Semnatura

Semnatura

Semnatura este o formalitate esentiala, intrucat ea atesta in mod neechivoc nu numai vointa partii de a se judeca, ci si exactitatea continutului cererii de chemare in judecata. De aceea, pe buna dreptate, unii autori afirma transant ca fara semnatura cererea de chemare in judecata este ca si inexistenta[1].

Cererea de chemare in judecata trebuie sa fie semnata personal de catre reclamant, cu exceptia cazului cand acesta a dat mandat de reprezentare unei alte persoane. In aceasta din urma imprejurare, din cerere va trebui sa reiasa calitatea de mandatar a persoanei care a semnat petitia de sesizare a instantei.

Semnatura trebuie situata la sfarsitul redactarii, iar nu in cuprinsul textului cererii de chemare in judecata, caci numai in atare conditii ea poate constitui o atestare integrala a continutului ei.

Dispozitiile cuprinse in art. 112 C. proc. civ. enunta in mod limitativ elementele pe care trebuie sa le cuprinda orice cerere de chemare in judecata. Aceste dispozitii procedurale constituie insa numai dreptul comun in materie procedurala. De la aceste principii de drept comun exista si unele exceptii determinate adeseori de caracterul complex sau particular al unor cererii de chemare in judecata.

In unele cazuri, legea prevede anumite mentiuni suplimentare pentru cererea de sesizare a instantei de judecata, cum este cazul cererii de divort (art. 613¹ C. proc. civ.), cererii de partaj (art. 673² C. proc. civ.) etc. Dimpotriva, in alte situatii numarul elementelor pe care trebuie sa le cuprinda cererea este mai redus, cum este cazul sesizarii in cadrul procedurii necontencioase (art. 331 C. proc. civ.).

Cererea de chemare in judecata produce efecte importante, unele dintre ele de natura strict procedurala, iar altele cu implicatii si asupra raportului de drept substantial. Vom analiza in continuare, in mod succint, cele mai importante efecte ale cererii de chemare in judecata.

a) Cererea de chemare in judecata "creeaza instanta"[2], in sensul ca investeste organul de jurisdictie cu solutionarea unei pretentii civile concrete. Din momentul inregistrarii cererii de chemare in judecata ia nastere un nou raport juridic intre parti - un raport procesual - care genereaza drepturi si obligatii nu numai pentru parti, ci si pentru instanta. In alti termeni, cererea de chemare in judecata reprezinta actul care da nastere procesului civil si care are ca scop finalizarea litigiului prin pronuntarea unei hotarari judecatoresti.

In baza raportului procesual creat prin promovarea cererii de chemare in judecata partile isi vor realiza, in limitele impuse de disciplina judiciara, drepturile inerente calitatii de parte: formularea apararilor, exceptiilor de procedura, cererilor de probatiune, cererilor de exercitare a cailor legale de atac. Pe de alta parte, instanta in mod corelativ are obligatia legala de a proceda la solutionarea cauzei, sens in care va trebui sa-si exercite rolul activ in vederea lamuririi tuturor aspectelor de fapt si de drept ale litigiului.

De la data promovarii cererii de chemare in judecata se vor produce si efectele hotararii judecatoresti, intrucat actiunea civila are, in principiu, un caracter constatator. Intr-adevar, in cazul actiunilor declarative efectele hotararii judecatoresti se produc pe data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti.

b) Cererea de chemare in judecata determina cadrul procesului civil cu privire la parti si cu privire la obiectul litigiului. In aceste limite, determinate prin cererea de chemare in judecata, va trebui sa se pronunte si instanta de judecata. Dupa prima zi de infatisare schimbarea elementelor esentiale ale cererii de chemare in judecata nu se pot produce decat in anumite conditii strict determinate de lege.

Dupa fixarea cadrului procesual cu privire la parti, sfera persoanelor implicate in realizarea procedurii judiciare poate fi largita doar prin introducerea unor terte persoane in conditiile precizate in art. 49-66 C. proc. civ. De asemenea, in mod exceptional, este posibila si substituirea unei parti cu o alta persoana [art. 66 alin. (1) C. proc. civ si art. 243 pct. 1 C. proc. civ.].

Situatia este similara si in privinta cadrului procesual cu privire la obiectul procesului civil. Instanta este indreptatita sa se pronunte numai asupra pretentiilor deduse prin cererea de chemare in judecata; ea nu se poate pronunta asupra unor lucruri care nu s-au cerut si nu poate acorda mai mult decat s-a cerut; in caz contrar hotararea pronuntata poate fi cenzurata pe calea recursului (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.) sau reformata prin intermediul revizuirii (art. 322 pct. 2 C. proc. civ.). Acest cadru procesual poate fi largit totusi si din initiativa paratului prin formularea unei actiuni reconventionale.

c) Cererea de chemare in judecata creeaza starea de litispendenta. Prin promovarea cererii de chemare in judecata se fixeaza, in principiu, in mod definitiv si competenta instantei de judecata. Daca se exercita o noua cerere de chemare in judecata, in fata aceleiasi instante sau a unor instante diferite, avand acelasi obiect, intre aceleasi parti si intemeiata pe o cauza identica, se creeaza starea de litispendenta (art. 163 C. proc. civ.). Litispendenta are ca efect desesizarea instantei mai in urma sesizata cu aceeasi cauza.

d) Cererea de chemare in judecata intrerupe prescriptia. Este unul din efectele cele mai importante si mai energice ale cererii de chemare in judecata. Un atare efect este recunoscut in mod expres atat de art. 1865 pct. 1 C. civ., cat si de art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958.

Intreruperea reprezinta acea modificare a cursului prescriptiei ce are ca efect stergerea termenului inceput inainte de aparitia imprejurarilor prevazute de lege si inceperea unei noi prescriptii. In cazul analizat, efectul intreruptiv al prescriptiei se fundamenteaza pe faptul ca prin orice cerere de chemare in judecata se manifesta dorinta neindoielnica a reclamantului de a parasi starea de pasivitate si de a-si valorifica drepturile sale.

Efectul intreruptiv al prescriptiei se produce pe data introducerii cererii de chemare in judecata la instanta; daca cererea a fost expediata instantei prin posta, efectul intreruptiv se produce la data depunerii ei (recomandat) la oficiul postal. Intreruperea termenului de prescriptie are un caracter provizoriu, dar ea se consolideaza o data cu ramanerea definitiva a hotararii de admitere a cererii de chemare in judecata.

Legea recunoaste insa efect intreruptiv de prescriptie si unor cereri incidente. In acest sens, art. 1865 pct. 1 C. civ. precizeaza ca prescriptia se intrerupe "printr-o cerere facuta in judecata, fie introductiva de instanta sau numai incidenta intr-o instanta deja inceputa". In pofida referirii generice a legiuitorului la cererile incidente noi apreciem ca efectul intreruptiv nu poate fi recunoscut decat numai acelor cereri echivalente cererii de chemare in judecata si prin care se urmareste valorificarea unor pretentii proprii, cum sunt interventia principala si cererea de chemare in garantie[3]. Cererile incidente mentionate determina ele insele intreruperea prescriptiei; prin urmare, ne aflam in prezenta unui termen diferit de prescriptie, autonom fata de acela care vizeaza cererea principala.

Prescriptia nu se considera intrerupta in acele cazuri in care cererea a fost respinsa, anulata, daca s-a perimat ori daca cel care a formulat-o a renuntat la ea [art. 16 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958]. Solutia este una expres prevazuta de lege si se intemeiaza pe ideea ca demersul reclamantului nu a fost real sau suficient de diligent pentru a produce efectul intreruptiv de prescriptie. Prin urmare, efectul intreruptiv de prescriptie este conditionat de admiterea actiunii.

O situatie particulara intalnim in cazul cererii nule pentru neregularitati de ordin formal. La aceasta situatie se refera in mod expres art. 1870 C. civ. care dispune ca cererea de chemare in judecata intrerupe prescriptia " chiar daca este nula pentru lipsa de forme". Si de data aceasta optiunea legiuitorului se intemeiaza pe aceeasi ratiune: cererea de chemare in judecata vadeste dorinta reclamantului de a-si valorifica pretentiile sale in justitie[4]. Fata de reglementarea speciala consacrata prin Decretul nr. 167/1958 s-a opinat insa ca solutia enuntata nu-si gaseste aplicare in materiile in care prescriptia este reglementata prin acest act normativ . Nu mai putin insa de lege ferenda s-ar impune o solutie identica in toate cazurile.

e) Promovarea cererii de chemare in judecata face sa inceteze buna-credinta a posesorului. Drept urmare, posesorul va trebui sa restituie fructele bunului. In acest sens, art. 485 C. civ. dispune ca: "Posesorul nu castiga proprietatea fructelor decat cand poseda cu buna credinta; la cazul contrariu, el este dator de a inapoia productele, impreuna cu lucrul, proprietarului care-l revendica".

f) Cererea de chemare in judecata face sa curga dobanzile pentru creantele care anterior nu erau producatoare de dobanzi. Cererea introductiva de instanta are valoarea unei puneri in intarziere. La un atare efect se refera si art. 1088 C. civ., text potrivit caruia nu exista debite "decat din ziua cererii in judecata, afara de cazurile in care, dupa lege, dobanda curge de drept".

Fata de dispozitiile art. 1088 C. civ. se considera ca dobanzile se datoreaza din ziua chemarii in judecata, chiar daca acestea nu au fost solicitate prin cererea initiala. Prin urmare, reclamantul va putea solicita obligarea debitorului la plata dobanzilor legale si ulterior primei zile de infatisare sau chiar cu prilejul dezbaterii cauzei in fond

g) Cererea de chemare in judecata produce efectul transmiterii anumitor actiuni cu caracter strict personal asupra mostenitorilor. Actiunile cu caracter strict personal se particularizeaza de alte actiuni civile prin faptul ca ele nu pot fi transmise asupra mostenitorilor. Cu toate acestea, exista unele actiuni care desi sunt legate intim de persoana titularului pot fi continuate de catre mostenitori daca ele au fost introduse in timpul vietii autorului. Au acest caracter actiunea privind stabilirea filiatiei fata de mama [art. 52 alin. (2) C. fam.], actiunea pentru tagada paternitatii [art. 59 alin. (2) C. fam.], actiunea pentru stabilirea paternitatii din afara casatoriei [art. 54 alin. (2) C. fam.] si actiunea privind revocarea unei donatii pentru ingratitudine (art. 833 C. civ.).