Definitia, continutul si caracterele
dreptului de proprietate
Dintre toate drepturile pe care o
persoana le poate avea asupra unui lucru, cel mai complet este dreptul de
proprietate pentru ca el ofera titularului sau exercitiul tuturor facultatilor,
tuturor prerogativelor pe care legea le cunoaste. Prin posesie, in vorbirea
uzuala, se intelege ,,detinerea unui lucru" , ,,a avea stapanire un lucru" etc.
Codul civil roman (art. 1846) defineste posesia ca fiind ,,detinerea unui
lucru" sau ,,folosirea unui drept", de noi insine sau de altul in numele
nostru. Posesia nu trebuie confundata cu detentia. Esential, pentru
posesie, este existenta elementului intentional - ,,animus"-; adica stapanesc
un anumit lucru pentru mine (sunt proprietarul acestuia), spre deosebire de detentie,
numita si detentie precara, unde lipseste elementul intentional, animus,
fiind prezent numai elementul corpus, adica detinerea materiala a lucrului; de
exemplu, detin un lucru proprietatea altuia, in numele acestuia, pentru ca asa
a dorit proprietarul cand mi-a lasat lucrul in pastrare ori mi l-a inchiriat
etc. Asadar, putem concluziona ca posesia este un mijloc indispensabil fiecarui
proprietar pentru a-si realiza scopul sau, adica utilizarea economica a
proprietatii sale. Orice proprietar trebuie sa aiba posibilitatea materiala de
a se folosi de bunul avut in proprietate, in caz contrar proprietatea ar ramane
doar o simpla utopie. Folosinta reprezinta acea prerogativa in virtutea careia
proprietarul poate sa intrebuinteze bunul in interesul sau (,,jus utendi") si
poate sa culeaga fructele acestuia (,,jus fruendi"), fie ca sunt naturale,
industriale ori civile. In acest sens, art. 482 Cod civil prevede ca: ,,Proprietatea
unui lucru mobil sau imobil de drept asupra tot ce produce lucrul si asupra a
tot ce uneste ca accesoriu cu lucrul, intr-un mod natural sau artificial". Dispozitia - ,,Jus abutendi". -Reprezinta
prerogativa proprietarului de a dispune liber de bunul avut in proprietatea sa.
In acest sens, proprietarul are libertatea de a hotari soarta acelui bun,
putand sa-l instraineze contra unui beneficiu multumitor sau gratuit, sa-l
inchirieze, sa-l lase mostenire, sa-l abandoneze ori sa-l distruga. Exercitarea
acestui drept trebuie sa se desfasoare in limitele determinate de lege, urmarind
realizarea intereselor sale fara ca aceste actiuni sa prejudicieze alta
persoana. Exercitarea abuziva a dreptului de proprietate atrage dupa sine
raspunderea juridica a titularului dreptului, vinovat de savarsirea abuzului
respectiv. Dreptul de proprietate este acel drept real in virtutea caruia
titularul dreptului, persoana fizica sau juridica, este indreptatit sa posede,
sa foloseasca si sa dispuna de un lucru in mod exclusiv si absolut, prin putere
proprie si in interes propriu, insa in limitele determinate de lege. Caracterul
absolut al dreptului de proprietate rezulta chiar de dispozitia Codului civil,
care precizeaza acest lucru: ,,proprietarulunui lucru se bucura si dispune
de acesta in mod exclusiv si absolut". Facand parte din categoria drepturilor
absolute, dreptul de proprietate confera titularului puteri nelimitate in
privinta folosirii economice a lucrului, precum in ceea ce priveste soarta
juridica a acestuia. Puterea proprietarului asupra lucrului avut in proprietate
se poate manifesta prin doua modalitati: prin acte materiale de folosinta si de consumatie, de exemplu,
citesc cartea, locuiesc apartamentul, ma deplasez cu automobilul; prin acte juridice, cum ar fi:
instrainez imobilul prin vanzare ori donatie, inchiriez apartamentul, las prin
testament bunurile din patrimoniul meu unor persoane etc. Caracterul absolut al
dreptului de proprietate trebuie interpretat astfel: titularul dreptului de
proprietate asupra unui lucru are posibilitatea de a trage toate foloasele, de
a profita de utilitatile pe care acesta le confera si de a savarsi actele
juridice care raspund intereselor proprietarului. Caracterul ,,exclusiv" al
dreptului de proprietate poate fi privit intr-un dublu sens: in sens general
si comun tuturor drepturilor reale, dreptul de proprietate este un ,,drept
exclusiv", pentru ca este opozabil oricarei persoane. De exemplu, o persoana
este unui teren, ea poate impiedica pe oricine ar dori sa treaca pe acel teren,
fara incuviintarea sa, chiar daca trecerea nu i-ar cauza nici un prejudiciu
material. De aici apare si dreptul de a cere si a obtine despagubiri in vederea
acoperirii pagubelor suferite prin incalcarea acestui drept; dreptul de
proprietate este un drept exclusiv, specific dreptului de proprietate,
pentru ca numai proprietarul este singurul indreptatit sa exercite cele trei
prerogative conferite acestui drept: posesia, folosinta si dispozitia. Fatul ca
este un drept exclusiv, da dreptul proprietarului de a revendica bunul in mana
oricarui s-ar gasi. Proprietatea este un drept perpetuu intr-un dublu sens: proprietatea nu este limitata in timp,
pentru ca ea trece de la titularul actual la urmasii sai directi sau la acei
carora le-a transmis dreptul prin acte cu titlu oneros ori cu titlu gratuit,
iar de la acestia la urmasii lor si asa mai departe. Pentru acest motiv se
spune ca dreptul de proprietate este un drept ,,cesibil" si ,,transmisibil",
atat timp cat exista bunul asupra carui s-a dobandit dreptul; dreptul de proprietate este un drept perpetuu,
intrucat are o existenta independenta de exercitarea dreptului si, ca atare, nu
se poate pierde prin nefolosinta decat prin situatii expres prevazute de lege,
cum ar fi prescriptia achizitiva in cazul imobilelor si prescritia extinctiva
in cazul tuturor mobilelor. Obiect al dreptului de proprietate il poate
constitui orice bun mobil sau imobil, corporal sau incorporal. Dreptul de
proprietate asupra unui lucru se intinde nu numai asupra lucrului propriu-zis,
ci si asupra a tot ce depinde de el, ca accesoriu, precum si la tot ceea ce produce
el. De exemplu, in cazul proprietatii unui teren, obiectul proprietatii se
intinde asupra suprafetei solului, asupra plantatiilor ce ar putea cuprinde,
precum si a produselor ce se vor realiza pe suprafata respectiva. Delimitare in suprafata - in linie
orizontala - consta in masurarea suprafetei solului sau a suprafetei construite
si fixarea liniei despartitoare, adica a hotarului. Delimitarea in suprafata a
proprietatii funciare prezinta o importanta deosebita in cadrul operatiunilor
de punere in aplicare a prevederilor Legii fondului funciar (Legea nr.
19/1991). Operatiunea de stabilire a hotarului - de granituire - va fi mult
usurata de efectuarea lucrarilor cadastrale, impuse de Legea cadastrului. Delimitarea in inaltime - pe linie
verticala - se refera la dreptul proprietarului unui teren de a folosi numai
suprafata acestuia, dar si spatiul ce se afla deasupra acelui teren. Dreptul
asupra spatiului aerian permit unui proprietar sa ridice constructii si sa faca
plantatii care se inalta pe verticala, intre limitele hotarului. In virtutea
acestui drept, proprietarul unui teren poate cere vecinului sa taie crengile
arborilor ce se extind deasupra terenului sau. Acest spatiu aerian se suprapune
terenului, adica intinderea lui nu trece de limitele acestuia. Delimitarea in adancime - in
profunzime - priveste subsolul terenului asupra caruia se exercita dreptul de
proprietate. De la dispozitia art. 491 Cod civil, conform careia "
proprietarul poate face in subsolul terenului sau tot ceea ce gaseste de
cuviinta", exista numeroase derogari. Astfel, Constitutia din 1923, art.
19, prevede ca "zacamintele miniere, precum si bogatiile de orice natura ale
subsolului sunt proprietatea statului". Dreptul de proprietate si dreptul de accesiune Dreptul de
accesiune este un drept real ce se naste in legatura cu dreptul de proprietate,
avand temeiul legal in dispozitiile codului civil, art.482, care prevede ca: "Proprietatea
unui lucru mobil sau imobil, da dreptul asupra a tot ceea ce produce lucrul si
asupra a tot ce se uneste ca accesoriu cu lucrul in mod natural sau artificial"2.
Sunt situatii numeroase in privinta dreptului de proprietate, cum ar fi: cand sporirea suprafetei terenului a avut loc
pe cale naturala, prin aluvionare, suprafata respectiva devine
proprietatea celui care este si proprietatea la care s-a alipit suprafata
rezultata din depunerea aluviuni; plantatiile
si constructiile facute pe terenurile altuia revin proprietarului, care
va avea obligatia sa restituie contra valoarea lor, celui care le-a facut fiind
de buna credinta sau sa ceara inlaturarea lor si sa i se plateasca
despagubirilr de la cel ce le-a facut cu rea credinta; atribuirea lucrului mobil rezultat din combinarea a doua substante,
proprietarului lucrului cu valoarea mai mare (un aliaj din argint) si,
bineinteles, cu despagubirea corespunzatoare a proprietarului lucrului cu
valoare mai mica (in exemplu dat, proprietarul argintului) - este asa numita "confuziune"; atribuirea lucrului mobil rezultat din prelucrarea unui material
apartinand altei persoane, aceluia care are contributia mai insemnata la
bunul respectiv, de exemplu, statuia obtinuta dint-un bloc de marmura, va
reveni sculptorului, spre deosebire de situatia in care se confectioneaza o
haina, aceasta va reveni proprietarului stofei si nu confectionerului - este "specificatiune". Conform Constitutiei
Romaniei, dreptul de proprietate poate fi: drept de proprietate publica si
drept de proprietate privata.
