Noțiunea și caracterele juridice ale capacitații de exercițiu a persoanei fizice

Noțiunea și caracterele juridice ale capacitații de exercițiu a persoanei fizice

§ 1. Noțiunea capacitații de exercițiu a persoanei fizice.

Potrivit art. 5 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, "capacitatea de exercițiu este capacitatea persoanei de a-și exercita drepturile și de a-și asuma obligații, savarșind acte juridice". Așadar, spre deosebire de capacitatea de folosința - care este aptitudinea de a avea drepturi și obligații - capacitatea de exercițiu este definita de legiuitor ca fiind aptitudinea de a-și exercita drepturile și de a-și asuma obligații, prin savarșirea de acte juridice.

Izvoarele juridice concrete ale raporturilor juridice și ale drepturilor și obligațiilor care alcatuiesc conținutul acestor raporturi juridice sunt fie fapte juridice, fie actele juridice savarșite sau incheiate de subiectul de drept. Faptele juridice din care izvorasc raporturi juridice și, implicit, drepturi și obligații pentru parțile acestor raporturi sunt fie evenimente care se produc independent de voința omului (nașterea, moartea, calamitațile naturale etc.), fie acțiuni omenești savarșite fara intenția de a produce efecte juridice (dar care, totuși, produc asemenea efecte, in virtutea legii)[1].

Rezulta ca problema capacitații de exercițiu nu se pune decat atunci cand e vorba de incheierea unor acte juridice - caci numai atunci se cere o voința conștienta și o capacitate de discernamant - in timp ce prin fapte juridice, drepturile și obligațiile se nasc independent de voința omului și, deci, independent de orice considerație referitoare la capacitatea de exercițiu.

Pe marginea definiției legale a noțiunii de capacitate de exercițiu, cuprinse in textul citat al art. 5 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 se impun cateva mici completari de natura a contura mai exact conținutul noțiunii definite. In primul rand, ar trebui adaugat ca e vorba nu numai de a-și exercita drepturile civile, ci și de a dobandi asemenea drepturi, prin incheierea de acte juridice; in al doilea rand, e vorba nu numai de a-și asuma obligații, ci și de a le executa prin incheierea de acte juridice (de exmplu: plata unei datorii, este, ea insași, un act juridic, pe care nu-l poate face valabil decat o persoana capabila sau o persoana reprezentata ori asistata de un ocrotitor capabil, in condițiile legii); in sfarșit, trebuie precizat ca e vorba de "savarșirea" (mai exact, de incheierea) de acte juridice proprii, prin exprimarea in nume personal a consimțamantului (caci acte juridice pot fi incheiate și de catre incapabili, dar prin reprezentarea lor de catre ocrotitorul legal și nu prin exprimarea personala a voinței proprii la incheierea actului).

In lumina acestor precizari, optam[2] pentru definirea noțiunii de capacitate de exercițiu ca fiind aptitudinea persoanei fizice de a dobandi și exercita drepturi, precum și de a-și asuma și executa obligații prin incheierea de acte juridice proprii (fara reprezentarea sau asistarea de catre o alta persoana).

Sediul materiei.

Capacitatea de exercițiu este reglementata, alaturi de capacitatea de folosința, in mai multe acte normative.

Astfel, avem reglementari legale cuprinse in art. 5 alin. 3, art. 8, art. 9, art. 10 alin. final și art. 11 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice. Capacitatea de exercițiu mai este reglementata in art. 807, art. 950-952 ș.a. din Codul Civil, in art. 4, art. 105 alin. 1 și 2, art. 124, art. 129, art. 133 și art. 147 din Codul Familiei și in art. 25 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului Familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice. Dispoziții singulare referitoare la capacitatea de exercițiu a persoanei fizice sunt cuprinse și in alte acte normative.

Inițial (și pana dupa cel de-al doilea razboi mondial) capacitatea de exercițiu (impreuna cu capacitatea de folosința) a persoanei fizice era reglementata in cuprinsul Codului Civil roman. In literatura juridica de specialitate s-a propus, in mai  multe randuri , reintroducerea acestor reglementari in Codul civil sau intr-un viitor cod civil.

§ 2. Caracterele juridice.

Capacitatea de exercițiu reprezinta o componenta a capacitații civile avand anumite caractere juridice care o individualizeaza in sfera juridica[4]. Urmeaza a observa ca, in timp ce capacitatea de folosința se caracterizeaza prin universalitate, acest caracter nu este specific și capacitații de exercițiu.

a)       Legalitatea subliniaza ca singurul izvor de reglementare al capacitații de exercițiu este legea (in sens larg), care stabilește elementele și condițiile capacitații, inceputul și sfarșitul ei, conținutul juridic al acesteia etc.; normele juridice care reglementeaza capacitatea de exercițiu sunt norme imperative, de la care nu se poate deroga; voința parților nu poate juca nici un rol in aceasta materie.

Conform art. 8 din Decretul nr. 31/1954, capacitatea deplina de exercițiu incepe de la data cand persoana devine majora, iar conform dispozițiilor art. 9, minorul care a implinit varsta de 14 ani are capacitatea de exercițiu restransa. Dispozițiile legale care reglementeaza capacitatea de exercițiu au un caracter imperativ și, prin urmare, rezulta ca toate persoanele fizice nu pot sa deroge de la acestea.

b)      Generalitatea se refera la conținutul capacitații de exercițiu și exprima ideea ca orice persoana fizica dispunand de aceasta capacitate are aptitudinea de a incheia orice fel de acte juridice licite (cu excepția actelor expres interzise de lege).

Așa cum se arata și in literatura de specialitate, in sistemul legislației noastre civile, generalitatea capacitații de exercițiu a persoanei fizice cunoaște o anumita gradare, potrivit intinderii acestei capacitați: capacitatea de exercițiu deplina se caracterizeaza printr-un grad mai mare de generalitate, in timp ce capacitatea de exercițiu restransa deține o generalitate limitata. Fața de generalitatea capacitații de folosința a persoanei, generalitatea capacitații de exercițiu are o intindere mai redusa, aceasta fiind rezultatul unei distincții a conținuturilor celor doua elemente componente ale capacitații civile. Gradul de generalitate este diferit in funcție de capacitate: avem in vedere capacitatea de exercițiu deplina și capacitatea de exercițiu restransa. O trasatura importanta a generalitații consta in aceea ca, in timp ce capacitatea de folosința constituie acea aptitudine a persoanei de a avea, de regula, toate drepturile și obligațiile civile, izvorate din acte ori fapte juridice, in cazul capacitații de exercițiu, persoana fizica iși exercita, respectiv, iși asuma drepturile și obligațiile nascute doar din acte juridice civile.

c)       Intangibilitatea capacitații de exercițiu exprima ideea cuprinsa in art. 6 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 - potrivit caruia "nimeni nu poate fi ingradit in capacitatea de folosința și nici lipsit in tot sau in parte de capacitatea de exercițiu, decat in cazurile și in condițiile stabilite de lege".

Nimeni nu poate renunța, nici in tot nici in parte, la capacitatea de folosința sau la cea de exercițiu. Prin urmare, se considera ca nici o autoritate nu poate sa lipseasca o persoana, total sau parțial de capacitatea de exercițiu. Dar, persoana fizica poate fi lipsita total sau parțial de capacitate de exercițiu, dar numai in condițiile stabilite de lege.

d)      Inalienabilitatea exprima ideea - pe care, de asemenea, am intalnit-o și in legatura cu capacitatea de folosința - ca aceasta capacitate (cea de exercițiu), ca aptitudine generala și abstracta, nu poate fi instrainata prin acte juridice: "nimeni nu poate renunța, nici in tot nici in parte, la capacitateade exercițiu" (art. 6 alin. 2 din același decret).

Așadar, exista o interdicție pentru persoana fizica de a incheia acte juridice care sa aiba ca obiect transmiterea catre altcineva, fie in intregime, fie parțial, a aptitudinii de a-și exercita drepturi și de a-și asuma obligații prin acte juridice, acestea, daca totuși s-ar incheia, urmand a fi lovite de nulitate absoluta. Nu trebuie admisa confuzia referitoare la inalienabilitatea capacitații de exercițiu a unei persoane fizice, relativ la renunțarea la un anumit drept subiectiv, aceasta din urma neavand semnificația juridica a unei renunțari parțiale la capacitatea de exercițiu, și, de aceea, fiind permisa, de regula, de lege.

Evident, se poate renunța la un drept (concret) sau la mai multe, sau chiar la toate drepturile patrimoniale existente la un moment dat in patrimoniul unei persoane, dar nu se poate renunța la insași aptitudinea (generala și abstracta) de a dobandi și de a-și exercita asemenea drepturi; tot astfel, se poate instraina un bun sau un drept (sau mai multe), dar nu se poate instraina (transmite altuia) insași aptitudinea generala de a incheia acte juridice prin care sa se dobandeasca și exercite drepturi ori sa se asume și execute obligații.

e)       Egalitatea capacitații de exercițiu - ca și a capacitații de folosința, de altfel - este consacrata expres de art. 4 din Decretul nr. 31/1954, potrivit caruia "capacitatea civila este recunoscuta tuturor persoanelor", iar "sexul, rasa, naționalitatea, religia, gradul de cultura sau originea nu au nici o inraurire asupra capacitații".

Egalitatea capacitații de exercițiu este asigurata și prin normele altor ramuri de drept[5]. In acest sens, cu titlu de exemplu, menționam art. 247 C.pen., care prevede ca "ingradirea de catre un funcționar a folosinței sau a exercițiului drepturilor vreunui cetațean, ori crearea pentru aceasta a unor situații de inferioritate pe temei de naționalitate, rasa, sex sau religie, se pedepsește cu inchisoarea de la 6 luni la 5 ani".

Este adevarat ca - spre deosebire de capacitatea de folosința, care este intr-adevar egala pentru toți - capacitatea de exercițiu difera de la o categorie de persoane la alta, dar numai in funcție de gradul de discernamant pe care legea il prezuma și recunoaște persoanelor, in raport de varsta și de integritatea lor mintala.

§ 3. Premisele capacitații de exercițiu a persoanei fizice.

Premisele capacitații de exercițiu ale persoanei fizice, respectiv condițiile necesare a existenței acestui element al capacitații civile, sunt in numar de doua:

existența capacitații de folosința a persoanei fizice;

existența discernamantului.

Orice persoana fizica are capacitate de folosința (universalitatea capacitații de folosința) astfel ca sub aspectul primei premise nu sunt necesare comentarii suplimentare.

Discernamantul este aptitudinea persoanei fizice de a-și reprezenta corect consecințele juridice ale manifestarii sale de voința, iar existența sa este determinata de varsta și de starea sanatații minții persoanei[6].

Capacitatea de drept civil a persoanei fizice cuprinde pe langa capacitatea de folosința, și capacitatea de exercițiu. Simpla prezența a persoanei fizice este suficienta pentru ca ea sa poata avea drepturi și obligații civile, incheind acte juridice. Numai persoana fizica ajunsa la o anumita maturitate psihica poate sa incheie in mod valabil, conștient și singur acte juridice civile. Aceasta maturitate psihica constituie condiția in care legiuitorul recunoaște unei persoane fizice capacitatea de exercițiu, care presupune ca ea sa aiba discernamantul actelor sale, sa prevada și sa doreasca consecințele pe care le poate avea sau le au acele acte juridice.

Cu alte cuvinte, capacitate de folosința are orice persoana fizica, pe cand capacitate de exercițiu numai acea persoana fizica care are maturitatea psihica necesara, discernamantul de care legea civila leaga dobandirea acestei din urma capacitați.

Maturitatea psihica, discernamantul la care ne-am referit[7] se dobandesc numai ca urmare a inaintarii in varsta a minorului. La unii minori discernamantul apare la o varsta mai frageda, de 12-14 ani, la alții mai tarziu, la 14-18 ani, iar la unii niciodata.

De aceasta realitate a ținut seama legiuitorul nostru cand a statornicit deosebirea dintre simpla existența a omului, suficienta pentu a-i conferi calitatea de subiect de drept civil, aceea de titular de drepturi și obligații civile, și aptitudinea de a acționa conștient, pe seama și in interesul propriu, necesara pentru a-i conferi aptitudinea de a participa la viața juridica, la circuitul civil, incheind personal acte juridice civile.

§ 4. Felurile capacitații de exercițiu a persoanei fizice.

In general, de-a lungul existenței sale o persoana parcurge trei faze (care sunt date de maturitatea psihica, respectiv de discernamant). Acestea sunt:

faza lipsei totale a capacitații de exercițiu (minorii sub 14 ani și persoanele puse sub interdicție);

faza capacitații de exercițiu restranse (minorii intre 14 și 18 ani);

faza capacitații de exercițiu depline (majorii, adica cei care au implinit varsta de 18 ani)[8].