Sechestrul asigurator

SECHESTRUL ASIGURATOR

Actionand in justitie reclamantul urmareste in mod firesc obtinerea unei hotarari favorabile si valorificarea drepturilor recunoscute pe aceasta cale. In intervalul dintre promovarea actiunii si executarea hotararii pot surveni unele imprejurari - obiective sau subiective cel mai adesea - care sa determine disparitia sau distrugerea bunului dobandit prin hotarare ori diminuarea activului patrimonial al debitorului.

Pentru a preintampina asemenea situatii nefavorabile pentru reclamantul de buna-credinta legiuitorul a pus la dispozitia acestuia mijloace de natura a indisponibiliza si conserva bunurile care formeaza obiectul litigiului. Prin asemenea mijloace se realizeaza ceea ce numim asigurarea actiunii civile. Se garanteaza in acest mod posibilitatea executarii in viitor a hotararii judecatoresti care va fi obtinuta de catre reclamant.

Codul de procedura civila reglementeaza urmatoarele masuri asiguratorii: sechestrul asigurator, sechestrul judiciar si poprirea asiguratoare. In prezent toate aceste institutii si-au gasit o reglementare comuna, in urma modificarii Codului de procedura civila prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, fiind grupate intr-un capitol distinct, intitulat "Masurile asiguratorii" (din Cartea a VI-a).

In raport cu actiunea principala toate aceste masuri asiguratorii au un caracter accesoriu. Tinand seama de scopul lor si de conexiunea cu actiunea civila masurile asiguratorii ar trebui sa fie reglementate in viitor in partea generala a Codului de procedura civila, iar nu in partea privitoare la procedurile speciale sau la executarea silita[1]. Vom examina in continuare succint mijloacele asiguratorii reglementate in Codul de procedura civila.

Sechestrul asigurator reprezinta o masura destinata sa indisponibilizeze bunurile mobile sau imobile ale paratului, pana la terminarea procesului, in scopul de a garanta reclamantului posibilitatea de a-si realiza creanta constatata prin hotararea ce se va pronunta. La procedeul sechestrului asigurator se poate recurge doar atunci cand obiectul actiunii vizeaza plata unei creante. De asemenea, in lumina legislatiei actuale, sechestrul asigurator poate purta atat asupra unor bunuri mobile, cat si asupra unor bunuri imobile ale paratului.

Pentru infiintarea sechestrului asigurator sunt necesare a fi intrunite, in mod cumulativ, urmatoarele conditii:

a) creanta sa fie constatata printr-un act scris; in lipsa unui inscris creditorul trebuie sa depuna o cautiune reprezentand o jumatate din valoarea reclamata in justitie;

b) creanta sa fie exigibila;

c) reclamantul sa dovedeasca ca a intentat actiunea civila.

In mod exceptional, legea permite infiintarea sechestrului chiar daca creanta nu a ajuns la scadenta, dar numai in una din urmatoarele situatii: cand datornicul a micsorat prin fapta sa asigurarile date creditorului sau nu s-a conformat asigurarilor promise si cand exista pericol ca datornicul sa se sustraga de la urmarire sau sa-si ascunda ori sa-si risipeasca averea sa. In toate aceste imprejurari, sechestrul se va putea dispune numai dupa depunerea unei cautiuni, al carui cuantum se fixeaza de catre instanta, si doar daca creditorul dovedeste si indeplinirea celorlalte conditii prevazute de art. 591 alin. (1) C. proc. civ.

Cererea de sechestru asigurator se solutioneaza de catre instanta care judeca procesul. Judecata se face de urgenta, in camera de consiliu, si fara citarea partilor. Asupra cererii de sechestru instanta sesizata se pronunta printr-o incheiere executorie, care poate fi atacata numai cu recurs in termen de 5 zile de la comunicare.

Prin incheiere se fixeaza, atunci cand este cazul, si cuantumul cautiunii si data pana la care urmeaza sa fie depusa. Recursul se judeca de urgenta si cu precadere, cu citarea in termen scurt a partilor.

Masura dispusa de instanta - sechestrarea bunurilor - se aduce la indeplinire de catre executorul judecatoresc, potrivit regulilor referitoare la executarea silita. Atunci cand sechestrul se pune asupra unui imobil, aceasta masura se va inscrie de indata in cartea funciara. Impotriva modului de aducere la indeplinire a sechestrului, orice persoana interesata poate formula contestatie.

Sechestrul asigurator se poate ridica, la cererea debitorului, daca acesta ofera garantii indestulatoare. Cererea se solutioneaza in camera de consiliu, de urgenta, si cu citarea in termen scurt a partilor.

Incheierea pronuntata in acest caz este supusa numai recursului in termen de 5 zile de la pronuntare. Recursul se judeca si de aceasta data de urgenta si cu precadere.

Masura ridicarii sechestrului se poate pronunta de catre instanta care a luat-o si atunci cand cererea principala, in temeiul careia s-a incuviintat masura de asigurare, a fost anulata, respinsa sau perimata prin hotarare irevocabila. Pentru aceleasi ratiuni, la cazurile enuntate, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 59/2001 a adaugat si ipoteza in care solicitantul masurii asiguratorii a renuntat la cererea principala.

Ridicarea acestei masuri se poate lua prin incheiere irevocabila, data fara citarea partilor.

Mai este de notat faptul ca si in aceste situatii devin aplicabile dispozitiile art. 593 C. proc. civ. Aceste dispozitii se aplica, astfel cum o precizeaza textul comentat, in mod corespunzator. Prin urmare, cu prilejul ridicarii sechestrului se vor observa regulile privitoare la executarea silita, dar in maniera necesara pentru promovarea acestei masuri.

Poprirea asiguratorie

Poprirea asiguratoare[2] este o masura ce determina indisponibilizarea sumelor de bani, a titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporale urmaribile datorate debitorului de o terta persoana sau pe care aceasta i le va datora in viitor. Poprirea, urmata, uneori, de validare, este cea mai eficienta si mai simpla forma de realizare a creantelor, fapt pentru care ea este folosita frecvent in practica.

Scopul popririi asiguratoare este limitat la indisponibilizarea sumelor de bani sau a efectelor pe care un tert le datoreaza debitorului urmarit. In mod obisnuit, intr-o poprire intervin trei subiecti de drept si se stabilesc tot atatea raporturi juridice. Subiectii popririi sunt: creditorul urmaritor denumit creditor popritor, debitorul urmarit, denumit si debitor poprit si tertul poprit. Intre acesti trei subiecti se stabilesc urmatoarele raporturi juridice: un raport de creanta intre creditorul popritor si debitorul poprit; un raport de aceeasi natura intre debitorul poprit (care aici are rolul de creditor al tertului) si tertul poprit; un raport procesual intre creditorul popritor si tertul poprit, care ulterior, prin efectul validarii popririi, atunci cand este necesar, se transforma intr-un raport de creanta.

Existenta celor trei subiecti nu este de esenta popririi. Astfel daca creditorul reclamant datoreaza, la randul sau, anumite sume de bani paratului se poate infiinta o poprire in propriile maini ale creditorului[3].

Conditiile si procedura popririi asiguratoare sunt cele prevazute de art. 591-595, pentru sechestrul asigurator.

Sechestrul judiciar

Sechestrul judiciar consta in indisponibilizarea bunului care formeaza obiectul litigiului, acesta fiind incredintat spre pastrare si administrare, pe toata durata procesului, de regula, unei terte persoane.

Institutia sechestrului judiciar este reglementata in art. 598-601 C. proc. civ. Potrivit textului aici comentat, ori de cate ori exista  un proces asupra proprietatii sau a altui drept real principal, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosintei sau administrarii unui bun proprietate comuna, instanta competenta pentru judecarea cererii principale va putea sa incuviinteze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, daca aceasta masura este necesara pentru conservarea dreptului respectiv.

Din chiar textul comentat rezulta ca institutia sechestrului judiciar se deosebeste fundamental de sechestrul asigurator. In primul rand, sechestrul judiciar are ca scop conservarea unui bun determinat care formeaza tocmai obiectul litigiului dintre parti, in timp ce sechestrul asigurator vizeaza indisponibilizarea unor bunuri ale datornicului care nu formeaza obiectul judecatii[4]. In al doilea rand, remarcam ca din punct de vedere procedural cererea de sechestru judiciar nu se poate solutiona decat cu citarea partilor. Este ceea ce prevede in mod expres art. 600 alin. (1) C. proc. civ.

Cererea pentru incuviintarea unui sechestru judiciar trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

a) sa existe un proces cu privire la proprietatea sau posesiunea bunului care formeaza obiectul judecatii;

b) instanta sa gaseasca o atare masura ca necesara, pentru conservarea dreptului respectiv;

c) reclamantul sa depuna o cautiune.

Sechestrul judiciar reprezinta o masura cu caracter facultativ, imprejurare care rezulta din simpla lectura a dispozitiilor art. 598 alin. (1) C. proc. civ. Asadar, instanta nu este obligata sa incuviinteze cererea decat daca reclamantul invedereaza imprejurari care sa justifice luarea unei masuri atat de grave pentru parat. Asemenea imprejurari pot fi reprezentate de actiunile prin care debitorul deterioreaza bunul in litigiu ori il priveaza pe celalalt coproprietar de fructele sau veniturile la care este indreptatit. Instanta nu trebuie sa procedeze la sechestrarea tuturor bunurilor ce formeaza obiectul judecatii, ci numai cu privire la acelea fata de care o atare masura se vadeste a fi necesara.

Procedura sechestrului judiciar, ca si a celui asigurator de altfel, poate fi folosita si in cadrul litigiilor comerciale. In conditiile economiei de piata apar frecvente cazuri care justifica adoptarea unor masuri de conservare a patrimoniului si in litigiile comerciale. De aceea jurisprudenta recenta a statuat in sensul admisibilitatii masurilor asiguratorii si in litigiile comerciale, bineinteles daca sunt intrunite toate cerintele prevazute de Codul comercial.

Din punct de vedere procedural cererea pentru incuviintarea sechestrului judiciar se solutioneaza de catre instanta competenta sa solutioneze si actiunea principala.

In mod exceptional se poate incuviinta sechestrul judiciar, chiar daca nu exista un proces cu privire la acel bun. O atare cerere este admisibila, potrivit art. 599 C. proc. civ., doar asupra:

-unui bun pe care debitorul il ofera pentru liberarea sa;

-unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice sa se teama ca va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul sau actual;

-unor bunuri mobile care alcatuiesc garantia creditorului, cand acesta invedereaza insolvabilitatea debitorului sau sau cand are motive temeinice a banui ca debitorul va fugi ori sa se teama de sustrageri sau deteriorari.

Cererea se solutioneaza, in mod obligatoriu, cu citarea partilor. Prin urmare, aceasta procedura are neindoielnic un caracter contencios.

Daca instanta gaseste cererea intemeiata o va admite si prin incheiere va dispune numirea unui administrator-sechestru. Cu acordul partilor, paza bunului sechestrat va fi incredintata persoanei desemnate de comun acord de catre parti [art. 1634 alin. (1) C. civ.]. In caz de dezacord intre parti, instanta va numi din oficiu persoana careia i se incredinteaza bunul, aceasta persoana putand fi chiar detinatorul bunului. Tertul numit in aceste conditii nu poate fi o persoana interesata in procesul respectiv.

Persoana numita, in aceste conditii, este in ultima instanta un depozitar. Drept urmare, in caz de rea-administrare a bunurilor acesta raspunde potrivit regulilor de la depozit[5]. De altfel, potrivit art. 1633 alin. (2) C. civ., depozitarul trebuie sa se ingrijeasca de pastrarea lucrului sechestrat ca un bun proprietar. Persoana desemnata in calitate de administrator-sechestru poate face toate actele de conservare si de administratie cu privire la bunurile indisponibilizate, poate incasa orice venituri si sume datorate si poate plati datorii cu caracter curent, precum si cele constatate prin titlu executoriu. Ea este indreptatita sa stea in judecata, in numele partilor litigante, cu privire la bunul pus sub sechestru, dar numai cu autorizarea prealabila a instantei care a numit-o (art. 600 C. proc. civ.).

Pentru munca depusa persoana desemnata ca administrator-sechestru poate primi o suma drept remunerare, instanta stabilind si modalitatile de plata. Aceasta remunerare nu se poate acorda daca a fost numit ca administrator-sechestru chiar detinatorul bunului.

Hotararea de admitere a cererii de incuviintare a sechestrului judiciar are un caracter provizoriu. Efectul hotararii dainuie, in principiu, pana la sfarsitul procesului, cand administratorul-sechestrul va trebui sa predea bunul partii care l-a dobandit in urma judecatii. Hotararea pronuntata in aceasta materie prezinta unele particularitati ce sunt determinate de faptul ca instanta nu dezleaga fondul cauzei, ci adopta simple masuri de conservare a patrimoniului.

Legea permite numirea unui administrator provizoriu. Masura poate fi adoptata de presedintele instantei si ea prezinta cateva particularitati importante ce se cuvin sa fie subliniate in continuare.

In primul rand, este de remarcat faptul ca, potrivit textului comentat, masura se adopta de presedintele instantei, iar nu de catre instanta de judecata. Legea nu determina, in mod expres, despre care presedinte este vorba. In mod evident, legea are in vedere presedintele instantei competente sa judece si cererea obisnuita de sechestru judiciar. Or, aceasta instanta este, potrivit art. 598 C. proc. civ., cea competenta si pentru judecarea cererii principale.

Masura la care se refera textul comentat poate fi adoptata numai "in cazuri urgente". Urgenta trebuie sa fie apreciata in concret de catre instanta de judecata. Desi legea nu determina semnificatia sintagmei pe care o foloseste si la care ne-am referit, instanta va trebui sa tina seama de faptul ca nu pot fi avute in vedere doar imprejurari care justifica o atare masura pentru simpla conservare a dreptului respectiv. Aceasta deoarece o atare situatie justifica doar adoptarea sechestrului judiciar in temeiul art. 598 C. proc. civ., iar nu si in conditiile speciale ale textului aici comentat. De aceea, consideram ca textul are in vedere imprejurari mai grave si care pun in pericol posibilitatea de conservare ulterioara a bunurilor, cum este cazul unei posibile distrugeri sau vanzari a acestora.

Tocmai datorita acestui fapt, legea dispune ca masura numirii unui administrator provizoriu se dispune prin incheiere irevocabila, data fara citarea partilor.

In fine, o ultima trasatura pe care apreciem necesar sa o notam este aceea ca numirea unui administrator provizoriu poate dura numai pana la solutionarea cererii de sechestru judiciar. Aceasta inseamna ca nu doar administratorul beneficiaza de o numire temporara, in termenii legii provizorie, ci ca insasi masura adoptata de presedintele instantei trebuie reputata ca avand aceeasi natura temporara.