DREPTUL DE PROPRIETATE
1. Definitia si caracterele dreptului de proprietate.
Dintre toate drepturile pe care o persoana le poate avea asupra unui lucru, cel mai complet este dreptul de proprietate pentru ca el ofera titularului sau exercitiul tuturor facultatilor, tuturor prerogativelor pe care legea le cunoaste.
1. Posesia
Prin posesie, in vorbirea uzuala, se intelege ,,detinerea unui lucru" , ,,a avea stapanire un lucru" etc.
Codul civil roman (art. 1846) defineste posesia ca fiind ,,detinerea unui lucru" sau ,,folosirea unui drept", de noi insine sau de altul in numele nostru.
Posesia nu trebuie confundata cu detentia. Esential, pentru posesie, este existenta elementului intentional - ,,animus"-; adica stapanesc un anumit lucru pentru mine (sunt proprietarul acestuia), spre deosebire de detentie, numita si detentie precara, unde lipseste elementul intentional, animus, fiind prezent numai elementul corpus, adica detinerea materiala a lucrului; de exemplu, detin un lucru proprietatea altuia, in numele acestuia, pentru ca asa a dorit proprietarul cand mi-a lasat lucrul in pastrare ori mi l-a inchiriat etc.
Asadar, putem concluziona ca posesia este un mijloc indispensabil fiecarui proprietar pentru a-si realiza scopul sau, adica utilizarea economica a proprietatii sale. Orice proprietar trebuie sa aiba posibilitatea materiala de a se folosi de bunul avut in proprietate, in caz contrar proprietatea ar ramane doar o simpla utopie.
2. Folosinta - ,,jus utendi" si ,,jus fruendi"
Folosinta reprezinta acea prerogativa in virtutea careia proprietarul poate sa intrebuinteze bunul in interesul sau (,,jus utendi") si poate sa culeaga fructele acestuia (,,jus fruendi"), fie ca sunt naturale, industriale ori civile. In acest sens, art. 482 Cod civil prevede ca: ,,Proprietatea unui lucru mobil sau imobil de drept asupra tot ce produce lucrul si asupra a tot ce uneste ca accesoriu cu lucrul, intr-un mod natural sau artificial".
3. Dispozitia - ,,Jus abutendi".
Reprezinta prerogativa proprietarului de a dispune liber de bunul avut in proprietatea sa.
In acest sens, proprietarul are libertatea de a hotari soarta acelui bun, putand sa-l instraineze contra unui beneficiu multumitor sau gratuit, sa-l inchirieze, sa-l lase mostenire, sa-l abandoneze ori sa-l distruga. Exercitarea acestui drept trebuie sa se desfasoare in limitele determinate de lege, urmarind realizarea intereselor sale fara ca aceste actiuni sa prejudicieze alta persoana. Exercitarea abuziva a dreptului de proprietate atrage dupa sine raspunderea juridica a titularului dreptului, vinovat de savarsirea abuzului respectiv.
1.1. Definitia dreptului de proprietate
Dupa aceste notiuni privind dreptul de proprietate si avand in vedere si definitia data de Codul civil roman: ,,Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege". (art.480 Cod civil), dar exista o definitie mult mai completa care sa corespunda normelor juridice este urmatoarea:
Dreptul de proprietate este acel drept real in virtutea caruia titularul dreptului, persoana fizica sau juridica, este indreptatit sa posede, sa foloseasca si sa dispuna de un lucru in mod exclusiv si absolut, prin putere proprie si in interes propriu, insa in limitele determinate de lege.
1.2. Caracterele generale ale dreptului de proprietate
1. Dreptul de proprietate este un drept absolut
Caracterul absolut al dreptului de proprietate rezulta chiar de dispozitia Codului civil, care precizeaza acest lucru: ,,proprietarulunui lucru se bucura si dispune de acesta in mod exclusiv si absolut". Facand parte din categoria drepturilor absolute, dreptul de proprietate confera titularului puteri nelimitate in privinta folosirii economice a lucrului, precum in ceea ce priveste soarta juridica a acestuia.
Puterea proprietarului asupra lucrului avut in proprietate se poate manifesta prin doua modalitati:
a) prin acte materiale de folosinta si de consumatie, de exemplu, citesc cartea, locuiesc apartamentul, ma deplasez cu automobilul.
b) prin acte juridice, cum ar fi: instrainez imobilul prin vanzare ori donatie, inchiriez apartamentul, las prin testament bunurile din patrimoniul meu unor persoane etc.
Caracterul absolut al dreptului de proprietate trebuie interpretat astfel: titularul dreptului de proprietate asupra unui lucru are posibilitatea de a trage toate foloasele, de a profita de utilitatile pe care acesta le confera si de a savarsi actele juridice care raspund intereselor proprietarului.
2. Dreptul de proprietate este un drept exclusiv
Caracterul ,,exclusiv" al dreptului de proprietate poate fi privit intr-un dublu sens:
a) in sens general si comun tuturor drepturilor reale, dreptul de proprietate este un ,,drept exclusiv", pentru ca este opozabil oricarei persoane. De exemplu, o persoana este unui teren, ea poate impiedica pe oricine ar dori sa treaca pe acel teren, fara incuviintarea sa, chiar daca trecerea nu i-ar cauza nici un prejudiciu material. De aici apare si dreptul de a cere si a obtine despagubiri in vederea acoperirii pagubelor suferite prin incalcarea acestui drept.
b) dreptul de proprietate este un drept exclusiv, specific dreptului de proprietate, pentru ca numai proprietarul este singurul indreptatit sa exercite cele trei prerogative conferite acestui drept: posesia, folosinta si dispozitia. Fatul ca este un drept exclusiv, da dreptul proprietarului de a revendica bunul in mana oricarui s-ar gasi.
2. Dreptul de proprietate este un drept perpetuu
Proprietatea este un drept perpetuu intr-un dublu sens:
a) proprietatea nu este limitata in timp, pentru ca ea trece de la titularul actual la urmasii sai directi sau la acei carora le-a transmis dreptul prin acte cu titlu oneros ori cu titlu gratuit, iar de la acestia la urmasii lor si asa mai departe. Pentru acest motiv se spune ca dreptul de proprietate este un drept ,,cesibil" si ,,transmisibil", atat timp cat exista bunul asupra carui s-a dobandit dreptul;
b) dreptul de proprietate este un drept perpetuu, intrucat are o existenta independenta de exercitarea dreptului si, ca atare, nu se poate pierde prin nefolosinta decat prin situatii expres prevazute de lege, cum ar fi prescriptia achizitiva in cazul imobilelor si prescritia extinctiva in cazul tuturor mobilelor.
1.3. Obiectul si intinderea dreptului de proprietate
Obiect al dreptului de proprietate il poate constitui orice bun mobil sau imobil, corporal sau incorporal.
Dreptul de proprietate asupra unui lucru se intinde nu numai asupra lucrului propriu-zis, ci si asupra a tot ce depinde de el, ca accesoriu, precum si la tot ceea ce produce el. De exemplu, in cazul proprietatii unui teren, obiectul proprietatii se intinde asupra suprafetei solului, asupra plantatiilor ce ar putea cuprinde, precum si a produselor ce se vor realiza pe suprafata respectiva.
Delimitare in suprafata - in linie orizontala - consta in masurarea suprafetei solului sau a suprafetei construite si fixarea liniei despartitoare, adica a hotarului. Delimitarea in suprafata a proprietatii funciare prezinta o importanta deosebita in cadrul operatiunilor de punere in aplicare a prevederilor Legii fondului funciar (Legea nr. 19/1991).
Operatiunea de stabilire a hotarului - de granituire - va fi mult usurata de efectuarea lucrarilor cadastrale, impuse de Legea cadastrului.
Delimitarea in inaltime - pe linie verticala - se refera la dreptul proprietarului unui teren de a folosi numai suprafata acestuia, dar si spatiul ce se afla deasupra acelui teren. Dreptul asupra spatiului aerian permit unui proprietar sa ridice constructii si sa faca plantatii care se inalta pe verticala, intre limitele hotarului. In virtutea acestui drept, proprietarul unui teren poate cere vecinului sa taie crengile arborilor ce se extind deasupra terenului sau. Acest spatiu aerian se suprapune terenului, adica intinderea lui nu trece de limitele acestuia.
Delimitarea in adancime - in profunzime - priveste subsolul terenului asupra caruia se exercita dreptul de proprietate.
De la dispozitia art. 491 Cod civil, conform careia " proprietarul poate face in subsolul terenului sau tot ceea ce gaseste de cuviinta", exista numeroase derogari. Astfel, Constitutia din 1923, art. 19, prevede ca "zacamintele miniere, precum si bogatiile de orice natura ale subsolului sunt proprietatea statului". Dreptul de proprietate si dreptul de accesiune
Dreptul de accesiune este un drept real ce se naste in legatura cu dreptul de proprietate, avand temeiul legal in dispozitiile codului civil, art.482, care prevede ca: "Proprietatea unui lucru mobil sau imobil, da dreptul asupra a tot ceea ce produce lucrul si asupra a tot ce se uneste ca accesoriu cu lucrul in mod natural sau artificial"2.
Sunt situatii numeroase in privinta dreptului de proprietate, cum ar fi:
- cand sporirea suprafetei terenului a avut loc pe cale naturala, prin aluvionare, suprafata respectiva devine proprietatea celui care este si proprietatea la care s-a alipit suprafata rezultata din depunerea aluviuni;
- plantatiile si constructiile facute pe terenurile altuia revin proprietarului, care va avea obligatia sa restituie contra valoarea lor, celui care le-a facut fiind de buna credinta sau sa ceara inlaturarea lor si sa i se plateasca despagubirilr de la cel ce le-a facut cu rea credinta;
- atribuirea lucrului mobil rezultat din combinarea a doua substante, proprietarului lucrului cu valoarea mai mare (un aliaj din argint) si, bineinteles, cu despagubirea corespunzatoare a proprietarului lucrului cu valoare mai mica (in exemplu dat, proprietarul argintului) - este asa numita "confuziune"
- atribuirea lucrului mobil rezultat din prelucrarea unui material apartinand altei persoane, aceluia care are contributia mai insemnata la bunul respectiv, de exemplu, statuia obtinuta dint-un bloc de marmura, va reveni sculptorului, spre deosebire de situatia in care se confectioneaza o haina, aceasta va reveni proprietarului stofei si nu confectionerului - este "specificatiune".
2. Formele dreptului de proprietate
Conform Constitutiei Romaniei, dreptul de proprietate poate fi: drept de proprietate publica si drept de proprietate privata.
Dinstinctia intre proprietatea publica si cea privata este determinata de:
persoana care este subiectul dreptului de proprietate;
obiectul asupra caruia se exercita dreptul de proprietate;
regimul juridic aplicabil;
2.1. Dreptul de proprietate publica
Dreptul de proprietate publica este acel drept patrimonial real apartinand statului si a unitatilor administrativ-teritoriale, care exercita posesia, folosinta si dispozitia in regim de drept public in limitele prevazute de lege.
Caracteristicile dreptului de proprietate publica
Caracterele de proprietate publica sunt precizate in Constitutia Romanei (pct. 4 din art. 135): "Bunurile proprietate publica sunt alienabile", iar Legea nr. 215/2001 privind administratia publica, art.122, alin.2, prevede ca ,, bunurile ce fac parte din domeniul public sunt inalienabile, impresciptibile si insesizabile". De asemenea, Legea nr.public sunt inalienabile, impresciptibile si insesizabile, iar Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia statueaza in art.11: "Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile, adica:
a) nu pot fi instrainate; ele pot fi date numai in administrare, concesionate sau inchiriate, in conditiile legii;
b) nu pot fi supuse executarii silite si asupra lor nu se pot constitui garantii reale;
c) nu pot fi dobandite de catre alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de buna - credinta asupra bunurilor mobile.
Actele juridice incheiate cu incalcarea prevederilor alin (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absoluta.
Prin caracterul inalienabil intelegem ca bunurile proprietate publica sunt scoase din circuitul civil, adica nu pot fi instrainate prin acte juridice civile.
Caracterul imprescriptibil al dreptului de proprietate publica trebuie privit din punct de vedere "extinctiv" si din punct de vedere "achizitiv".
In acest sens, actiunea in revendicare a unui drept de proprietate publica, poate fi introdusa oricand, indiferent de timpul in care el nu a fost exercitat.
Sub aspect achizitiv, bunurile din proprietate publica nu pot dobandite pe calea uzucapiunii, oricat de lunga ar fi uzucapiunea, in cazul bunurilor imobile, iar bunurile mobile nu pot fi dobandite prin posesia de buna credinta, conform dispozitia art. 1844 Cod civil: "Nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie sau printr-o declaratie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privata, ci sunt scoase afara din comert".
Caracterul insesizabil deriva din caracterul inalienabil al dreptului de proprietate publica, pentru ca are in vedere prezumtia ca statul este solvabil intotdeauna, iar creantele creditorilor statului si unitatilor administrativ-teritoriale se realizeaza pe calea unor mijloace specifice, pe baza unor norme de drept financiar, speciale si nu pe calea urmaririi silite a bunurilor debitorului, cum se intampla cu bunurile din domeniul privat.
