Logica juridica s-a nascut si fiinteaza din momentul in care oamenii au inceput sa-si prefigureze ideea de Justitie ca expresie a rationalitatii co-existentei lor. Realitatea ei a fost, mai intai, una de facto si mult mai tarziu a devenit si una de jure. Nu cred sa gresesc prea mult afirmand ca, in efortul lor de a-si randui, deci rationaliza, pozitia lor in lume si raporturile lor cu aceasta lume, oamenii au simtit aceeasi nevoie de a-si clarifica si reglementa raporturile dintre ei insisi. Daca au invatat sa "se suporte reciproc", mai degraba dintr-un instinct comun al nevoii de supravietuire, oamenii au ajuns mult mai greu la gasirea suportului rational al acestei co-existente, trecand mereu prin experienta tragica a interminabilelor stari conflictuale. Aceasta lupta continua a omului cu natura, cu viata, cu semenii sai, chiar cu el insusi, s-a purtat nu numai cu mijloace fizice, ci si cu instrumentul cel mai de pret care-i statea mereu la dispozitie, tacut dar de o forta inca inimaginabila la inceputuri: propria lui minte. Descoperirea de sine a omului intru ratiune a durat totusi mult. Ea continua si astazi. Primele reglementari juridice ale relatiilor dintre oameni au insemnat si primele incercari de a le intemeia rational, de a le interpreta si aplica in functie de marea diversitate de interese. Existau si exista mereu atat interese comune, cat si interese diferite si opuse. In contextul spectrului atat de larg al intereselor nu este de mirare ca oamenii au incercat si incearca mereu sa "traduca" ( la propriu si la figurat ) ceea ce este reglementat de catre ei insisi si totusi atat de greu deacceptat tot de catre ei. Fie ca au facut-o, fie ca o fac si o vor face mereu, cu voie sau fara de voie, oamenii vor cauta (si vor gasi !) justificari ale acestor "traduceri", uneori atat de "personale" Actul de nastere propriu-zis al logicii juridice s-a "inregistrat" in momentul in care s-a comis si prima abatere de la lege, care a necesitat si prima "cerere de socoteala", dar si prima "dare de socoteala". Ratiunea si-a dezvaluit astfel si perversitatea, capacitatea ei de-a se intoarce impotriva ei insesi: ratiunii respectarii unei anumite ordini in viata in comun a oamenilor i s-a contrapus ratiunea incalcarii acestei ordini. Astfel, logica s-a depasit pe ea insasi
0.1. De peste 23 de secole incoace - avand in vedere spatiul si timpul culturii europene, care incepe cu "miracolul grec" - exista unii oameni care si-au pus, legitim, intrebarea: cum gandim ?. Nu vom putea, in schimb, pretinde niciodata, cu exactitate si pe de-a intregul, un raspuns rezonabil la intrebarea ce gandim ?. Nici nu cred ca ar avea atat de mare importanta sa putem raspunde la cea de-a doua intrebare de vreme ce, intr-o lume cu adevarat civilizata, bunul simt ne indeamna sa recunoastem ca gandurile sunt libere, i.e. fiecare are dreptul sa gandeasca ce doreste si ce poate. Si, in definitiv, istoria dar si hazardul au selectat si sanctionat - pozitiv sau negativ - ceea ce a ramas, sau ramane din ce s-a gandit si se gandeste. Exista si unii oameni care s-au intrebat si se intreaba de ce gandim ceea ce gandim. Ceea ce-i deosebeste pe cei ce-si pun intrebarea cum ? de cei ce se straduiesc sa afle de ce ? este ca, primii sunt logicienii si matematicienii, iar ceilalti pot fi filosofi, psihologi, sociologi, istorici, juristi etc. Logica si matematica s-au preocupat intotdeauna de modul in care functioneaza gandirea atunci cand trebuie sa-si reprezinte propriile structuri fundamentale, respectiv, structurile reale si posibile a tot ce exista sau poate fi conceput. Prima este aplecarea gandirii asupra ei insesi, cea de-a doua este deschiderea gandirii spre exteriorul real si posibil. Pentru logica si matematica structurile crono-topice se suspenda, in sensul ca nu intereseaza momentul, locul sau continutul concret a ceea ce se gandeste, in calitate de conditii prealabile. Se are in vedere, pe de o parte, acel homo sapiens generic, al tuturor timpurilor si locurilor, pe de alta parte, acea existenta reala sau virtuala unde cronotopia poate deveni si ea obiect, dar nu conditie. Astfel, logica si matematica, mai exact, logico-matematica, se constituie ca demers formal, care transcende stiinta, iar prin aceasta, aspira la o anumita universalitate. Logico-matematica se identifica cu acea rationalitate pe care trebuie sa si-o asume orice stiinta si, in definitiv, orice act teoretic si practic uman."Fata" logica pe care o are acest Ianus logico-matematic are o sarcina distincta dar si ingrata - cea de a prescrie, i.e. stabilirea regulilor gandirii corecte. Prescrierea este una din ofrandele aduse in templul inchinat poate celei mai importante valori umane - adevarul. Dar si aici exista o anume "tolerata" fata de o anume "erezie": spunandu-ne cum trebuie sa gandim corect, logica nu inchide orizonturile gandirii, ci semnaleaza posibilele erori de gandire, cu alte cuvinte, ne invata sa invatam din greselile altora, sa nu le mai repetam, pentru ca, intr-adevar, pe "acolo", drumul gandirii nu are nici o sansa de a ajunge la liman. In rest, gandirea poate fi oricat de "eretica" se doreste.
0.2. Studiul logicii s-a lovit mereu de o prejudecata greu de invins: marea majoritate a oamenilor isi mentin cu indaratnicie opinia ca logica naturala, i.e. cea "garantata" prin insusi faptul ca s-au nascut oameni si, apoi, deprinsa din propria experienta de viata, ar fi suficienta. In parte, si pentru existenta cenusie cotidiana, este oarecum adevarat. Cand este insa vorba de un efort de gandire, si chiar de imaginatie, in activitati profesionale ce-si propun tinte mai inalte decat acest cotidian cenusiu, lucrurile se schimba radical: aici gandirea are cu adevarat nevoie de acea libertate ca necesitate inteleasa. Gandirea nu poate fi performanta daca nu se si controleza logic. Chiar si in exprimarile cele mai subtile, de natura artistica sau mistic-religioasa, exista o "logica". La urma urmei, de ce exista si se valideaza "meseria" de logician ? Un mare alpinist a fost candva intrebat de ce se "catara" pe munti. Raspunsul sau a fost dezarmant:"Pentru ca exista !". Tot asa ne putem intreba de ce trebuie sa studiem logica ? Pentra ca exista !
0.3. Logica - gandirea ce se gandeste singura - are vocatia (sa viciul ?) de a se "amesteca" in toate: nu exista demers uman, teoretic si practic, ce sa nu poata fi "descusut" de logica Nu este vorba de un "imperialism" logic, ci de o mai profunda constientizare a conditiei umane care nu poate fi rupta de rationalitate. O conditie umana autentica si o rationalitate pe masura ei. Aceasta nu inseamna ca exista "logici", ci logica unica si logica unica aplicata, specializata. Eminenta ei formala ii confera unicitatea si universalitatea de care vorbeam, eminenta ei performantiala ii confera legitimitatea de a fi si logica a unui anumit demers uman. Logica teoretica este, prin excelenta, reflexiva; logica aplicata este, prin excelenta, practica. Mi-a ramas obsedant in minte gandul stoicilor - orice eroare logica este automat si o eroare morala. Iar morala nu e o problema de gandire, ci de viata concreta, practica.
0.4. Intreprinderea prezenta - cea a unei cercetari de logica juridica - are suspendate deasupra ei o serie de intrebari dificile: (a) ce anume se doreste acest demers sa fie: un curs universitar, un eseu, un tratat ? (b) cui se adreseaza mesajul redactat in cartea de fata: studentilor la drept, celor de la stiinte socio-umane sau de la filosofie, celor ce doresc sa-si largeasca universul intelectual pur si simplu ? (c) cat de "tehnic" isi poate permite sa fie limbajul prin care sa se exprime aces mesaj, stiind ca logicienii de azi au ajuns la consensul ca, alaturi de logica formala si formalizata, mai exista si una " neformala" ? In legatura cu aceasta ultima interogatie trebuie sa fac neaparat o precizare: logica, mai ales in calitate de teorie a gandirii, a modului cum gandeste omul in genere, nu poate fi decat formala. Aceasta este esenta ei, fie ca avem in vedere gandirea logica in principiu, fie gandirea care studiaza gandirea logica in act. Gandirea concreta, in act, continuturile ei, aici si acum, pot fi abordate si de psihologia gandirii, de pilda. Nu aceasta este insa si treaba logicii: ea are sarcina de a evidentia formele gandirii, ale oricarei gandiri ( psihic normale - un fel de pleonasm . ), i.e. structurile invariante ale gandirii, prin care se dobandeste, conserva si transmite adevarul. Prin aceasta, logica - proces real si teoria a acestui proces real - este formala. Evidentiind, in mod special, aceste forme, noi formalizam. Simbolizand special ceea ce am formalizat, - iar simbolurile alese sunt conventionale, - ajungem sa ne exprimam prin formule logice. Ele exprima concis si clar invariantii (formali) ai gandirii si tot prin ele putem exprima si explica tot atat de concis si de clar legile gandirii, iar de aici, regulile/normele gandirii corecte, i.e. cele care garanteaza dobandirea, conservarea si transmiterea adevarului. De aceea limbajul "tehnic", prin care se exprima teoria despre gandirea logica, care este o gandire despre gandire, nu trebuie sa sperie, pentru ca, la urma urmei, este un simbolism conventional. Se poate apela si la un limbaj natural, designand ceea ce este impropriu numit "logica neformala", dar acesta fiind funciarmente ambiguu, polisemantic, poate prejudicia claritatea. Si in cazul logicii juridice - ca "logica aplicata" - desi va prevala limbajul natural, nu ne putem dispensa complet de o anume formalizare si simbolizare. Dar simbolizarea nu este - repet - scop in sine.
0.5. Pentru mine, cel putin, este evident ca principalul destinatar al acestei lucrari ar trebui sa fie cei ce se pregatesc pentru o cariera juridica. Orice profesionist va face mereu un exercitiu << pro domo sua>>. In cazul logicii juridice, ca disciplina de studiu la facultatile de drept din Romania, din ce in ce mai multi specialisti (nelogicieni !) sunt azi de acord ca aceasta devine tot mai clar indispensabila in studiul problematicii dreptului si in activitatea juridica in general: elaborarea, interpretarea si aplicarea dreptului intr-o societate plina de convulsii, asa cum este cea a noastra, nu se mai poate dispensa de o continua reflectie asupra fundamentelor si procedurilor rationale din universul juridic. Studiul logicii juridice - in diferite extensii si niveluri de patrundere - este la ordinea zilei in tarile avansate, angajate pe drumul societatii de tip post-industrial si post-modern. In Romania, din pacate, lucrurile stau oarecum altfel: daca logica este, in diferite "stiluri" de abordare, obligatorie la facultatile cu profil socio-uman, ea ramane optionala pentru unele facultati cu profil juridic. Lucrurile devin si mai complicate daca avem in vedere ca, cel putin teoretic, logica poate ajuta enorm la realizarea unei impotante sarcini ce revine tinerilor ce se consacra unei cariere juridice: reabilitarea ideii de justitie in ochii si in mintea cetatenilor onesti ai acestei tari. Asa cum arata un eminent jurist si teoretician al dreptului roman, M. Djuvara, dreptul rational, constituit cu ajutorul logicii si al ratiunii, sta la temelia dreptului pozitiv, impus de societate si exprimat prin norme si reguli ce se impun, la randul lor, prin lege. Numai asa se poate justifica autoritatea legislativa si respectul liber consimtit in fata acestei autoritati.
0.6. Rationalitatea normativa se dezvaluie a fi o neasteptata si foarte solida punte intre universul logicii si cel al dreptului.
