Obligatiile vanzatorului

Obligatiile vanzatorului

1 Precizari prealabile.

Vanzatorul are doua obligatii :

Sa predea lucrul vandut cumparatorului.

Sa-l garanteze contra evictiunii si contra viciilor.

Bineinteles, partile pot stipula si alte obligatii - legiuitorul prevazand numai obligatiile " principale " (art. 1313 C. civ.) -, asa cum ele sunt in drept sa le modifice chiar si obligatiile reglementate de lege.

Intre obligatiile vanzatorului, Codul civil nu prevede obligatia de a transmite proprietatea lucrului vandut, deoarece transferul proprietatii (si a riscurilor) se produce, de regula, prin insasi incheierea contractului.

Desigur, in cazurile in care proprietatea nu se transmite prin efectul incheierii contractului, vanzatorul este obligat sa efectueze acele acte ori fapte care sunt necesare pentru a opera transferul dreptului de proprietate (de pilda, individualizarea lucrurilor de gen).

2 Predarea lucrului vandut.

a) Obligatia principala de predare. Prin predare se intelege, potrivit opiniei prof. Francisc Deak, " punerea lucrului vandut la dispozitia cumparatorului ".

In Codul Juristului, dr. Constantin Crisu defineste predarea ca fiind "stramutarea lucrului vandut in puterea si posesiunea cumparatorului ".

Deoarece proprietatea se transmite, de regula, din momentul incheierii contractului, predarea nu are semnificatia transferarii dreptului de proprietate si nici chiar al posesiei, ci numai a detentiei, cumparatorul posedand - din momentul in care a devenit proprietar - corpore alieno.

In ceea ce priveste modul de executare, predarea presupune, in unele cazuri, numai o atitudine pur pasiva, din parte vanzatorului (lasarea lucrului la dispozitia cumparatorului, de exemplu, cand lucrul se afla in detentia lui - ca depozitar, comodatar etc.- sau exista posibilitatea preluarii fara concursul vanzatorului), iar, in alte cazuri, indeplinirea unor acte sau fapte pozitive necesare pentru ca cumparatorul sa intre in stapanirea efectiva a lucrului cumparat, de exemplu, predarea cheilor cladirii, remiterea titlului de proprietate sau de creanta (art. 1315, 1316 si art.1318 C. civ.), eliberarea cladirii de catre vanzator si persoanele care nu au drept opozabil cumparatorului.

Cu privire la termenul si dovada predarii se aplica regulile generale referitoare la executarea obligatiilor.

Predarea se face la locul unde se afla lucrul vandut in momentul contractarii. Aceasta regula se aplica in cazul in care lucrul vandut poate fi localizat din momentul incheierii contractului (este individualizat). In celelalte cazuri, potrivit regulilor generale (art. 1104 C.civ.) predarea trebuie sa se faca la domiciliul debitorului (vanzatorului). Rezulta ca, in lipsa de stipulatie contrara, si daca lucrul nu poate fi localizat, obligatia de predare a lucrului vandut este cherabila, iar nu portabila.

Potrivit art. 1317 C. civ. cheltuielile de predare (masurare, cantarire, ambalare) vor fi suportate de vanzator, iar cele legate de preluare (incarcare, transport, etc.) cad in sarcina cumparatorului, daca partile nu s-au inteles altfel.

In ceea ce priveste obiectul predarii, vanzatorul este obligat sa predea lucrul vandut "in masura determinanta prin contract" (art. 1326 C. civ.). In cazul unui lucru individual determinat si existent in momentul incheierii contractului "in starea in care se afla in momentul vanzarii" (art. 1324 C. civ.), iar in cazul lucrurilor de gen si viitoare in cantitatea si calitatea ori alte criterii determinate in contract (mostre, esantioane, standarde, etc.), fiind aplicabile regulile generale referitoare la obiectul platii (art. 1100 - 1103 C. civ.).

In lipsa de stipulatie contrara (expresa sau tacita), vanzatorul este obligat sa predea, o data cu lucrul vandut, si fructele percepute dupa momentul transferului dreptului de proprietate (art. 1324 C. civ.). Daca partile nu s-au inteles altfel, consideram ca vanzatorul (sau alta persoana care nu are drept de folosinta opozabil cumparatorului) are dreptul la restituirea cheltuielilor facute pentru producerea fructelor, daca este cazul. Cumparatorul are dreptul, de asemenea, la accesoriile lucrului vandut si la tot ce a fost destinat la uzul sau perpetuu (art.135C.civ.), de exemplu imobile prin destinatie, actiunea in revendicare sau in garantie (dar nu si actiunea personala de anulare a contractului de locatiune pentru incapacitate), precum si la accesoriile convenite (de exemplu, ambalajul).

b) Obligatia accesorie predarii . In cazul in care lucrul vandut nu se preda in momentul incheierii contractului, vanzatorul este obligat sa-l conserve pana in momentul predarii (art. 1074 C. civ.), deoarece lucrul trebuie sa fie predat in starea in care se afla in momentul incheierii contractului (art. 1324 C. civ.), chiar daca, potrivit conventiei, proprietatea se transmite ulterior, dar lucrul exista in acel moment si este individualizat.

In caz de deteriorare sau pierdere a lucrului, vanzatorul raspunde ca un depozitar (voluntar sau remunerat - art. 1600 C. civ.), culpa lui fiind prezumata cat timp nu dovedeste o cauza straina exoneratoare de raspundere (art. 1083 - 1083 C .civ.); caz fortuit sau forta majora, incusiv fapta cumparatorului sau a unui tert pentru care nu are raspundere.

Daca cumparatorul a devenit proprietar din momentul incheierii contractului (intrucat conservarea se face in numele si pe seama lui), el trebuie sa suporte cheltuielile ocazionate de pastrarea lucrului (art. 1618 C. civ.).

C. Sanctiunea nerespectarii obligatiei de a preda lucrul. Neexecutarea obligatiei de predare a lucrului de catre vanzator da dreptul cumparatorului sa aleaga "intre a cere rezolutiunea vanzarii sau punerea sa in posesie" potrivit art. 1320 C. civ. In realitate, acest text nu adauga nimic la dispozitiile generale cuprinse in art. 1020 - 1021 C. civ. In plus, textul nu descrie exact dreptul de optiune al cumparatorului. Intr-adevar, acesta ar mai putea invoca, in cazul neexecutarii obligatiei de predare a lucrului de catre vanzator, exceptia de neexecutare sau, daca nu mai este posibila executarea in natura, daune-interese (in forma generala a executarii silite prin echivalent).

In cazul executarii cu intarziere a obligatiei de predare, cumparatorul are dreptul la daune - interese (art. 1321 C. civ.), dar numai de la data punerii in intarziere a vanzatorului.

Tinand seama de continutul art. 1322 C. civ., nu va fi vorba insa de intarziere, ca forma de neexecutare, daca obligatia de predare a lucrului este afectata de un termen in folosul vanzatorului . Cand nu a fost prevazut un asemenea termen, este pe deplin aplicabil principiul simultaneitatii executarii obligatiilor.

Ca urmare, daca nu i se plateste pretul, vanzatorul poate refuza predarea lucrului invocand exceptio non adimpleti contractus.

In acest caz, neexecutarea nu mai are caracter ilicit, iar problema culpei nu se mai pune. Daca insa cumparatorul a devenit falit sau insolvabil, desi obligatia de predare este afectata de un termen, neexecutarea ei devine ilicita, chiar inainte de scadenta, cu exceptia cazului in care cumparatorul va da cautiune ca va plati la termen.

3 Obligatia de garantie .

Obligatia de garantie a vanzatorului decurge din principiul ca el trebuie sa faca tot ce-i sta in putinta pentru a asigura cumparatorului stapanirea - linistita si utila - a lucrului vandut.

Rezulta ca obligatia de garantie are o dubla infatisare (art. 1336 C.civ.): vanzatorul trebuie sa-l garanteze pe cumparator :

- de linistita folosinta a lucrului, adica contra evictiunii .

- de utila folosinta a lucrului contra viciilor .

A. Garantia contra evictiunii.

1.Notiune.

In legatura cu problematica evictiunii, Camelia Toader afirma urmatoarele: "a trata astazi despre evictiune poate parea desuet, daca ne gandim la numarul restrans de studii consacrate acestei probleme, cel putin in dreptul nostru.

Autorii contemporani sunt mai degraba interesati de garantia impotriva viciilor lucrului, poate nu intamplator, data fiind complexitatea bunurilor care se gasesc astazi in circuitul civil, formand obiectul diferitelor contracte".  

Conform opiniei prof. Dumitru Macovei, prin evictiune se intelege " pierderea in tot ori in parte a proprietatii bunului cumparat sau tulburarea cumparatorului in exercitarea prerogativelor de proprietar ca urmare a valorificarii de catre vanzator sau de catre o terta persoana a unui drept care exclude", in tot sau in parte, dreptul cumparatorului asupra acelui bun.

Deci, Codul civil prevede ca vanzatorul este de drept obligat sa-l garanteze pe

cumparator de evictiune totala sau partiala a lucrului vandut, precum si de sarcinile care n-au fost declarate la incheierea contractului (art. 1337 C. civ.).

Referindu-se la vanzare, care este contractul - tip in materie de obligatie, unii autori, incepand cu Domat si Pothier, precursorii doctrinari ai Codului civil francez, au rezumat   intr-o expresie devenita celebra raportul dintre obligatia de predare si cea de garantie: garantia este predarea continua.

2. Subiectele garantiei contra evictiunii.

Conform dispozitiilor legale, datoreaza garantia : vanzatorul, apoi avanzii sai - cauza precum si succesorii in drepturi universali sau cu titlu universal.

Daca vreuna din aceste persoane, tulbura folosinta cumparatorului dupa incheierea contractului de vanzare - cumparare, acesta din urma se poate apara prin invocarea exceptiei de garantie: cine trebuie sa garanteze nu poate sa evinga

Vanzatorul. In contractul obisnuit de vanzare - cumparare, subiectul activ al obligatiei de garantie este vanzatorul. Acesta nu poate tulbura folosinta cumparatorului chiar daca ulterior vanzarii a dobandit o noua calitate, devenind proprietar al acelui bun ex alia causa. Astfel, daca la data incheierii contractului bunul vandut nu apartinea instrainatorului, iar ulterior el il mosteneste pe adevaratul proprietar, nu are dreptul, nici in aceasta calitate sa-l tulbure pe cumparator, exercitand, de pilda, actiunea in revendicare.De asemeni, daca dupa incheierea contractului nu a predat inca bunul, fiind tolerat de cumparator sa il ocupe in continuare, nu este admisibil ca acest vanzator sa invoce impotriva cumparatorului prescriptia achizitiva.

Avanzii cauza ai instrainatorului In principiu, exceptia de garantie nu poate fi opusa avanzilor cauza cu titlu particular ai vanzatorului, caci ei sunt tinuti de obligatiile personale contractate de autorul lor. In acest sens, cel care cumpara o parte dintr-o succesiune este un succesor cu titlu particular si in aceasta calitate nu este tinut de garantia evictiunii.In schimb, succesorii universali sau cu titlu universal ai instrainatorului (vanzatorului), dobanditori mortis causa ai patrimoniului acestuia sunt tinuti de obligatia de garantie intocmai ca si autorul lor. Transmisiunea obligatiei se explica prin caracterul ei patrimonial. Intra in aceasta categorie mostenitorii legali, legatarii universali si legatarii cu titlu universali.

Legea reglementeaza atat :

garantia contra evictiunii rezultand din fapte personale, cat si,

garantia contra evictiunii rezultand din fapta unui tert.

A. Garantia contra evictiunii rezultand din fapte personale

Reglementand obligatia de garantie pentru evictiune, Codul civil vizeaza, in special, evictiunea provenind de la un tert. Este insa evident ca obligatia de garantie opereaza - cu atat mai puternic cuvant - daca evictiunea provine dintr-un fapt personal al vanzatorului. Se numeste "fapt personal" (art.1339 C. civ.) orice fapt sau act - anterior vanzarii, dar tainuit fata de cumparator ori ulterior vanzarii, dar neprevazut in contract - savarsit de catre vanzator sau succesorii sai universali ori cu titlu universal, indiferent ca este vorba de o tulburare de fapt (de exemplu, deposedarea cumparatorului de o parte din terenul vandut) sau de o tulburare de drept (de exemplu, vanzatorul invoca un drept de uzufruct sau de abitatie - nerezervat prin contract - asupra lucrului vandut).

• Tulburarea de fapt.

Prin tulburarea de fapt se intelege, conform opiniei Cameliei Toader," savarsirea de catre vanzator a unui act material prejudiciabil asupra bunului vandut, nefondat pe un drept". Este firesc, luandu-se in considerare buna credinta, ca aceasta imprejurare sa atraga raspunderea vanzatorului. Temeiul acestei raspunderi a vanzatorului se gaseste in chiar contractul de vanzare-cumparare, nefiind unul delictual.

Deci, pentru a nu contraveni obligatiei de garantie provenind din propria fapta vanzatorul trebuie sa se abtina de a savarsi orice fapte materiale care pot cauza cumparatorului o incomodare a folosintei bunului. Astfel, de pilda, dupa ce a vandut o portiune de teren, vanzatorul tulbura folosinta bunului, trecand zilnic pentru a cultiva un alt teren pe care il detine, sau construieste un zid in imediata apropiere a locuintei vandute, impiedicand normala aerisire a cladirii.

De asemenea, in categoria tulburarilor de fapt provenind da la vanzator intra si savarsirea unui act juridic de catre acesta, de pilda, vanzarea unui bun a doua oara, dupa ce formase obiectul unui contract de vanzare, ori inchirierea bunului dupa incheierea contractului de vanzare - cumparare.

In general se considera ca este de atributul exclusiv al instantei de fond calificarea unei anumite imprejurari ca reprezentand tulburare din partea vanzatorului. In acest sens, s-a hotarat ca vanzatorul datoreaza garantie pentru evictiune provenind din propria sa fapta chiar daca fara a o savarsi el insusi, provoaca sau favorizeaza un act care aduce atingere dreptului cedat.

Regula potrivit careia vanzatorul trebuie sa-l garanteze pe cumparator, abtinandu-se de la orice fapt, chiar licit, trebuie nuantata, pentru a permite totusi exercitarea in conditiile normale a prerogativelor dreptului de proprietate.

In acest sens, trebuie mentionat ca in practica cele mai multe aplicatii si-a gasit aceasta garantie in exercitarea raporturilor de vecinatate, raporturi ce pot fi juridice sau de fapt. Cele juridice pot rezulta fie din lege, fie din vointa partilor.

Raporturile izvorate din lege constau din asa - numitele servituti naturale si servituti legale (servitutea de vedere, distanta plantatiilor, etc.).

Raporturile de vecinatate izvorate din vointa partilor pot fi si ele clasificate, in: raporturi privind constituirea de servituti (obligatia negativa de a nu construi se propriul teren); raporturi privind asumarea de obligatii propter rem (obligatia pe care si-o asuma proprietarul fondului aservit de a efectua lucrarile necesare exercitiului unei servituti de trecere); raporturi privind asumarea de obligatii, in sensul teoriei generale a obligatiilor.

• Tulburarea de drept.

Vanzatorul este tinut sa asigure folosinta linistita a lucrului, datorand deci garantie cumparatorului chiar impotriva tulburarilor de drept pe care el insuti le-ar cauza. Aceasta inseamna ca ii este interzis sa evinga, sa incerce a relua dreptul transmis prin contract, chiar daca ar putea invoca in aspect scop un titlu.

Astfel, vanzatorul nu poate aduce atingere dreptului cumparatorului, invocand existenta unui drept real sau de creanta: proprietate, servitute, uzufruct, superficie sau locatiune.

Daca ar incerca, intentand in acest scop o actiune in care de pilda ar invoca unul din aceste drepturi, chiar dobandite ulterior vanzarii, cumparatorul sau subdobanditorii sai se pot apara eficient prin exceptia de garantie: " cine trebuie sa garanteze nu poate sa evinga". Aceasta aparare de fond, care poate fi caracterizata ca o exceptie de fond peremtorie si relativa poate paraliza actiunea reclamantului vanzator. Ea este din punct de vedere procedural, distincta de exceptia de garantie, care este aplicabila pentru o ipoteza diferita (a tulburarii de catre un tert, cand se impune chemarea in garantie a vanzatorului de catre cumparatorul actionat in justitie de un tert) si care este doar dilatorie, iar nu peremptorie . Fiind un mijloc de aparare, aceasta garantie este imprescriptibila.

Acest principiu, chiar neinscris special in vreunul din articolele dedicate de cod garantiei contra evictiunii, este necontestat.

Deoarece obligatia de garantie a vanzatorului este o obligatie patrimoniala, dupa moartea lui, ea se transmite asupra succesorului universal sau cu titlu universal. Astfel fiind, exceptia de garantie poate fi invocata si in ipoteza inversa in care adevaratul proprietar il mosteneste pe vanzator, daca tulburarea provine din partea mostenitorului, caci acela care are obligatia garantarii de evictiune nu poate, tot el, sa evinga pe dobanditorul cu titlu oneros (inclusiv coproprietarul care il mosteneste pe vanzator).

In schimb, exceptia de garantie nu poate fi opusa succesorilor cu titlu particular ai vanzatorului, ei nefiind tinuti de obligatiile autorului lor. Astfel, de exemplu, daca proprietarul (sau mostenitorul lui) a vandut imobilul la doua persoane diferite si primul cumparator il revendica de la cel de-al doilea, procesul nu poate fi solutionat prin invocarea exceptiei de garantie. Ea poate fi invocata (de al doilea cumparator) numai daca reclamantul (primul cumparator) cumuleaza si calitatea de vanzator (de succesor universal sau cu titlu universal al vanzatorului).

Obligatia de garantie a vanzatorului pentru fapte proprii - indiferent ca au fost savarsite inainte sau dupa incheierea contractului de vanzare - cumparare - vizeaza nu numai tulburarea directa a cumparatorului, dar si evictiunea care se realizeaza prin intermediul unui tert (indirect). Astfel, de exemplu, daca proprietarul vinde lucrul de doua ori el raspunde de evictiune fata de primul cumparator, daca cel de-al doilea si-a inscris titlul de dobandire a imobilului in cartea funciara inaintea primului cumparator sau a intrat cu buna-credinta in posesia lucrului mobil. Tot astfel, daca, dupa vanzare, fostul proprietar constituie o ipoteca asupra imobilului vandut si creditorul ipotecar trece la realizarea garantiei. Vanzatorul raspunde in asemenea cazuri - desi cauza evictiunii este ulterioara vanzarii - deoarece evictiunea rezulta din faptul sau personal.

De asemenea, obligatia negativa a vanzatorului de a nu-l tulbura pe cumparator in linistita folosinta a lucrului este de esenta vanzarii. Orice conventie contrara este nula (art. 1339 C. civ.).

Aceasta, spre deosebire de obligatia de garantie pentru evictiune rezultand din fapta unui tert, care este numai de natura vanzarii, putand fi inlaturata sau modificata prin conventia dintre parti.

B. Garantia contra evictiunii rezultand din fapta unui tert

Daca tulburarea provine din partea unei terte persoane, vanzatorul este obligat sa-l apere pe cumparator, iar daca nu reuseste sa-l apere va fi obligat sa suporte consecintele evictiunii, indiferent ca a fost de buna sau de rea-credinta.

Obligatia de garantie a vanzatorului exista, in acest caz, daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:

1. - sa fie vorba de o tulburare de drept;

2. - cauza evictiunii sa fie anterioara vanzarii;

3. - cauza evictiunii sa nu fi fost cunoscuta de cumparator;

La aceste trei conditii se mai adauga, uneori, necesitatea unei actiuni in justitie intentata de catre tert impotriva cumparatorului. Referitor la aceasta conditie precizam ca, pentru existenta obligatiei de garantie a vanzatorului, nu este suficienta o simpla temere a cumparatorului de a fi evins sau o reclamatie oarecare din partea tertului. In majoritatea cazurilor, evictiunea este rezultatul unei actiuni in justitie..

Pe de alta parte, evictiunea poate fi consecinta unei actiuni in justitie intentata de cumparatorul insusi, de exemplu, impotriva tertului care a pus stapanire pe lucru sau care contesta dreptul de servitute al cumparatorului, actiuni respinse de instanta. In consecinta, obligatia de garantie contra evictiunii nu poate fi conditionata de actiunea in justitie a tertului.

1. Vanzatorul este garant numai daca tulburarea din partea tertului este o tulburare de drept. El nu raspunde pentru simpla tulburare de fapt, care nu are un temei juridic. In contra tulburarilor de fapt cumparatorul se poate apara singur, prin mijloacele legale, de exemplu, prin actiuni posesorii. Dreptul invocat de catre tertul evingator poate sa fie un drept real, cum ar fi dreptul de proprietate sau dreptul de uzufruct. Vanzatorul raspunde, de asemenea, pentru existenta unor servituti nedeclarate si care sunt neaparente (art. 1337 si 1349 C. civ.), deoarece se presupune ca cele aparente (ca si asa - numitele servituti naturale si legale, de exemplu, art. 616 C. civ.) sunt cunoscute si acceptate de cumparator.

Daca imobilul a fost vandut ca fond dominant, vanzatorul raspunde daca servitutea nu exista, intrucat micsoreaza valoarea imobilului.

In cazul ipotecilor si privilegiilor obligatia de garantie se declanseaza numai daca debitorul principal nu-si plateste datoria si creditorul trece la realizarea creantei. Daca vanzarea a avut ca obiect bunuri mobile, luate in posesiune de catre cumparatorul de buna credinta, problema garantiei contra evictiunii se pune numai daca adevaratul proprietar le poate revendica in conditiile art. 1909 - 1910 C.civ.

In afara drepturilor reale asupra lucrului, evictiunea poate exista si in cazul invocarii de catre tert a unui drept de creanta. Este ipoteza, de exemplu, a contractului de locatiune incheiat de catre vanzator, care - in anumite conditii - este opozabil cumparatorului sau a imbunatatirilor aduse de locatar pe care cumparatorul este obligat sa le plateasca.

Daca cumparatorul nu cunostea existenta locatiunii sau a imbunatatirilor, iar vanzatorul nu i le comunica la incheierea contractului, va fi obligat sa raspunda pentru evictiune.

2. Vanzatorul este garant numai daca tulburarea din partea tertului are o cauza anterioara vanzarii. Vanzatorul nu poate raspunde de imprejurarile ivite dupa incheierea contractului si transmiterea lucrului in patrimoniul cumparatorului, afara numai daca evictiunea provine dintr-un fapt personal.

Deoarece cauza evictiunii trebuie sa fie anterioara vanzarii, pentru uzucapiunea, chiar inceputa inainte, dar desavarsita ulterior, vanzatorul nu raspunde. In acest caz cumparatorul, devenit proprietar, avea posibilitatea sa intrerupa prescriptia achizitiva.

3. A treia conditie este necunoasterea cauzei evictiunii de catre cumparator. Daca el a avut cunostinta de pericolul evictiunii, inseamna ca a acceptat riscul si problema raspunderii vanzatorului in caz de realizare a riscului nu se poate pune, contractul avand caracter aleatoriu. Sarcina probei cunoasterii cauzei evictiunii de catre cumparator incuba vanzatorului.

3. Natura si modul de functionare a obligatiei de garantie.

In cazul in care cumparatorul este amenintat de evictiune si, mai ales, daca este actionat in judecata de catre un tert, el trebuie sa ceara vanzatorului bunului sa-si execute obligatia de a-l apara contra eventualei deposedari.

Pentru aceasta, cumparatorul este dator sa cheme in garantie pe vanzator in procesul incetat de tertul care pretinde un drept concurand al sau.   

Cumparatorul are tot interesul de a-l chema in garantie pe vanzator in procesul intentat de tertul reclamant, caci art. 1351 C. civ. prevede ca vanzatorul nu mai raspunde de evictiune daca nu a fost introdus in proces si daca dovedeste, dupa ramanerea definitiva a hotararii care a consacrat dreptul tertului evingator, ca ar fi avut mijloace pentru a respinge pretentiile acestuia.

Chemarea in garantie este o forma de participare a tertelor persoane in procesul civil si se prezinta ca o masura de elementara prudenta pentru cumparator. In cazul in care cumparatorul este imprudent si nu cere instantei sa-l introduca pe vanzator in proces, ci intelege sa se dezdauneze pe calea principala (printr-o actiune distincta), se expune la pierderea pretului, a daunelor - interese si a cheltuielilor de judecata, daca vanzatorul chemat in justitie de cumparatorul evins va dovedi ca ar fi avut mijloace potrivnice de a inlatura pretentiile tertului, mijloace necunoscute de cumparator ca, de exemplu, uzucapiunea imobilului vandut.

Legiuitorul a urmarit prin prevederile art. 1351 C. civ. celeritatea solutionarii unor asemenea neintelegeri printr-o singura hotarare la pretentiile tertului, instanta de judecata permitand vanzatorului sa administreze mijloacele de proba in apararea sa si, implicit, a cumparatorului.

Clarificarea rapida a situatiei bunului care a format obiectul vanzarii printr-o actiune unica inlatura actiunile recursorii.

Atata vreme cat evictiunea nu s-a produs, vanzatorul nu trebuie sa comita nici un fapt sau act juridic care ar tulbura pe cumparator - prin urmare, vanzatorului ii revine o obligatie de a nu face.

In ipoteza in care evictiunea este iminenta, vanzatorul este de drept obligat sa-l apere pe cumparator impotriva pretentiilor tertelor persoane, insa cu observatia ca, cumparatorul va trebui sa ceara instantei de judecata chemarea in garantie a vanzatorului in procesul intentat de tert. In acest caz, vanzatorului ii revine o obligatie de a face. In fine, daca evictiunea s-a produs, vanzatorul este raspunzator de daune - obligatia de a da.

4.Efectele obligatiei de garantie in caz de evictiune consumata.

Referitor la efectele obligatiei de garantie contra evictiunii, avem in vedere doar evictiunea consumata (produsa sau implinita), care a creat cumparatorului o paguba patrimoniala, nu si alte laturi ale obligatiei vanzatorului de garantie contra evictiunii.

Daca evictiunea s-a produs, cumparatorul poate pretinde angajarea raspunderii vanzatorului pentru pagubele suferite, deci vanzatorul (sau succesorii sai universali ori cu titlu universal) va fi tinut de obligatia de dare.

Camelia Toader precizeaza ca " desi se foloseste expresia raspunderea vanzatorului , ceea ce sugereaza ideea de culpa, in realitate acoperirea prejudiciului suferit de cumparator prin evictiune este datorata de vanzator chiar independent de orice culpa din partea sa, motivat tocmai de reglementarea legala a garantiei.".

In cazul in care cumparatorul - sau succesorul sau in drepturi - a fost evins, drepturile impotriva vanzatorului sunt stabilite de lege si va trebui sa distingem intre evictiunea totala si evictiunea partiala.

Evictiunea totala

Evictiunea este totala in situatia in care cumparatorul pierde in intregime proprietatea asupra lucrului care a format obiectul vanzarii - cumpararii. Pierderea se datoreaza, de regula, unei actiuni in revendicare, dar ar putea fi si rezultatul unei actiuni in petitie de ereditate sau actiuni ipotecare.

Potrivit art. 1341 C. civ., in caz de evictiune totala se produc urmatoarele efecte:

a) In primul rand, vanzatorul este obligat sa restituie integral pretul primit , chiar daca valoarea lucrului s-a micsorat din cauze fortuite ori din neglijenta cumparatorului, cu singura exceptie a foloaselor realizate de cumparator din stricaciunile aduse lucrului (art. 1341 - 1343 C. civ.).

In conditii identice, vanzatorul este obligat sa restituie pretul primit si in ipoteza exercitarii actiunii (directe) in garantie de catre un subdobanditor, indiferent daca a dobandit lucrul la un pret mai mic sau mai mare ori cu titlu gratuit. Aceasta solutie se impune, o data ce se recunoaste ca drepturile cumparatorului legate de lucru se transmit asupra subdobanditorului

Legea pune pe acelasi plan evictiunea totala cu rezolutiunea pentru neexecutare sau nulitate pentru vanzarea lucrului altuia, care impune restituirea prestatiilor efectuate si, de aceea, vanzatorul este tinut la restituirea integrala a pretului, chiar daca bunul a devenit de o valoare inferioara.

b) Cumparatorul mai are dreptul la valoarea fructelor pe care a fost obligat sa le inapoieze tertului evingator (art. 1341 pct. 2 C. civ.). Deoarece posesorul de buna - credinta dobandeste fructele (art. 485 C. civ.), textul vizeaza fructele pe care cumparatorul le-a perceput dupa ce a devenit de rea-credinta (a luat cunostinta de drepturile tertului asupra lucrului, cel tarziu de la data intentarii actiunii de catre tert). Dar fata de vanzator, acesta ramane un cumparator de buna-credinta, ceea ce justifica dreptul lui la valoarea fructelor restituite.

c) De asemenea, cumparatorul are dreptul sa ceara restituirea cheltuielilor de judecata, atat ale procesului din care a rezultat evictiunea, cat si, daca este cazul, ale actiunii in regres contra vanzatorului. La aceste cheltuieli se adauga si cheltuielile contractului (autentificare, taxe de timbru etc. - art. 1341 pct. 3 - 4 C. civ.).

d) Cumparatorul are dreptul la daune - interese (art. 1341 pct. 4 C. civ.) potrivit dreptului comun (art. 1350 C. civ.), insa cu observarea urmatoarelor reguli speciale:

vanzatorul este obligat sa plateasca cumparatorului diferenta intre pret si sporul de valoare dobandit de lucru intre momentul incheierii contractului si data producerii evictiunii, indiferent de cauza care a produs excedentul de valoare sau daca sporul a fost sau nu previzibil ori vanzatorul de buna sau de rea - credinta (art. 1344 C. civ.).

in afara sporului de valoare (si in masura in care nu sunt restituite cu acest titlu, de exemplu, cheltuielile utile), vanzatorul este obligat sa restituie cumparatorului cheltuielile necesare (facute pentru conservarea lucrului) si utile (care sporesc valoarea lui), iar daca vanzatorul a fost de rea - credinta, chiar si cheltuielile voluptorii (facute in scop de lux sau de placere - art. 1345 - 1346 C. civ.).

Deoarece de aceste cheltuieli profita tertul evingator, el va fi in primul rand obligat sa-l despagubeasca pe cumparator, iar vanzatorul va fi garant numai in subsidiar. Insa tertul poate fi obligat numai la restituirea cheltuielilor necesare (daca nu se compenseaza cu valoarea fructelor culese si pastrate de cumparatorul evins) si utile (acestea din urma in limita sporului de valoare). Pentru restul cheltuielilor raspunde numai vanzatorul.

B. Evictiunea partiala

In caz de evictiune partiala, cumparatorul pierde doar o parte a proprietatii asupra bunului sau sufera o restrangere a dreptului de proprietate asupra bunului care formeaza obiectul vanzarii - cumpararii. Evictiunea partiala da dreptul cumparatorului de a alege intre a cere rezolutiunea vanzarii si mentinerea ei cu despagubiri pentru pierderea corespunzatoare.

a) Daca evictiunea unei parti a lucrului este atat de importanta, incat cumparatorul n-ar fi cumparat daca ar fi putut sa o prevada, el poate cere rezolutiunea vanzarii (art. 1347 C. civ.). In acest caz, cumparatorul restituie lucrul asa cum a ramas dupa evictiune, primind in schimb pretul si despagubiri la fel ca in cazul evictiunii totale.

b) Daca cumparatorul nu cere sau nu obtine rezolutiunea vanzarii are dreptul la valoarea partii pierdute prin efectul evictiunii, valoare socotita in momentul evictiunii. Vanzatorul nu se poate libera oferind o parte din pret si nici cumparatorul nu poate cere o parte din pret, proportionala cu partea evinsa, indiferent de scaderea sau urcarea valorii lucrului de la vanzare si pana la evictiune (art. 1348 C. civ.).

c) In cazul servitutilor (active sau pasive) ori a altor drepturi, daca nu intervine rezolutiunea potrivit celor aratate, cumparatorul are dreptul la daune-interese in conditiile dreptului comun (art. 1349 - 1350 C. civ.)

Prescriptia:

Actiunea in garantie pentru evictiune a cumparatorului impotriva vanzatorului se prescrie in termenul general de prescriptie.

Termenul prescriptiei incepe sa curga de la data producerii evictiunii. Pana in acest moment obligatia vanzatorului este conditionata si cumparatorul nu poate sa actioneze, iar prescriptia nu curge impotriva celui care este impiedicat sa actioneze).

5.Modificari conventionale ale garantiei contra evictiunii.

Garantia contra evictiunii este de esenta vanzarii, astfel ca, daca partile nu ar stipula nimic cu privire la aceasta, vanzatorul este de drept obligat sa-l garanteze pe cumparator contra evictiunii. De altfel, aceasta garantie poarta denumirea de garantie de drept.

Nefiind reglementata prin norme imperative, partile sunt libere sa deroge prin conventia lor de la regimul de drept al garantiei contra evictiunii, statuand ele asupra intinderii acestei garantii.

Potrivit art. 1338 C. civ., "partile pot prin conventie sa adauge, sa micsoreze sau sa stearga obligatia de evictiune". Garantia majora, micsorata sau inlaturata se numeste garantie de fapt (conventionala).

In privinta clauzelor de agravare a raspunderii vanzatorului - pentru fapte proprii, ale tertilor (de exemplu, pentru tulburari de fapt) sau chiar pentru evenimente fortuite (de exemplu, inundatie, expropriere) - legea nu prevede limitari. Insa, acestea trebuie sa fie expres prevazute si clar exprimate, deoarece sunt de stricta interpretare. In caz de indoiala, se aplica regulile garantiei de drept.

In ceea ce priveste clauzele de exonerare de raspundere (inlaturare sau micsorare a garantiei), legea prevede doua limitari:

1. Obligatia negativa de garantie a vanzatorului pentru fapte personale nu poate fi nici inlaturata si nici micsorata prin conventia dintre parti, sanctiunea fiind nulitatea clauzei (art. 1339 C. civ.). Clauza nu poate fi considerata cauza determinanta a contractului, pentru a atrage sanctiunea nulitatii totale (a contractului).

In literatura de specialitate se precizeaza ca exonerarea de garantie pentru fapte personale se admite totusi, daca vizeaza fapte anume determinate, savarsite anterior incheierii contractului si aduse la cunostinta cumparatorului (de exemplu, un contract de locatiune incheiat, o servitute constituita etc.). In realitate, clauza este valabila, in aceste cazuri, pentru ca nu reprezinta clauze de exonerare propriu-zise, ci clauze menite a determina continutul si limitele dreptului transmis.

2. Exonerarea totala sau partiala pentru fapta unui tert este permisa, dar nu poate scuti pe vanzator de a restitui pretul (fara despagubiri) in caz de evictiune (art. 1340 C.civ.), el fiind detinut fara cauza, afara numai daca cumparatorul a cunoscut, la incheierea contractului, pericolul evictiunii sau daca a cumparat pe riscul sau (caracter aleatoriu).

B. Garantia contra viciilor lucrului vandut.

1.Notiune

Vanzatorul trebuie sa asigure cumparatorului nu numai folosinta linistita, dar si utila a lucrului. Astfel fiind, vanzatorul raspunde de viciile ascunse ale lucrului, daca din cauza lor lucrul este impropriu intrebuintarii dupa destinatie sau daca viciile micsoreaza intr-atat valoarea de intrebuintare incat cumparatorul, in cunostinta de cauza, nu ar fi cumparat sau ar fi platit un pret mai redus (art. 1352 C. civ.)

Cand lucrul vandut este afectat de un viciu in sensul art. 1352 C. civ., situatia prezinta asemanare cu viciul de consimtamant al erorii (sau dolul) asupra substantei obiectului contractului (art. 954 alin. 1 C. civ.). Intre aceste doua situatii exista insa deosebiri esentiale.

In cazul erorii asupra substantei obiectului (error in substantiam), din cauza acestui viciu de consimtamant, cumparatorul nu a putut cumpara, in substanta sa, lucrul voit si poate cere anularea contractului.

In schimb, in cazul viciilor vizate de art. 1352 C. civ., cumparatorul a cumparat lucrul voit, numai ca acesta este impropriu intrebuintarii dupa destinatie sau din cauza viciilor se micsoreaza valoarea de intrebuintare - deci eroarea se refera numai la calitatea lucrului - si cumparatorul nu poate cere anularea contractului, ci are o actiune in garantie (redhibitorie sau estimatorie) contra vanzatorului.

De exemplu, daca se vinde o casa despre care vanzatorul afirma ca este construita din caramida, iar in realitate este din material lemnos, se poate cere anularea. In schimb, daca casa este construita din caramida, dar este afectata de vicii, va intra in functie obligatia de garantie pentru vicii.

Deoarece in cazul viciilor vizate de art. 1352 C. civ. cumparatorul - daca nu se multumeste cu reducerea pretului - poate cere rezolutiunea contractului printr-o actiune in garantie numita redhibitorii, aceste vicii s-au numit redhibitorii.

2. Conditiile obligatiei de garantie contra viciilor.

Pentru a fi antrenata raspunderea vanzatorului, viciile trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

1. - sa fie ascunse;

2. - sa fi existat in momentul vanzarii;

3. - sa fie grave;

Viciile sa fie ascunse:

Pentru ca vanzatorul sa poata fi tinut de obligatia de garantie, se cere ca viciile sa fie ascunse. Potrivit art. 1353 C. civ., vanzatorul nu raspunde de " viciile aparente si despre care cumparatorul a putut singur sa se convinga".

Nu orice viciu care nu a fost observat de cumparator este un viciu ascuns. Viciul are caracter ascuns daca el nu poate fi observat la o atenta verificare a lucrului si, evident, cumparatorul nu l-a cunoscut si nici nu putea sa-l cunoasca, iar vanzatorul nu l-a incunostiintat de existenta acestuia.

Sunt, printre altele, vicii ascunse acelea care nu puteau fi constatate decat cu prilejul operatiunilor de asamblare si montare, cu prilejul unei analize de laborator, prin expertiza tehnica, precum si in conditiile unei temperaturi scazute care nu existau la data cumpararii sau dimpotriva, in conditiile unei clime calde, umede, etc.

Raspunderea pentru viciile ascunse ale lucrului va reveni vanzatorului, chiar daca a fost de buna-credinta, adica nu a cunoscut viciile. In schimb, vanzatorul nu raspunde de acele vicii ale lucrului pe care le-a adus la cunostinta cumparatorului, intrucat ele nu mai au caracter ascuns.

Sarcina probei cunoasterii viciului de catre cumparator incumba vanzatorului.

Tot astfel, igrasia care afecteaza o constructie este un viciu aparent, observabil la prima vedere, in afara de cazul in care a fost mascata de un perete fals, imprejurare care face ca viciul sa nu mai fie aparent ci ascuns. In nici un caz insa nu se poate pune semnul egalitatii intre viciile care fara a fi evidente sunt totusi observabile si viciile ascunse in sensul legii.

Posibilitatea cumparatorului de a lua cunostinta de viciile lucrului se apreciaza in abstracto, avandu-se in vedere un cumparator prudent si diligent. Astfel, in practica judiciara s-a apreciat ca nu poate fi antrenata raspunderea vanzatorului autoturismului si deci nu este justificata desfiintarea unei conventii, in cazul existentei unor vicii care nu au fost constatate de cumparator datorita lipsei de informare, de experienta sau de pricepere, deoarece, atunci cand cunoasterea calitatilor sau defectelor unui lucru reclama o anumita pregatire, cumparatorul este in culpa daca nu apeleaza la o persoana calificata, in masura sa depisteze caracteristicile lucrului respectiv, cu ocazia verificarii acestuia.

Prin urmare, in situatia in care se cumpara un bun pentru a carui cunoastere (calitati-defecte) sunt necesare cunostinte de specialitate, daca cumparatorul nu apeleaza la o persoana calificata in domeniu, inseamna ca si-a asumat riscul cumpararii unui bun afectat de vicii.

In mod just, daca s-ar considera vicii ascunse si acelea care au scapat cumparatorului la orice verificare a sa, s-ar ajunge la desfiintarea, cu usurinta, a vanzarilor si deci la nerespectarea obligatiilor asumate prin contract.

Viciul sa fi existat in momentul incheierii contractului.

Trebuie ca viciul (cauza defectiunilor manifestate anterior) sa fi existat in momentul incheierii contractului (chiar daca predarea lucrului se face ulterior). Pentru viciile ivite ulterior contractarii - deci cand lucrul se strica, se defecteaza sau isi pierde calitatea din cauza viciilor ivite dupa vanzare - vanzatorul nu raspunde, deoarece prin efectul incheierii contractului riscurile trec asupra cumparatorului o data cu dreptul de proprietate.

In literatura juridica de specialitate s-a apreciat ca este suficient ca originile sau cauzele viciului sa fie anterioare incheierii contractului, chiar daca el apare ulterior. Asa fiind, obligatia de garantie a vanzatorului subzista pentru defectiunea care, desi ulterioara, isi are originea intr-o cauza anterioara momentului incheierii contractului.

In cazul in care transferul dreptului de proprietate asupra bunului urmeaza sa aiba loc la o data ulterioara celei a incheierii contractului de vanzare - cumparare, vanzatorul are obligatia de a raspunde pentru viciile ascunse ivite in momentul incheierii contractului si transferul dreptului de proprietate.

Daca vanzarea s-a efectuat sub conditie suspensiva, viciul ascuns - pentru a antrena raspunderea vanzatorului - trebuie sa existe la momentul indeplinirii conditiei.

Viciile sa fie grave.

O ultima cerinta a obligatiei de garantie este ca viciile sa fie grave. Dumitru Macovei considera ca "viciile sunt grave daca din cauza lor lucrul este impropriu intrebuintarii potrivit destinatiei sau naturii sale, ori atunci cand acestea ii micsoreaza intr-atat valoarea de intrebuintare incat, in cazul in care cumparatorul ar fi cunoscut aceasta, nu ar fi cumparat bunul sau ar fi platit pentru acesta un pret mai mic".

In cazul in care sunt intrunite (cumulativ) aceste conditii, se naste obligatia de garantie a vanzatorului pentru viciile lucrului vandut, indiferent daca acesta le cunostea sau nu, adica daca este de rea sau de buna - credinta. Dovada intrunirii cumulative a cerintelor legale care conditioneaza raspunderea vanzatorului pentru viciile lucrului cade in sarcina cumparatorului.

Raspunderea nu este conditionata de cunoasterea viciului de catre vanzator (art. 1354 C. civ.). Numai intinderea raspunderii lui difera dupa cum a avut sau nu cunostinta de existenta viciului (art. 1356 - 1357 C. civ.)

In conditiile aratate, obligatia de garantie pentru vicii se aplica la orice vanzare (vanzare sub conditie, cu plata pretului in rate, de drepturi litigioase etc.), inclusiv contractul de vanzare-cumparare, indiferent ca lucrul vandut este un imobil sau un bun mobil, in stare noua sau uzata (de ocazie), cu doua exceptii:

nu exista obligatia de garantie in cazul vanzarii prin licitatie publica (art. 1360 C. civ.)

in cazul vanzarii de drepturi succesorale - daca nu s-a obligat sa garanteze continutul universalitatii - vanzatorul raspunde numai de calitatea sa de mostenitor (art.1399 C.civ.), nu si de calitatea bunurilor din mostenire.

3.Efectele si intinderea raspunderii vanzatorului pentru vicii.

Daca conditiile aratate sunt intrunite, cumparatorul are facultatea de a cere fie rezolutiunea vanzarii, fie o reducere a pretului (art. 1355 C. civ.), iar daca vanzatorul a fost de rea - credinta si daune interese (art. 1356 - 1357 C. civ.), inclusiv beneficiul nerealizat.

Dreptul de optiune al cumparatorului intre actiunea redhibitorie si actiunea estimatorie 

Actiunea prin care cumparatorul cere rezolutiunea vanzarii se numeste redhibitorie (actio redhibitoria). Ea este admisibila chiar daca natura viciului n-ar face lucrul absolut impropriu destinatiei sale normale. Totusi, instanta poate aprecia ca dreptul de optiune a fost exercitat abuziv si sa acorde numai o reducere din pret, daca viciul este de mica importanta.

In cazul de admitere a actiunii redhibitorii, vanzatorul este obligat ca, reprimind lucrul, sa restituie pretul si cheltuielile vanzarii suportate de cumparator. Daca cumparatorul a instrainat lucrul, actiunea redhibitorie poate fi exercitata de subdobanditor.

In loc de rezolutiune, cumparatorul poate cere o reducere din pret proportionala cu reducerea valorii lucrului datorat viciului. Actiunea speciala de reducere se numeste estimatorie, deoarece deprecierea valorii lucrului se estimeaza prin expertiza.

Cu toate ca legea reglementeaza numai optiunea intre cele doua actiuni, in literatura de specialitate si practica judiciara se intrevede si posibilitatea " remedierii defectiunilor" (inlaturarea viciilor) de catre sau in contul vanzatorului, "cand aceasta reparare e posibila si cand ea n-ar ocaziona cheltuieli disproportionale cu valoarea lucrului" si, o asemenea solutie nu contravine intereselor cumparatorului (mai ales in cazul cumpararii unui lucru in stare noua).

Acordarea de daune - interese

Spre deosebire de materia evictiunii, in care si vanzatorul de buna - credinta poate fi obligat la plata daunelor - interese, in cazul viciilor ascunse vanzatorul este obligat sa plateasca daune - interese numai daca cumparatorul dovedeste, cu orice mijloace de proba (inclusiv prezumtii) ca vanzatorul a fost de rea - credinta (a cunoscut viciile lucrului - art. 1356 C. civ.), considerandu-se ca aceste daune sunt imprevizibile si deci datorate numai in caz de dol (art. 1085 C. civ.). Potrivit dreptului comun, dovada prejudiciului (de exemplu, majorarea pretului, paguba suferita de cumparator sau despagubirea platita tertilor pentru paguba cauzata prin accidentul survenit datorita viciului lucrului etc.) trebuie sa fie facuta de cumparator.

Riscul pieirii lucrului afectat de vicii

Daca lucrul a pierit din cauza viciilor, vanzatorul este obligat sa restituie pretul si cheltuielile vanzarii, iar daca a fost de rea - credinta poate fi obligat si la plata daunelor -interese (art. 1358, alin. 1 C. civ.). In schimb, daca lucrul afectat de viciu a pierit fortuit (sau datorita culpei cumparatorului), vanzatorul nu raspunde pentru vicii (art. 1358 alin. 2).

5.Termenul de intentare a actiunilor

Conform art. 5 din Decretul nr. 167 / 1958 " dreptul la actiune privitoare la viciile ascunse ale unui lucru transmis . se prescrie prin implinirea unui termen de 6 luni, in cazul in care viciile nu au fost ascunse cu viclenie". Rezulta deci ca actiunile redhibitorii sau estimatorii (ori in remedierea viciilor) pot fi intentate intr-un termen de 6 luni, iar daca viciile au fost ascunse cu viclenie (ceea ce presupune ca vanzatorul a fost de rea - credinta, cunoscand viciile) in termenul general de prescriptie extinctiva.

Termenele de prescriptie mentionate incep sa curga de la data descoperirii viciilor, insa cel mai tarziu de la implinirea unui an de la predarea lucrului de orice natura, cu exceptia constructiilor, iar in cazul constructiilor cel mai tarziu de la implinirea a trei ani de la predare (art. 11 alin. 1 - 2 din Decretul nr. 167 / 1958).

Fara a intra in analiza controverselor privind natura juridica a termenului de 1 an, respectiv 3 ani, prof. Francisc Deak mentioneaza ca in practica aceste termene sunt privite, de regula, ca perioada limita in care viciile ascunse trebuie sa fie descoperite, deci ca termene legale generale de garantie pentru descoperirea viciilor ascunse si, ca atare, nesusceptibile de intrerupere sau de suspendare.

Astfel, de exemplu, s-a precizat ca dreptul material la actiune privind viciile ascunse ale unei constructii se prescrie intr-un termen de 6 luni, socotit de la data descoperirii viciilor, care trebuie constatate cel mai tarziu in 3 ani de la predarea constructiei.

Termenul de un an nu trebuie interpretat in sensul ca legiuitorul ar fi stabilit un al doilea termen de prescriptie pe langa cel prevazut de art. 5 din Decretul nr.167/1958 - respectiv 6 luni de la descoperirea viciilor ascunse - ci ca descoperirea acestora, de la care curge prescriptia, trebuie sa aiba loc cel mai tarziu intr-un an de la predarea lucrului.

Daca viciile nu au fost invocate (pe cale de actiune sau pe cale de exceptie) in cadrul termenului de prescriptie, ele nu pot fi invocate pe cale de exceptie in cadrul actiunii neprescrise (termenul fiind de trei ani) intentate de vanzator pentru plata pretului.

6.Modificari conventionale ale garantiei pentru vicii.

Existenta, conditiile, efectele si intinderea obligatiei de garantie pentru vicii ascunse nu sunt reglementate prin norme cu caracter supletiv, astfel ca partile, prin conventia lor, pot sa agraveze, sa limiteze sau chiar sa inlature aceasta obligatie a vanzatorului, printr-o clauza expresa.

Clauza de limitare sau de inlaturare a garantiei pentru vicii este valabila si deci produce efecte numai daca vanzatorul a fost de buna - credinta (art. 1354 C. civ.).

Dovada cunoasterii viciilor de catre vanzator trebuie sa fie facuta de cumparator, cu orice mijloace de proba (inclusiv prezumtii, de exemplu, in cazul vanzatorului profesionist). In caz de rea - credinta a vanzatorului, rezultand din tainuirea viciilor la incheierea contractului, clauza de exonerare - totala sau partiala - nu ar putea fi invocata fata de cumparatorul de buna - credinta, care nu cunostea aceste vicii.

Cu respectarea acestei conditii (necunoasterea viciilor), clauzele de instrainare sau de limitare a garantiei pentru vicii pot fi foarte variate (suprimarea totala a garantiei, posibilitatea intentarii numai a actiunii estimatorii, asigurarea numai a pieselor de schimb sau a reparatiilor necesare).

Limitarea garantiei poate fi stipulata si sub forma scurtarii termenului de un an, respectiv, de trei ani in care viciile ascunse pot fi descoperite (de exemplu, vicii descoperite intr-o luna de la data vanzarii autoturismului folosit).

In acest sens, Decretul nr. 167 / 1958 precizeaza ca prin dispozitiile cu privire la data inceperii curgerii prescriptiei, nu se aduce o atingere termenelor de garantie, legale sau conventionale (art. 11 alin. 3).

In schimb, termenul de prescriptie insusi (de 6 luni sau 3 ani), nu poate fi modificat prin conventia partilor, o asemenea clauza fiind nula (art. 1 alin. 3).

Clauzele de agravare a obligatiei de garantie nu comporta limitari (raspundere si pentru vicii aparente, pentru vicii aparute ulterior vanzarii, pentru buna functionare a motorului o perioada determinata etc.). Stipularea unei clauze de agravare pentru orice vicii, inclusiv cele aparente, sau de buna functionare in cadrul unui termen mai scurt decat cel prevazut pentru descoperirea viciilor ascunse, nu atrage dupa sine - la expirare - incetarea garantiei pentru viciile ascunse, daca termenul legal stabilit pentru descoperirea acestora nu a expirat inca.

Clauza de agravare nu poate fi transformata, prin interpretare, in contrariul ei.

Pentru ca, o data cu raspunderea pentru orice vicii sau de buna functionare in cadrul unui termen de garantie mai scurt de 1 an, respectiv, de 3 ani, sa inceteze si raspunderea de drept comun pentru vicii ascunse, trebuie sa fie stipulata o clauza expresa in acest sens, care va fi, deodata, de agravare a garantiei (si pentru vicii aparente sau calitati convenite) si de limitare a ei in timp (la o perioada mai scurta pentru descoperirea viciilor ascunse).

4 Alte obligatii ale vanzatorului.

Potrivit opiniei prof. Dumitru Macovei, " deosebit de obligatia predarii bunului si cea de garantie sub cele doua aspecte, vanzatorul isi poate asuma si alte obligatii accesorii cum ar fi, de exemplu, sa-l instruiasca pe cumparator asupra pastrarii si utilizarii bunului vandut, indeosebi la bunuri casnice electro - tehnice si electronice de folosinta indelungata". Astfel de indicatii sunt prevazute, de regula, in instructiuni ori in certificatul de garantie inmanat de vanzator cumparatorului o data cu bunul care formeaza obiectul vanzarii.

Desigur, asemenea informatii sunt utile pentru cumparator, dar, in acelasi timp, in cazul nerespectarii lor intocmai de catre acesta (conditii de garantie), sunt de natura sa exonereze de raspundere pe vanzator si aceasta chiar daca defectiunea apare in perioada de garantie.

De exemplu, vanzatorul impune cumparatorului obligatia ca eventualele interventii pentru remedierea bunului cumparat sa se efectueze numai daca se prezinta si certificatul de garantie.

Interventia in perioada de garantie presupune inlaturarea defectiunii existente sau aparute ulterior vanzarii, indiferent daca au fost ascunse sau aparente. Ea poate fi facuta numai in laboratoarele vanzatorului sau la cumparator, pentru aparatele cu pozitie fixa (frigidere, congelatoare, masini de spalat) si, desigur, fara nici o cheltuiala pentru cumparator.

Vanzatorul nu datoreaza garantia daca:

incercarea de reparatie s-a facut din partea unei surse neautorizate de service;

produsul (aparatul electronic sau electro - casnic) a fost deteriorat mecanic;

deteriorarea a fost cauzata de accidente, fenomene naturale, apa, foc etc.;