Normele conflictuale in materia dreptului comercial

NORMELE CONFLICTUALE IN MATERIA DREPTULUI COMERCIAL

Normele conflictuale privind subiectele dreptului comercial

1. Legea aplicabila calitatii de comerciant

Potrivit art.48 din Legea 105/1992, calitatea de comerciant a unei persoane fizice se determina astfel:

in principal, calitatea de comerciant este determinata de legea statului unde persoana fizica a obtinut autorizatia de a desfasura activitatea comerciala sau unde este inmatriculata;

in subsidiar, in lipsa de autorizatie de inmatriculare sau daca persoana a obtinut mai multe autorizatii ori este inmatriculata in mai multe state, calitatea de comerciant este determinata de legea statului unde functioneaza conducerea activitatii ei economice.

1.1 Domeniul legii aplicabile comerciantului

Legea aplicabila calitatii de comerciant reglementeaza indeosebi:

1) criteriile pentru dobandirea calitatii de comerciant;

2) dovada calitatii de comerciant;

3) conditiile de exercitare a activitatii comerciale (inclusiv incompatibilitatile, interdictiile, decaderile si autorizatiile);

4) obligatiile profesionale ale comerciantului;

5) incetarea calitatii de comerciant.

2. Legea aplicabila fondului de comert

Potrivit normelor de drept international privat, fondul de comert supus legii locului situarii sale (lex rei sitae).

Daca fondul de comert se afla situat pe teritoriul mai multor state, fiecare ansamblu de bunuri este supus legii statului pe teritoriul caruia se afla.

2.1 Domeniul legii aplicabile fondului de comert

Legea aplicabila fondului de comert reglementeaza indeosebi:

1) stabilirea elementelor componente ale acestuia;

2) actele juridice privind fondul de comert;

3) actiunile ce se pot exercita;

4) transmiterea fondului de comert prin mostenire.

3. Legea aplicabila societatilor comerciale

Statutul organic al societatii comerciale este guvernat de legea sa nationala (lex societatis).

Nationalitatea societatii comerciale se determina, in principal, dupa sediul social.

In actele normative internationale este prevazut si un criteriu special de stabilire a nationalitatii societatii comerciale si anume acela al controlului.

Societatile comerciale fara personalitate juridica (ex : asociatiile in participatiune in dreptul roman, francez, etc; societatile in comandita simpla in dreptul german; societatile « partnership » in dreptul anglo-saxon) sunt supuse legii statului pe teritoriul caruia se afla centrul principal de conducere si gestiune a activitatii.

3.1 Domeniul legii aplicabile societatilor comerciale

Legea statutului organic al societatii comerciale reglementeaza in principal:

1) capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu;

2) modul de dobandire si pierdere a calitatii de asociati;

3) drepturile si obligatiile asociatului;

4) organizarea si functionarea societatii comerciale;

5) dizolvarea si lichidarea societatii;

Cu titlu de exceptie:

a) procedura constituirii societatii este reglementata de lex fori;

b) regimul bunurilor din patrimoniul societatii este supus lex rei sitae;

c) formalitatile de publicitate urmeaza regula locus regit actum;

d) fondul de comert este supus lex rei sitae;

4. Legea aplicabila filialelor, sucursalelor si reprezentantelor societatilor straine in Romania si domeniul ei

Filialele societatilor straine in Romania, avand personalitate juridica distincta de cea a societatii mama, sunt persoane juridice romane, supuse legii romane (ca lex societatis).

Statutul organic al sucursalelor si reprezentantelor societatilor straine in Romania este supus legii nationale a societatii mama.

Raportul de reprezentare dintre societatea comerciala straina si reprezentanta ei din Romania, este supus legii romane (ca lege a locului in care reprezentantul isi exercita imputernicirea) daca partile nu au convenit altfel (lex voluntatis).

Continutul capacitatii de folosinta a sucursalelor sau reprezentantelor din Romania, este guvernat si de normele privind conditia juridica a strainului in Romania.

Procedura de constituire si functionare a sucursalelor si reprezentantelor sunt supuse lex fori.

Raspunderea civila a societatii comerciale din strainatate pentru actele reprezentantei sale in Romania, este supusa, ca regula, legii romane.

Normele conflictuale privind procedura insolventei (falimentul)

In materia procedurii insolventei (falimentului), exista doua categorii de norme de drept international privat, dupa cum urmeaza:

1. Norme comunitare. Regulamentul nr.1346/2002 privind procedurile de faliment, aplicabile in raporturile dintre statele membre.

Odata cu intrarea Romaniei in Uniunea Europeana, legea aplicabila in materie de faliment transfrontier, este reglementata de Regulamentul nr.1346/2002 privind procedurile de faliment.

1.1 Domeniul de aplicare a Regulamentului

Regulamentul nr.1346/2002 se aplica procedurilor colective bazate pe insolvabilitatea debitorului care antreneaza desesizarea partiala sau totala a acestuia si desemnarea unui sindic (in dreptul roman cunoscuta sub denumirea de procedura insolventei sau falimentului), indiferent daca debitorul este persoana fizica sau juridica, comerciant sau necomerciant, cu conditia ca acest debitor sa aiba centrul principalelor interese intr-un stat membru.

Notiunea de « centru a principalelor sale interese » trebuie inteleasa intr-un sens mai larg, incluzand pentru persoana fizica: domiciliu profesional sau, in lipsa, resedinta sa obisnuita; iar pentru persoana juridica acceptiunile pe care le reglementeaza fiecare din legislatiile statelor (de ex : sediu social, locul unde se afla principala asezare comerciala, etc).

Sunt exceptate de la aplicarea regulamentului:

1) societatile de asigurari, institutiile de credit, societatile de valori mobiliare si organismele de plasament colectiv, pentru care exista norme speciale;

2) persoanele fizice si juridice care nu au centrul principalelor interese intr-un stat membru.

Sub aspectul competentei, regulamentul prevede ca procedura de faliment se deschide de catre instanta statului pe teritoriul caruia este situat centrul principalelor interese ale debitorului (art.3 pct.1).

In consecinta, atata vreme cat centrul principalelor interese a unui debitor este localizat intr-un anumit stat, instantele altui stat nu sunt competente sa hotarasca deschiderea procedurii de insolventa cu privire la acest debitor.

Prin exceptie, potrivit art.3 pct.2, daca debitorul poseda un stabiliment pe teritoriul unui stat membru, jurisdictia acelui stat devine competenta a deschide procedura, chiar daca centrul principalelor interese ale debitorului se afla pe teritoriul altui stat membru. Efectele acestei proceduri se vor limita insa la bunurile debitorului situate pe teritoriul acelui stat.

Atunci cand instanta statului pe teritoriul caruia se situeaza centrul principalelor interese a unui debitor deschide procedura de insolventa impotriva acestuia, orice o alta procedura deschisa ulterior, potrivit art.3 pct.2, reprezinta o procedura secundara si care trebuie sa fie o procedura de lichidare.

1.2 Legea aplicabila

Art.4 din Regulament prevede ca legea aplicabila falimentului unui comerciant sau chiar necomerciant care are centrul principalelor sale interese intr-un stat membru, este legea acelui stat membru in care s-a deschis procedura, daca nu exista dispozitii contrare (lex concursus). In Romania, legea aplicabila este Legea 85/2006.

1.2.1 Domeniul de aplicare a legii

Legea statului membru in care s-a deschis procedura, trebuie sa reglementeze, in special:

1) debitorii care fac obiectul procedurii, in raport de calitatea acestora;

2) bunurile care alcatuiesc averea debitorului si regimul juridic al bunurilor dobandite de debitor ulterior deschiderii procedurii ;

3) atributiile debitorului si ale sindicului;

4) conditiile in care se poate face compensarea obligatiilor;

5) efectele procedurii in ceea ce priveste contractele la care debitorul este parte, aflate in curs desfasurare;

6) efectele procedurii asupra actiunilor individuale, cu exceptia proceselor aflate in curs de desfasurare;

7) creantele ce urmeaza a fi inregistrate la pasivul debitorului sii regimul juridic al creantelor nascute dupa deschiderea procedurii;

8) regulile vizand inregistrarea, verificarea si admiterea creantelor;

9) regulile care stabilesc distributia sumelor rezultate din valorificarea bunurilor, rangul creantelor si drepturile creditorilor care au fost partial dezinteresati dupa deschiderea procedurii prin compensatie sau ca urmare a valorificarii unui drept real;

10) conditiile si efectele inchiderii procedurii, in special in cazul unui concordat sau plan de reorganizare;

11) drepturile creditorilor ulterior inchiderii procedurii;

12) sarcina achitarii taxelor si cheltuielilor de judecata;

13) regulile referitoare la constatarea nulitatii, anularea sau constatarea inopozabilitatii actelor juridice care prejudiciaza drepturile creditorilor din adunarea generala.

2.1.2 Exceptii de la lex concursus

Prin exceptie se aplica exclusiv:

efectelor procedurii de insolventa asupra drepturilor si obligatiilor participantilor la un sistem de plata sau decontare, ori la o piata financiara - legea statului in care exista sistemul sau piata financiara;

efectelor procedurii in privinta contractelor de munca sau alte raporturi de munca - legea aplicabila contractului sau raportului de munca;

efectelor procedurii in ceea ce priveste drepturile debitorului asupra unui bun imobil, nava sau aeronava supuse inscrierii intr-un registru - legea statului sub autoritatea caruia este pastrat acel registru;

efectelor procedurii in ce priveste validitatea actelor de dispozitie cu titlu oneros, incheiate de debitor dupa deschiderea procedurii, avand ca obiect un imobil, o nava sau aeronava supuse inscrierii intr-un registru public sau valori mobiliare a caror existenta presupune inscrierea lor intr-un registru legal - legea statului pe teritoriul caruia se afla imobilul sau se pastreaza registrul.

efectele procedurii asupra proceselor in curs de solutionare avand ca obiect un bun sau un drept de care debitorul este desesizat - legea statului in care are loc procesul.

Deschiderea procedurii nu afecteaza:

drepturile reale constituite in favoarea tertilor sau a creditorilor anterior deschiderii procedurii, asupra bunurilor apartinand debitorului si care se gasesc pe teritoriul altui stat la momentul deschiderii procedurii;

rezerva dreptului de proprietate de catre vanzatorul unui bun daca bunul se gaseste la data deschiderii procedurii pe teritoriul unui alt stat;

compensarea creantei unui creditor cu cea a debitorului asupra sa atunci cand este permisa de legea aplicabila creantei debitorului insolvent;

contractul prin care se dobandeste un drept de proprietate sau de folosinta asupa unui imobil, caz in care este competenta exclusiv legea locului situarii bunului imobil.

2. Norme interne

Potrivit art.150 pct.7 din Legea 105/1992 instantele romane sunt competente sa judece falimente sau orice alta procedura judiciara privind incetarea platilor in cazul unei societati comerciale straine cu sediul in Romania. Reglementarea s-a dovedit a fi insuficienta si a impus adoptarea unei legi speciale, Legea 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor dreptului international privat in domeniul insolventei. In art.8 din noua lege se precizeaza ca prevederile sale se completeaza, in masura compatibilitatii lor, cu dispozitiile Legii 105/1992.

Legea este structurata pe 3 titluri: primul titlu priveste raporturile cu statele straine in general, al doilea reglementeaza raporturile cu celelalte state membre ale Uniunii Europene iar titlul al treilea cuprinde dispozitii tranzitorii si finale.

Legea cuprinde pe langa alte norme si cele pentru determinarea legii aplicabile unui raport de drept international privat in materia insolventei.

Art. 2 din lege stabileste sfera de aplicare a legii in urmatoarele situatii:

- in situatia in care este solicitata asistenta in Romania de catre o instanta straina sau de catre un reprezentant strain, in legatura cu o procedura straina de insolventa;

- in situatia in care este solicitata asistenta intr-un stat strain in legatura cu o procedura care se desfasoara potrivit normelor interne ale statului Roman (Legea 85/2006);

- in situatia in care se desfasoara concomitent o procedura romana de insolventa si o procedura straina de isnolventa referitoare la acelasi debitor;

- in cazul in care creditorii sau alte persoane interesate dintr-un stat strain sunt interesate sa solicite deschiderea in Romania a procedurii de insolventa sau sa participe in cadrul unei proceduri deschise.

In art.4 se prevede ca in cazul in care exista neconcordanta intre dispozitiile legii si obligatiile Romaniei izvorate din tratate, conventii sau orice alta forma de acord, prevederile acestora se vor aplica cu prioritate.

Normele conflictuale privind contractele comerciale internationale in general

1. Conditiile de fond ale contractului

In principal, partile pot sa aleaga legea aplicabila contractului (lex voluntatis).

Autonomia de vointa a partilor poate fi restransa cand exista clauze prestabilite (ex: contracte tip, contracte de adeziune, conditii generale, etc) ceea ce se intampla relativ des in materia contractelor bancare, de transport, asigurare.

Daca partile au facut trimitere in contractul incheiat la uzantele comerciale internationale, acestea trebuie considerate, in principiu ca receptionate contractului.

In domeniul comertului international, in scopul simplificarii operatiunilor comerciale si pentru a evita aparitia situatiilor conflictuale generate de unele aspecte ce nu au fost suficient reglementate prin acordul partilor, au fost stabilite clauze tip care sunt inserate, de regula, in contractele de comert exterior.

De pilda, Camera Internationala de Comert de la Paris a edictat in 1936 Regulile INCOTERMS (International Commercial Terms) modificate si completate ulterior, ce cuprind explicarea clauzelor utilizate in mod frecvent in contractele de comert exterior si exprimate prin simboluri. Daca partile unui contract intentioneaza sa utilizeze o anumita clauza tip, vor indica simbolul respectiv insotit de cuvantul INCOTERMS si anul codificarii, simplificand astfel continutul contractului. De exemplu, daca intr-un contract se stipuleaza ca marfa urmeaza sa fie vanduta « FOB Constanta », partile au vrut sa spuna ca: vanzatorul trebuie sa incarce si sa expedieze marfa pana in portul Constanta; sa suporte cheltuielile de incarcare; sa expedieze marfa folosind transportul maritim; sa suporte riscurile pana in momentul imbarcarii, in timp ce cumparatorului ii incumba urmatoarele obligatii: sa plateasca cheltuielile de navlosire, sa suporte riscurile din momentul imbarcarii marfii.

Principalele reglementari Incoterms se refera la predarea marfii vandute, transferul riscurilor contractuale, repartizarea cheltuielilor intre partenerii contractuali, formalitatile privind trecerea marfii peste frontiera.

Tot in planul relatiilor comerciale internationale, se admite si posibilitatea ca un contract sa nu fie supus niciunui sistem de drept al vreunui stat. In acest caz, se considera ca aplicabila lex mercatoria care exprima, in esenta, ansamblul de uzante comerciale internationale practicate de comunitatea comerciantilor. Lex mercatoria nu are valoarea unei legi propriu - zise, fiind independenta de sistemele de drept nationale.

In lipsa unei legi alese de parti (lex voluntatis), contractul este supus legii statului cu care prezinta legaturile cele mai stranse.

Se considera ca exista atare legaturi cu legea statului in care debitorul prestatiei caracteristice, are la data incheierii contractului, domiciliul sau, in lipsa, resedinta ori fondul de comert sau sediul statutar.

Conventia europeana de arbitraj comercial international, incheiata la Geneva in 1961, prevede ca partile sunt libere sa determine legea pe care arbitrii sa o aplice fondului litigiului. Daca nu au indicat o asemenea lege, arbitrii vor aplica legea desemnata de norma conflictuala considerata potrivita in speta.

Domeniul legii aplicabile contractului comercial coincide, in principiu, cu domeniul de aplicare a legii actului juridic, in general.

2. Conditiile de forma ale contractului

Forma contractului comercial international este stabilita, de regula, de legea care se aplica conditiilor de fond ale acestuia.

Contractul se considera totusi valabil din punct de vedere al formei daca:

a) partile care se gasesc, la data cand l-au incheiat, in state diferite, au indeplinit conditiile de forma prevazute de legea unuia dintre aceste state;

b) reprezentantul partii a indeplinit conditiile de forma ale statului unde s-a aflat in momentul incheierii contractului.