Deschiderea mostenirii1

Deschiderea mostenirii1

Sectiunea I - Notiuni generale

Deschiderea mostenirii este faptul juridic care da nastere transmisiunii succesorale. Acest fapt juridic este moartea titularului patrimoniului.

Potrivit art. 954 alin. (1) C.civ. "Mostenirea unei persoane se deschide in momentul decesului acesteia".

Per a contrario nu se poate mosteni o persoana fizica in viata.

O persoana fizica in viata poate doar sa dispuna cui urmeaza sa fie transmis patrimoniul sau la moartea sa.

Prin moarte, in sensul Codului civil, se intelege atat moartea naturala, fizic constatata, a persoanei, cat si cea declarata prin hotarare judecatoreasca, ramasa definitiva.

Art. 52 din Codul civil prevede ca cel declarat mort este socotit in viata la data pe care hotararea ramasa definitiva a stabilit-o ca fiind a mortii. Daca hotararea nu arata si ora mortii se socoteste ca cel declarat mort a incetat din viata in ultima ora a zilei stabilite ca fiind a mortii.

Art. 53 precizeaza ca: "Cel disparut este socotit a fi in viata daca nu a intervenit o hotarare declarativa de moarte ramasa definitiva".

In schimb, simpla disparitie a persoanei fizice nu este asimilata cu decesul sau si nu poate constitui temeiul deschiderii succesiunii.

"Cel disparut este socotit a fi in viata daca nu a intervenit o hotarare declarativa de moarte ramasa definitiva" (art. 53 C.civ.).

Deschiderea mostenirii comporta analiza si stabilirea coordonatelor ei temporale (data deschiderii mostenirii) si spatiale (locul deschiderii mostenirii).

Sectiunea a II‑a - Data deschiderii mostenirii

Data deschiderii mostenirii este data mortii celui care lasa mostenirea, a defunctului).

Cel care pretinde mostenirea sau anumite drepturi asupra ei trebuie sa dovedeasca moartea, precum si data mortii (in unele cazuri ora sau chiar minutul) celui pe care vrea sa il mosteneasca.

Deschiderea mostenirii si data acesteia nu trebuie confundate cu deschiderea procedurii succesorale notariale, care are loc la o data variabila si ulterioara deschiderii mostenirii.

Dovada mortii si cea a datei ei se fac cu actul de deces.

In acest sens, art. 73 din Regulamentul de punere in aplicare a Legii nr. 36/1995 a notarilor publici si activitatii notariale prevede ca "Dovada decesului si a ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces".

Actul de deces se intocmeste ca urmare a constatarii fizice a mortii sau pe baza hotararii judecatoresti declarative de moarte, ramasa definitiva.

Intocmirea actului de deces se face la autoritatea administratiei publice locale in a carui raza administrativ‑teritoriala s‑a produs decesul, pe baza declaratiei verbale facute de catre membrii familiei decedatului, iar in lipsa acestora, de catre colocatari, vecini, administratorul imobilului, medicul sau alt cadru medical din unitatea sanitara unde s‑a produs decesul, si a certificatului medical constatator al decesului.

Declarantul va depune certificatul medical constatator al decesului, actul de identitate si, daca este cazul, livretul militar sau adeverinta de recrutare a celui decedat.

In cazul in care decesul se datoreaza unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente, pentru intocmirea actului de deces este necesara si dovada eliberata de Politie sau de Parchet din care sa rezulte ca una dintre aceste autoritati a fost sesizata despre deces.

In cazul in care se declara decesul unui copil nascut viu care a incetat din viata, fara ca declararea nasterii sa fi fost facuta in termenele prevazute de lege, ofiterul de stare civila va intocmi mai intai actul de nastere si apoi pe cel de deces.

Intocmirea actului de deces privind un cadavru gasit se face la auto­ritatea administratiei publice locale in a carei raza administrativ‑teritoriala a fost gasit.

Inregistrarea cadavrului neidentificat se va face pe baza docu­mentelor mentionate, precum si a procesului‑verbal intocmit de medic, care va cuprinde varsta, sexul, locul unde a fost gasit cadavrul, data si cauza decesului.

Datele privind identitatea cadavrului, stabilite ulterior de catre autori­ta­tile administrative publice competente, se inscriu prin mentiune pe actul respectiv.

Mentiunea se comunica autoritatii administratiei publice locale, care are in pastrare actul de nastere, Politiei si, dupa caz, Comandamentului militar.

Intocmirea actului de deces in baza unei hotarari judecatoresti declarative de moarte se face din oficiu sau la cererea persoanei interesate, dupa caz, si va mentiona ca data a mortii data stabilita prin hotararea judecatoreasca ca data a decesului.

Mentiunea din actul de deces referitoare la deces si data lui nu repre­zinta constatari ex propriis sensibus ale ofiterului de stare civila si, prin urmare, vor face dovada doar pana la proba contrara, care poate fi facuta intr‑o actiune in justitie privind "anularea, modificarea sau completarea actului de deces si a mentiunilor inscrise pe acesta" si validata de instanta printr‑o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila.

In functie de data decesului defunctului, se stabilesc:

- persoanele cu vocatie succesorala, capacitatea lor succesorala si drepturile ce li se cuvin asupra mostenirii;

- daca acceptarea sau renuntarea la succesiune, care opereaza cu efect retroactiv, a fost facuta in termenul de optiune succesorala si prin urmare va produce efecte sau nu;

- momentul transmiterii succesiunii la mostenitori, care are loc chiar in momentul deschiderii succesiunii;

- compunerea masei succesorale;

- validitatea actelor juridice asupra succesiunii;

- actele juridice avand ca obiect o succesiune viitoare (nedeschisa) sunt nule absolut (art. 956 C.civ.);

- momentul de la care va incepe sa produca efecte partajul succesoral, intrucat partajul fiind declarativ, fiecare comostenitor este socotit ca a primit direct de la defunct lotul atribuit prin imparteala;

- legea aplicabila in cazul conflictului in timp al legilor succesorale. Aceasta este legea in vigoare in momentul deschiderii succesiunii, moste­nitorii neputand dobandi drepturi decat de la moartea defunctului.

Regula rezulta din principiul neretroactivitatii legilor civile (art. 15 alin. (2) din Constitutie si art. 6 C.civ.), intrucat, pana la deschiderea succesiunii, mostenitorul nu are un drept castigat, ci numai o simpla expectativa pe care legea poate intotdeauna sa o modifice.

Actele ulterioare deschiderii succesiunii, cum ar fi acceptarea sau renuntarea la succesiune, sunt supuse legii in vigoare in momentul efectuarii acestor acte.

Prin urmare, principiul aplicabil este cel al aplicarii legii in vigoare in momentul deschiderii succesiunii, respectiv al efectuarii actului concret din cadrul procedurii succesorale.

Legea succesorala nici nu va retroactiva si nici nu va ultraactiva.

Sectiunea a III‑a - Locul deschiderii mostenirii

Mostenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului (art. 954 alin. (2) C.civ.).

Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, dupa caz, cu hotararea judecatoreasca declarativa de moarte ramasa definitiva.

Regula de mai sus rezulta deasemenea si din art. 10 lit. a) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici si a activi­tatii notariale care dispune ca "In indeplinirea atributiilor ce‑i revin, notarul pu­blic are competenta generala, cu exceptiile prevazute in situatiile urmatoare:

a) procedura succesorala notariala este de competenta notarului pu­blic din biroul notarial situat in circumscriptia teritoriala a judeca­toriei in care defunctul si‑a avut ultimul domiciliu;

b) in cazul mostenirilor succesive, mostenitorii pot alege competenta oricaruia dintre birourile notariale din circumscriptia teritoriala a judecatoriei in care si‑a avut ultimul domiciliu acela dintre autori care a decedat cel din urma".

Dispozitia art. 10 este dezvoltata de art. 68 din Legea nr. 36/1995, care precizeaza ca "Procedura succesorala notariala se deschide, dupa caz, la cererea oricarei persoane interesate, a procurorului, precum si a secretarului consiliului local al localitatii in raza caruia defunctul si‑a avut ultimul domiciliu, atunci cand are cunostinta ca mostenirea cuprinde bunuri imobile."

Daca ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se afla pe teritoriul Romaniei, mostenirea se deschide la locul din tara aflat in circumscriptia primului notar public sesizat, cu conditia ca in aceasta circumscriptie sa existe cel putin un bun imobil al celui care lasa mostenirea. In cazul in care in patrimoniul succesoral nu exista bunuri imobile, locul deschiderii mostenirii este in circumscriptia primului notar public sesizat, cu conditia ca in aceasta circumscriptie sa se afle bunuri mobile ale celui ce lasa mostenirea. Atunci cand in patrimoniul succesoral nu exista bunuri situate in Romania, locul deschiderii mostenirii este in circumscriptia notarului public cel dintai sesizat.

Dispozitiile de mai sus se aplica in mod corespunzator atunci cand primul organ sesizat in vederea desfasurarii procedurii succesorale este instanta judecatoreasca.

Notarul public sesizat are obligatia sa verifice in prealabil competenta teritoriala, iar daca constata ca succesiunea este in competenta altui birou notarial, se desesizeaza fara sa mai citeze partile, trimitand cauza notarului public competent.

In cazul in care intr‑o circumscriptie teritoriala sunt mai multe birouri de notari publici, competenta de indeplinire a procedurii succesorale apartine primului birou sesizat.

Notarul public va verifica daca procedura succesorala nu s‑a deschis la un alt birou de notar‑public din aceeasi circumscriptie, cercetand in acest scop registrul national notarial tinut in format electronic potrivit legii.

Domiciliul persoanei fizice in vederea executarii drepturilor sale civile, este locul unde isi are principala asezare.

Resedinta persoanei fizice este locul unde isi are locuinta obisnuita. Resedinta va fi considerata domiciliu cand acesta nu este cunoscut.

In lipsa de resedinta, persoana fizica este considerata ca domiciliaza la locul unde ea se gaseste, iar daca acesta nu se cunoaste, la locul ultimului domiciliu.

Dovada domiciliului si a resedintei se face cu mentiunile cuprinse in cartea de identitate.

In lipsa de resedinta ori atunci cand acestea nu corespund realitatii, stabilirea si schimbarea domiciliului, ori a resedintei nu va putea fi opusa altor persoane.

Domiciliul minorului care nu a dobandit capacitatea dreptului de exercitiu in conditiile prevazute de lege este la parintii sai sau la acela dintre parinti cu care locuieste in mod statornic. El poate fi stabilit judecatoreste la unul dintre parinti.

In situatiile prevazute de lege domiciliul minorului poate fi la bunici, la alte rude sau persoane de incredere, cu consimtamantul acestora, ori dupa caz, la o institutie de ocrotire.

Domiciliul minorului, in cazul in care unul dintre parinti sai il reprezinta ori in cazul in care se afla sub tutela, precum si domiciliul persoanei pusa sub interdictie judecatoreasca este la reprezentantul legal.

Domiciliul persoanei fizice poate fi deci domiciliul de drept comun, cel voluntar, al persoanei fizice cu capacitate deplina de exercitiu, si domiciliul legal, cel fixat de lege minorului sau persoanei puse sub interdictie

Nu au relevanta in stabilirea locului deschiderii succesiunii: resedinta ori domiciliul legal al persoanei disparute la curator, sau locul unde a decedat de cujus‑ul, ori vreun domiciliu conventional (ales) al acestuia.

Dovada ultimului domiciliu al defunctului se face cu cartea de identi­tate sau cu cartea de identitate provizorie a acestuia.

Cartea de identitate este documentul care se elibereaza cetateanului roman cu domiciliul in Romania la implinirea varstei de 14 ani si cu care se face dovada identitatii si a domiciliului. Cu cartea de identitate se poate face si dovada cetateniei romane.

Dovada identitatii, cetateniei romane si a domiciliului minorului sub 14 ani se face cu certificatul de nastere al acestuia si cu cartea de identitate a parintelui sau a reprezentantului sau legal.

Prin carte de identitate se intelege si cartea de identitate provizorie.

Domiciliul persoanei fizice poate fi stabilit chiar in lipsa cartii de identitate, prin consultarea "Registrului permanent de evidenta a populatiei", care contine date de identificare si de adresa ale intregii populatii a tarii, si imaginile posesorilor de carte de identitate, tinut in cadrul Ministerului Administratiei si Internelor.

Mentionam ca intocmirea actului de deces, in baza unor hotarari judecatoresti definitive declarative de moarte, se face din oficiu sau la cererea persoanelor interesate, dupa caz, la autoritatea administratiei publice locale de la:

a) locul de nastere al celui declarat mort;

b) domiciliul celui declarat mort, in cazul cand actul de nastere a fost intocmit de autoritatile locale din strainatate;

c) domiciliul persoanei care a solicitat declararea judeca­toreasca a mortii, in situatia in care locul nasterii si domiciliul decedatului nu sunt cunoscute.

Credem ca, si in aceasta situatie, ultimul domiciliu al decedatului poate fi stabilit prin cercetarea Registrului permanent pentru evidenta populatiei.

Prin ultimul domiciliu se va intelege in acest caz ultimul domiciliu cunoscut al defunctului.

In ce priveste mostenirile cu element de extraneitate, mostenirea este supusa legii statului pe teritoriul caruia defunctul a avut la data mortii, resedinta obisnuita (art. 2633 C.civ.).

O persoana poate sa aleaga ca lege aplicabila mostenirii in ansamblul ei legea statului a carui cetatenie o are.

Legea aplicabila mostenirii stabileste indeosebi:

a) momentul si locul deschiderii mostenirii;

b) persoanele cu vocatie de a mosteni;

c) calitatile cerute pentru a mosteni;

d) exercitarea posesiei asupra bunurilor ramase de la defunct;

e) conditiile si efectele optiunii succesorale;

f) intinderea obligatiei mostenitorilor de a suporta pasivul;

g) drepturile statului asupra succesiunii vacante;

h) conditiile de fond ale testamentului, modificarea si revocarea unei dispozitii testamentare precum si incapacitatile speciale de a dispune sau de a primi prin testament;

i) partajul succesoral (art. 2636 C.civ.)