Izvoarele complementare ale dreptului comunitar

Sectiunea 1.Clasificarea izvoarelor complementare

Izvoarele de drept institutional comunitar complementar, denumit si tertiar, sunt constituite din actele privitoare la acordurile cu state terte sau cu organisme internationale, din actele unilaterale adoptate de organele anumitor acorduri externe ale Comunitatilor Europene si din unele tratate incheiate de statele membre cu state terte.

Comunitatile sunt dotate cu personalitate juridica si sunt competente sa incheie acorduri interne. Cand aceste acorduri sunt intocmite cu respectarea normelor juridice, ele creeaza raporturi de drept intre institutiile comunitare si statele membre. Potrivit statuarilor Curtii de Justitie, intrarea lor in vigoare inseamna ca devin si parte integranta din ordinea juridica comunitara si astfel au capacitatea sa creeze drepturi si obligatii pentru cetatenii din statele comunitare.

Acordurile intre statele membre ca izvor al dreptului institutional comunitar

complementar sunt de doua categorii:

-acordurile care rezulta din deciziile adoptate de reprezentantii guvernelor statelormembre reuniti in Consiliu;

-acorduri pe care insasi tratatele le prevad.

Celalalt izvor al dreptului institutional comunitar complementar este format din acordurile incheiate de Comunitati.

Prin acord international se intelege actul sau mai multe acte guvernate de normele de drept international si care presupun ca partile, subiecte de drept international, sa participe in mod voluntar. Curtea de Justitie a definit acordul international ca fiind 'orice angajament luat de subiecte de drept international, care are forta obligatorie, oricare ar fi calificarea formala' .

Este evident ca din aceasta definitie trebuie retinut efectul obligatoriu al angajamentului/angajamentelor luate; mai rezulta ca forma scrisa a actului international nu este ceruta in mod obligatoriu. Acordurile rezultate din deciziile adoptate de reprezentantii statelor membre reuniti in Consiliu sunt acte conventionale. Ele trebuie semnate de toti membrii Consiliului si nu numai de presedintele in exercitiu al acestei institutii; in mod obisnuit, ele cuprind o dispozitie finala in care se prevede necesitatea aprobarii sau ratificarii de catre statele membre potrivit procedurilor lor constitutionale.

Natura conventionala a acestor acte este confirmata de actele de adeziune prin care noile state declara ca adera la deciziile si acordurile convenite de reprezentantii statelor membre reuniti in Consiliu. Mai multe dispozitii din tratate prevad incheierea de acorduri intre statele membre.

Articolul 220 din Tratatul CEE inscrie in mod expres ca asemenea acorduri se incheie'in favoarea cetatenilor lor'. Ele au ca obiect patru domenii: protectia persoanelor, eliminarea dublei impozitari in interiorul Comunitatilor, recunoasterea reciproca de societati, simplificarea formalitatilor de recunoastere si executare reciproca a sentintelor arbitrale si a deciziilor judiciare. Pe aceste baze, au fost incheiate Conventia de la Bruxelles din 27 septembrie 1968 privitoare la competenta judiciara si executarea deciziilor in materie civila si comerciala si Conventia de la Bruxelles din 29 februarie 1968 cu privire la recunoasterea reciproca a societatilor si persoanelor juridice, Conventia din 19 iunie 1980 privind legea aplicabila obligatiilor contractuale.

Acordurile incheiate ca urmare a unor dispozitii din tratatele comunitare sunt supuse ratificarii sau aprobarii statelor membre conform regulilor lor nationale de procedura. Asemenea acte nu intra in competenta interpretativa a Curtii de Justitie, care este limitata la tratate si la actele institutiilor.

Acordurile incheiate intre Comunitati au ca temei juridic mai multe dispozitii din tratate. Astfel, Tratatul CEE, in art. 111, atribuie competente referitoare la incheierea de acorduri tarifare; art. 113 atribuie competente pentru acorduri comerciale, art. 238 pentru acorduri de asociere si Articolele 229-231 pentru acorduri cu organizatii internationale.

Comunitatile, fiind organizatii internationale, sunt supuse principiului specialitatii; in anumite domenii determinate Comunitatile isi exercita competente care le permit sa se substituie statelor membre.

Izvoarele complementare sunt acele norme ce se gasesc in campul si in prelungirea izvoarelor primare fac parte atat din categoria izvoarelor de drept intern, cat si din categoria celor de drept International.

Cu privire la izvoarele complementare, distingem 3 situatii:

1) materii ce sunt reglem. exclusiv la nivelul CE, fiind de compet. exclusiva a ac.; in cazul ac. materii, orice amestec, sub aspectul reglem., e interzis

2) materii ce sunt in compet. exclusiva a statelor membre ale CE; orice amestec din partea CE e interzis, fiind considerat incalcare a tratatelor institutive/modificatoare

3) materii guvernate de compet. concurenta a CE si a statelor membre, sub aspectul reglem., caz in care daca exista conflict, prioritatea apartine dr. comunitar european

Clasificare

1) Conventia comunitara

2) Deciziile si acordurile convenite prin reprezentantii guvernelor statelor membre reunite in Cadrul Consiliului

Declaratiile, rezolutiile si luarile de pozitie relative ale Comunitatilor

Dreptul complementar si ordinea juridica comunitara

Sectiunea 2. Particularitati ale izvoarelor complementare

Chiar daca ramane in exterior, dreptul complementar se afla intr-o stransa legatura cu ordinea juridica comunitara. Neavandu-si fundamentul in tratatele institutive cum este cazul izvoarelor derivate, dreptul complementar nu se afla intr-un raport de subordonare cu acestea intrucat el vine sa completeze lacunele sale.

Finalitatea dreptului complementar impune un raport de compatibilitate. Este exact ceea ce prevede articolul 93 al Conventiei privind brevetul comunitar: "Nici o dispozitie a prezentei Conventii nu poate fi provocata pentru a face sa esueze aplicarea tratatului institutiv al CEE. Raporturile dintre dreptul complementar si dreptul derivat sunt mai diverse. Astfel ca in domeniile de competenta exclusiva a dreptului comunitar, dreptul complementar nu isi are locul si orice ingerinta a statelor membre care nu a fost precis abilitata este o violare a tratatului.

In domeniile competentei concurente a comunitatii si a statelor membre, principiul este acela al prioritatii dreptului derivat asupra dreptului complementar, orice alta solutie putand aduce atingere competentei institutiilor si respectarii dublei obligatii de a facilita institutiilor indeplinirea misiunilor lor si de a se abtine de la orice masura susceptibila de a pune in pericol scopurile tratatului.

In domeniile competentei nationale exclusive, actele institutiilor comunitare nu pot interveni decat pe baza si pentru executarea actului de drept complementar, fiindu-i deci subordonate. Izvoarele complementare sunt: Conventia comunitara, deciziile si acordurile convenite prin reprezentantii guvernelor statelor membre reunite in cadrul Consiliului, declaratiile, rezolutiile si luarile de pozitie relative ale Comunitatilor Europene care sunt adoptate de comun acord de statele membre.

In ceea ce priveste Conventia comunitara, aceasta intervine pentru completarea tratatelor comunitare, interventia ei fiind expres prevazuta (articolul 220 al tratatului CEE enumera patru materii in domeniul dreptului international privat: protectia persoanelor si drepturile individuale, eliminarea dublei impuneri, recunoasterea mutuala a societatilor, recunoasterea si executarea deciziilor juridice).

In baza articolului 220, a fost pregatita Conventia pentru fuziunea internationala a societatilor anonime precum si Conventia relativa la faliment. De asemenea, au mai fost incheiate conventii pentru asistenta mutuala intre administratiile vamale (Neapole, 7 septembrie 1967), relativa la brevetul comunitar pentru Piata comuna (Luxemburg, 15 decembrie 1975), si cea privind legea aplicabila obligatiilor contractuale (deschisa pentru semnare la Roma in iunie 1980).

Deciziile si acordurile din cadrul Consiliului au intervenit cu ocazia Conferintelor diplomatice pentru luarea anumitor masuri in domenii precum:

- cele rezervate de tratate statelor (stabilirea autonoma a regimului vamal si comercial de schimburi de produse CECA - decizia reprezentantilor guvernelor statelor membre ale CECA din 27 iulie 1981)

- in problemele care nu sunt guvernate de tratate (decizia din 18 decembrie 1978 relativa la suprimarea anumitor taxe postale de prezentare la vama)

- in problemele ce nu sunt guvernate decat partial prin tratat, cazul tipic fiind acela al acordurilor interne care intervin cu ocazia incheierii acordurilor externe mixte (acordul intern relativ la masurile de luat si la procedurile de urmat pentru aplicarea celei de-a doua Conventii de la Lome)

Declaratiile, rezolutiile si luarile de pozitie relative ale Comunitatilor Europene care sunt adoptate de comun acord de statele membre se deosebesc de cele precedente prin faptul ca nu comporta nici o procedura de angajament juridic, ci doar traduc vointa politica a actelor care le confera numai valoare de orientare pentru a programa actiunile lor.

Este vorba de dispozitiile adoptate in cadrul Consiliului sub foma actelor mixte emanand simultan de la Consiliu si de la reprezentantii guvernelor statelor membre si vizand sa programeze global o activitate relevanta pentru competenta statelor si a institutiilor (rezolutia Consiliului si a reprezentantilor guvernelor statelor membre din 23 martie 1971) privind realizarea pe etape a unei Uniuni Economice si Monetare.

Asemenea acte pot sa mai fie adoptate si in cadrul Consiliului european de catre sefii de stat si de guvern ai celor 15.

BIBLIOGRAFIE

-Augustin Fuerea, "Manualul Uniunii Europene", editia a II-a, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2004:

- Augustin Fuerea, "Drept comunitar european. Partea generala", Editura All Beck, Bucuresti, 2003;

 -Augustin Fuerea, "Institutiile Uniunii Europene", Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2002:

-Augustin Fuerea - Note de curs - Facultatea de Drept, Universitatea Bucuresti , Ed. All Beck 2000;

- Acad. prof. Filipescu Ion, Dr. Augustin Fuerea, Drept instituional c  omunitar european, Ed. All Beck, Bucuresti, 2000;

Corina Leicu, - "Drept comunitar", Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998

- Diaconu Dumitru, Curtea penala internationala. Istorie si realitate, Ed. All Beck, Bucuresti, 199

- Jinga Ion, Uniunea Europeana - Realitati si perspective, Ed. Lumina Lex, 2001, Consiliul Legislativ 9;

-Lutas Mihaela. Integrarea economica europeana, Editura Economica, Bucuresti, 1999

-Marcu Viorel. Drept institutional comunitar,Editia a II-a, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001

- Marcu Viorel, Drept comunitar general, Ed. Lumina Lex, 2002;

- Manolache Octavian, Drept comunitar, Ed. All Beck, Bucuresti, 2001;

- Manolache Octavian, Cele patru libertati fundamentale, Ed. All Beck, Bucuresti, 2000;

-Miga-Besteliu Raluca. Organizatii internationale interguvernamentale, Editura ALL BECK, Bucuresti, 2000

- Munteanu Roxana, Drept european. Evolutie. Institutii. Ordine juridica, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1996;

- Munteanu Stefan, Integrarea Europeana.O perspective juridico-filosofica,Ed C.H Beck,Bucuresti, 2006;

- Stefanescu Brandusa, Curtea de justitie a Comunitatilor Europene, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, 1979;

- R. M. Popescu, M. A. Dumitrascu, A. Fuerea, "Drept comunitar european. Caiet de seminar", editia a II-a, Editura Pro Universalis, Bucuresti, 2005:

Ovidiu Tinca, - "Drept comunitar general", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, Ed. a II-a, 2002

- Voican Madalina, Burdescu Ruxandra, Mocuta Gheorghe, Curti internationale de justitie, Ed. All Beck, Bucuresti, 2000;

- Gilles Ferrol, Dictionarul Uniunii Europene, Ed. Polirom, 2001;

- Vese, Vasile; Ivan, Adrian, "Tratatul de la Nisa", Editura Dacia, Cluj Napoca,2001;

- Tratatele de la Roma instituind C.E.E. si Euratom 1957 (intrate in vigoare in1958);

- Tratatele de la Luxemburg si Bruxelles, privind sporirea puterii bugetare a Parlamentului european - 1970, respectiv 1975 (intrate in vigoare, primul in1971, al doilea in 1976);

Actul unic european - 1986 (intrat in vigoare in 1987);

Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeana - 1992 (intrat in vigoare in1993);

Tratatul de la Amsterdam privind Uniunea Europeana - 1997 (intrat in vigoare in1999);

Tratatul de la Nisa, semnat in februarie 2001 (intrat in vigoare la 1 februarie 2003)