Definirea conceptului de divort si evolutia lui dea lungul timpului

Definirea conceptului de divort si evolutia lui dea lungul timpului   

Desfacerea casatoriei, divortul, este singura modalitate de disolutie a casatoriei valabil incheiate. Prin excelenta judiciar, divortul, fie ca este pronuntat la initiativa unuia dintre soti,fie pe temeiul consimtamantului ambilor, stinge, pe data ramanerii irevocabile a hotararii instantei,principalele efecte ale actului juridic al casatoriei in raporturile dintre soti, in special efectele de natura personala.

Conform Codului Familiei, divorce este definit ca desfacerea casatoriei printr-o hotarare judecatoreasca, pe baza motivelor temeinice sau a acordului sotilor in vederea desfacerii uniunii dintre ei.

Atentia deosebita pe care legiuitorul a acordat-o acestei institutii se explica prin efectele serioase pe care le produce. De aceea divortul este reglementat de norme imperative, desfacerea casatoriei putandu-se realiza numai cu respectarea conditiilor imperative ale legii.

In societatea contemporana divortul a devenit un fapt aproape banal; pe masura ce rata divortialitatii a crescut, fenomenul a devenit mai lesne de perceput si mai usor de tolerat.treptat-treptat fiind acceptat-dar fara a fi incurajat-nu ca esec, ci ca posibila solutie a unor relatii conjugale disarmonice. Atenuarea considerabila a presiunii normelor si obiceiurilor traditionale, o oarecare indulgenta legala manifestata prin abandonarea unora din conditiile restrictive ale divortului si, poate nu in ultimul rand, scadrea influentei bisericii si a religiei, au favorizat o mai mare permisivita in ceea ce priveste divortul..

Unii autori ai literaturii interbelice s-au intrebat, retoric, daca divortul isi are locul intr-o legislatie bine chibzuita. Evitand cu grija apologia divortului, retinand ca pertinente argumente aparatorilor institutiei casatoriei si a statorniciei acesteia, reputatii juristi afirmau: "Daca in principiu, casatoria trebuie sa fie considerata ca indisolubila, nu credem ca legea poate sa impuna omului sa continuie traiul in comun in conditii imposibile, caci libertatea individuala este mai presus de lege. Nu este admis ca la adapostul legii si al principiului indisolubilitatii, casatoria sa favorizeze relatii ilicite- mentinerea unor asemenea situatii este mai daunatoare interesului social decat desfacerea casatoriei, care nu mai corespunde scopului sau" .

Divortul nu este o institutie perfecta, ci doar "un rau necesar, caci pune capat deseori, unui rau si mai grav " [2].Desfacerea cu prea mare usurinta a casatoriei, pentru motive

mai degraba iluzorii, ar risca transformarea casatoriei-care se afla la baza edificiului social- intr-o simpla uniune temporara. De aceea recomandarea implicita a legiuitorului prin care a incredintat instantelor judecatoresti ( si nu altor autoritati ) dreptul de a statua asupra mentinerii sau desfacerii casatoriei si a instituit o procedura speciala, adaptata particularitatilor cauzelor cu asemenea obiect.

Divortul este un fenomen psihosocial complex, reprezinta forma finala a desfacerii vietii conjugale, modificand viata partenerilor si a descendentilor acestora. El antreneaza stadii tensionale, conflicte, frustrari si insatisfactii ale unor efecte ce se prelungesc dincolo de pronuntarea instantelor de judecata.

Divortul poate fi determinat de factori economici, culturali, psihologici, morali, religiosi care actioneaza la nivelul partenerilor, in interiorul cuplurilor si in afara acestora.