 |  |
|
Considerata drept o metoda tactica fundamentala in descoperirea si cercetarea infractiunilor, organizarea anchetei penale serveste realizarii scopului procesului penal: constatarea la timp si in mod complet a faptelor care constituie infractiuni, astfel ca orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala, prin determinarea directiilor si intinderii cercetarilor necesare elucidarii, sub toate aspectele, a faptelor incriminate de lege[58].
Planificarea reprezinta elementul de legatura dintre scopul si sarcinile urmaririi penale, pe de o parte, si modul lor de realizare prin actiuni concrete, pe de alta parte. Acest element se materializeaza in obiectivele anchetei, versiunile si problemele de clarificat, metodele si mijloacele disponibile[59].
In notiunea de planificare a urmaririi penale se includ analiza si aprecierea datelor existente referitor la infractiune, elaborarea versiunilor si ordonarea activitatilor ce trebuie intreprinse in procesul de administrare a probelor si termenele de indeplinire.
Astfel, prevazand in cuprinsul sau in special activitati tactice, mijloace tehnice si conditii de loc si de timp in care se vor aplica, planificarea urmaririi penale asigura intr-un mod organizat orientarea tacticii pentru indeplinirea sarcinilor cercetarii criminalistice[60].
Planificarea apare ca o veritabila activitate creativa de organizare, sistematizare si verificare in practica a datelor si faptelor existente intr-o anumita cauza penala, activitati care se bazeaza pe valorificarea experientei pozitive a anchetatorului si pe folosirea cunostintelor sale de drept penal, drept procesual-penal, criminalistica, psihologie judiciara, medicina legala, s.a.m.d.[61].
Importanta planificarii activitatii de urmarire penala rezida in faptul ca aceasta asigura:
- respectarea dispozitiilor legale
- respectarea drepturilor partilor si a celorlalte persoane participante in procesul penal
- orientarea corecta a cercetarilor
- inalta calitate a actelor de urmarire penala
- lamurirea cauzei sub toate aspectele inclusiv prin extinderea cercetarilor pentru alte fapte sau faptuitori
- initiativa organului de urmarire penala in administrarea probelor
- folosirea mijloacelor si metodelor tehnico-stiintifice si tactice corespunzatoare de cercetare
- celeritatea urmaririi, economisirea de timp si forte
- recuperarea prejudiciilor
- prevenirea savarsirii de infractiuni
- mijlocul de autocontrol al anchetatorului.
1.2. Principiile planificarii urmaririi penale
a. legalitatea, este un principiu general care sta la baza oricarei activitati de urmarire penala, deci trebuie sa existe si la baza planificarii urmaririi penale.
b. principiul individualitatii;
Acest principiu deriva din faptul ca fiecare caz in parte care este instrumentat de organul de urmarire penala are particularitatile sale, din caracterul individual al fiecarei infractiuni. De aici decurge necesitatea parcurgerii de catre anchetator a unui drum concret de cercetare, tinandu-se seama de natura faptei, de imprejurarile in care a fost comisa, de persoana faptuitorilor, precum si de alte elemente particulare fiecarei infractiuni in parte [62].
c. principiul dinamismului;
Acest principiu se reflecta in doua directii principale [63]:
- efectuarea dinamica, prompta, a cercetarilor criminalistice, ceea ce contribuie la cresterea eficientei urmaririi penale, a operativitatii cu care se impune a fi stabilite si solutionate incalcarile legii;
- maleabilitatea planificarii, adaptarea permanenta a planului de urmarire penala la situatiile, la datele noi aparute in timpul anchetei.
Planificarea urmaririi penale nu trebuie interpretata sub forma unei scheme rigide din limitele careia sa nu se poata iesi ci ca o modalitate de organizare si adaptare elastica a activitatilor la fiecare noua situatie, astfel incat faptele sa fie stabilite la timp si in mod complet.
1.3. Structura planului de urmarire penala
Conventional, planificarea urmaririi penale in orice cauza penala implica urmatoarele elemente:
- stabilirea sarcinilor planificarii
- elaborarea versiunilor
- precizarea sferei problemelor, a faptelor ce urmeaza a fi stabilite in vederea verificarii tuturor versiunilor elaborate
- determinarea activitatilor prin a caror efectuare se urmareste rezolvarea problemelor si sarcinilor stabilite .
Cu alte cuvinte, sub raport tactic, rezulta ca principale elemente constitutive ale planului de urmarire penala urmatoarele[65]:
- versiunile
- problemele ce trebuie rezolvate in verificarea fiecarei versiuni
- activitatile ce vor fi desfasurate prin intermediul carora se rezolva problemele
- termenele de rezolvare
- persoanele care urmeaza a participa la desfasurarea activitatilor
- am adauga noi, si mijloacele materiale si tehnice din dotarea organului de urmarire penala necesare desfasurarii activitatilor
- de asemenea, specialistii din alte institutii care vor fi atrasi la desfasurarea diferitelor activitati stabilite.
Un alt element tactic important in elaborarea planului de urmarire penala este alegerea momentului de intocmire a planului. O intocmire prematura, intr-un moment in care nu se detin decat date sumare cu privire la fapta, poate conduce cercetarile in directii gresite, acest lucru influentand atat calitatea urmaririi penale cat si eficienta activitatilor, provocand pierderi de timp. Si intocmirea planului intr-un moment tarziu al anchetei poate conduce la efecte negative asupra desfasurarii urmaririi penale materializandu-se in neefectuarea unor activitati sau efectuarea lor cu intarziere.
Deci, planul se va elabora in momentul in care anchetatorul detine un minim de date si materiale faptice care sa-i permita elaborarea versiunilor si stabilirea problemelor ce urmeaza a fi lamurite.
Experienta de urmarire penala generalizata a condus la constatarea ca exista o serie de imprejurari care trebuie stabilite, lamurite, in general, in cercetarea oricarei cauze. Asa s-a nascut "formula celor 7 intrebari"[66]:
- ce fapta s-a comis si care este natura ei?
- unde s-a comis fapta?
- cand a fost savarsita?
- cine este autorul (participantii)?
- cum a fost savarsita (modul de operare)?
- cu ajutorul cui ?
in ce scop a fost comisa?
Aceasta "formula" serveste la elucidarea problemelor unei cauze penale plecand de la elementele constitutive ale infractiunii:
determinarea obiectului infractiunii, respectiv a relatiei sociale lezate cat si a obiectului nemijlocit asupra caruia s-a exercitat actiunea ilicita
stabilirea laturii obiective a infractiunii, a actiunii-inactiunii, a raportului de cauzalitate dintre aceasta si urmarile faptei precum si a locului, timpului, modului si a altor circumstante in care a fost savarsita fapta
identificarea subiectului activ, a tuturor participantilor ca si identificarea subiectului pasiv al faptei penale
determinarea laturii subiective prin stabilirea formei de vinovatie
1.4. Forma planului de urmarire penala
Planificarea activitatii de urmarire penala intr-o cauza concreta se materializeaza intr-un plan in forma scrisa cuprinzand, ca structura, elementele mentionate mai sus. In practica s-au vehiculat mai multe variante de planuri dar, practic, poate fi intocmit in forme diferite, in functie de experienta anchetatorului.
In cauzele complexe, cu multitudine de fapte si faptuitori, se pot intocmi planuri pentru fiecare gen de fapte sau se poate recurge si la ajutorul schemelor destinate evidentierii celor mai diferite aspecte si imprejurari ale cauzei cat si sistematizarea materialului din dosar.
In cauzele cu mai multi invinuiti/inculpati, in functie si de dificultatea solutionarii dosarelor, este recomandat sa se intocmeasca fise pentru fiecare participant, care contin date referitoare la pozitia sa procesuala, datele si probele detinute in legatura cu contributia sa la comiterea infractiunilor cercetate, acte procedurale si alte activitati ce urmeaza a fi efectuate, termene etc.[67].
1.5. Tactica elaborarii versiunilor de urmarire penala
Ca notiune cu caracter general, versiunea reprezinta o varianta sub care poate fi infatisat un fapt.[68]
Din punct de vedere tactic-criminalistic, intr-o acceptiune mai restransa, versiunea reprezinta o presupunere, o explicatie plauzibila, obiectiv posibila, provizorie, data diverselor imprejurari legate de cauza care se instrumenteaza.
Versiunea reprezinta rezultatul unui proces complex de cunoastere a realitatii, desfasurat de catre organul de urmarire penala, in cadrul caruia acesta percepe, analizeaza si sistematizeaza faptele si imprejurarile de fapt in scopul formularii unor concluzii cu privire la cauza concreta.
Versiunea trebuie sa permita stabilirea unei concordante cat mai depline intre presupunerile, explicatiile pe care intr-un anumit moment le da organul de urmarire penala si ceea ce s-a petrecut in realitate [69].
Pentru elaborarea unor versiuni apte sa serveasca aflarii adevarului intr-o cauza penala sunt necesare cel putin urmatoarele conditii[70]:
a. Detinerea unor date sau informatii despre fapta cercetata;
Aceste date trebuie sa fie concrete si cat mai precise. Simplele supozitii sau presupunerile bazate pe experienta, lipsite de un suport real, nu sunt suficiente. De regula, sursa datelor este de natura procesuala (cercetarea la fata locului, declaratii de martori, inscrisuri ridicate, constatari tehnico-stiintifice). Dar, pot exista si surse extraprocesuale: investigatiile, sesizarile anonime, materiale publicate in presa etc.
b. Profesionalismul organului de urmarire penala (pregatire profesionala si in domeniul in care s-a comis fapta, experienta, intuitie);
c. Folosirea unor forme logice de rationament (deductiv, inductiv si prin analogie).
Reguli tactice care trebuie respectate in elaborarea versiunilor de ancheta [71]:
- sa fie elaborate numai pentru faptele sau imprejurarile ce pot avea mai multe explicatii
- sa se faca pe baza datelor de natura procesuala completate, la nevoie, cu cele din surse extraprocesuale
- temeiul versiunilor il va constitui numai datele concrete
- sa fie elaborate in legatura cu toate explicatiile posibile care pot fi date in cauza cercetata
- sa fie bine construite din punct de vedere logic iar problemele fiecareia clar si precis formulate.
1.6. Modalitati de verificare a versiunilor de urmarire penala
Aceasta este o etapa de maxima importanta in stabilirea adevarului. Organul de urmarire penala va proceda la verificarea aprofundata si atenta a fiecarei versiuni pentru eliminarea acelor ipoteze care nu sunt conforme cu realitatea.
Generalizarea experientei pozitive a criminalisticii a desprins unele reguli care trebuie respectate cu ocazia verificarii versiunilor [72]:
- verificarea multilaterala a problemelor
- versiunile perechi (care se refera la acelasi fapt sau la aceeasi imprejurare) se verifica paralel si nu consecutiv
- trebuie planificate si intreprinse toate masurile posibile de verificare a versiunilor
- in caz de obtinere a unor rezultate contradictorii, verificarea va continua pana la inlaturarea contrazicerilor
- verificarea va fi considerata terminata numai atunci cand au fost inlaturate toate versiunile perechi, ramanand una singura care este confirmata de rezultatul tuturor verificarilor intreprinse.
Tot din practica, aceeasi autori au retinut, cu titlu orientativ, o ordine de prioritate in efectuarea activitatilor de verificare, ordine care, dupa parerea noastra, se bazeaza pe logica si pe prioritatile urmaririi penale in orice cauza penala:
- mai intai se executa acele activitati menite sa impiedice savarsirea de noi infractiuni, distrugerea sau stergerea urmelor, ascunderea produsului infractiunii, sustragerea faptuitorilor de la urmarirea penala
- urmeaza activitatile care, prin posibilele rezultate obtinute, pot contribui la verificarea tuturor sau a majoritatii versiunilor elaborate, castigandu-se timp si operativitate in solutionarea cauzei
- atunci cand sunt prevazute mai multe activitati pentru verificarea aceleiasi versiuni ori pentru lamurirea aceleiasi probleme, mai intai se executa activitatile care asigura obtinerea unui rezultat mai concludent.
SECTIUNEA a II-a - Tactica ascultarii persoanei sau partii vatamate, partii civile si partii responsabile civilmente
1. Aspecte procesual-penale si importanta
Potrivit dispozitiilor art.64 din C.P.P., constituie mijloace de proba si declaratiile partii vatamate, partii civile si partii responsabile civilmente. In intelesul legii, partea vatamata este persoana care a suferit prin infractiune o vatamare fizica, materiala sau morala si participa ca atare in procesul penal.
Partea civila este persoana vatamata care exercita actiunea civila in cadrul procesului penal iar partea responsabila civilmente este persoana chemata sa raspunda, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta invinuitului sau inculpatului.
Declaratiile partilor pot pune in lumina diferitele elemente de fapt de natura a servi ca probe cu privire la fapta savarsita, la persoana faptuitorului, la modul de comitere a infractiunii, la imprejurarile savarsirii acesteia, la urmarile produse etc.[73]
In art.76 din C.P.P. se arata ca "organul de urmarire penala sau instanta de judecata are obligatia sa cheme, spre a fi ascultate, persoana care a suferit o vatamare, prin infractiune, precum si persoana civilmente responsabila".
Din textul citat rezulta ca, in conditiile in care partea vatamata nu a fost audiata de organul de urmarire penala, prima instanta are obligatia de a chema persoana care a suferit un prejudiciu prin infractiune, pentru a preciza daca intelege sa participe in procesul penal ca parte vatamata sau parte civila.
Ascultarea partilor este o activitate destul de complexa care trebuie sa se desfasoare in conformitate cu prevederile legale si pe baza regulilor de tactica criminalistica. Complexitatea ascultarii acestor categorii de persoane este data si de multitudinea de interese pe care le au la un moment dat intr-o cauza si care pot influenta obiectivitatea declaratiilor. In cauzele privind infractiunile silvice complexitatea este si mai mare si este determinata si de specificul acestui domeniu vis-a-vis de dreptul de proprietate asupra fondului forestier. Astfel, conform art. 3 din OG 96/1998, pot fi proprietari de fond forestier:
statul
unitatile administrativ teritoriale (comune, orase, municipii)
unitatile de cult (parohii, schituri, manastiri)
institutii de invatamant sau alte categorii de persoane juridice
asociatii, fundatii (exemplu: composesoratele din Transilvania)
persoane fizice.
categorii de proprietari.
Partea responsabila civilmente poate fi si statul prin organele Regiei Nationale a Padurilor atunci cand invinuitul/inculpatul este angajatul lor iar infractiunea comisa are legatura cu atributiunile de serviciu.
Desi legislatia actuala nu prevede acest lucru, in toate infractiunile silvice a caror actiune a fost indreptata direct asupra vegetatiei forestiere si s-au produs pagube materiale, parte vatamata este si statul ca reprezentant al societatii civile si ca aparator si protector al mediului inconjurator si al functiilor ideale (sociale) ale padurilor.
Aceasta ar trebui sa se realizeze cel mai bine prin organele de protectia mediului. Asa cum spuneam, conform legislatiei actuale, acest lucru nu se realizeaza, paguba raportandu-se numai ca valoare materiala (in esenta valoarea materialului lemnos).
Din punct de vedere procesual penal, conform disp. art.77 C.P.P., ascultarea partii vatamate, partii civile si partii responsabile civilmente se face potrivit disp. privitoare la ascultarea invinuitului sau inculpatului. Sunt interesante si dispozitiile introduse prin art. 771 prin care sunt prevazute modalitati speciale de ascultare a partii vatamate si partii civile (nu si a partii responsabile civilmente):
ascultare fara prezenta fizica, prin intermediul unor mijloace tehnice - retele video sau audio
participarea unui consilier de protectie a victimelor, la solicitarea organului judiciar sau a partii, care va semna transcrierea in forma scrisa a declaratiei partii
Aceste procedee speciale de ascultare se folosesc atunci cand poate fi periclitata viata, integritatea corporata sau libertatea partii vatamate ori a partii civile sau a rudelor acesteia. Aceste metode se incuviinteaza de procuror sau instanta de judecata, dupa caz.
Ca si in cazul ascultarii altor categorii de persoane in procesul penal, si ascultarea partilor, din punct de vedere tactic, presupune parcurgerea unor etape.
2. Etapele ascultarii partilor
2.1. Studierea materialelor cauzei
Aceasta etapa este necesara, practic, inainte de desfasurarea oricarei activitati procesuale in cauza. In cazul infractiunilor silvice, de multe ori, persoana vatamata este cea care sesizeaza savarsirea infractiunii, deci, practic, pana la ascultarea ei nu exista cauza.
In aceste situatii, de regula, se impune o reascultare a persoanei vatamate, dupa cunoasterea principalelor elemente constitutive ale infractiunii savarsite pentru a stabili daca v-a participa in procesul penal ca parte vatamata si daca se constituie ca parte civila, eventual stabilindu-se si intinderea despagubirilor civile solicitate.
In cazul infractiunilor silvice, asa cum vom vedea la alt capitol al lucrarii, calculul pagubei produse prin infractiune este stabilit prin lege speciala. In aceasta etapa anchetatorul trebuie sa cunoasca toate aspectele cauzei si din acest punct de vedere.
Din studierea materialelor existente la dosarul cauzei, administrate pana in momentul ascultarii, organul judiciar stabileste persoanele care urmeaza a fi ascultate in calitate de parte vatamata, parte civila sau parte responsabila civilmente, fapta ce formeaza obiectul cauzei, problemele care vor fi lamurite prin ascultare, precum si ordinea abordarii lor[74].
Cel putin in aceasta etapa, daca nu chiar cu ocazia cercetarii la fata locului, anchetatorul trebuie sa stabileasca cine este proprietarul fondului unde s-a comis infractiunea. De multe ori, in momentul constatarii infractiunii silvice, nu se cunoaste nici locul de savarsire al infractiunii. Cu ajutorul organelor silvice se va urmari stabilirea cu exactitate al locului comiterii si apoi al proprietarului sau detinatorului terenului pentru a se identifica persoana vatamata. Au fost multe cazuri cand terenul afectat a fost revendicat de mai multi proprietari ajungandu-se la necesitatea efectuarii de expertize topografice.
Asa cum am vazut mai sus, cele mai multe persoane proprietari de fonduri forestiere sunt persoanele juridice (inclusiv persoanele fizice constituite in asociatii de proprietari) situatii in care pot fi ascultati ca persoane vatamate membrii ai organelor de conducere ale acestora.
Calitatea de persoana responsabila civilmente o pot avea urmatoarele categorii de persoane:
parintii care raspund de prejudiciul cauzat de copiii lor minori
comitentii pentru prejudiciul cauzat de prepusii lor (intalnim in special raspunderea Directiilor Silvice in ceea ce priveste infractiunile savarsite de padurari sau brigadierii silvici)
persoanele care au gospodarit impreuna cu infractorul si au tras foloase de pe urma infractiunii.
2.2. Cunoasterea persoanelor care urmeaza a fi ascultate in calitate de parti
Datele privind identitatea, pregatirea profesionala, locul de munca, comportamentul in societate, la serviciu, trebuie completate cu cele referitoare la comportarea acestora dupa savarsirea infractiunii, modul de viata, anturajul, profilul moral, natura relatiilor existente intre acestea si faptuitor, existenta sau inexistenta unor bunuri in patrimoniul persoanei vatamate la data comiterii faptei, perioada de timp in care persoana responsabila civilmente a gospodarit impreuna cu faptuitorul, folosul obtinut de pe urma savarsirii infractiunii de catre invinuit/inculpat etc[75].
Pentru caracterizarea personalitatii partilor este necesar sa se cunoasca:
interesele predominante pe care in mod logic partile urmeaza sa le apere sau (si) sa le impuna
gradul de dezvoltare a gandirii
mediul in care traiesc, experienta de viata, interesele etc.
trasaturile de caracter.
solutionarea cauzei penale, organul judiciar trebuie sa aiba in vedere urmatoarele:
partea vatamata este preocupata cu preponderenta de dovedirea vinovatiei faptuitorului pentru ca acesta sa fie pedepsit. Foarte rar se intampla, in special la persoanele puternic influentate de perceptele religioase privind iertarea greselii aproapelui, ca partea vatamata sa urmareasca dovedirea nevinovatiei faptuitorului pentru ca acesta sa nu fie pedepsit. Dar nu sunt excluse asemenea atitudini;
partea civila este interesata de stabilirea unui prejudiciu cat mai mare, chiar si pentru pagube produse de alte persoane cu alta ocazie si inca nedescoperite si recuperarea lui cat mai repede si in mod integral;
partea responsabila civilmente face tot ce poate pentru ca prejudiciul sa fie cat mai mic, sa nu se dovedeasca ca a obtinut foloase de pe urma savarsirii infractiunii, intr-un cuvant sa se puna la adapost de plata daunelor.
Cunoasterea personalitatii partii vatamate si a partii responsabile civilmente, a posibilelor lor pozitii si a atitudinii in cauza, se pot realiza prin diferite activitati:
cercetarea la fata locului
verificarea cazierului judiciar si a altor evidente operative ale politiei
efectuarea de investigatii
ascultari de martori
ascultarea invinuitului
efectuarea de confruntari, prezentari pentru recunoastere, ridicari de obiecte si inscrisuri
analiza rapoartelor de constatare tehnico-stiintifica sau de expertiza etc.
2.3. Intocmirea planului de ascultare
La intocmirea acestuia trebuie sa se aiba in vedere urmatoarele:
problemele care urmeaza sa fie lamurite prin ascultarea partii
materialul probator care va fi folosit in timpul ascultarii si ordinea in care v-a fi folosit.
2.4. Asigurarea prezentei persoanelor la locul, data si ora fixate pentru ascultare
Si in cazul partilor sunt valabile aceleasi reguli, metode si procedee de citare si de stabilire a locului de ascultare ca si in cazul celorlalte persoane. In cazul partii vatamate sau responsabile civilmente institutii (de invatamant sau de cult), manastiri, administratii publice locale, asociatii este bine ca ascultarea sa se faca la sediile acestora unde, de regula, exista si acte, documente, harti etc., care pot ajuta pe parcursul ascultarii la lamurirea unor probleme. Locul v-a fi stabilit de organul judiciar in functie de problemele de lamurit, specificul cauzei si chiar de personalitatea persoanei care v-a fi ascultata.
In aceasta etapa intra si eventualele activitati de asigurare a conditiilor in care se va desfasura activitatea, in cazul infractiunilor silvice, de regula, nefiind necesare conditii sau materiale deosebite in afara celor obisnuite.
2.5. Ascultarea propriu-zisa
Inainte de a trece efectiv la ascultare,organul judiciar trebuie sa parcurga unele momente stabilite atat de legea procesual-penala cat si de tactica criminalistica, indiferent de locul in care se desfasoara ascultarea:
verificarea identitatii partii pe baza actului de identitate
ascultarea cu privire la datele personale, inclusiv raporturile cu faptuitorul, interesul in cauza
aducerea la cunostinta a dreptului de a participa (pentru persoana vatamata) ca parte in procesul penal ori dreptul de a se constitui ca parte civila (daca a suferit o paguba materiala) sau, renuntand la aceste doua calitati, de a depune in calitate de martor. Cu acelasi prilej organul de urmarire penala are datoria de a incunostinta persoana vatamata ca se poate constitui parte vatamata sau civila pe toata durata urmaririi penale iar in fata instantei de judecata pana la citirea actului de sesizare.
faptele si imprejurarile ce prezinta importanta pentru cauza, cunoscute de parti
persoanele si psihologia partilor
conditiile in care partile au luat cunostinta despre faptele sau imprejurarile cu privire la care sunt ascultate, pozitia partii vatamate ori partii civile fata de celelalte parti din procesul penal, interesul lor de a declara intr-un anumit fel
natura si valoarea probelor ce urmeaza a fi folosite in ascultare
masura in care anchetatorul cunoaste domeniul silviculturii, specificul acestor infractiuni si particularitatile cauzei.
In cazul partii responsabile civilmente, aceasta situandu-se din punct de vedere al raspunderii civile de aceeasi parte a baricadei cu invinuitul/inculpatul, aceasta nu beneficiaza de dreptul de a opta sau respinge cu privire la aceasta calitate. Introducerea in proces a partii responsabile civilmente se face la cerere sau din oficiu pana la citirea actului de sesizare.
In cazul partii responsabile civilmente trebuie sa se insiste spre clarificarea naturii legaturii dintre ea si faptuitor, raporturile de munca existente intre acestia, perioada in care au gospodarit impreuna, folosul obtinut ca urmare a savarsirii faptei, bunurile si valorile acumulate in acest interval de timp.
In etapa ascultarii dirijate o pondere insemnata o vor avea intrebarile de detaliu iar in cadrul acestora intrebarile de referinta, de precizare si cele de verificare.
Asa cum am mai spus, conform disp. art.77 din C.P.P. ascultarea partilor se face potrivit dispozitiilor referitoare la ascultarea invinuitului sau inculpatului. Acest lucru inseamna, in primul rand, ca partile nu pot fi ascultate sub prestare de juramant. Posibil, legiuitorul sa fi avut in vedere interesul pe care aceste parti pot sa-l aiba in cauza si dorinta lor, normala la urma urmei, de a-si apara propriile interese. Dar, din punct de vedere tactic, asa cum am mai aratat, in cazul partii vatamate regulile tactice sunt mai apropiate de cele aplicate martorului, la fel in cazul partii civile dar cu unele variatiuni ceea ce implica aplicarea si a unor reguli specifice ascultarii invinuitului, iar in cazul partii responsabile civilmente sunt aplicabile regulile tactice specifice ascultarii invinuitului/inculpatului.
3. Consemnarea declaratiilor
Declaratiile partilor date in cursul procesului penal se consemneaza in scris potrivit regulilor statuate de lege. Legea nu reglementeaza expres modalitatea constituirii ca parte vatamata sau parte civila, ceea ce ne duce la concluzia ca in lipsa unei dispozitii formale aceasta se poate face fie in scris, fie oral prin declaratia expresa facuta in fata organului judiciar competent si consemnata intr-un act procedural, de regula in cuprinsul declaratiei partii.
Declaratia partii vatamate si partii civile se consemneaza de catre acestea, in scris. Pot exista situatii cand, din diferite motive, persoanele nu-si pot consemna singure declaratia, acest lucru fiind facut de catre organul de urmarire penala. Din continutul declaratiei trebuie sa rezulte datele de identitate ale partilor ascultate, mentiunea ca persoanei vatamate i s-a adus la cunostinta posibilitatea de optiune, pagubele produse prin infractiune, pretentiile cu privire la recuperarea pagubei, suma cu care se constituie parte civila.
Pentru persoana vatamata - persoana juridica, in declaratia conducatorului acesteia trebuie sa se faca mentiunea privind functia si ca este reprezentantul legal al unitatii pagubite. Credem ca este corecta modalitatea de a se constitui parte vatamata sau parte civila prin comunicarea unei adrese scrise semnata de conducatorul unitatii, contabilul sef, jurist si stampilata. De regula, in practica asa se procedeaza.
Celelalte dispozitii procedurale privind semnarea declaratiei, aducerea la cunostinta a continutului, semnatura interpretului, a reprezentantului legal, sunt cele comune ascultarii persoanelor in procesul penal.
Conform disp. art. 771, al.6 C.P.P., declaratia partii vatamate sau a partii civile, ascultate prin metode speciale, se inregistreaza prin mijloace tehnice video si audio si se reda integral in forma scrisa, fiind semnata de organul judiciar, de partea vatamata sau partea civila ascultata, precum si de consilierul de protectie a victimelor si reintegrare sociala a infractorilor prezent la ascultare si se depune la dosarul cauzei.
4. Verificarea si aprecierea declaratiilor partilor
Atata timp cat legiuitorul le-a prevazut in randul mijloacelor de proba inseamna ca si declaratiile partilor au importanta lor in cadrul procesului penal.
Conform art.75, al. 2 C.P.P., declaratiile partii vatamate, ale partii civile si partii responsabile civilmente facute in cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului numai in masura in care sunt coroborate cu fapte sau imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza.
Aprecierea lor se subordoneaza principiului general de libera apreciere a fiecarui mijloc de proba, astfel ca trebuie sa se tina cont de masura in care acestea se coroboreaza cu celelalte probe administrate in cauza. Acesta este si principalul mijloc de a le verifica obiectivitatea. Alte mijloace de verificare pot fi: ascultarea martorilor, a invinuitului, efectuarea confruntarilor si reconstituirilor, efectuarea de experimente judiciare, cercetarea la fata locului, constatarile tehnico-stiintifice si expertizele etc.
1. Aspecte procesual penale si importanta marturiei
Alaturi de organele judiciare si de parti, in activitatea complexa care este procesul judiciar, mai participa si subiecti secundari care ajuta la rezolvarea problemelor pe care le implica aflarea adevarului. Acesti subiecti sunt martorii, expertii, interpretii etc. Pentru rezolvarea cauzelor aflate pe rol privind infractiunile silvice, fie cu autori cunoscuti sau neidentificati, pe langa alte probe obtinute prin activitati de cercetare prevazute de C.P.P., o serie de date si informatii, care pot constitui probe, sunt furnizate de martori.
Unul din mijloacele de proba prevazute de lege[77] este si proba cu martori. Conform art.78 din C.P.P., martorul este persoana care are cunostinta despre vre-o fapta sau imprejurare de natura sa serveasca la aflarea adevarului in procesul penal.
In principiu, orice persoana fizica poate fi martor in procesul penal, indiferent de starea fizica (orb, surd, mut) sau psihica, singur organul judiciar poate sa decida care persoane pot furniza date necesare pentru aflarea adevarului[78]. Calitatea de martor poate sa o aiba orice persoana fizica indiferent de situatia sociala, varsta, sex, religie, cetatenie, nationalitate etc. Ca martor, poate fi ascultat si minorul, iar daca nu a implinit 14 ani la ascultare trebuie sa participe si unul din parinti sau alta persoana care-l are in ingrijire, crestere si educare.
Codul de pocedura penala., in art.79, prevede unele categorii de persoane care nu pot fi ascultate ca martor, astfel:
a. persoanele obligate sa pastreze secretul profesional; din aceasta categorie fac parte persoanele care, in exercitiul atributiunilor de serviciu, devin detinatori ai unor secrete care, daca ar fi divulgate, ar putea aduce prejudicii materiale sau morale unor persoane fizice sau juridice[79]; sunt obligati sa pastreze secretul profesional, de exemplu, avocatii, medicii, preotii, notarii publici; divulgarea secretului de stat, de serviciu sau a celui profesional constituind si infractiuni (art.251, 298, 196 din Codul Penal).
Art.79 alin.1, partea finala, prevede totusi posibilitatea inlaturarii obligatiei pastrarii secretului, detinatorii acestuia putand fi ascultati ca martori, in cazul in care persoana fizica sau juridica fata de care exista obligatia pastrarii secretului profesional incuviinteaza divulgarea.
Pentru ca un martor, care ar putea fi de mare folos in procesul penal, sa nu dobandeasca o calitate care sa nu-i permita sa declare ce stie in legatura cu faptele si imprejurarile cauzei, C.P.P. a prevazut expres ca are intaietate calitatea de martor fata de cea de aparator cu privire la faptele si imprejurarile pe care acesta le-a cunoscut inainte de a deveni aparator sau reprezentant al vreuneia dintre parti.
b. O alta categorie de persoane care nu pot fi ascultate ca martori este constituita de partile vatamate sau partile civile[80]; persoana vatamata, potrivit art.82 C.P.P., poate fi ascultata ca martor daca nu este constituita parte civila sau nu participa in proces ca parte vatamata; aceasta restrictie este justificata si logica deoarece partile sunt persoane interesate in cauza si se presupune ca declaratiile acestora pot fi subiective, partinitoare, lucru determinat de interes; s-ar incalca si un vechi principiu de drept potrivit caruia nimeni nu poate depune ca martor in propria cauza (nemo testis idoneus in re sua).
Daca, totusi, partea vatamata a fost ascultata in calitate de martor, declaratia sa poate fi valorificata ca mijloc de proba in masura in care se coroboreaza cu fapte sau imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente la dosar[81].
Ce se intampla in cazul partilor vatamate sau partilor civile persoane juridice (statul roman, asociatii de composesori, administratiile publice locale-primarii si consilii etc.)? In cazul infractiunilor silvice foarte multe parti vatamate sunt astfel de persoane juridice. Consideram ca nu se recomanda a fi ascultat ca martor conducatorul acesteia sau membrii in organismele de conducere, insa pot fi ascultati ca martori orice alte persoane angajate in cadrul acestora. Desigur, aprecierea declaratiei se va face tinand seama si de posibile interese in cauza (exemplu, ascultarea unui padurar sau brigadier silvic gestionar al fondului in care s-a comis infractiunea silvica care poate avea interes sa-si justifice, intr-un mod sau altul, lipsa in gestiune, respectiv existenta cioatelor).
Pe langa persoanele care nu pot fi ascultate ca martori, legea prevede si anumite persoane care nu sunt obligate de lege sa depuna ca martor dar, daca isi manifesta dorinta de a depune marturie, acestea pot fi ascultate.
Art.80 C.P.P. prevede ca sotul sau rudele apropiate ale invinuitului/inculpatului nu sunt obligate sa depuna ca martori. Aceste persoane, totusi, odata ce au depus marturie nu sunt privilegiate de lege, au aceleasi obligatii si drepturi ca si orice alt martor, deci, pot fi trasi la raspundere penala si pentru savarsirea infractiunii de marturie mincinoasa[82].
Obligatiile si drepturile martorilor
Pentru ca activitatea de ascultare a martorilor sa aiba un caracter organizat si sa preintampine unele situatii de genul refuzul de prezentare a martorului la chemarea organelor judiciare, legea a prevazut unele obligatii pe care le au martorii. Literatura de specialitate le-a exprimat in structuri diferite. Unii autori apreciaza ca martorii au obligatia de a se prezenta la chemare, obligatia de a depune si aceea de a relata adevarul[83]. Potrivit art.83 din C.P.P., martorilor le revin doua obligatii (care practic le includ pe toate exprimate in literatura juridica): sa se infatiseze la locul, ziua si ora mentionate in citatia organului judiciar si sa declare tot ce stiu cu privire la aspectele cauzei (nu numai cu privire la aspectele asupra carora au fost intrebati!). In cazul nerespectarii celor doua obligatii pe care le au, martorii pot fi sanctionati cu amenda judiciara.
O problema care a fost mult dezbatuta in literatura juridica a fost aceea a sanctionarii martorului care nu-si respecta obligatia de a spune adevarul si tot ceea ce stie in legatura cu cauza si daca fapta de marturie mincinoasa poate fi comisa si in faza actelor premergatoare. Parerile au fost impartite.[84]
Consideram ca martorul nu poate comite infractiunea de marturie mincinoasa decat dupa inceperea urmaririi penale, deci in cadrul procesului penal. Faza actelor premergatoare constituie o activitate de investigatii pentru identificarea mijloacelor de proba, inclusiv a martorilor care pot fi audiati. In aceasta faza martorii nu sunt audiati sub prestare de juramant, neurmarindu-se intru totul procedura legala de ascultare. Relevant este in acest sens si faptul ca, incepand cu anul 2004, organele politiei judiciare nu consemneaza declaratia martorului pe formulare tipizate, care contin si formulele de depunere a juramantului, decat dupa inceperea urmaririi penale, iar formularele de declaratie sunt inseriate si au un regim special.
In dispozitiile legale nu se prevede procedura de urmat in cazul in care martorul refuza sa depuna juramantul prevazut de art.85. In practica s-a apreciat, credem ca in mod corect, asemenea situatie ca fiind un caz in care persoana nu va putea fi ascultata in calitate de martor. Daca face declaratii fara juramant, declaratiile date vor fi luate in considerare de organul judiciar ca simple informatii.
Drepturile martorului se manifesta in mai multe directii[85]:
martorul este aparat de lege impotriva violentelor, amenintarilor, constrangerilor fizice sau psihice (art.68 C.P.P.)
sa i se aduca la cunostinta obiectul cauzei si sa i se puna in vedere faptele sau imprejurarile in legatura cu care va fi ascultat ca martor (art.86 C.P.P.); relatarile martorului trebuie sa se circumscrie datelor cauzei, art.86 mentionand limitele in care are loc ascultarea acestuia; desi legea nu prevede in mod expres, din interpretarea textului rezulta ca martorul are dreptul sa refuze raspunsurile la intrebarile care exced cadrul legal al audierilor sale;
acoperirea cheltuielilor de transport, intretinere, cazare si altele prilejuite de chemarea si deplasarea sa, inclusiv venitul de la locul de munca pe durata lipsei de la serviciu (art.190, alin.1,2,3 C.P.P.).
dreptul la protectia datelor de indentificare;
Acest "drept" rezulta din disp. art.861 din C.P.P. in care se prevede ca in cazul existentei de probe sau indicii temeinice ca prin declararea identitatii reale a martorului sau a localitatii acestuia de domiciliu ori de resedinta ar fi periclitata viata, integritatea corporala sau libertatea martorului ori altei persoane, acestuia i se poate incuviinta sa nu declare aceste date, atribuindu-i-se o alta identitate sub care urmeaza sa apara in fata organului judiciar. Masura poate fi dispusa de procurori in faza de urmarire penala sau de instanta in cazul judecatii la cererea motivata a procurorului, a martorului sau a oricarei alte persoane indreptatite. Datele despre identitatea reala a martorului se consemneaza intr-un proces verbal care va fi pastrat la sediul parchetului care a efectuat sau a supravegheat efectuarea urmaririi penale ori, dupa caz, la sediul instantei, intr-un loc special in plic sigilat.
dreptul de a fi asistat in timpul ascultarii de un consilier de protectie a victimelor si reintegrare sociala a infractorilor (art.862 al.2)
dreptul de a nu fi prezent fizic pentru ascultare la sediul organului judiciar sau in fata instantei de judecata, in situatiile prevazute de art.861 C.P.P.
dreptul la protectia personala, a domiciliului sau resedintei ori la asigurarea unei alte resedinte temporare supravegheate, inclusiv pe timpul deplasarilor la organul judiciar sau instanta si la domiciliu ori resedinta; aceste masuri se pot lua din initiativa procurorului sau instantei de judecata ori a martorului, cu aprobarea procurorului sau instantei si se asigura prin organele de politie (art.865)
2. Rolul tacticii criminalistice in ascultarea martorului
Ascultarea martorilor este o activitate complexa care se desfasoara in conformitate cu prevederile legii si cu regulile de tactica criminalistica si necesita din partea organului judiciar atentie deosebita, calm, perseverenta, obiectivitate maxima, atat in luarea cat si in aprecierea declaratiilor obtinute. Dificultatea ascultarii martorilor rezida si in aceea ca in fata organului judiciar se prezinta oameni cu personalitati diferite, cu diferite calitati si defecte, lucruri care au putut influenta perceperea faptelor, pentru fiecare trebuind adoptata o anumita tactica, o anumita atitudine si conduita[86].
Necesitatea elaborarii unor procedee tactice in ascultarea martorilor este dictata si de raporturile martorului cu partile, de atitudinea acestuia vis-a-vis de cauza. Procedeele tactice prevazute de criminalistica sunt acele posibilitati oferite organelor judiciare care daca nu sunt respectate pot conduce la declaratii necorespunzatoare in raport cu realitatea desi dispozitiile procedural-penale au fost respectate.
In cazul martorilor de rea-credinta regulile tactice criminalistice au rolul de a-l determina pe martor sa renunte la pozitia sa si sa relateze adevarul.
Tactica folosita de organul judiciar va avea in vedere procesele psihologice privind formarea si redarea marturiei, de aceea regulile tactice trebuie aplicate nuantat, diversificat, adaptate personalitatii celui ascultat si tuturor circumstantelor cauzei.
Daca incercam sa dam o definitie tacticii criminalistice a ascultarii persoanelor in procesul judiciar putem arata ca, este acea parte a tacticii care, in scopul obtinerii unor declaratii complete si fidele, elaboreaza, cu respectarea normelor procesual-penale, un ansablu de procedee referitoare la organizarea ascultarii, la elaborarea unui plan pe baza caruia se face ascultarea, modul propriu-zis de ascultare al martorilor si la valorificarea si aprecierea declaratiilor acestora.
3. Unele elemente ale procesului de formare a marturiei si de psihologie a martorului
Cercetarile stiintifice intreprinse in domeniul psihologiei martorilor au demonstrat ca mecanismul de percepere, de fixare, de memorizare si de redare variaza de la o persoana la alta in raport cu dezvoltarea psihica, cu gradul de cultura, cu profesia, cu mediul si conditiile in care a perceput faptele si imprejurarile, cu o infinitate de alte elemente ce actioneaza initial sau care se suprapun intre momentul perceptiei si acela al redarii, asa incat in orice declaratie apare ca inevitabil un coeficient de alterare ori de formare subsecventa[87].
Psihologi, medici, juristi (A.Binet, W.Stern, E.Altvilla, Al.Rosca, T.Bogdan) realizand experiente, adunand date si informatii, dand nastere la o importanta ramura a psihologiei judiciare-psihologia marturiei-au pus in vedere atat utilitatea probei cu martori in vederea verificarii, a evaluarii marturiei in procesul penal, dar si relativitatea depozitiilor martorilor.
Cercetarile efectuate de A.Binet, cel care a fundamentat, de fapt, psihologia judiciara, l-au condus la elaborarea a doua teorii, in aparenta paradoxale:
"o marturie poate fi precisa si totodata completamente falsa";
"exactitatea unei amintiri nu este proportionala cu forta de revenire".
In Germania, dupa publicarea cercetarilor lui Binet, psihologul W.Stern si colaboratorii lui, dupa o serie de cercetari, au concluzionat:
exactitatea amintirilor nu este o regula ci o exceptie;
uitarea la barbati este mai accentuata decat la femei;
amintirile femeilor, de cele mai multe ori, sunt inexacte.[88]
in marturie nu este important numai sa retii ci sa-ti dai seama exact de ceea ce ai retinut;
valoarea marturiei nu este in raport cu numarul martorilor caci adesea o infima minoritate poate avea dreptate fata de majoritatea imensa[89].
ca declaratiile martorilor au un caracter relativ iar proba cu martori este aparent fragila, uneori inselatoare si cu valoare destul de aleatorie[90]. Care sunt cauzele principale?
imperfectiunea organelor de simt ale omului
procese psihice distorsionate
convingerea quasi-generala sau formarea unor opinii specifice organelor judiciare
particularitati psihologice ale organului judiciar[91].
Marturia este un proces de cunoastere a realitatii obiective structurat pe patru faze[92]: receptia (perceptia) informatiilor, prelucrarea lor logica, memorarea si reproducerea (recunoasterea, reactivarea).
a. receptia si perceptia faptelor si imprejurarilor; factori care pot influenta aceste operatii;
reprezinta receptia senzoriala. Declaratiile martorilor sunt o reflectare a lumii exterioare mijlocita de organele de simt. Exactitatea acestei reflectari depinde de starea si nivelul de dezvoltare a organelor de simt[93].
In practica se pot intalni cel putin doua situatii in raport cu imprejurarile asupra carora martorul este chemat sa redea ce a auzit sau anumite cuvinte ori expresii pe care le-a auzit:
martorului i se cere sa reproduca cuvinte, termeni, expresii, cifre etc.
martorului i se solicita sa reproduca sensul vorbirii, esenta unor discutii, ideile principale ce rezulta din acestea.
in alta limba decat cea materna a martorului, limba pe care o poate intelege mai mult sau mai putin ori deloc. In aceasta situatie trebuie sa se verifice daca martorul cunoaste limba si in ce masura. De asemenea, discutia receptionata de martor poate sa se fi purtat intr-un limbaj conventional, folosindu-se expresii profesionale si termeni de specialitate specifici silviculturii si domeniului forestier, foarte multi termeni de nepriceput pentru o persoana straina de aceste domenii. Si in acest caz martorul trebuie verificat daca intelege semnificatia acestor termeni. In acest caz este de recomandat sa i se solicite martorului sa redea termenii exact asa cum i-a auzit, fara sa-i "traduca" sau sa-i interpreteze dupa cunostintele sale.
Specific domeniului silvic, prin perceptia auditiva un martor poate sa retina anumite date si imprejurari cu privire la:
zgomote produse de taieri de arbori cu toporul sau fierastraul
zgomot produs de fierastrau mecanic (drujba)
zgomote produse de caderi sau ruperi de arbori
sunete specifice unor animale de tractiune (nechezat de cai, sau muget de bovine)
sunete produse de mijloace auto (tractoare, camioane,)
voci de persoane, discutii, strigate.
Principalii factori care pot perturba perceptia auditiva a martorului sunt:
externi - conditiile atmosferice
- existenta unor surse de zgomot (exemplu: sosea)
- distanta dintre locul unde se afla martorul si locul faptei
- interni - probleme de sanatate
- experienta de viata
- starile afectiv-emotionale (stari de frica, de neliniste) concomitente perceptiei cat si ulterioare, pana la depunerea marturiei.
Marturiile bazate pe receptiile vizuale sunt cele mai frecvent intalnite in practica, superioritatea senzatiilor vizuale fata de celelelate senzatii constand in aceea ca ele dau o imagine exacta si completa a lumii inconjuratoare.
In cadrul receptiei vizuale o foarte mare importanta o are mecanismul de percepere a culorilor, conditii optime pentru perceptia culorilor fiind date de lumina naturala.
O alta situatie o reprezinta vederea crepusculara (in zori sau in amurg) cand culorile se sterg pe nesimtite iar ochiul devine mai sensibil la culorile reci, la indigo[94]. Astfel, in amurg culoarea verde apare mult mai stralucitoare, culoarea rosie-violeta este perceputa ca o culoare neagra, iar cea verde-albastra apare mult mai luminoasa.
In conditiile vederii nocturne, chiar ochiul adaptat, totul se percepe intr-o gama de nuante ale unui singur ton (vedere unitonala) iar acuitatea vazului scade de aproximativ 1/10 iar lumina lunii este foarte mult inferioara celei emanate de soare.
Perceperea culorilor in aceste conditii este imposibila. Exista posibilitatea distingerii culorii albe (exemplu un cal alb, un articol de imbracaminte alb) fata de orice alta culoare.
Un alt aspect, foarte important al perceptiei vizuale il reprezinta perceptia insusirilor spatiale ale obiectelor. Aceasta perceptie ridica unele probleme aparte deoarece in foarte multe situatii, prin ascultarea martorilor, se urmareste obtinerea unor date privind diferite relatii spatiale, cum sunt: marimea, forma, adancimea, orientarea in spatiu, distante etc. Perceptia oricareia dintre insusirile spatiale este conditionata de limitele obiective ale eficientei privirii binoculare, limita superioara a perceptiei vizuale fiind la distanta de circa 0,5 km, distanta stabilita pe cale experimentala.
Si aceasta perceptie poate fi influentata de diversi factori perturbatori cum sunt experienta de viata, pregatirea profesionala si profesia, oboseala, starea de emotivitate, conditiile meteorologice si de vizibilitate etc.
Determinarea marimii unui obiect depinde in mare masura de celelalte obiecte aflate in jurul lui deoarece in astfel de conditii isi face simtita prezenta iluzia optica cunoscuta sub denumirea de contrast simultan.
Perceptia dimensiunii obiectelor este influentata de fondul culorii dominante ale obiectelor din jur si ale obiectului estimat, fenomen cunoscut sub denumirea de iradierea vizuala. Obiectele de culoare neagra par mai mici decat cele de culoare alba desi au aceeasi marime; obiectele de culoare alba, galbena, rosie se vad de la o distanta mai mare si lasa impresia ca sunt mai aproape decat sunt in realitate.
In cazul infractiunilor silvice, marturiile bazate pe perceptia vizuala sunt cele mai frecvente si sunt si cele mai importante pentru ca pot contine cele mai valoroase informatii. Astfel pot fi obtinute informatii cu privire la:
locul comiterii faptei
urmele gasite la fata locului (de taiere, tragere, ale mijloacelor de transport etc.)
semnalmente ale autorilor, ale persoanelor participante
caracteristici ale mijloacelor de transport, directia de deplasare
caracteristici ale materialului lemnos (esenta, grosime, culoarea scoartei, lungime, cantitate etc.)
locul de depozitare a materialului lemnos
locul izbucnirii focului, culoarea flacarii si a fumului
animalele care au pasunat etc.
Marturia martorului "ocular" este foarte importanta, in cazul infractiunilor silvice si pentru faptul ca urmele de la fata locului pot fi distruse sau degradate de intemperii (exemplu ploaie torentiala, caderi de zapada) in timp foarte scurt de la comiterea faptei.
Memoria detine un rol deosebit de insemnat pentru obtinerea unor declaratii veridice de martor. In psihologie, prin memorie se intelege capacitatea unei persoane de a-si intipari obiectele si fenomenele lumii exterioare percepute si de a reproduce imaginile acestora in constiinta sa.[95] Unii autori considera ca intre momentul perceptiei si cel al memorarii se interpune un proces de prelucrare logica a celor percepute, asa numita decodare a informatiilor . Aceasta decodare a informatiilor percepute consta intr-o completare logica si semantica a diferitelor goluri in perceptie; ca urmare, datorita activismului psihic, informatiile receptionate sunt decodate, in constiinta persoanei capatand un anumit sens. Dintre factorii cei mai importanti meniti sa influenteze calitatea prelucrarii, amintim: experienta de viata a martorului, gradul sau de cultura, profesiunea, semnificatia pentru propria lui persoana a celor percepute, capacitatea de apreciere a spatiului, dimensiunilor, timpului.
Cercetarile psihologice experimentale au demonstrat ca in raport cu durata sa memoria poate fi primara (de scurta durata) sau secundara (de lunga durata). Intre cele doua tipuri de memorie exista o relatie de dependenta, memoria primara transmitand in conditii favorabile o parte din informatii memoriei de lunga durata[97].
Memoria implica desfasurarea a trei etape succesive intre care exista o stransa legatura: faza de achizitie (memorarea propriu-zisa), faza de pastrare si faza de reactivare (recunoastere si reproducere).
Specialisti psihologi si criminalisti[98] au impartit memoria in mai multe tipuri dar, indiferent de modul de impartire, din formele speciale ale memoriei se desprind cel putin doua reguli tactice ce se vor aplica in cadrul ascultarii:
daca martorul nu relateaza anumite aspecte pe care, dupa parerea noastra si in mod normal, trebuia sa le retina, nu inseamna neaparat ca martorul este de rea credinta pentru ca este posibil ca acesta sa fi perceput si memorat acele aspecte pentru care are o anumita predilectie, ignorand altele;
caracterul, uneori, unilateral al memoriei sau memorarii poate conduce la neretinerea de catre unii martori a tuturor aspectelor perceptiei; de aceea, pentru restabilirea in intregime a faptelor, aceste aspecte neretinute sa fie precizate prin ascultarea acelora care, datorita predominarii unui alt tip de memorare, se presupune ca le-a retinut.
In cazul marturiei, memorarea faptelor poate avea atat un caracter deliberat, voluntar, cat si un caracter neintentionat. Suntem in prezenta memoriei voluntare ori de cate ori persoana depune eforturi speciale pentru retinerea faptelor. De regula, insa, memoria martorului este involuntara pentru ca el nu stie ca in viitor i se va cere sa reproduca faptul sau fenomenul pe care l-a observat si martorul nici nu este pregatit sa receptioneze informatiile. In cazul retinerii involuntare volumul si gradul de intiparire a imaginilor in memorie depinde de exactitatea si caracterul complet al perceperii, care, la randul sau, depinde de gradul de atentie precum si de interesul pe care martorul il acorda fenomenului perceput[99].
Sub aspectul interesului pe care-l reprezinta pentru martor evenimentul perceput si memorat, este evident ca memoria de scurta durata este incapabila sa retina obiecte, fenomene, imprejurari, atata timp cat acestea nu prezentau nici cel mai marunt interes pentru martor, sau macar nu ieseau in evidenta prin nimic deosebit. Cu totul alta este situatia cand martorul a asistat la un eveniment de natura sa-i starneasca, fie si temporar, interesul. In aceste cazuri, memoria fixand in mod firesc faptele si imprejurarile respective. Din nefericire se intalnesc practici in activitatea organelor judiciare care nu au ce cauta atunci cand dorim sa realizam o ascultare eficienta si fara complicatii a martorilor. Astfel, se obisnuieste ca martorii sa fie chestionati excesiv cu privire la unele amanunte care nu au avut nici o relevanta pentru martorii respectivi in momentul perceptiei, fiind amanunte nesemnificative, neexistand interes din partea martorului. Destul de des se intalnesc declaratii de martor luate pe multe pagini continand o sumedenie de amanunte fara importanta, multe din ele "smulse" de la martor si care nu de putine ori chiar ingreuneaza desprinderea esentialului relatarii martorului. Asemenea practici nu se justifica chiar daca par a fi unele "teste" pentru verificarea capacitatii memoriei martorului.
In legatura cu unii factori perturbatori ai memoriei dorim sa ne referim la cateva reguli tactice criminalistice necesare a se aplica in ascultarea martorului.
Varsta si sanatatea martorului influenteaza starea marturiei. Astfel, vor fi tratate cu rezerva cuvenita datele amanuntite furnizate de persoanele cu varste inaintate sau de catre copii.
Unele afectiuni ale starii de sanatate influenteaza negativ nu numai perceptia dar si faza de intiparire si selectare a datelor percepute.
Cu mari rezerve trebuie ascultati si bolnavii psihic.
Un alt aspect de care trebuie sa se tina seama este uitarea, un fenomen natural care determina denaturarea treptata a informatiilor. La inceput se sterg din memorie detaliile neesentiale, apoi tot mai mult sunt vizate aspectele esentiale pentru ca, in final, sa intervina acest proces al uitarii.
Intensitatea uitarii este influentata de:
gradul impresiei produse de eveniment asupra martorului, asupra psihicului acestuia
efortul persoanei de a retine in minte faptul perceput
temperamentul martorului
intervalul de timp scurs din momentul in care a avut loc evenimentul
defecte ale memoriei[100].
In baza regulilor uitarii organele judiciare vor aplica in ascultare anumite reguli tactice:
martorul sa fie audiat de indata ce este posibil; ascultarea sa nu fie amanata pe perioade lungi de timp
martorul sa fie intrebat daca nu cumva a facut si pastrat insemnari
reamintirea prin asociatiune cu ajutorul organului judiciar
deplasare cu martorul la fata locului.
Comunicarea informatiilor organelor judiciare (reproducerea sau reactivarea)
Redarea-reactualizarea-reproducerea reprezinta ultimul moment al formarii marturiei. Este momentul in care cel care a perceput desfasurarea faptelor compare in fata organului judiciar in calitate de martor. In marturie, modalitatea principala de transmitere a informatiilor, modul comun de obtinere a depozitiilor, il constituie reproducerea orala care, in procesul judiciar, imbraca forma relatarii (evocarii, nararii) libere, spontane a faptelor percepute precum si forma raspunsurilor la intrebarile adresate de organul judiciar[101].
Fenomenul de reprezentare este strans legat de particularitatile individuale ale fiecarei persoane. Unul din autori[102] arata ca procesul reproducerii depinde in mare masura de:
capacitatea martorului de asi formula ideile in mod just si clar
starea psihica a celui audiat
caracterul celui audiat (comunicativ sau inchis, modest sau laudaros etc).
Ca si alte procese psihice care alcatuiesc procesul complex de formare a marturiei si ultima sa etapa poate fi influentata de mai multi factori[103]:
imaginatia-intalnita destul de frecvent in activitatea de ascultare, uneori fiind foarte greu de facut o delimitare exacta intre aceasta si realitatea perceputa anterior;
gandirea-descopera raporturile si legaturile, trasaturile si esenta fenomenelor ori a obiectelor sau anumitor parti din acestea; operatiile gandirii fiind: analiza si sinteza, comparatia, abstractizarea, generalizarea si concretizarea;
limbajul-joaca un rol foarte important in procesul cunoasterii realitatii, fiind interconditionat cu gandirea, practica neexistand separat.
oral-intre acestea existand legatura si deosebiri. Multe persoane intampina greutati in a se exprima in scris iar altele prin vorbire. Recomandabil este ca ascultarea sa se faca oral, limbajul oral putand oferi posibilitatea organului judiciar sa-si formeze o imagine cat mai reprezentativa despre personalitatea martorului. Si legiuitorul foarte posibil sa fi avut in vedere aceste aspecte prevazand regula ca declaratiile martorilor sa fie consemnate de organul judiciar si exceptia sa o constituie cazurile cand martorul isi consemneaza in scris propriile declaratii.
Exista o serie de factori care pot influenta marturia, specifici momentului audierii[104]:
priceperea cu care este condusa ascultarea de catre organul judiciar si conditiile create pentru desfasurarea ascultarii; momentul reproducerii este puternic marcat de emotivitatea sporita a martorului provocata de mediu, de ambianta in care are loc comunicarea faptelor, ce se va repercuta in mod inhibitor asupra capacitatii de exprimare; aceasta si pentru faptul ca, de regula, ascultarea martorului se face la sediul organului judiciar;
emotivitatea martorului;
personalitatea martorului, gradul de cultura si inteligenta, varsta, temperamentul, profesia, experienta de viata etc;
atitudinea fata de fapta, fata de autorul acesteia si relatiile cu acesta (de dusmanie, prietenie, de frica, angajat la firma autorului etc);
atitudinea fata de anchetator (respect, antipatie, ura,etc).
4. Pregatirea in vederea ascultarii
In general, toti autorii de specialitate se opresc asupra urmatoarelor activitati pregatitoare in vederea ascultarii martorului[105]:
studierea dosarului cu materialele cauzei
stabilirea persoanelor care urmeaza a fi ascultate ca martori si cunoasterea acestora
stabilirea momentului si locului pentru ascultare si asigurarea conditiilor necesare ascultarii
citarea martorilor
intocmirea planurilor de ascultare.
Aceste etape nu sunt toate obligatorii a fi parcurse si nici ordinea in care s-au enumerat, acest lucru depinzand de complexitatea cauzei, materialul probator, imprejurarile ce urmeaza a fi clarificate prin ascultare.
Vom face referire numai la unele aspecte pe care le consideram mai importante din perspectiva investigarii infractiunilor silvice.
a. Studierea dosarului cauzei
Prin analizarea acestor date si in urma efectuarii cercetarii la fata locului pot fi identificate persoane care ar fi putut lua cunostinta in mod direct, sau indirect, de comiterea faptei. Prin studierea materialelor existente in dosarul cauzei se vor stabili si aspectele si imprejurarile care pot fi clarificate (probate) prin declaratii de martor, ce date s-ar putea obtine de la martor si cunoasterea conditiilor obiective sau chiar subiective care au putut influenta perceptia si formarea marturiei.
Odata cu studierea dosarului consideram ca organul judiciar trebuie sa realizeze ceva foarte important, avand in vedere domeniul special in care se efectueaza cercetarea si anume pregatirea personala. Aceasta presupune studierea legislatiei, eventual studierea unor spete asemanatoare solutionate si nu in ultimul rand se recomanda discutarea cu organul silvic constatator sau cu cel care are in administrare sau gestiune fondul in care s-a comis infractiunea. Este importanta si punerea la punct cu intelegerea termenilor specifici folositi in silvicultura, acest lucru tot cu ajutorul organelor silvice.
b. Stabilirea persoanelor care urmeaza a fi ascultate
Asa cum am aratat mai sus, in cele mai multe situatii trebuie identificate persoanele care ar fi putut avea posibilitatea sa fie martori ai comiterii infractiunii. Aceasta activitate este destul de greu de realizat pentru urmatoarele motive:
nivelul de cultura si constiinta a majoritatii populatiei determina retineri in a se implica in procese penale in aceasta calitate, in special in cazul infractiunilor silvice si mai ales daca partea vatamata este statul;
situatia aceasta s-a accentuat dupa anii 1990 odata cu restituirea padurilor catre vechii proprietari; majoritatea persoanelor nu concep ca avand calitatea de proprietari cineva sa le impuna un regim restrictiv de administrare si folosinta a terenurilor forestiere si a padurilor; de aici multi nu au constiinta ca s-a comis o infractiune, ca fapta prezinta pericol social si ca atare nu depun marturie;
frica de a nu avea probleme din partea autorilor faptelor sau din partea apropiatilor acestora; in judetul Harghita (localitatile Vlahita si Capalnita) infractorii silvici, in mai multe cazuri, s-au manifestat foarte violent atat fata de organele silvice cat si fata de organele de politie si jandarmerie in momentul in care au fost prinsi in flagrant);
martorii sunt angajati ai societatilor comerciale ai caror patroni sunt autorii infractiunilor silvice sau instigatorii acestora, existand riscul pierderii locului de munca;
au comis si ei infractiuni silvice insa nu au fost prinsi.
In ultimii ani a aparut un fapt pozitiv manifestat prin aceea ca acolo unde s-au format asociatii de proprietari de paduri (composesorate) bine organizate s-a schimbat atitudinea oamenilor fata de protejarea padurilor din partea membrilor, astfel ca acestia sesizeaza comiterea faptelor ilegale indreptate impotriva padurii si in cea mai mare parte accepta si sa depuna marturie.
Oricum, pentru identificarea martorilor este necesara o buna colaborare dintre organele de politie judiciara, organele silvice, administratia primariilor si consiliile locale, reprezentantii proprietarilor sau proprietarii persoane fizice.
In cazul infractiunilor silvice categoriile de persoane din randul carora s-ar putea selecta martori sunt:
personalul silvic ai ocoalelor silvice de stat sau private, altele decat agentii constatatori
paznici de paduri proprietatea composesoratelor, proprietatea privata a persoanelor fizice ori juridice, proprietatea administratiei publice locale, a bisericilor, unitatilor de invatamant etc.
membri ai asociatiilor de vanatoare, paznici de vanatoare
angajati ai societatilor comerciale cu profil de exploatare forestiera care au lucrat in zona de interes
angajati ai societatilor comerciale care executa lucrari de amenajare si intretinere a drumurilor forestiere
culegatori de ciuperci, plante medicinale, cetina, scoarta de copac si alte produse ale padurii
ciobani si alti pastori de animale
proprietari de casute de vacanta sau cabane turistice
locuitori care au casele la marginea localitatilor, pe traseele de deplasare spre paduri
lucratori la instalatiile de debitat material lemnos in cherestea
turisti
alte persoane care pot fi indicate de partile vatamate sau chiar de autor (inclusiv in apararea sa).
Dupa identificarea posibililor martori organul judiciar trebuie sa realizeze si o cunoastere a acestora sub urmatoarele aspecte[106]:
nivelul de cultura si de pregatire, nivelul de inteligenta
interesele predominante ale persoanei, eventuale preocupari care au putut influenta perceperea
starea sanatatii in momentul realizarii perceperii si chiar starea de emotivitate
mediul in care traieste, acesta putand avea efect asupra experientei de viata, a intereselor etc.
profesia si ocupatia
trasaturi de caracter (hotarat - nehotarat, linistit-agitat, vesel-trist, curajos-fricos, deschis-inchis)
relatiile cu persoanele cu privire la care se efectueaza cercetarea si ascultarea
eventuale aspecte ale cauzei in care ar putea fi personal interesati
vicii si pasiuni
afectiuni fizice sau psihice, boli de care sufera.
c. Stabilirea momentului si locului pentru ascultare
In legatura cu acest aspect organul judiciar trebuie sa aiba in vedere evitarea pericolului intelegerii cu alti martori ca si influentarea celui care va fi audiat de catre alte persoane, din familie sau din anturajul sau ori al autorului faptei.
Despre momentul si faptul citarii se recomanda sa nu aiba cunostinta decat martorul.
Daca sunt mai multi martori este indicat, in masura posibilitatilor, ca acestia sa fie citati in aceeasi zi la intervale mici de timp si invitati in incaperi diferite pentru a reduce posibilitatea de a lua contact intre ei.
Daca martorii nu au fost citati in aceeasi zi, este bine ca cei audiati sa nu cunoasca ce martori vor mai fi audiati in cauza.
De asemenea, am observat in practica ca nu este bine ca martorul sa fie citat cu mult timp inainte de data planificata pentru audiere. Acest interval de timp dintre momentul citarii si cel al audierii va fi cat mai scurt posibil, chiar si de ordinul orelor. Desigur, se va tine seama si de programul de activitate si specificul locului de munca al martorului.
In ceea ce priveste locul audierii legea procesual-penala nu stabileste un loc anume in care trebuie sa se faca audierea. De regula, asa cum am mai spus, ascultarea se face la sediul organului judiciar dar atunci cand situatia impune ea poate fi efectuata si in alte locuri (chiar si la locul comiterii infractiunii).
Sunt situatii obiective cand audierea trebuie sa se faca in alte locuri: la locuinta martorului sau la spital cand acesta este bolnav si nu se poate deplasa, in arest sau la penitenciar cand martorul este arestat in alta cauza, in sanatorii etc.
Un alt aspect ce tine de pregatirea ascultarii este asigurarea prezentei unuia din parinti, tutore sau curator cand martorul nu a implinit 14 ani sau a unui interpret cand martorul nu cunoaste limba romana. Acest din urma aspect, din propria experienta, l-am intalnit foarte des in judetul Harghita, zona locuita in majoritate de populatie de nationalitate maghiara.
In legatura cu citarea martorilor, acest aspect nu ridica probleme deosebite de tactica, unele din acestea le-am si amintit mai sus.
Organul judiciar este, insa, obligat sa efectueze citarea in conformitate cu dispozitiile C.P.P., art.175-181. Astfel, citarea se face:
la adresa unde locuieste
la locul indicat de cel in cauza
la locul de munca
la spital
la locul de arest sau detinere
la unitatea militara, daca martorul este militar in termen sau rezervist concentrat
la sediul consiliului local in a carui raza teritoriala se afla organul care efectueaza urmarirea penala
In cazul in care se detin date ca martorul este refractar si exista posibilitatea de a nu se prezenta, se va folosi forma scrisa si nu celelalte forme, tocmai pentru a exista dovada citarii conform C.P.P. si posibilitatea sanctionarii.
Realizarea unei bune si eficiente audieri, in special in cauzele complexe, este conditionata, in mare masura, de existenta unui plan de ascultare intocmit pe baza cunoasterii intregului material privitor la cauza penala si la persoana martorului.
Planul de ascultare, practic, reprezinta materializarea problemelor ce urmeaza a fi lamurite prin intermediul unor intrebari care vor fi adresate martorului.
Practic, planul de ascultare se prezinta sub forma unei scheme in care sunt prevazute toate problemele ce trebuie clarificate prin ascultare cat si intrebarile corespunzatoare.
Practica judiciara s-a fixat asupra unei anumite succesiuni a problemelor ce trebuie cuprinse in planul de ascultare: indicarea intr-o anumita ordine a imprejurarilor ce urmeaza a fi clarificate; intrebari prin care se clarifica aceste imprejurari, altele necunoscute, precizarea datelor existente deja la dosar in legatura cu imprejurarile necunoscute; pregatirea inscrisurilor, fotografiilor, alte mijloace materiale de proba care se considera necesar a fi prezentate martorului pentru lamurirea unei imprejurari, verificarea de date sau in scop tactic pentru a-l ajuta pe martor sa-si aminteasca cele percepute[107].
Ordinea intrebarilor prevazute in plan trebuie sa aiba o succesiune logica, fireasca, urmarind firul evenimentelor cercetate. Nu se exclud intrebarile surpriza, neasteptate de martori.
5. Reguli si procedee de tactica criminalistica aplicate in ascultarea martorilor
Ascultarea propriu-zisa a martorului, in general, parcurge trei etape[108]:
verificarea identitatii martorului si ascultarea cu privire la datele personale
relatarea libera sau spontana
ascultarea dirijata (interogatoriul).
As include o etapa separata, dupa verificarea identitatii, si anume depunerea juramantului. Aceasta activitate este un moment solemn la inceputul audierii si destul de complexa din punct de vedere psihologic, in special pentru martor si mai ales martorul crestin. Consider ca acest moment trebuie tratat cu cea mai mare seriozitate si importanta.
Persoana care se constituie ca martor intr-un proces penal are anumite obligatii morale care se nasc din cunoasterea imprejurarilor, a persoanelor care iau parte la proces. Aceste obligatii morale la care se adauga si cele juridice determina o anumita reactie a persoanelor martor in sensul ca unele vor maximiza iar altele vor minimaliza aceasta calitate.
Interventia in continutul juramantului a religiei, referirea la divinitate, reprezinta pentru omul simplu, cu frica lui Dumnezeu, un impact psihic puternic.
Minorul care nu a implinit varsta de 14 ani nu depune juramant, acestuia i se atrage atentia sa spuna adevarul.
Despre depunerea juramantului se consemneaza in declaratia martorului si acesta semneaza.
a. Relatarea libera
Conform dispozitiilor art.86 C.P.P., martorului i se infatiseaza obiectul dosarului aratandu-i-se care sunt faptele si imprejurarile pentru dovedirea carora a fost propus ca martor, cerandu-i-se sa declare tot ce stie cu privire la acestea[109].
Ascultarea va incepe prin respectarea disp. art.84 C.P.P., respectiv adresarea de intrebari prealabile referitoare la nume, prenume, etate, adresa si ocupatie. Apoi martorul va fi intrebat daca este sot sau ruda cu vre-una dintre parti si in ce raporturi se afla cu acestea precum si daca a suferit vre-o paguba de pe urma infractiunii.
In cadrul acestei etape martorului i se cere sa relateze, singur, liber, tot ceea ce stie despre imprejurarile in care evenimentul s-a produs. I se cere, de asemenea, sa nu se grabeasca si sa prezinte evenimentele pe cat posibil in ordinea producerii lor, cu toate amanuntele pe care le-a retinut, fara a incerca o selectare a lor.
Este indicat ca organul judiciar sa asculte in mod linistit relatarea martorului evitandu-se schitarea vreunui gest, reactie, mima sau expresie prin care se aproba sau se dezaproba afirmatiile martorului. Incruntarea, limbajul ironic, gesturile de nervozitate si nerabdare, lipsa de atentie, folosirea de expresii de mirare, luarea in gluma au darul de a bloca sau de a deruta ori a intimida martorul.
b. Ascultarea dirijata
Nu este o etapa obligatorie, ea intervine atunci cand prin relatarea libera a martorului nu s-au lamurit toate aspectele. Aceasta consta in adresarea de intrebari de catre organul judiciar si receptionarea raspunsurilor martorului.
Intre cele doua etape de ascultare nu trebuie sa existe neaparat o delimitare clara, acestea se pot intrepatrunde. In timpul relatarii libere, in special cand martorul pierde firul evenimentelor, organul judiciar care face audierea poate interveni cu intrebari pentru concretizarea relatarii.
In literatura criminalistica si procesual penala se indica urmatoarele tipuri de intrebari[110]:
de precizare sau de referinta
de completare
ajutatoare sau de reamintire
de control sau de verificare
formularea de intrebari clare, simple, precise si concise
intrebarile se vor referi la faptele percepute de martori si nu la opinia acestuia despre ele.
intrebarile sa nu contina elemente de intimidare si nici referiri la promisiuni de avantaje pentru martor daca va raspunde intr-un anumit fel
orice intrebare formulata va tine seama de nivelul de pregatire, experienta de viata, inteligenta martorului
evitarea folosirii de tonuri diferite in adresarea intrebarii astfel incat sa sugereze un anumit raspuns.
Sugestia este un aspect foarte periculos in efectuarea interogatoriului si conduce la o alterare grava a declaratiilor martorului. In cazul intrebarilor sugestive martorul are tendinta de a nu contrazice pe anchetator.
Privita prin prisma aspectului calitativ, pentru anchetator intrebarea sugestiva consta in introducerea unui element al raspunsului in intrebare. Din punct de vedere cantitativ ea vizeaza limitarea raspunsurilor, orientand sau incitand raspunsul martorilor.
Rezistenta la sugestie este dependenta de o serie de factori care privesc personalitatea martorului, un rol important avandu-l varsta. Copiii, tinerii sunt mai usor influentabili iar varstnicii mai greu.
Care sunt avantajele ascultarii dirijate[111]?:
inlatura confuziile si contrazicerile pe care martorii le-au facut in povestirea libera
elimina posibilitatea martorilor de a se abate de la imprejurarile care intereseaza cauza
ofera posibilitatea celui care a condus ascultarea de a ajuta martorii sa-si aminteasca unele imprejurari uitate
constituie metoda de baza in demascarea martorilor de rea credinta care, in mod deliberat, vor sa ascunda anumite imprejurari cunoscute
constituie un mijloc important pentru obtinerea de date necesare cunoasterii personalitatii martorilor precum si a sentimentelor pe care acestia le nutresc fata de fapta si faptuitor.
Ascultarea dirijata poate avea si neajunsuri, cel mai mare constituindu-l cazurile in care intrebarile au un grad mare de sugestibilitate.
Pe langa forma declaratiei scrise, ascultarii directe nemijlocite, art.862 C.P.P. introduce modalitati speciale de ascultare a martorului.
In situatiile de atribuire a unei alte identitati martorului, procurorul sau, dupa caz, instanta de judecata poate incuviinta ca martorul sa fie ascultat fara sa fie prezent fizic, prin intemediul unei retele de televiziune cu imaginea si vocea distorsionate, astfel incat sa nu poata fi recunoscut. Si in cazul martorului, in astfel de situatii, la ascultare poate participa un consilier de protectie a victimelor si reintegrare sociala a infractorilor.
6. Ascultarea martorilor care nu cunosc limba romana
Avand in vedere specificul infractiunilor silvice, rar vom intalni martori cetateni straini (care nu cunosc limba romana), de aceea vom prezenta cateva aspecte privind ascultarea martorilor cetateni romani de alte nationalitati care nu cunosc deloc sau destul de putin limba romana vorbita. Traind in judetul Harghita am intalnit in activitatea de ancheta cazuri de persoane apartinand nationalitatii maghiare care nu cunosteau limba romana (fie martori sau faptuitori).
Codul de procedura penala prevede pentru asemenea situatii folosirea unui interpret care cunoaste limba martorului. Interpret poate fi orice persoana care cunoaste limba vorbita de martori, acesta putand fi chiar coleg cu anchetatorul. Cand anchetatorul cunoaste limba respectiva nu sunt probleme.
Inainte de ascultare anchetatorul trebuie sa-i puna in vedere interpretului sa traduca exact cuvintele in intelesul lor din context, in cazul celor cu mai multe semnificatii sa nu adauge propriile cuvinte, adica sa nu influenteze interogatoriul prin introducerea propriilor opinii sau pareri, de aceea, daca este posibil, anchetatorii din cadrul organelor de urmarire penala (politie si procuratura) este bine sa apeleze la un coleg pentru a face rolul de interpret. In fata instantei de judecata exista reglementari precise iar, pe de alta parte, de regula judecatorii sau cel putin grefierul cunosc limba minoritatii maghiare.
Dezavantajul ascultarii prin intermediul interpretului in faza de urmarire penala este acela ca anchetatorul nu poate realiza relatia psihologica necesara cu martorul. Interpretul, in general, "rupe" aceasta posibila relatie.
Pentru asemenea martori personal as recomanda ca in etapa relatarii libere martorul sa-si consemneze propria declaratie in limba materna care, apoi poate fi tradusa in limba romana.
De asemenea, exista greutati in sensul traducerii unor termeni specifici silviculturii. Se va apela, in asemenea cazuri, la personal silvic de specialitate, cunoscatori ai limbii maghiare, pentru a asigura traducerea cat mai aproape de intelesul acestor termeni in limba maghiara.
7. Particularitati ale ascultarii martorilor in cazul comiterii unor infractiuni de distrugere prin incendiere de paduri.
Audierea martorilor infractiunilor silvice nu comporta, in general, reguli tactice de ascultare speciale. Totusi, in cazul incendiilor de paduri se impun cateva aspecte de care este bine sa se tina seama.
Cele mai multe incendii atrag atentia oamenilor, mai ales prin efectele spectaculoase create de flacari sau fum ori alte manifestari ale focului. Aceasta atragere a atentiei ofera posibilitatea de a identifica persoane care pot furniza diferite date cu privire la modul de izbucnire a incendiului, locul de unde s-a declansat si, uneori, chiar referitor la cauze.
In cazul producerii de incendii ascultarea martorilor trebuie facuta cu maxima urgenta si, pe cat posibil, chiar la locul unde ei au fost identificati. Acest lucru se poate produce chiar cu ocazia cercetarii la fata locului urmand ca apoi sa se faca o reascultare si consemnarea declaratiei conform dispozitiilor C.P.P. (dupa inceperea urmaririi penale).
Este bine sa se retina ca sub impresia puternica pe care le-a lasat-o evolutia incendiului ori urmarile acestuia, unele persoane pot manifesta tendinte de exagerare in relatarile lor si, in acest caz, prin calm si mult tact trebuie ascultate cu grija pentru a putea desprinde esentialul.
Persoanele in varsta, copiii si o parte din femei sunt impresionate puternic de incendii, iar relatarile lor pot fi punctate de descrierea unor inchipuiri si, de aceea, se cere o mare putere de selectie a informatiilor.
Martorii ce se ofera singuri sa dea date cu privire la producerea incendiului prezinta mare interes mai ales cand acestia fac parte din randul persoanelor care au sosit la fata locului inaintea pompierilor ori a organelor de politie ori chiar au intervenit pentru stingerea focului ori limitarea extinderii lui.
8. Fixarea declaratiilor martorilor
Consemnarea in scris a declaratiilor martorului decurge din prevederea art.86 alin.3 si 4, combinat cu art.73 C.P.P. privind declaratiile invinuitului/inculpatului.
Declaratiile martorului se scriu dupa inceperea urmaririi penale pe formulare tipizate, inseriate care contin si prevederi privind depunerea juramantului sub toate formele prevazute de lege.
In situatii deosebite (exemplu, la cercetarea la fata locului) cand organul judiciar nu are asemenea formulare sau nu le poate folosi, se consemneaza declaratia pe coli de hartie albe avand grija sa se faca referire la toate elementele prevazute de C.P.P. (sot sau ruda cu faptuitorul, relatiile cu acesta, daca a suferit pagube in urma comiterii infractiunii, juramantul, aducerea la cunostinta a continutului infractiunii de marturie mincinoasa).
De regula, declaratia se scrie cu mana sau la masina de scris de catre organul judiciar. Daca martorul solicita in mod expres poate sa-si scrie declaratia personal.
La sfarsitul declaratiei este important sa se faca mentiunea despre faptul ca martorul a citit continutul declaratiei apoi declaratia se semneaza pe fiecare pagina si la sfarsit de catre martor si anchetator.
Desi in cazul infractiunilor silvice nu se impune, in anumite cauze speciale, cu acordul martorului, fixarea declaratiei se poate face si pe banda magnetica sau video dar acest lucru nu exclude forma scrisa care este prevazuta de lege.
De asemenea, conform disp. art.862 al.4 C.P.P., declaratia martorului ascultat prin metodele speciale, se inregistreaza prin mijloace tehnice video si audio si se reda integral in forma scrisa. Conform al.5, in cursul urmaririi penale se intocmeste un proces verbal in care se reda cu exactitate declaratia martorului si se semneaza de procurorul care a fost prezent la ascularea martorului si de organul de urmarire penala si se depune la dosarul cauzei. Declaratia martorului transcrisa va fi semnata si de acesta si va fi pastrata in dosarul depus la parchet, intr-un loc special, in plic sigilat.
9. Verificarea si aprecierea declaratiilor martorilor
Orice declaratie de martor poate fi, din diferite motive, reala sau mincinoasa, partial sau integral, lucru pentru care ea trebuie verificata de catre organul judiciar.
In principal, aceasta verificare se face prin compararea continutului declaratiei cu celelalte mijloace de proba administrate in cauza. Verificarea se poate face si prin desfasurarea altor activitati procesuale: audieri de martori, ascultarea invinuitului, a partii vatamate, confruntari etc.
Destul de frecvent sunt folosite si reconstituirile. De asemenea se poate recurge si la efectuarea de controale medicale privind sanatatea fizica si psihica a martorului.
In ceea ce priveste evaluarea probei testimoniale trebuie sa pornim de la principiul consacrat in dreptul romanesc, respectiv principiul liberei aprecieri a probelor, adica nici o proba nu are o valoare stabilita dinainte de lege mai mare decat alta.
Operatia de analiza si apreciere a unei declaratii se efectueaza in cadrul examinarii si aprecierii tuturor probelor administrate existente la dosar, ea presupunand, in esenta, un studiu comparativ al faptelor stabilite cat si un studiu comparativ al surselor directe sau indirecte din care provin datele[112].
Sectiunea a IV-a - Tactica ascultarii invinuitilor si inculpatilor
Ascultarea invinuitilor (inculpatilor) este o activitate deosebit de importanta pentru solutionarea oricarei cauze penale, pentru respectarea drepturilor la aparare a fiecarei persoane in spiritul prezumtiei de nevinovatie. Nu trebuie sa se uite faptul ca invinuitul este personajul principal al procesului penal, figura centrala si in jurul lui se desfasoara intreaga activitate de administrare a probelor, in acuzare sau aparare, dar toata activitatea subordonata principiului dominant al procesului penal, si anume aflarea adevarului.
De aceea, organul judiciar trebuie sa-i acorde importanta cuvenita.
Persoana care savarseste o infractiune are calitatea de faptuitor pana in momentul in care devine invinuit prin inceperea urmaririi penale, cand devine si subiect de drepturi si obligatii procesuale. Declaratia invinuitului sau inculpatului este importanta indiferent daca acesta recunoaste sau neaga faptele comise, exprima sau nu realitatea. De multe ori nerecunoasterea faptei de catre invinuit determina organul judiciar sa identifice alte mijloace de proba necesare aflarii adevarului.
1. Aspecte procesuale. Importanta si semnificatia elementelor de tactica criminalistica in ascultarea invinuitului inculpatului
Procedura de obtinere a declaratiilor invinuitului inmanuncheaza un complex de reguli de ordin procesual si tactic criminalistic.
Legiuitorul a prevazut o procedura de ascultare care ofera posibilitatea unei investigari minutioase a subiectului procesual care, in realitate, cunoaste cele mai multe date in legatura cu savarsirea infractiunii[113].
Declaratia invinuitului constituie un drept al acestuia si nu o obligatie. El nu poate fi obligat sa declare, acesta avand "dreptul la tacere[114]".
Invinuitul sau inculpatul nu trebuie sa-si probeze nevinovatia sa, sarcina administrarii probelor revenind organului de urmarire penala si instantei de judecata (art.65 C.P.P.). In cazul cand exista probe de vinovatie acesta are dreptul sa probeze netemeinicia lor. Organul judiciar este obligat sa adune probe atat in favoarea cat si in defavoarea invinuitului chiar daca acesta isi recunoaste fapta.
Declaratia invinuitului sau inculpatului are o dubla functionalitate in procesul penal: pe de o parte, furnizeaza informatiile necesare aflarii adevarului, iar pe de alta parte constituie prima modalitate prin intermediul careia isi exercita dreptul la aparare.
Pe parcurul procesului penal invinuitul sau inculpatul este ascultat, in mod obligatoriu, de mai multe ori:
la inceperea urmaririi penale
cu ocazia luarii masurii retinerii sau arestarii (procedura de ascultare fiind prevazuta de art.70-74, 150, 323-324, 473, 481 si 483)
la prezentarea materialului de urmarire penala
in etapa cercetarii judecatoresti.
Invinuitul si inculpatul poate fi ascultat, insa, ori de cate ori este necesar.
Unii autori[115] desprind chiar, cel putin trei functii ale declaratiilor invinuitului-inculpatului:
functia de mijloc de proba
functia de mijloc de aparare
mijloc de oprire a eventualelor abuzuri si de prevenire a posibilelor erori judiciare.
Principalele reguli tactice referitoare la ascultarea invinuitului/inculpatului sunt cuprinse imperativ in insasi normele procesual-penale ce reglementeaza cadrul legal in care trebuie sa se desfasoare aceasta activitate: declaratia scrisa personal de catre invinuit-inculpat reduce probabilitatea retractarii ulterioare; art.71 alin.1 si 3 C.P.P. are in vedere ascultarea separata a fiecarui invinuit sau inculpat urmarind finalitatea tactica a evitarii influentarii reciproce, atunci cand intr-o cauza urmeaza a fi ascultati mai multi invinuiti; dispozitiile cuprinse in art.71 alin.3 si art.72 C.P.P. ofera garantia obtinerii unor declaratii mai ample, exacte si neinfluentate de interventia intempestiva a organului judiciar.
Regulile tactice de ascultare au un caracter individual si trebuie aplicare nuantat, adaptate specificului cauzei si personalitatii celui ascultat[116].
2. Aspecte referitoare la psihologia invinuitului si inculpatului; particularitati psihologice ale procesului formarii si redarii declaratiilor
In perioada post infractiune isi fac aparitia procesele psihice determinate de teama, incercarile infractorului de simulare si de disimulare in vederea evitarii identificarii si tragerii la raspundere penala. Particularitatile proceselor de perceptie si de memorare a faptelor savarsite determina procesul formarii si redarii declaratiilor invinuitului. Se considera ca invinuitul sau inculpatul reprezinta sursa celor mai ample si fidele informatii cu privire la activitatile nemijlocit legate de infractiune, precum si cu privire la cele ce au precedat sau succedat acestui moment, deoarece fata de cei care au participat la savarsirea infractiunii in alte calitati, invinuitul, in majoritatea cazurilor, se gaseste in conditii optime de perceptie si memorare[117]. Acest aspect, insa, trebuie privit nuantat. Cunoasterea informatiilor legate de fapte si imprejurari necesita atentie, care are un rol mobilizator asupra perceptiei si memorarii doar in masura in care starile afective, sentimentele care o determina, se situeaza in limitele unei anumite intensitati. Din acest punct de vedere starile emotionale de intensitate medie au un efect stimulator asupra atentiei, insa sentimentele ce depasesc o anumita intensitate, adica emotiile soc, au un efect distructiv asupra atentiei.
In cazul infractiunilor savarsite cu intentie, cum este si cazul infractiunilor silvice, conditiile de perceptie si memorare sunt propice si de aceea declaratiile invinuitului pot furniza cele mai bogate si exacte informatii cu privire la imprejurarile savarsirii infractiunii.
In cazul infractiunilor savarsite din culpa faptuitorii pot da declaratii sincere cu privire la faptele savarsite. O caracteristica psihologica a acestora o constituie faptul ca, desi recunosc faptele, nu se considera vinovati de savarsirea lor sau isi diminueaza sugestiv raspunderea.
Trebuie sa recunoastem faptul ca lacunele memoriale cu privire la unele imprejurari ale cauzei nu tradeaza neaparat reaua credinta a invinuitului.
Rolul jucat la savarsirea infractiunii, acela de principal actor, precum si pozitia procesuala distincta in care apare in proces, confera invinuitului o fizionomie psihologica proprie care explica existenta unor particularitati, sub raportul conditiilor de perceptie, de memorare si de reproducere a faptelor. Organele judiciare, cunoscand aceste particularitati, vor putea diferentia procedeele tactice de ascultare aplicabile intr-o situatie sau alta si vor putea aprecia exact, pe baza probelor, acest util dar extrem de complex element de informare.
Psihologia invinuitului sau inculpatului in perioada de dupa savarsirea infractiunii
In aceasta perioada post-fapta elementul dominant care caracterizeaza psihologia infractorului este tendinta de a se apara, de a se sustrage identificarii, invinuirii si raspunderii. Aceasta stare de tensiune provoaca anumite procese psihice care genereaza o stare de neliniste, de nesiguranta, de lipsa de control normal asupra modului de comportare, ceea ce conduce si explica o serie de greseli in atitudinile si declaratiile facute. Asa se explica o serie de actiuni intreprinse de faptuitor: distrugerea de obiecte sau inscrisuri care pot constitui mijloc de proba sau instrainarea lor, ascunderea lor, incercarea de a crea alibiuri.
Alti infractori, dupa descoperirea faptei si declansarea anchetei, incearca sa obtina date despre evolutia acesteia, cauta sa intre in contact cu persoanele ascultate de anchetatori, se deplaseaza la locul comiterii faptei etc.
Unele elemente de ordin psihologic ale relatiei anchetator-anchetat
Anchetatorul trebuie sa reprezinte o garantie pentru cel ascultat ca nu se urmareste altceva decat stabilirea adevarului.
In general, pentru un anchetator activitatea de ascultare a invinuitului este cea mai complexa si anevoioasa din activitatea sa si tot atat de stresanta. De aceea, aceasta reclama o serie de calitati pe care trebuie sa le detina anchetatorul:
inteligenta si perspicacitate, abilitate si tact
curaj si stapanire de sine
rezistenta la tensiune psihologica
placere de a lucra cu oamenii
sa aiba forta de persuasiune
perseverenta, consecventa in aflarea adevarului
autocontrol
spirit de observatie
obiectivitate
uneori, capacitate actoriceasca.
Pe de alta parte, magistratul trebuie sa se fereasca de manifestarile care pot conduce la un rezultat negativ sau ineficient:
asa-zisele "amprente profesionale", adica, inclinatii spre o anumita optica, conceptie, urmarirea ca finalitate a dovedirii vinovatiei si nu a aflarii adevarului;
orientarea unilaterala a investigatiilor, tendinta de minimalizare a faptelor si imprejurarilor favorabile invinuitului sau supradimensionarea imprejurarilor ce ar confirma invinuirea;
banuiala excesiva;
transformarea experientei profesionale in rutina si empirism profesional;
disproportionata incredere in sine, in intuitia sa manifestata intr-o atitudine de superficialitate si de superioritate;
lasarea sub influenta sentimentelor de simpatie sau antipatie;
permisivitatea, prin care se intelege acceptarea (constienta sau nu) de a fi studiat psihologic de catre persoana anchetata.
In lumea juristilor se apreciaza - hiperbolizat, desigur - ca anchetatorul ideal trebuie sa aiba "intelepciunea proverbiala a biblicului Solomon, rabdarea lui Hristos, logica lui Aristotel, rigurozitatea stiintifica a lui Pasteur si inventivitatea lui Edison". Aceasta afirmatie, retorica si exagerata, este insa, la o scara normala, revelatorie sub raportul exigentelor ce trebuie insumate in persoana anchetatorului.
In literatura de specialitate[118] sunt prevazute unele reguli tactice care pot facilita contactul verbal intre interlocutori:
in contactul cu adversarul, inainte de a fi ascultati suntem priviti;
exprimarea clara, in limbaj inteligibil a interlocutorului, este obligatorie;
inainte de a vorbi trebuie sa stim sa observam si sa ascultam;din primele clipe de contact cu invinuitul trebuie sa-l studiem, la inceput in ansamblu si apoi miscarile necontrolabile in momentul in care este chestionat asupra problematicii critice;
fata de interlocutor se recomanda a se avea o atitudine deschisa;
invinuitul trebuie sa fie convins ca este ascultat cu cea mai mare atentie, deci aceasta atitudine exprima respectul anchetatorului fata de el insusi;
fata de interlocutor se recomanda a avea o atitudine echilibrata, exasperant de calma, rabdatoare;
intelegerea umana fata de invinuit dar fara a se confunda cu bunavointa sau cu iertarea.
3. Pregatirea ascultarii invinuitului sau inculpatului
3.1. Studierea materialelor cauzei
Pregatirea pentru ascultare presupune stabilirea problemelor ce urmeaza a fi lamurite cu ocazia ascultarii, tactica de ascultare, materialul probator care va fi folosit in timpul ascultarii.
Practica a demonstrat faptul ca ascultarea invinuitului nu poate fi realizata in conditii de maxima eficienta fara cunoasterea temeinica, prin studiu aprofundat, a materialelor probatorii administrate in cauza ce face obiectul cercetarii.
Pe baza studiului acestor materiale se stabilesc persoanele care urmeaza a fi ascultate in calitate de invinuiti, faptele care pot fi retinute, participantii, calitatea si contributia la savarsirea infractiunilor, probleme ce trebuie lamurite prin ascultare[119].
Pe langa cunoasterea materialelor cauzei, in cazul infractiunilor din domenii speciale, asa cum sunt si cele la regimul silvic, este necesara o pregatire de specialitate a anchetatorului pentru cunoasterea legislatiei din acest domeniu, unele date tehnice, termeni de specialitate si modalitati specifice de savarsire a infractiunilor, regimul exploatarii materialelor lemnoase, sistemele de marcare, instrumentele de marcare, atributiile de serviciu si competenta organelor silvice, modul de folosire si circulatia documentelor oficiale privind provenienta si transportul materialelor lemnoase.
Studierea materialelor cauzei se poate extinde si la alte dosare, solutionate sau nu, daca au legatura cu invinuitul sau cu fapta cercetata.
Cunoasterea invinuitului si inculpatului
Pe langa cunoasterea concreta a faptelor comise de invinuit sau inculpat, organul de urmarire penala trebuie sa manifeste o preocupare deosebita pentru cunoasterea personalitatii si a trasaturilor specifice acestuia.
Trasaturile psihice ce definesc personalitatea sunt[120]:
caracterul - definit ca manifestarea de conduita cu semnificatie morala pozitiva (sinceritate, corectitudine, constiinciozitate, demnitate, sociabilitate etc.) sau negativa (egoism, susceptibilitate, ingamfare etc.);
temperamentul- determina diferentierea psihica a indivizilor in functie de capacitatea energetica si dinamica comportamentului (coleric, sanquinic, flegmatic si melancolic);
aptitudinile (inteligenta, precizia memoriei, spiritul de observatie, imaginatia).
Pentru cunoasterea personalitatii invinuitului sau inculpatului organul de urmarire penala are mai multe posibilitati, activitati directe sau indirecte[121]:
investigatiile
actele premergatoare
cercetarea la fata locului
verificari la cazier judiciar si alte evidente
ascultarea martorilor, a altor invinuiti
studierea unor inscrisuri emanate de la invinuit sau inculpat etc.
Alte date care trebuie cunoscute:
studiile si profesia
locurile de munca si functiile avute
domiciliul (inclusiv cele anterioare)
starea civila, copii
starea materiala, surse de venit cunoscute
comportamentul in familie, la locul de munca si in societate
atitudinea fata de autoritatile statului
religia, atitudinea fata de perceptele religioase
antecedentele penale, contraventionale (pe linie silvica)
comportamentul de dupa comiterea infractiunii
daca a mai fost cercetat anterior pentru fapte similare (inclusiv pentru contraventii silvice), atitudinea pe care a avut-o pe timpul cercetarilor
cercul de prieteni sau de afaceri al invinuitului
mediile pe care le frecventeaza
viciile.
Unii autori[122] mentioneaza si mijloace directe prin care se poate cunoaste personalitatea invinuitului:
efectuarea perchezitiei domiciliare
aplicarea sechestrului asigurator
retinerea sau arestarea
ascultarea acestuia.
O modalitate directa de cunoastere a invinuitului, chiar specifica infractiunilor silvice, este constatarea infractiunii flagrante. Este cunoscut faptul ca multe infractiuni silvice se constata la locul comiterii sau pe drumurile de acces spre localitati din directia padurilor. Prin observarea invinuitului, a comportarii acestuia fata de organele autoritatii publice, felul cum raspunde la intrebarile puse de aceste organe, modul in care reactioneaza la prinderea in flagrant sau la descoperirea bunurilor-produs al infractiunii, poate prefigura pozitia pe care invinuitul o va adopta pe parcursul cercetarilor.
Aplicarea sechestrului asigurator, avand in vedere ca masura este scoasa din competenta organelor de cercetare penala ale politiei (organe care, practic, efectueaza cea mai mare parte a urmaririi penale), nu mai poate constitui un mijloc de a intra in contact cu invinuitul sau inculpatul.
Alegerea locului unde urmeaza sa se faca ascultarea si a timpului optim pentru ascultare
Conform disp. art.74 din C.P.P., ascultarea invinuitului sau inculpatului se realizeaza la locul unde acesta se afla. De regula acest loc al ascultarii este sediul organului de urmarire penala sau al instantei de judecata.
Pot exista situatii in care invinuitul sau inculpatul se asculta in alte locuri (este arestat sau detinut in alta cauza, este internat in spital sau azil de batrani etc.).
Organul de urmarire penala care va efectua ascultarea trebuie sa asigure o ambianta sobra in incaperea respectiva, fara calendare cu fel si fel de fotomodele pe pereti, harti, tablouri etc., pentru a nu distrage atentia invinuitului. Practica de ancheta japoneza, de exemplu, interzice ca in camera de ancheta sa se afle chiar si un telefon care ar putea intrerupe ascultarea si sa determine pierderea momentului psihologic al marturisirii[123].
Pe de alta parte anchetatorul trebuie sa previna folosirea unor obiecte in acte de agresiune asupra sa, astfel ca in camera respectiva nu trebuie sa existe obiecte de acest gen (scrumiere voluminoase, statuete, bibelouri etc.).
In ceea ce priveste alegerea timpului cand se face ascultarea legea nu stabileste acest lucru. Totusi, C.P.P. prevede momente din cursul procesului penal cand trebuie sa se faca ascultarea sau cu ocazia unor masuri procesuale:
la inceperea urmaririi penale (art.70) si la sfarsitul acesteia la prezentarea materialului de urmarire penala
la luarea masurii retinerii si sau arestarii preventive (art.143 al.1 C.P.P.)
la continuarea urmaririi penale dupa punerea in miscarea a actiunii penale.
Deci, la stabilirea timpului de ascultare organul judiciar trebuie sa respecte aceste prevederi procesual-penale.
Alegerea zilei si orei se face in functie de programul organului judiciar, de activitatea invinuitului si de locul de munca al acestuia, de specificul cauzei si de alte aspecte de ordin tactic. De regula, ascultarea se face in timpul programului oficial de lucru al organului judiciar.
Pregatirea materialului probator ce urmeaza a fi folosit in timpul ascultarii
In timpul ascultarii anchetatorul poate folosi anumite mijloace de proba existente la dosar, inclusiv mijloace materiale de proba[124]. Aceasta in cazul nesinceritatii invinuitului pentru a-l determina sa renunte la pozitia sa. Totusi, acest lucru trebuie facut cu retinerea si atentia cuvenita. De regula, nu vom apela la cele mai relevante mijloace de proba intrucat este posibil ca invinuitul sa recunoasca numai faptele pentru care organul de urmarire penala dispune deja de probe. Din categoria mijloacelor de proba care pot fi utilizate in timpul ascultarii enumeram: parti din declaratiile partii vatamate sau a martorilor, urme ridicate de la fata locului, obiecte, fotografii s.a.m.d.
Stabilirea ordinii in care se va face ascultarea
Exista cauze cu mai multi faptuitori, cu forme de participatie penala diferita, situatie care impune stabilirea unei ordini de ascultare. Practica de ancheta recomanda ca sa fie ascultati mai intai autorii iar dintre ei cei pentru care exista presupunerea ca vor fi sinceri. Aceasta se poate deduce din analiza materialelor existente privind cunoasterea invinuitului. De asemenea se va tine seama si de invinuitii care ar putea avea cele mai multe cunostinte despre fapte.
Ceea ce este important este respectarea dispozitiilor legale privind ascultarea separata a fiecarui invinuit sau inculpat.
Asigurarea prezentei invinuitului sau inculpatului la locul de ascultare
Daca invinuitul este cercetat in stare de libertate atunci chemarea acestuia se face prin citare sau prin aducere, cu respectarea dispozitiilor C.P.P. privind citarea si mandatul de aducere (art.175-181 C.P.P.).
Este important din punct de vedere tactic alegerea momentului de citare sau de aducere. Momentul inmanarii citatiei trebuie ales in functie de obiectul si complexitatea cauzei. Practica organelor de urmarire penala a demonstrat ca, din punct de vedere tactic, este bine ca citatia sa fie inmanata in ziua sau seara zile anterioare datei fixate pentru ascultare. Cand in cauza sunt mai multi invinuiti sau inculpati care trebuie ascultati, citarea acestora se face de asa maniera incat sa se evite, pe cat posibil, posibilitatea sa i-a legatura intre ei inainte de a se prezenta la ascultare. Pentru aceasta, citarea nu trebuie sa fie facuta pentru aceeasi ora chiar daca ascultarea se va realiza concomitent, dar separat, a tuturor invinuitilor[125].
Conform art.174 C.P.P., in cursul judecatii invinuitul si inculpatul poate fi reprezentat daca prezenta personala nu este obligatorie. Pe cale de consecinta, deducem ca in faza de urmarire penala invinuitul sau inculpatul nu pot fi reprezentati.
3.7. Asigurarea prezentei aparatorului
Legea procesual-penala, in art.171 din C.P.P., prevede dreptul invinuitului sau inculpatului de a fi asistat de aparator in tot cursul procesului penal. Acest lucru, in mod obligatoriu, trebuie adus la cunostinta invinuitului sau inculpatului de catre anchetator, aspect care va fi consemnat in declaratia acestora. Invinuitul si inculpatul pot solicita aparator sau pot renunta la aparator in faza urmaririi penale.
In anumite situatii expres prevazute de lege asistenta invinuitului de catre un aparator este obligatorie:
daca este minor
cand este internat intr-un centru de reeducare sau institut medical educativ
este retinut sau arestat, chiar si in alta cauza
cand fata de acesta a fost dispusa masura de siguranta a internarii medicale sau obligarea la tratament medical, chiar in alta cauza
cand organul de urmarire penala sau instanta apreciaza ca acesta nu si-ar putea face singur apararea
in cursul judecatii, in cauzele in care legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata sau a inchisorii de 5 ani sau mai mare.
In cursul urmaririi penale aparatorul invinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala care implica audierea sau prezenta invinuitului sau inculpatului caruia ii asigura apararea si poate formula cereri si depune memorii. Lipsa aparatorului nu impiedica efectuarea actului de urmarire penala daca exista dovada ca aparatorul a fost incunostintat de data si ora efectuarii actului. De aici rezulta obigatia organului de urmarire penala nu de a-l aduce pe aparator ci numai de a-l incunostinta despre ascultare. Acest lucru se face din timp util prin notificare telefonica, fax, internet sau prin alte asemenea mijloace, incheindu-se in acest sens un proces verbal (art.172 al.1 C.P.P.)
Cand asistenta juridica este obligatorie, organul de urmarire penala va asigura prezenta aparatorului la ascultarea invinuitului sau inculpatului, lipsa lui impiedicand desfasurarea ascultarii. Acest lucru presupune ca momentul ascultarii sa fie stabilit de comun acord cu aparatorul.
Asigurarea prezentei interpretului, parintelui, tutorelui sau educatorului
Conform art.128 din C.P.P., cand una dintre parti sau o alta persoana care urmeaza sa fie ascultata nu cunoaste limba romana ori nu se poate exprima in aceasta limba, organul de urmarire penala sau instanta de judecata ii asigura in mod gratuit folosirea unui interpret. Acesta poate fi desemnat sau ales de parti.
Aceste situatii sunt frecvente in zonele locuite de minoritati etnice compacte, in special minoritatea maghiara. O situatie speciala este aceea a persoanelor surdo-mute.
Pentru invinuitii minori legea obliga prezenta aparatorului. Din punct de vedere tactic se recomanda insa si asigurarea prezentei parintelui, tutorelui sau educatorului, dupa caz, ori alta persoana care-l are in crestere si supraveghere. Persoanele apropiate minorului il pot determina pe acesta sa adopte o pozitie sincera, pot ajuta anchetatorul sa identifice imprejurarile care au determinat sau favorizat comiterea faptei.
Asigurarea conditiilor materiale necesare ascultarii
Aceste conditii, pe langa ambianta care trebuie creata la locul de ascultare si pregatirea mijloacelor de proba ce vor fi folosite pe parcursul ascultarii, se refera la asigurarea mijloacelor tehnice care pot fi utilizate si materialelor: hartie si instrumente de scris, aparatura de inregistrare a vocii sau de redare a inregistrarilor (audio ori video) etc.
Este indicat ca pe masa anchetatorului sa nu existe alte materiale in afara planului de ascultare si mijloacelor de proba care urmeaza a fi folosite dar puse de asa maniera incat sa nu poata fi vazute de invinuit (exemplu, inscrisurile in dosar iar obiectele in dulap sau sertarul biroului).
Ca o conditie pregatitoare a ascultarii, pentru cazurile de invinuiti cunoscuti sau suspectati de a fi agresivi, violenti, se recomanda sa asiste la ascultare si alt lucrator pentru a preintampina un eventual atac.
Intocmirea planului de ascultare
Toate activitatile de pregatire in vederea ascultarii invinuitului sau inculpatului se concretizeaza in intocmirea unui plan de ascultare. In plan se reflecta, in primul rand, rezultatul activitatilor de cunoastere a materialelor cauzei si a invinuitului. Planul trebuie sa cuprinda referiri la:
activitatea ilicita la care a participat invinuitul
ce probleme urmeaza a fi lamurite prin ascultare, succesiunea lor
ce materiale-mijloace de proba pot fi folosite pe parcursul ascultarii si momentele in care ar putea fi folosite
date despre invinuit si psihologia acestuia.
Prin intermediul intrebarilor ce vor fi cuprinse in plan se va urmari:
obtinerea de date privind modul de comitere a infractiunii, date despre participanti, mijloace materiale de proba, bunuri -produs al infractiunii
cunoasterea si verificarea probelor, a argumentelor pe care le prezinta in apararea sa
verificarea alibiurilor
dovedirea nesinceritatii pozitiei adoptate.
Planul va fi un instrument flexibil care poate fi completat pe parcursul ascultarii intrucat pot apare situatii neprevazute.
In principiu, intrebarile care vor fi cuprinse in plan pentru a fi adresate invinuitului pot fi clasificate in 3 categorii[126]:
intrebari "tema", care ofera posibilitatea invinuitului sa declare tot ceea ce stie in legatura cu faptele pentru care este invinuit
intrebari "problema", au menirea sa contribuie la lamurirea unor aspecte din activitatea ilicita desfasurata
intrebari "detaliu", sunt foarte concrete si prin folosirea lor se urmareste obtinerea unor amanunte de natura sa asigure verificarea declaratiilor invinuitului. Aceste intrebari pot fi: de completare, de precizare si de verificare.
Indiferent de natura intrebarilor ce vor fi folosite, acestea trebuie sa fie clare, cat mai scurte, precise si sa nu determine raspunsuri prin "da" sau "nu". De asemenea, la formularea intrebarilor trebuie sa se tina seama de nivelul de pregatire, de intelegere a invinuitului. Este interzisa folosirea intrebarilor sugestive.
Succesiunea intrebarilor trebuie sa fie realizata de asa maniera incat sa surprinda sau chiar sa deruteze pe invinuit. Se va evita o succesiune logica de intrebari, decurgand una din alta, astfel incat invinuitul sa nu le intuiasca si sa aiba posibilitatea de a-si construi raspunsul dinainte. Acest lucru nu inseamna ca ordinea intrebarilor trebuie sa fie haotica.
In plan nu se pot prevedea toate intrebarile pentru ca nu se pot prevedea nici toate raspunsurile pe care le va da invinuitul. De aceea este recomandat sa fie prevazute si intrebari de rezerva.
Planul de ascultare trebuie intocmit pentru fiecare invinuit sau inculpat in parte, indiferent de calitatea lor dupa forma de participatie.
Unii autori recomanda ca in cadrul unei ascultari sa fie clarificat un singur obiectiv[127]. Consideram ca, in general, cu ocazia ascultarii trebuie sa se incerce lamurirea tuturor aspectelor cauzei si cu privire la vinovatia invinuitului. Altfel prelungim nejustificat solutionarea cauzei sau chiar, fara intentie "tradam" celelalte aspecte ale cauzei care nu au fost abordate in cadrul ascultarii si dam posibilitatea invinuitului de a mai ascunde din probe, de a se pune de acord cu alti invinuiti etc. Desigur, in cauzele complexe pot fi efectuate asemenea ascultari fragmentate, pe obiective.
Tactica ascultarii propriu-zise a invinuitului sau inculpatului
Ascultarea invinuitului si inculpatului se desfasoara dupa anumite reguli comune organelor de urmarire penala si intantelor de judecata. Procedura de ascultare este prevazuta in art.70 -74, 150, 323-324, 473, 481 C.P.P.
Aceste dispozitii legale se completeaza cu cele cuprinse in art.5-6 din Constitutia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, dispozitii in aplicarea carora sunt pertinente regulile statornicite de art.1-8 din Codul de Conduita pentru responsabilii cu aplicarea legilor, adoptat prin Rezolutia nr. 34.169 a Adunarii Generale a O.N.U. in sedinta din 17.dec.1979[128].
Atat in faza urmaririi penale cat si in faza cercetarii judecatoresti, ascultarea invinuitului si inculpatului cuprinde trei etape distincte[129]:
a. verificarea identitatii civile a invinuitului/inculpatului
b. ascultarea relatarii libere
c. adresarea de intrebari
a. Verificarea identitatii civile - este necesara pentru a nu exista substituiri de persoane. Aceasta se face prin verificarea actului de identitate iar daca se impune chiar prin verificarea evidentelor operative ale politiei.
Un moment important al acestei etape, care practic nu este o ascultare pe fond, il constituie introducerea in starea psihologica a invinuitului, in atmosfera lui interioara, scop in care i se pot adresa intrebari ce nu au legatura cu cauza (exemplu despre ultimele evenimente petrecute pe plan social sau politic, in tara sau in strainatate, evenimente culturale sau sportive etc.), in vederea stabilirii contactului psihologic.
Conform disp. art.70 al.1 C.P.P., invinuitul sau inculpatul este intrebat cu privire la nume, prenume, porecla, data si locul nasterii, numele si prenumele parintilor, cetatenie, situatia militara, loc de munca, ocupatie, adresa la care locuieste efectiv, antecedente penale si alte date pentru stabilirea situatiei sale personale.
Conform al.2, invinuitului sau inculpatului i se aduc apoi la cunostinta fapta care formeaza obiectul cauzei, incadrarea juridica a acesteia, dreptul de a avea un aparator, precum si dreptul de a nu face nici o declaratie, atragandu-i-se totodata atentia ca ceea ce declara poate fi folosit si impotriva sa.
Daca invinuitul sau inculpatul da o declaratie, i se pune in vedere sa declare tot ce stie cu privire la fapta si la invinuirea ce i se aduce in legatura cu aceasta printr-o declaratie scrisa personal.
De asemenea, tot in aceasta faza, conform al.4 al art.70 C.P.P., invinuitului sau inculpatului i se aduce la cunostinta si obligatia sa anunte in scris, in termen de 3 zile, orice schimbare a locuintei pe parcursul procesului penal.
b. In aceasta etapa a relatarii libere, dupa adresarea intrebarii tema (de genul: "sunteti invinuit de comiterea infractiunii prev. de art.97 din Codul Silvic constand in aceea ca in data de .ati taiat fara drept 10 arbori de molid de pe picior din padurea statului producand un prejudiciu delei. Ce aveti de declarat in legatura cu aceasta invinuire?"), organul de urmarire penala are posibilitatea de a-l studia pe invinuit. Ii poate observa omisiunile, ezitarile, aspectele cu privire la care apar contraziceri.
In practica am observat la unii colegi obiceiul ca, dupa adresarea intrebarii tema, sa nu asculte verbal relatarea invinuitului, ci sa-l invite direct sa scrie ceea ce are de relatat. Consider gresita aceasta maniera intrucat nu se valorifica momentul psihologic cel mai prielnic, invinuitul putand sta linistit si sa se gandeasca la ceea ce sa scrie.
Relatarea libera este un bun prilej pentru anchetator de a-si forma o imagine despre atitudinea adoptata de invinuit prin compararea celor relatate cu materialul probator existent la dosar.
Toate observatiile facute in acest timp vor constitui baza pentru stabilirea procedeelor tactice adecvate interogatoriului.
In faza relatarii libere se recomanda folosirea urmatoarelor reguli tactice:
permisivitatea redusa din partea organului de urmarire penala
sa existe un control permanent al gesticii si mimicii
evitarea notarilor pe timpul relatarii verbale pentru a nu-l face pe invinuit circumspect, pentru a nu-l atentiona asupra "punctului slab"
supravegherea permanenta a comportamentului invinuitului: crisparea, muscatul buzelor, ticuri nervoase, miscarea membrelor, evitarea anumitor cuvinte, a unor nume, denumiri de locuri etc.
abtinerea de la gestul de incruntare, zambire, ras, miscari din cap "a aprobare" sau de "dezaprobare"
abtinerea de la intreruperea relatarii.
Totusi, vor fi obligatorii dispozitiile art.711 C.P.P., potrivit carora, daca in timpul ascultarii invinuitul sau inculpatul acuza simptomele unei boli care i-ar putea pune viata in pericol, ascultarea se intrerupe indiferent de faza in care se afla, iar organul judiciar ia masuri pentru ca acesta sa fie consultat de un medic. Ascultarea se reia imediat ce medicul decide ca viata acestuia nu este in pericol.
Cand invinuitul neaga invinuirea ce i se aduce aceasta etapa a relatarii libere poate fi foarte scurta. Practic se cere invinuitului sa consemneze ce are de negat si se trece la desfasurarea interogatoriului.
5.1. Strategii de interogare a invinuitului/inculpatului
Selectarea procedeelor tactice de ascultare a invinuitului ce contesta savarsirea faptelor trebuie realizata in raport cu personalitatea acestuia. Atunci cand informatiile care se afla in posesia organului judiciar dovedesc un caracter darz, tenace al invinuitului, inzestrat cu o deosebita rezistenta la eforturi psihice, toate acestea sunt de natura a aviza organul judiciar ca acesta se va apara cu inversunare, fata de el trebuind a fi adoptata o linie tactica energica, menita a nimici sistemul sau defensiv[130].
Tactica ascultarii invinuitului/inculpatului cuprinde metode si mijloace legale folosite in activitatea de ascultare in scopul obtinerii unor declaratii complete si veridice care sa contribuie la aflarea adevarului si clarificarea tuturor aspectelor cauzei[131].
Interogarea invinuitului presupune adresarea de intrebari acestuia si receptionarea raspunsurilor. Un prim aspect important il reprezinta cel referitor la conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca intrebarile. Unii autori[132] definesc interogatoriul ca fiind "un sistem de intrebari cu particularitati si organizare speciala".
Principalele conditii pe care trebuie sa le indeplineasca intrebarile sunt[133]:
sa fie clare si precise
sa fie formulate la nivelul de intelegere a celui interogat
sa nu sugereze raspunsul
sa oblige pe invinuit sa relateze
sa nu puna in incurcatura pe invinuit.
Alegerea tipurilor de intrebari care vor fi folosite pe timpul ascultarii depind, in cea mai mare masura de pozitia pe care a adoptat-o invinuitul, adica de recunoastere sau de negarea invinuirii ce i se aduce sau de refuzul de a face declaratii.
Daca invinuitul are o pozitie sincera si recunoaste invinuirea si toate imprejurarile faptei, pentru anchetator nu sunt probleme deosebite. Acesta verifica declaratia in contextul celorlalte probe existente la dosar pentru a vedea daca s-au lamurit toate aspectele. Daca unele probleme au scapat relatarii invinuitului/inculpatului sau nu sunt suficient clarificate, anchetatorul procedeaza la adresarea de intrebari de completare, de precizare si de control.
In situatia in care invinuitul neaga integral sau partial invinuirea, incearca sa denatureze faptele, pe langa celelalte intrebari se folosesc, in mod deosebit, intrebarile "detaliu".
5.1.1. Folosirea intrebarilor"detaliu"
Scopul utilizarii acestor intrebari este acela de a obtine de la invinuit cat mai multe amanunte referitoare la imprejurarile savarsirii faptei, amanunte care sa permita verificarea explicatiilor. Se va incerca prin aceasta sa se demonstreze invinuitului netemeinicia sustinerilor sale si determinarea lui de a renunta la atitudinea de negare. Aceste intrebari sunt de natura a depista erorile si inconsecventele logice din constructia apararii pe care si-a realizat-o. De multe ori, cand invinuitul isi da seama de contradictorialitatea declaratiilor pe care le da, isi schimba atitudinea si recunoaste faptele asa cum ele s-au petrecut.
5.1.2. Ascultarea repetata
Acest procedeu se foloseste, de regula, in situatia in care invinuitul/inculpatul face declaratii incomplete, contradictorii sau mincinoase.
Invinuitul va fi reascultat la intervale de timp diferite, stabilite de anchetator, cu privire la aceleasi fapte sau imprejurari folosind insa metode diferite (schimband ordinea evenimentelor, exemplu invers cronologic etc).
In esenta, ascultarea se va referi la aceleasi fapte, imprejurari, aspecte, unele amanunte contradictorii. Nereprezentand reflectarea unor situatii reale, intervenind si procesul uitarii, stari de tensiune, in declaratiile invinuitului apare nesiguranta si inevitabil contraziceri si nepotriviri intre afirmatii. In final i se poate demonstra ca nu a spus adevarul.
5.1.3. Interogarea sistematica
Dupa cum ii spune si denumirea, acest procedeu urmareste in mod sistematic, cronologic si logic, evenimentele produse si in acest mod i se solicita invinuitului sa le prezinte. Este greu pentru invinuit sa iasa din acest angrenaj al evenimentelor iar explicatiile ilogice pe care le-ar da ar iesi imediat in evidenta ca nefiind la locul lor.
5.1.4. Ascultarea incrucisata
Acest procedeu urmareste determinarea invinuitului sa renunte la falsele probe aduse in aparare, de a infrange sistemul de aparare al invinuitului nesincer, inrait, refractar, care se situeaza pe pozitia negarii totale a faptelor savarsite[134].
Este un procedeu ofensiv, tensionat si consta in ascultarea invinuitului de catre mai multi anchetatori in aceeasi imprejurare. Ritmul alert si sustinut creat de intrebarile adresate alternativ de fiecare anchetator nu-i da posibilitatea invinuitului sa-si pregateasca raspunsurile.
Acest procedeu nu se recomanda a se folosi decat la invinuiti puternici, rezistenti la tensiuni psihice puternice, greu de "spart".
Invinuitul cu o structura psihica slaba poate fi derutat si inhibat prin folosirea acestui procedeu.
5.1.5. Tactica complexului de vinovatie
Se foloseste in cazul persoanelor mai sensibile, chiar cu o credinta religioasa destul de puternica, care, in interiorul lor, sunt afectati de situatia in care au ajuns, motiv pentru care tind sa nege faptele sau unele aspecte mai delicate. In aceste cazuri intrebarile vor contine cuvinte afectogene, critice privitoare la fapta si la rezultatele ei. Se pot face chiar trimiteri la judecata si pedeapsa divina pentru doua pacate: acela privind comiterea faptei si acela de a nu spune adevarul, de a minti.
5.1.6. Tactica intalnirilor surpriza
Aceasta se bazeaza pe factorul surpriza. Pe timpul ascultarii, din "intamplare", invinuitul vede printr-o usa lasata deschisa pe unul din complicii sai, pe un martor sau persoana vatamata aflati intr-o alta incapere sau pe coridor.
5.1.7. Interogarea prin folosirea probelor de vinovatie
Practica organelor de urmarire penala a demonstrat faptul ca exista invinuiti/inculpati, in special recidivisti, care recunosc foarte greu faptele comise sau nu le recunosc decat in conditiile in care isi dau seama ca organul de urmarire penala detine probele necesare pentru dovedirea vinovatiei sale. Acestia cunosc faptul ca legea nu conditioneaza invinuirea de recunoastere a faptei, astfel ca, in asemenea conditii, de regula cedeaza si recunosc faptele comise.
Acest procedeu tactic este unul dintre cele mai dificile, daca nu chiar cel mai dificil, si presupune cel putin urmatoarele cerinte pentru a putea fi eficient:
experienta anchetatorului, hotararea si stapanirea de sine, un fin observator
cunoasterea temeinica a tuturor probelor din dosar, a legaturii dintre ele si activitatea ilicita desfasurata de invinuit, cunoasterea valorii acestor probe
stabilirea celui mai propice moment pentru folosirea probelor
discernamant in stabilirea ordinii de prezentare a probelor pe parcursul ascultarii
stabilirea cu mare atentie a intrebarilor care vor insoti prezentarea probelor.
Sensibilitatea acestui procedeu consta si in faptul ca orice eroare din partea anchetatorului poate compromite intreaga munca desfasurata pentru determinarea invinuitului sa faca declaratii veridice si complete.
Experienta de cercetare a infractiunilor recomanda utilizarea a doua procedee principale de prezentare a probelor: progresiv sau frontal[135].
Potrivit procedeului progresiv, ascultarea invinuitului se face in mod treptat, pornindu-se de la aspecte mai putin importante cu prezentarea de probe cu o mai mica valoare probanta, care nu dovedesc nemijlocit savarsirea faptei si vinovatia si se continua cu probe din ce in ce mai relevante din care rezulta in mod direct vinovatia.
Metoda de prezentare frontala presupune ca in mod neasteptat, inca de la debutul interogatoriului, prezentarea probelor care dovedesc vinovatia si adresarea de intrebari directe cu privire la fapta savarsita. Inaintea momentului prezentarii probei, pentru crearea momentului psihologic, invinuitul va fi intrebat in legatura cu imprejurarile dovedite prin probele ce urmeaza a fi prezentate.
5.1.8. Ascultarea unui invinuit despre activitatea celorlalti participanti
In functie de faptul daca sunt cunoscute identitatea si rolul jucat de participanti in raport de pozitia de recunoastere sau de nerecunoastere, se pot distinge variate situatii care impun observarea unor procedee tactice adecvate[136]:
toti participantii recunosc faptele, sincer sau mai putin sincer; accentul va cadea pe confruntarea declaratiilor pentru a se pune in evidenta eventualele nepotriviri;
numai unul sau unii din participanti recunosc faptele;
toti participantii neaga savarsirea faptelor.
Cunoasterea invinuitilor implicati in cauza permite organului de urmarire penala sa stabileasca pe cel dispus sa recunoasca mai usor faptele savarsite si cu acestea sa inceapa ascultarea. Se solicita celui ascultat sa declare ceea ce cunoaste despre activitatea celorlalti participanti la savarsirea infractiunii lasandu-i-se impresia ca persoana sa intereseaza mai putin organul de urmarire penala.
5.1.9. Solicitarea de a justifica modul in care invinuitul/inculpatul a folosit timpul intr-o anumita perioada (justificarea timpului critic)
Acest procedeu se foloseste, de regula, atunci cand invinuitul refuza sa faca declaratii. Cunoscandu-se activitatea acestuia i se va solicita sa declare locul unde s-a aflat, cu cine, ce activitati a desfasurat inainte, in timpul si imediat dupa momentul savarsirii infractiunii. Dupa darea explicatiilor acestea vor fi verificate minutios pentru a stabili sinceritatea sau nesinceritatea invinuitului.
5.1.10. Strategii vizand interogatoriul psihanalitic[137]
Interogatoriul psihanalitic este interogatoriul viitorului, este inofensiv, curat, respecta integral demnitatea, drepturile si libertatile cetateanului din perspectiva prezumtiei de nevinovatie. Este un joc al inteligentei prilejuit preponderent de o simpla discutie asupra cazului si care da posibilitatea individului de a se apara cu toate mijloacele - cele legale sau ilegale.
Duplicitatea (simularea) este caracteristica unei persoane care adopta doua atitudini si joaca premeditat doua roluri, afiseaza sentimente si ganduri diferite de cele pe care le simte cu adevarat. Simularea este, deci, divergenta dintre forma gandita si cea exprimata.
In timpul anchetei apare la individul supus ei, un dezechilibru psihic provocat de excesiva acumulare de energie determinata de conflictele interpsihice. Astfel, conflictul dintre actul inconstient si cel constient determinat de raportul EU-realitate, se concretizeaza in manifestari ce scapa cenzurii constientului, fiind localizat la nivelul preconstientului.
Altfel spus, continuturile intelectuale sunt respinse, refulate de constiinta ca stari ce trezesc invinuitului atitudini de autocontrol in scopul acoperirii manifestarilor emotionale, dar ele continuand sa-si exercite presiunea asupra cenzurii constientului, provocand acte gresite. In interogatoriul la care este supus invinuitul acesta se va autodemasca sub influenta eu-lui sedimentat in subconstient alaturi de eu-ul primitiv si brutal, identificand la acestia lapsus-uri, erori caracteristice, acte simptomatice, uitarea sau deformarea unor nume familiare etc.:
lasarea obiectelor la locul faptei
revenirea la locul faptei
uitarea cuvintelor si a numelor proprii
erorile de lectura si de scris
asociatiile de idei.
6. Unele particularitati ale ascultarii invinuitilor minori[138]
Cu ocazia ascultarii invinuitului minor, mai ales la aprecierea declaratiilor acestuia, trebuie sa se tina seama ca psihologia sa se deosebeste mult de cea a invinuitului adult. Astfel, fantezia, inventivitatea, susceptibilitatea acestuia, teama de parinti si de educatori, sentimentul pudorii, curajul rau inteles, influenteaza in mod deosebit procesele de percepere, memorare si redare ale minorului. Lipsa experientei de viata si munca, dificultatile in a aprofunda faptele, evenimentele sau fenomenele pe care le percepe, pun pe minor in imposibilitatea de a retine si reda aspecte esentiale pentru cauza, desi, in unele cazuri, acesta are un spirit de observatie foarte bine dezvoltat. Structura psihica a minorului depinde in mare masura de evenimentele traite in familie, scoala si cu ocazia unor activitati anterioare, desfasurate independent.
Se recomanda ca ascultarea invinuitului minor sa se faca intr-un timp cat mai apropiat de cel in care a fost savarsita infractiunea. Cerinta este impusa de dezvoltarea continua si rapida a minorului care este insotita de inlocuirea permanenta a vechilor impresii cu altele noi. In legatura cu aceasta, nivelul redus al intelectului minorului face ca acesta sa retina nu fapta in intregul ei ci doar unele detalii si sa confunde simple coincidente exterioare cu legaturile interne, fapt ce determina obtinerea unor declaratii neconforme cu realitatea.
7. Consemnarea declaratiilor invinuitului/inculpatului
Declaratia data conform art.70 alin3 din C.P.p, este scrisa personal cu mana de catre invinuit sau inculpat. Acesta o scrie cu pix pe coala alba de hartie si nu pe formular tipizat. Invinuitul isi formuleaza declaratia cu propriul vocabular, asa cum doreste, insa trebuie sa se refere la pozitia fata de invinuirea ce i se aduce. Aceasta declaratie este datata si vizata de organul de urmarire penala in fata caruia a fost data. Daca invinuitul nu-si poate scrie singur declaratia sau refuza, se intocmeste un proces verbal care consemneaza aceasta situatie cu motivele existente sau invocate.
Declaratia corespunzatoare interogatoriului se consemneaza in scris de catre anchetator pe formular tipizat, inseriat. In declaratie se fac mentiunile cu privire la drepturile acordate invinuitului/inculpatului si prevazute de C.P.P. in art.70 alin.2. In fiecare declaratie se va consemna ora inceperii si incheierii ascultarii. Declaratia scrisa i se citeste invinuitului/inculpatului sau i se da sa o citeasca. Daca este de acord cu continutul ei invinuitul o semneaza pe fiecare pagina si la sfarsit iar daca refuza semnarea, anchetatorul face mentiune in declaratia scrisa.
Declaratia scrisa se semneaza si de organul de urmarire penala care a luat-o iar in faza de judecata de catre presedintele completului de judecata si de grefier. Declaratia se semneaza si de aparator daca a participat la ascultare, precum si de interpret cand a fost luata prin intermediul sau.
Desi legea nu prevede, declaratia va fi semnata, in cazul invinuitului minor, si de parinte, tutore sau educator ori de alta persoana care l-a asistat pe minor pe timpul ascultarii, respectiv persoana care il are in crestere sau supraveghere.
In acest mod se consemneaza si celelalte declaratii, ulterioare, care se iau invinuitului/inculpatului.
Cu privire la modul de redactare al declaratiei trebuie sa se respecte anumite cerinte. Consemnarea trebuie sa reflecte cat mai fidel expunerea invinuitului, adica sa foloseasca un limbaj adecvat vocabularului acestuia respectand decenta cuvenita, sa fie folosite expresiile si cuvintele celui ascultat evitandu-se expresiile care pot avea mai multe intelesuri cat si cele indecente sau vulgare.
Desi legea procesual-penala nu o prevede, practica judiciara a ultimilor ani a demonstrat ca inregistrarea declaratiilor invinuitului/inculpatului pe banda magnetica sau video-magnetica este una dintre cele mai frecvente mijloace folosite. Cel mai mare avantaj al cestor inregistrari este acela ca organul judiciar are posibilitatea sa sesizeze in urma ascultarii sau vizionarii benzii toate momentele din declaratie, reactiile persoanei, care nu se pot consemna in forma scrisa. Pot fi observate incercarile de disimulare iar invinuitul va reveni mult mai greu la declaratiile anterioare si nu va putea sustine ca le-a facut ca urmare a unor violente, amenintari, promisiuni sau indemnuri.
Aceste inregistrari trebuie sa se faca cu respectarea regulilor procesual-penale si a celor tactice criminalistice. Inainte de a se incepe inregistrarea i se va aduce la cunostinta invinuitului/inculpatului ca declaratia sa va fi inregistrata.
Aceste metode de inregistrare nu exclud existenta si a formei scrise, deci declaratia inregistrata va fi transcrisa in forma ceruta de lege.
8. Verificarea declaratiilor invinuitului/inculpatului
Aceasta activitate prezinta importanta pentru a se stabili daca cele declarate de invinuit/inculpat sunt veridice.
Declaratiile se verifica, in primul rand prin compararea continutului lor cu datele si probele verificate, administrate anterior ascultarii.
Pentru verificare, organul de urmarire penala poate apela si la desfasurarea altor activitati de urmarire penala: perchezitii domiciliare, ridicari de obiecte si inscrisuri, ascultarea de martori, confruntari, efectuarea de constatari tehnico-stiintifice sau dispunerea de expertize, efectuarea de reconstituiri, prezentari pentru recunoastere, experimente judiciare etc.
In urma efectuarii acestor verificari, organul de urmarire penala isi da seama daca invinuitul a fost sincer, daca declaratiile sale sunt confirmate de celelalte mijloace de proba. In caz negativ se impune o reascultare a invinuitului/inculpatului.
Verificarea declaratiilor se mai poate realiza si prin metoda biodetectiei judiciare, rezultatul testarii realizandu-se intr-un raport de constatare tehnico-stiintifica, privind detectia psihologica a comportamentului simulat.
9. Valoarea probanta a declaratiilor invinuitului/inculpatului
Din dispozitiile art.69 C.P.P. rezulta ca declaratiile invinuitului/inculpatului facute in cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului numai in masura in care acestea sunt coroborate cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza.
La aprecierea valorii probante a declaratiilor invinuitului /inculpatului trebuie sa se tina seama si de faptul ca aceasta este retractabila, putandu-se oricand reveni asupra celor declarate. Si de aceea, dar si in baza principiului liberei aprecieri a probelor, declaratiile invinuitului/inculpatului nu pot avea valoare decat in coroborare cu celelalte probe.
Aceste declaratii au un caracter divizibil[139] (ca si declaratiile martorilor sau partilor). Aceasta inseamna ca organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate sa retina parti din declaratii sau numai unele din declaratiile date in mod succesiv care se coroboreaza cu celelalte mijloace de proba, existand astfel o oarecare garantie ca acele parti din declaratii oglindesc adevarul.
In practica judiciara s-a statuat ca existenta unor contradictii intre declaratiile succesive ale aceleiasi parti indica falsitatea uneia sau a unor dintre ele, cel putin in acele elemente asupra carora poarta contradictiile[140]. Practica judiciara a statuat, de asemenea, ca intre declaratiile date in mod succesiv nu exista o ordine de preferinta .
Este evidenta concluzia ca forta probanta a declaratiilor invinuitului inculpatului nu poate fi cuantificata dinainte, valoarea probanta a acestui mijloc de proba fiind lasata la aprecierea organului de urmarire penala si instantei de judecata, apreciere care trebuie sa aiba la baza convingerea intima a organului judiciar izvorata din analizarea intregului material probator administrat in cauza.
Gheorghe Zaharescu-Precizari cu privire la organizarea si planificarea urmaririi penale-planul de urmarire penala, in Revista P.C.C.C. nr.2/1981, pg.86
Constantin Aioanitoaie, I.E.Sandu (coordonatori) si colectiv-Tratat de tactica criminalistica, Ed.Carpati, 1992, pg.17-18; M.J. Palmiotto Criminal Investigation", Ed. Nelson Hall, Publishers, Chicago, Illinois, SUA, 1994, pg.24-30
Emilian Stancu-Tratat de criminalistica, Ed. Actami, 2001, pg.373; S.A. Golunski, op.cit., pg.250; "Organizarea activitatii de ancheta penala", elaborata de Institutul de Cercetari Criminalistice al Procuraturii Romaniei, Bucuresti, 1964, pg.20-22 (Lucrare aflata in Fondul documentar al Copartimentului de Criminalistica si Criminologie al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie)
Emilian Stancu, ed. a III-a, 2004, pg.361; S.A. Golunski, op.cit., pg.254; A.Ciopraga, I.Iacobuta, op.cit., pg.229
Idem, pg.366-367; E.Stelzer-Criminalistica, vol.I, Ed. Stiintifica Germana, Berlin, 1977, pg.190-191
C.Aioanitoaie, I.E.Sandu, op.cit., pg.21-22; C.Suciu-Criminalistica, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972, pg.501; I.Mircea-Crimialistica, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1998, pg.146
V. Dongoroz s.a., Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala Roman-partea generala, Ed. Academiei, Bucuresti 1975, pg.195
Aioanitoaie Constantin, Vasile Berchesan-Tactica criminalistica, Serviciul editorial al M.I., Bucuresti, 1979, pg.115; N.Volonciu-Tratat de procedura penala-partea generala, Ed. Paideia, vol.I, pg.181,184,192
A.Constantin, V.Berchesan-Tactica criminalistica, Serviciul Editorial si Cinematografic al M.I., Bucuresti 1989, pg.116
A se vedea si Corneliu Nicola, Unele elemente de psihologie judiciara, Serviciul Editorial si Cinematografic al M.I., 1979, pg.70-72
Emilian Stancu-Investigarea stiintifica a infractiunilor, vol.II, Universitatea din Bucuresti, 1988, pg.61; Ion Neagu-Drept procesual penal-Tratat, Ed. Global Lex, Bucuresti, 2002, pg.353-354
Olguta Bajenaru-Incompatibilitatea calitatii de parte in proces cu cea de martor, in Revista Dreptul, nr.11/2000; N.Volonciu, op.cit., pg.367
Ion Neagu, op.cit., pg.356; Avram Filipas, Infractiuni contra justitiei, Ed. Academiei, Bucuresti 1985, pg.50-51; I.Doltu-Declaratiile martorilor in procedura penala romana, Dreptul nr.7
Ion Neagu, op.cit., pg.354; V.Popescu, Consideratii in legatura cu posibilitatea savarsirii infractiunii de marturie mincinoasa in timpul actelor premergatoare, in RRD nr.2/1987, pg.45-47
Colectiv-Tactica criminalistica, M.I., 1989, pg.82; E.Stancu, op.cit., ed. a III-a, 2004, pg.369; A.Ciopraga si I.Iacobuta-Criminalistica, Ed. Chemarea, Iasi, 1997, pg.293; Tratat de tactica criminalistica, Academia de Politie, M.I., Ed. Carpati, 1992, pg.121-122
Conf.Univ.Dr.Tudorel Butoi, Asist.Univ.Ioana Teodora Butoi-Tratat universal de psihologie judiciara-teorie si practica, Ed. Phobos, Bucuresti 2003, pg.75
Colectiv, Tactica criminalistica, op.cit., pg.84; N.Dan-Rolul senzatiilor si perceptiilor in procesul formarii declaratiilor martorilor si informatiilor, in Rev. "Probleme de medicina si criminalistica", Ed. Medicala, Bucuresti, 1965, pg.88; Al.Rosca-Psihologie generala, Ed. Didacatica si Pedagogica, Bucuresti, 1975, pg.237
Tiberiu Bogdan-Psihologia comportamentului uman in procesul judiciar, Serviciul editorial si cinematografic al M.I., Bucuresti 1983, pg.124
E.Stancu, op.cit., pg.78; E.Stancu-Tratat de criminalistica, ed. a III-a, 2004, op.cit., pg.383-384; Ion Mircea-Criminalistica, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1978, pg.154-155; Camil Suciu-Criminalistica, Bucuresti 1972
Ion Neagu-Drept procesual penal, Ed. Global Lex, Bucuresti 2004, pg.349; N.Volonciu, op.cit., pg.361
Valerica Dabu, Pro Lege nr.4/2004, pg.45-Dreptul invinuitului/inculpatului de a nu face nici o declaratie; E.Stancu, op.cit., pg.424
Dr.Nicolae Vaduva-Criminalistica (Curs de tactica si metodica), Ed. Universitaria 2002, pg.101-102; P.Bouzat, J.Pinatel-Traité de Droit Pénal et Criminologie, vol.21, Ed. Dalloz, Paris, 1972, pg.1163
Tiberiu Bogdan, Ion Santea, Rodica Dragan-Comportamentul uman in procesul judiciar, Ed. M.I. Bucuresti 1988, pg.151-152
C.Aioanitoaie, I.E.Sandu si Colectiv, Tratat de tactica criminalistica, M.I., Ed. Carpati, pg.91; I.Mircea, op.cit., pg.274, A.Ciopraga-Criminalistica-Tratat de tactica, Ed. Gama, Iasi, 1997, pg.251; E.Stancu, op.cit., pg.431
P.P.Noveau-Psihologia generala, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1974; P.Popescu Neveanu-Psihologia generala, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1971, pg.240 si urm.
C.Aioanitoaie, T.Butoi-Ascultarea invinuitului sau inculpatului, in volumul Tratat de criminalistica, Ed. Carpati, 1992, pg.109-122; E.Stancu, op.cit., pg.434
C.Aioanitoaie, T.Butoi, op.cit, pg.109; G.Gudjansson-The Psyhology of Interrogations Confessions &Testimony, Ed. John Willey & Sons, New York, SUA, 1998, pg.24 si urm.
E.Stancu-Investigarea Stiintifica a infractiunilor, Curs de criminalistica, Partea a II-a si a III-a, Universitatea Bucuresti, Facultatea de Drept, Bucuresti 1988, pg.113
T.Butoi-Psihanaliza crimei, Ed. Stiintifica si Tehnica, Bucuresti, 1994; T.Butoi, I.T.Butoi, op.cit., pg.174-176
N.Vaduva, op.cit, pg.109; Ioan Doltu-Declaratiile invinuitului sau ale inculpatului-mijloc de proba in procesul penal, RDP nr.2/1995, pg.38
Acest document nu se poate descarca
| E posibil sa te intereseze alte documente despre: |
| Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com | Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site. { Home } { Contact } { Termeni si conditii } |
| Documente similare: |
Cauta document |