Agricultura, cultivarea pamantului pentru a creste plante a
constituit ramura principala de la inceputurile civilizatiei. Ea asigura cea mai mare parte a alimentelor; materiale necesare pentru imbracaminte si alte materii prime pentru industrii.
Agricultura, cultivarea pamantului pentru a creste plante a
constituit ramura principala de la inceputurile civilizatiei. Ea asigura cea mai mare parte a alimentelor; materiale necesare pentru imbracaminte si alte materii prime pentru industrii.
Cand europenii au descoperit tinuturile indepartate, ei au gasit multe culturi exotice. Grabiti sa le exploateze, ei au pus rapid la punct un sistem comercial care a dezechilibrat drastic balanta ecologica si economica a multor tari cu economie agrara.
Inca de la inceputul anilor 1500, aventurierii portughezi si spanioli, urmati de britanici, olandezi, francezi si germani, au inceput colonizarea suprafetelor vaste situate la tropice. In Europa a crescut mult cererea pentru produsele care proveneau doar din regiunile tropicale sau sub-tropicale, printre care condimentele si bauturile. Se cereau si materiale pentru industrie, cum ar fi bumbacul sau cauciucul. Prelucrarea ulterioara si exportul unor marfuri atat de valoroase au stimulat mult dezvoltarea comertului mondial, atat in domeniul alimentar, cat si al materiilor prime. Cererea pentru produse ca bumbacul sau cauciucul a dus la schimbarea caracterului agriculturii in tarile tropicale, mai ales atunci cand terenurile destinate agriculturii de subsistenta erau inlocuite cu cele comerciale. In 1519, de exemplu, conchistadorul spaniol Hernan Cortes a gustat o bautura numita xocolatl ( ciocolata) la curtea lui Montezuma, regele aztec al Mexicului. Cortes a importat bautura in Europa unde a devenit foarte populara. Arborele de cacao creste in stare salbatica in regiunile tropicale ale Americii de Sud. Conchistadorii au sutinut cultivarea acesteia in toata America Centrala si de Sud si in Sud-estul Asiei. In urma cu aproximativ 100 de ani, cacaoa a ajuns pana in Africa de Vest, care astazi produce cam jumatate din recolta mondiala. In Africa de Vest principalii producatori de cacao sunt micii plantatori. In anumite regiuni micii actionari tarani au jucat un rol foarte important in agricultura tropicala. Un alt eveniment de mare insemnatate a fost evolutia noilor sisteme de administrare introduse la tropice de europeni. Printre cele mai importante dintre aceste scheme au fost plantatiile, realizate pentru a produce recolte vandabile, pentru comercializare sau pentru barter, si nu doar pentru alimentarea familiei fermierului. Pe plantatii lucrau fie muncitori din zona, platiti cu salarii, fie sclavi. Aceste ferme erau organizatii destul de independente. Pe ele se planta hrana necesara pentru muncitori, si importau personal, echipament si specialisti din tarile de bastina. Plantatiile sunt de obicei intinse, intre 100 si 20.000 de hectare. Dupa incetarea colonizarii noile guverne au impartit vechile plantatii in unitati mai mici si au distribuit pamantul printre tarani care adesea au continuat sa cultive recolte comerciale alaturi de cele destinate hranei de subzistenta. In unele regiuni, proprietarii plantatiilor si-au vandut plantatiile unor investitori straini sau unor companii multinationale care adesea angajau administratori sau muncitori locali. Unele plantatii au fost practic inchiriate de arendasi.
Altele ca cele din Cuba, au devenit ferme de stat cu muncitori platiti de guvern.
Recoltele pentru comercializare includ recoltele anuale- bumbacul, iuta, orezul si tutunul, dar si recoltele perene- bananele, trestia de zahar care cresc vreme de mai multi ani. Arbustii pereni sunt cei de cafea sau de ceai, iar arborii pereni sunt cei de cacao si doua tipuri de arbori care produc uleiuri alimentare, cocotierul si palmierul. La scara mondiala orezul este cultura predominant tropicala, desi aproape intreaga productie de orez este destinata consumului domestic. Cea mai mare parte a celorlalte culturi comerciale, cum ar fi cafeaua si trestia de zahar, este destinata exportului. Trestia de zahar este o cultura perena care se cultiva in regiunile tropicale si cele sub-tropicale nesupuse inghetului. Ea se maturizeaza in 12-15 luni si este productiva, de obicei, vreme de 4-6 ani. Zaharul a reprezentat unul dintre cele mai importate produse de export. In secolele 16-18 a facut parte din comertul triunghiular prin care vasele transportau sclavi din Africa in America, zahar din America catre Europa si bunuri manufacturate din Europa catre Africa. Cafeaua provine din doua specii principale Coffee Arabica si Coffee robusta. Cafeaua de cea mai buna calitate arabica-usoara, se cultiva in tinuturile inalte din America Centrala, de asemenea in Columbia, Kenya si Tanzania. Traiul producatorilor de cafea depinde de comertul mondial. Din totalul productiei mondiale de cafea, aproximativ 75% sunt destinate exportului. Administrarea unei plantatii necesita investitii mari dar si forta de munca. Multe plantatii sunt de monocultura, adica produc o singura cultura. Monocultura unor recolte cum ar fi cele de cafea, zahar si ceai duc la o scadere rapida a fertilitatii solului. Ca urmare, productia de acest gen necesita mari cantitati de fertilizatori
Recoltele de monoculturi trebuie tratate si cu fungicide, ierbicide si pesticide, dar aceste substante pot cauza mari probleme ecologice si pot provoca mari dezechilibre ale mediului natural. Multe guverne ale noilor tari independente s-au opus agriculturii pe plantatii pe care au asociat-o cu dominatia coloniala, cu opresiunea exploatarii pamantului si oamenilor.
Pe de alta parte, expertii subliniaza avantajele economice ale plantatiilor, in general foarte eficiente. Administratorii plantatiilor pot controla calitatea si cantitatea mult mai bine decat grupurile de mici proprietari. Ei detin controlul asupra transporturilor, procesarii si comercializarii marfurilor. Pe de alta parte, multe recolte de pe plantatii necesita un timp inainte de a deveni productive. De exemplu, ceaiul necesita peste trei ani inainte de a ajunge la maturitate iar cacaoa peste opt ani inainte de a aduce un profit. De obicei micii actionari nu-si pot permite asemenea investitii pe termen lung. Nu toate marile plantatii sunt cultivate cu monoculturi. Unele plantatii de zahar din Guyana produc cel mai adesea si alte recolte, cum ar fi orezul sau nucile de cocos. Alte plantatii produc doua culturi principale, cum ar fi uleiul de palmier si cauciucul. Agricultura comerciala a adus bunastare multor regiuni, inainte sarace. Dar trecerea de la agricultura de subzistenta la cea comerciala a cauzat si probleme. Scaderea productiei de hrana a facut ca anumite tari exportatoare de produse agricole din Africa, America si Asia sa importe alimente, cum ar fi graul din Europa sau orezul din SUA.
Multi economisti sunt ingrijorati de problemele economice aparute din cauza schimbarilor in cererea mondiala a anumitor culturi. Plantatiile de monoculturi, indeosebi cele care produc culturi cu un ciclu de maturizare relativ lung, sunt vulnerabile la fluctuatiile pretului mondial si la restrictiile comerciale ale acestor culturi. Din aceasta cauza numeroase tari in curs de dezvoltare, s-au indatorat creand probleme pe termen lung.
Cea mai mare parte a populatiei sarace a lumii este constituita din fermieri care cultiva doar atat cat sa-si satisfaca necesitatile. Este adevarat, aceasta forma de agricultura este mai putin daunatoare pentru natura decat agricultura moderna, comerciala
Cele patru mari forme de agricultura de subzistenta sunt: vanatoarea si culesul plantelor, pastoritul nomad, cultivarea diferitelor loturi si agricultura stabila. Fiecare dintre aceste forme reflecta un anumit stadiu de dezvoltare din istoria societatii umane.
In urma cu aproximativ 12.000 de ani, cea mai mare parte a oamenilor, traia din vanatoare, pescuit si cules. Aceasta implica uciderea animalelor salbatice pentru carne si culesul plantelor si radacinilor comestibile printre care fragi, fructe si seminte salbatice. Ca mod de viata, vanatoarea si culesul au avut un declin rapid dupa dezvoltarea agriculturii in urma cu aproximativ 12.000-10.000 de ani. O data cu descoperirea modului in care pot fi cultivate plantele si domesticit animalele, majoritatea oamenilor au devenit agricultori. In regiunile cu ploi abundente si regulate, ei cultivau diverse recolte. In regiunile mai uscate ei cresteau animale. Grupurile tot mai mici de culegatori si vanatori au fost impinse catre zone care nu erau propice nici unei forme de agricultura. Astazi societatile de culegatori si vanatori sunt pe cale de disparitie, cu toate ca aceste ocupatii inca mai reprezinta un mod de viata pentru cateva grupuri printre care cele de aborigeni din Australia, bosimani din Sudul Africii, pigmei din Centrul Africii si indieni sin padurile tropicale ale Americii se Sud. Vanatoarea si culesul necesita o buna cunoastere a modului de supravietuire in armonie cu natura. Aceste cunostiinte le permit culegatorilor si vanatorilor sa supravietuiasca chiar si in zonele extrem de inospitaliere. Unii oameni de stiinta considera ca n-ar trebui pierdute cunostintele despre natura a vanatorilor si culegatorilor.
Pastoritul nomad reprezinta un stadiu mai evoluat al vanatorii si unele forme de pastorit sunt chiar foarte asemanatoare cu aceasta. De exemplu hoardele de caribu urmarite de eschimosii din nordul Canadei, sau cele de reni vanate de laponii din nordul Scandinaviei, sunt doar partial domesticite. In realitate aceste animale sunt salbatice si migreaza an de an, fiind sau nu insotite de oameni. Cele mai multe triburi nomade reusesc chiar sa domesticeasca animalele printre care si vite, oi, capre alaturi de camile in Africa de Nord si Sud-vestul Asiei.
Pastorii nomazi isi duc de obicei animalele pe terenuri improprii cultivarii plantelor. Ei au insa nevoie de hrana si de alte bunuri produse de agricultorii stabili, pe care le obtin prin troc. Drept urmare, in mod normal, comertul joaca un rol important in modul de viata nomad.
Agricultura stabila, chiar la nivel de subzistenta, necesita un grad mai mare de tehnologie decat agricultura extensiva. Agricultorii trebuie sa-si pastreze terenurile curate
fara buruieni, si sa le mentina fertilitatea prin adaugarea de balegar, sau prin practicarea culturilor alternative, adica alternarea culturilor de pe un camp pe altul, in fiecare an. Adesea este necesara irigarea acestor terenuri, pentru a preveni pierderea recoltei din cauza secetei.
