Legi speciale, votate cu majoritate de doua treimi, vor determina conditiunile sub cari femeile pot avea exercitiul drepturilor politice. Drepturile civile ale femeilor se vor stabili pe baza deplinei egalitati a celor doua sexe. ARTICOLUL 7 Deosebirea de credinte religioase si confesiuni, de origina etnica si de limba, nu constitue in Romania o piedica spre a dobandi drepturile civile si politice si a le exercita. Numai naturalizarea aseamana pe strain cu Romanul pentru exercitarea drepturilor politice. Naturalizarea se acorda in mod individual de Consiliul de Ministri, in urma constatarii unei comisiuni, compusa di
n: primul-presedinte si presedintii Curtii de apel din Capitala Tarii, ca solicitantul indeplineste conditiunile legale. O lege speciala va determina conditiunile si procedura prin care strainii dobandesc naturalizarea. Naturalizarea nu are efect retroactiv. Sotia si copiii minori profita, in conditiunile prevazute de lege, de naturalizarea sotului sau tatalui. ARTICOLUL 8 Nu se admite in Stat nici o deosebire de nastere sau de clase sociale. Toti Romanii, fara deosebire de origina etnica de limba sau de religie, sunt egali inaintea legii si datori a contribui fara osebire la darile si sarcinile publice. Numai ei sunt admisibili in functiunile si demnitatile publice, civile si militare. Legi speciale vor determina Statutul functionarilor publici. Strainii nu pot fi admisi in functiunile publice decat in cazuri exceptionale si anume statornicite de legi. ARTICOLUL 9 Toti strainii aflatori pe pamantul Romaniei se bucura de protectiunea data de legi persoanelor si averilor in genere. ARTICOLUL 10 Toate privilegiile de orice natura, scutirile si monopolurile de clasa sunt oprite pentru totdeauna in Statul Roman. Titlurile de noblete sunt si raman neadmise in Statul Roman. Decoratiunile straine se vor purta de Romani numai cu autorizarea Regelui. ARTICOLUL 11 Libertatea individuala este garantata. Nimeni nu poate fi urmarit sau perchizitionat, decat in cazurile si dupa formele prevazute in legi. Nimeni nu poate fi detinut sau arestat, decat in puterea unui mandat judecatoresc motivat, care trebuie sa-i fie comunicat in momentul arestarii sau cel mai tarziu in 24 ore dupa detinere sau arestare. In caz de vina vadita, definerea sau arestarea se poate face imediat, iar mandatul se va emite in 24 ore si i se va comunica conform aliniatului precedent. ARTICOLUL 12 Nimeni nu poate fi sustras in contra vointei sale dela judecatorii ce-i da legea. ARTICOLUL 13 Domiciliul este neviolabil. Nici o vizitare a domiciliului nu se poate face decat de autoritatile competinte, in cazurile anume prevazute de lege si potrivit formelor de ea prescrise. ARTICOLUL 14 Nici o pedeapsa nu poate fi infiintata, nici aplicata decat in puterea unei legi. ARTICOLUL 15 Nici o lege nu poate infiinta pedeapsa confiscarii averilor. ARTICOLUL 16 Pedeapsa cu moarte nu se va putea reinfiinta afara de cazurile prevazute in Codul penal militar in timp de rasboi. ARTICOLUL 17 Proprietatea de orice natura precum si creantele asupra Statului sunt garantate. Autoritatea publica, pe baza unei legi, este in drept a se folosi, in scop de lucrari de interes obstesc, de subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu obligatiunea de a desdauna pagubele aduse suprafetei, cladirilor si lucrarilor existente. In lipsa de invoiala despagubirea se va fixa de justitie. Nimeni nu poate fi expropriat decat pentru cauza de utilitate publica si dupa o dreapta si prealabila despagubire stabilita de justitie. O lege speciala va determina cazurile de utilitate publica, procedura si modul exproprierii. In afara de expropriere pentru caile da comunicatie, salubritate publica, apararea tarii si
lucrari de interes militar, cultural si acele impuse de interesele generale directe ale Statului si administraliilor publice, celelalte cazuri de utilitate publica vor trebui sa fie stabilite prin legi votate cu majoritate de doua treimi. Legile existente privitoare la alinierea si largirea stradelor de prin comune precum si la malurile apelor ce curg prin sau pe langa ele raman in vigoare in tot cuprinsul Regatului. ARTICOLUL 18 Numai Romanii si cei naturalizati romani pot dobandi cu orice titlu si detine imobile rurale in Romania. Strainii vor avea drept numai la valoarea acestor imobile. ARTICOLUL 19 Zacamintele miniere precum si bogatiile de orice natura ale subsolului sunt proprietatea Statului. Se excepteaza masele de roci comune, carierele de materiale de constructie si depozitele de turba, fara prejudiciul drepturilor dobandite de Stat pe baza legilor anterioare. O lege speciala a minelor va determina normele si conditiunile de punere in valuare a acestor bunuri, va fixa redeventa proprietarului suprafetei si va arata tot de odata putinta si masura in care acestia vor participa la exploatarea acestor bogatii. Se va tine seama de drepturile castigate, intrucat ele corespund unei valorificari a subsolului si dupa distinctiunile ce se vor face in legea speciala. Concesiunile miniere de exploatare, instituite sau date, conform legilor azi in vigoare, se vor respecta pe durata pentru care s'au acordat, iar exploatarile miniere existente facute de proprietar numai cat timp le vor exploata. Nu se vor putea face concesiuni perpetue. Toate concesiunile si exploatarile prevazute in aliniatul precedent vor trebui insa sa se conformeze regulelor ce se vor stabili prin lege, care va preved ca si maximum de durata al acelor concesiuni si exploatari si care nu va trece de cincizeci ani dela promulgarea acestei Constitutiuni. ARTICOLUL 20 Caile de comunicatie, spatiul atmosferic si apele navigabile si flotabile sunt de domeniul public. Sunt bunuri publice apele ce pot produce forta motrice si acele ce pot fi folosite in interes obstesc. Drepturile castigate se vor respecta sau se vor rascumpara prin expropriere pentru caz de utilitate publica, dupa o dreapta si prealabila despagubire. Legi speciale vor determina limita in care toate drepturile de mai sus vor putea fi lasate in folosinta proprietarilor, modalitatile exploatarii, precum si despagubirile cuvenite pentru utilizarea suprafetei si pentru instalatia in fiinta. ARTICOLUL 21 Toti factorii productiunii se bucura de o egala ocrotire. Statul poale interveni, prin legi, in raporturile dintre acesti factori pentru a preveni conflicte economice sau sociale. Libertatea muncii va fi aparata. Legea va regula asigurarea sociala a muncitorilor, in caz de boala, accidente si altele. ARTICOLUL 22 Libertatea constiintei este absoluta. Statul garanteaza tuturor cultelor o deopotriva libertate si protectiune intrucat exercitiul lor nu aduce atingere ordinei publice, bunelor moravuri si legilor de organizare ale Statului.