplinirii conditiilor de reprezentativitate de catre asociatiile patronale si organizatiile sindicale constituite la nivel national si de ramura, parteneri de dialog social care participa la negocierea si semnarea contractelor colective de munca (competenta revine Tribunalului Municipiului Bucuresti conform art. 17 alin. 2 lit. a din Legea nr. 130/1996).

Ca instante de recurs, tribunalele judeca recursurile introduse impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii in materia litigiilor de munca.

Competenta materiala a Curtilor de apel

Potrivit Codului de Procedura Civila curtile de apel judeca in prima instanta procesele si cererile in materie de contencios administrativ privind actele autoritatilor si institutiilor centrale precum si in orice alte materii date prin lege in competenta lor.

Ca instante de control judiciar judeca apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii si tribunale in prima instanta, daca prin lege nu se prevede altfel, recursurile declarate impotriva deciziilor pronuntate de tribunale in apel si in orice alte cazuri prevazute de lege.

Prin exceptie, in materia conflictelor de munca, curtea de apel este competenta sa judece cererea angajatorului de suspendare a grevei pe un termen de cel mult 30 de zile de la data inceperii sau continuarii grevei, daca prin aceasta s-ar pune in pericol viata sau sanatatea oamenilor (art. 56 din Legea nr. 168/1999). In acest caz se pronunta o hotarare irevocabila.

Ca instanta de recurs, curtile de apel judeca cererile indreptate impotriva sentintelor pronuntate de tribunale in conflictele de munca. In acest sens, Legea nr. 304/2004 prevede ca in cadrul curtilor de apel functioneaza si sectii pentru cauze privind conflictele de munca si asigurari sociale.

Curtea de apel, prin sectia de contencios administrativ, este competenta sa judece si litigiile de munca generate de raporturile de serviciu ale functionarilor publici (fond si recurs).

Competenta materiala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie

In conformitate cu art. 126 din Constitutie justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege, iar competenta instantelor judecatoresti si procedura de judecata sunt prevazute numai prin lege.

Dupa cum se stabileste prin Codul de Procedura Civila, Inalta Curte de Casatie si Justitie judeca recursurile declarate impotriva hotararilor curtilor de apel si a altor hotarari, in cazurile prevazute delege, recursurile in interesul legii precum si in orice alte materii date prin lege in competenta sa.

In materia jurisdictiei muncii, Inalta Curte de Casatie si Justitie judeca:

recursurile impotriva sentintelor pronuntate de curtile de apel in cazurile privind raporturile de serviciu ale functionarilor publici din cadrul autoritatilor si institutiilor publice centrale;

recursurile impotriva hotararilor sectiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a solutionat actiunea disciplinara privind judecatorii sau procurorii sanctionati;

plangerile impotriva hotararilor pronuntate in urma contestatiilor formulate de judecatori, procurori si alte categorii de personal din sistemul judiciar cu privire la modul de stabilire a drepturilor salariale.

De asemenea, prin recursurile in interesul legii, Inalta Curte de Casatie si Justitie pronunta decizii avand ca scop unificarea practicii judiciare si in ceea ce priveste aplicarea legislatiei muncii.

Competenta teritoriala delimiteaza sfera de activitate a instantelor judecatoresti de acelasi grad, pe raze teritoriale diferite, respectiv pe linie orizontala.

Codul Muncii prevede, in art. 284 alin. 2, ca cererile avand ca obiect judecarea conflictelor de munca se adreseaza instantei competente in a carei circumscriptie reclamantul isi are domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, sediul. Este o derogare de la regula generala prevazuta de Codul de Procedura Civila conform caruia cererea se adreseaza instantei domiciliului paratului. Aceasta derogare se justifica prin intentia legiuitorului de a crea o facilitate pentru salariati, avand in vedere ca, din punct de vedere statistic, numarul salariatilor care au calitatea de reclamanti este mult mai mare decat cel al angajatorilor. In cazurile in care angajatorul este reclamant se da satisfactiei cerintei apropierii judecatii de locul de munca.

Din textul Codului Muncii rezulta ca in domeniul conflictelor de munca competenta nu este alternativa ci revine exclusiv instantei in a carei circumscriptie reclamantul isi are domiciliul sau sediul, astfel abrogandu-se implicit art. 72 din Legea nr. 168/1999 care stabilea o atare competenta a instantei judecatoresti in a carei circumscriptie isi are sediul unitatea.

Sunt insa acte normative care stabilesc expres competenta teritoriala a judecatoriei in raport cu sediul unitatii in care isi desfasoara sau si-a desfasurat activitatea salariatul in cauza. Sunt astfel:

art. 8 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de munca stabileste competenta teritoriala a judecatoriei in a carei raza teritoriala se afla unitatea care refuza eliberarea carnetului de munca;

art. 17 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca prevede: constatarea indeplinirii conditiilor de reprezentativitate a organizatiilor sindicale este de competenta judecatoriei in a carei raza teritoriala se afla sediul unitatii;

O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale judecatorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justitiei (art. 36) stabileste o competenta speciala dupa cum urmeaza: personalul salarizat potrivit acestei ordonante de urgenta, nemultumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestatie, in termen de 15 zile de la data comunicarii, la organele de conducere ale Ministerului Justitiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si ale Directiei Nationale Anticoruptie ori, dupa caz, la Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Impotriva hotararilor acestor organe se poate face plangere la Sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pentru hotararile Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sau, dupa caz, a Curtii de Apel Bucuresti, pentru celelalte hotarari.

Tot in materia competentei de solutionare a litigiilor de munca exista anumite reglementari complementare care vin in completarea celor aratate mai sus. Astfel:

potrivit Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse intre femei si barbati (art. 39), angajatii au dreptul ca, in cazul in care se considera discriminati dupa criteriul sexului, sa formuleze sesizari/reclamatii catre angajator sau impotriva lui, daca acesta este direct implicat, si sa solicite sprijinul organizatiei sindicale sau al reprezentantilor salariatilor din unitate pentru rezolvarea situatiei la locul de munca. In cazul in care aceasta sesizare/reclamatie nu a fost rezolvata la nivelul angajatorului prin mediere, persoana angajata are dreptul atat sa sesizeze Agentia Nationala pentru Egalitatea de Sanse intre Femei si Barbati (ANES), cat si sa introduca cerere catre instanta judecatoreasca competenta in a carei circumscriptie teritoriala isi are domiciliul sau resedinta, respectiv la sectia/completul pentru conflicte de munca si drepturi de asigurari sociale din cadrul tribunalului sau, dupa caz, instanta de contencios administrativ;

conform Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de munca, conflictele in legatura cu incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului de ucenicie la locul de munca se solutioneaza potrivit prevederilor legale privind conflictele de munca.

Legea nr. 304/2004 prevede in art. 58: completul pentru solutionarea in prima instanta a cauzelor privind conflictele de munca si asigurari sociale se constituie din 2 judecatori si 2 asistenti judiciari. Asistentii judiciari participa la deliberari cu vot consultativ si semneaza hotararile pronuntate. Opinia acestora se consemneaza in hotarare, iar opinia separata se motiveaza.

In cazul in care judecatorii care intra in compunerea completului de judecata nu ajung la un acord asupra hotararii ce urmeaza a se pronunta, procesul se judeca din nou in complet de divergenta. Completul de divergenta se constituie prin includerea, in completul de judecata, a presedintelui sau a vicepresedintelui instantei, a presedintelui de sectie ori a judecatorului din planificarea de permanenta.

Recursurile se judeca in complet format din 3 judecatori.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca participarea unor persoane specializate in diverse domenii de activitate, alaturi de magistratii de profesie, la solutionarea unor categorii de litigii nu contravine principiului independentei si impartialitatii instantei deci nu contravine spiritului Conventiei pentru apararea drepturilor si libertatilor fundamentale.

In opinia unor autori, Legea nr. 304/2004 contine o grava eroare de reglementare in sensul caracterului consultativ al votului asistentilor judiciari. Exista o contradictie in terminis intre calitatea de membru al unui complet de judecata si votul deliberativ pentru unii membri ai completului, iar consultativ pentru altii, pe motivul ca unii sunt magistrati iar ceilalti nu (fiind asistenti judiciari), de vreme ce hotararea se pronunta de catre toti membrii completului. Cel care face parte dintr-o structura deliberativa, nu poate avea doar vot consultativ.

Statutul juridic al asistentilor judiciari este reglementat de Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, H.G. nr. 616/2005 privind conditiile, procedura de selectie si propunere de catre Consiliul Economic si Social a candidatilor pentru a fi numiti ca asistenti judiciari de catre ministrul justitiei, de Conditiile de delegare, detasare si transfer ale asistentilor judiciari si de Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti.

Asistentii judiciari sunt numiti de ministrul justitiei, la propunerea Consiliului Economic si Social, pe o perioada de 5 ani, dintre persoanele cu o vechime in functii juridice de cel putin 5 ani si care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:

au cetatenia romana, domiciliul in Romania si Capacitate deplina de exercitiu;

sunt licentiate in drept si dovedesc o pregatire juridica corespunzatoare;

nu au antecedente penale, nu au cazier fiscal si se bucura de o buna reputatie;

cunosc limba romana;

sunt apte, din punct de vedre medical, pentru exercitarea functiei.

Pentru realizarea selectiei, Consiliul Economic si Social solicita in scris confederatiilor patronale si confederatiilor sindicale, reprezentative la nivel national, desemnarea de candidati, tinand seama de numarul de posturi vacante in cadrul fiecarui tribunal. Pot participa la selectie numai candidatii propusi.

Hotararea Consiliului Economic si Social de aprobare a candidatilor selectati, impreuna cu dosarele acestora, este transmisa Ministerului Justitiei, iar ministrul numeste in termen de 15 zile asistentii judiciari si comunica Consiliului ordinul si lista asistentilor judiciari numiti. Ministrul justitiei poate respinge motivat unele candidaturi propuse, in acest caz reluandu-se procedura de selectie.

Asistentii judiciari depun juramantul in conditiile prevazute de lege pentru judecatori si procurori. Dupa numirea in functie de catre ministrul justitiei, asistentii judiciari se bucura de stabilitate si se supun numai legii. Dispozitiile legale privind obligatiile, interdictiile si incompatibilitatile magistratilor se aplica si asistentilor judiciari.

Ar fi fost de dorit insa ca Legea nr. 304/2004 sa statorniceasca in mod expres si categoric caracterul independent si impartial al asistentilor judiciari, in pofida numirii lor de catre ministrul justitiei la propunerea Consiliului Economic si Social, pe baza desemnarii lor de catre organizatiile patronale si sindicale.

Votul consultativ, stabilitatea pe durata mandatului, respectarea obligatiilor, interdictiilor si incompatibilitatilor specifice judecatorilor, impartialitatea asistentilor judiciari (cu precizarile de mai sus) contribuie la garantarea realizarii unui proces echitabil.

Potrivit art. 283 alin. 1 din Codul muncii, cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate:

a) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului individual de munca;

b) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care s-a comunicat decizia de sanctionare disciplinara;

c) in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, in situatia in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si in cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator;

d) pe toata durata existentei contractului, in cazul in care se solicita constatarea nulitatii unui contract individual sau colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia;

e) in termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, in cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.

In oricare alte situatii decat cele prevazute mai sus, termenul este de 3 ani de la data nasterii dreptului (art. 283 alin. 2).

Termenele de solutionare a cererilor adresate instantelor reglementate de art. 283 al Codului muncii sunt reluate, in mare, din art. 73 din Legea nr.168/1999 care prevede urmatoarele: "cererile referitoare la solutionarea conflictelor de drepturi pot fi formulate de cei ale caror drepturi au fost incalcate, dupa cum urmeaza:

a)  masurile unilaterale de executare, modificare suspendare sau incetare a contractului de munca, inclusiv deciziile de imputare sau angajamentele de plata a unor sume de bani, pot fi contestate in termen de 30 de zile de la data la care cel interesat a luat cunostinta de masura dispusa;

b) constatarea nulitatii unui contract individual sau colectiv de munca poate fi ceruta de parti pe intreaga perioada in care contractul respectiv este in fiinta;

c)  constatarea incetarii unui contract colectiv de munca poate fi ceruta pana la incheierea unui nou contract colectiv de munca;

d) plata despagubirilor pentru pagubele cauzate si restituirea unor sume care au format obiectul unor plati nedatorate pot fi cerute de salariati in termen de 3 ani de la data producerii pagubei".

Deoarece, atat Legea nr. 168/1999, legea speciala in materia solutionarii conflictelor de munca, cat si Codul muncii, nu contin nici o dispozitie cu privire la repunerea in termen, solutia logica si justa este ca se vor aplica in aceasta materie prevederile dreptului comun (art. 19 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva). Prin urmare, atunci cand cel in cauza a pierdut termenul de sesizare a organelor de jurisdictie, poate cere acestora, pentru motive temeinice, repunerea in termen. In sistemul Decretului nr. 167/1958, art. 19 nu face o enumerare a "cauzelor de repunere in termen" ca la suspendare si intrerupere, ci se multumeste sa precizeze, in mod generic, ca este vorba de "cauze temeinic justificate" lasandu-le la suverana apreciere a instantei de judecata. Pentru a opera repunerea, pierderea termenului trebuie sa fie consecinta unor imprejurari obiective, de natura sa inlature culpa persoanei privind exercitiul tardiv al dreptului la actiune. In practica judiciara au fost considerate motive temeinice pentru repunerea in termen: incapacitatea temporara de munca cu consecinta incapacitatii de deplasare, delegare si detasare in alta localitate; starea de detentie etc., adica situatii, imprejurari care, fara a constitui cazuri de forta majora, sunt exclusive de culpa, sunt exterioare persoanei in cauza, dar care, prin intensitatea lor, de natura sa o impiedice sa exercite dreptul la actiune, in prezentarea la aceasta unitate si prestarea muncii in folosul ei.