Aprecieri asupra tranzitiei in Romania

Aprecieri asupra tranzitiei in Romania

Povara trecutului

Analizele comparative ale economiilor in tranzitie au acordat o atentie insuficienta conditiilor initiale care dominau la debutul procesului de transformare.

Reducerea fortata a datoriei externe din anii '80 (in realitate o terapie de soc sui-generic) a amplificat deplinul competivitatii economiei, a exacerbat dezechilibrele dintre sectoare, a sporit lipsurile,reducand consumul populatiei.

Scaderea productiei si perioada inflatiei crescute (1990-1993): "Prima recesiune transformationala"

Primii ani ai post-comunismului in Romania au fost tulburati de dificultati economice severe, inclusiv de o scadere masiva a productiei (tabelul 1), un interregn institutional si o incoerenta "sistematica " a politicilor. Interregnul institutional se refera la disparitia majoritatii structurilor institutionale vechi fara o construire rapida a unor institutii ale economiei de piata (tabelul 2). Acestea au contribuit la sporirea incertitudinii, ambiguitatii si volatilitatii din mediul economic intern. In aceasta etapa structurile mostenite sunt sparte, implicand o crestere considerabila a volumului frictiunilor din sistem si consumarea unor energii (resurse) importante pentru a realiza transformarea.

Tabel 1: Indicatori macroeconomici 1990-1999

Tabel 2: Veniturile guvernamentale (Total Venituri) pentru cateva economii in tranzitie 1990-1996

% din PIB

Dupa decembrie 1989 a existat o extraordinara presiune de jos pentru consumarea de bunuri comercializabile, reducerea exporturilor si expansiunea importurilor atat de bunuri pentru consum, cat si intermadiare, dupa perioada de severe privatiuni din anii '80. Trecerea catre bunurile comercializabile a fost aproape instantanee si teoretic imposibil de impiedicat; fiind sprijinita si de sindromul "evitarii bunurilor autohtone". In 1190 expansiunea consumului a fost in principal finantata prin dez-economisire (reducerea rezervelor valutare).

In fata unei deteriorari rapide a economiei si fara a putea limita dezechilibrele crescande (deficitele comerciale nesustenabile, cresterile preturilor, reducerea investitiilor), la inceputul anului 1991 a fost introdus un plan de stabilizare, sustinut de FMI. Programul de stabilizare gradualist care s-a conturat includea: o innasprire a politicilor monetara si fiscala, o politica a veniturilor bazata pe impozitare o noua depreciere si introducerea unui sistem valutar pe doua niveluri (prin introducerea unui sistem interbancar de licitatii valutare, in februarie 1991). Programul nu a reusit sa opreasca inflatia.

La sfarsitul anului 1991 tensiunile din sistem erau in crestere: de exemplu, un curs valutar oficial supraapreciat; preturi artificial descazute pentru energie si materii prime care stimulau supra consumul lor ; si insuficiente intrari de capital strain care sa compenseze nivelul intern scazut de economisire si al investitiilor. Multi exportatori si importatori au gasit o cale de iesire din impas prin intermediul recurgerii la troc, ceea ce a introdus un curs de schimb implicit in functionarea economiei; acest curs a redus efectele negative ale supraaprecierii dar a implicat mari costuri informationale si tranzactionale. Totusi fuga capitalului si exporturile insuficiente deveneau probleme de interes major.

In primavara anului 1992 factorii de decizie au fost obligati sa actioneze, ratele dobanzii au crescut considerabil si rata de refinantare a Bancii Nationale a ajuns la 80%; cursul de schimb a fost substantial devalorizat si exportatorilor li s-au acordat drepturi de detinere totala a valutei in speranta inlaturarii neincrederii lor si incurajarii repatrierii capitalului. Aceasta din urma masura a fost vazuta ca necesara din moment ce intreprinderile pastrau inca o amintire vie a "confiscarii" disponibilitatilor lor valutare de la sfarsitul anului 1991. Insa reorientarea politicilor a fost incompleta si ratele dobanzii au ramas negative ca rezultat al volumului mare de credite preferentiale si al nivelului scazut al dobanzilor la depozite.

1.3 "Socul de politica" din 1997 (a doua "recesiune transformationala")

Prima masura a noului guvern a fost liberalizarea pietei valutare si a preturilor ce erau inca controlate administrativ. Masurile luate de corectare a unor dezechilibre majore au avut unele rezultate pozitive: piata valutara a inceput sa functioneze in mod adecvat; deficitul bugetului consolidat (incluzand operatiuni cvasifiscale) s-a redus la 3,7 % din PIB; deficitul contului curent s-a diminuat de la 7,2% la 6,6% din PIB; si rezervele valutare ale Bancii Centrale au crescut la aproximativ 2,6 miliarde dolari. Marimea ajustarii fiscale trebuie de asemenea privita pe fundalul declinului puternic al productiei, care a redus semnificativ baza de impozitare.

Insa a existat si o a doua fata a monedei: rata efectiva a inflatiei a fost de 151 % si PIB-ul a scazut cu mult mai mult decat era previzionat (6,6% fata de 2%). Atat socurile cererii, cat si ale ofertei s-au aflat la baza declinului economiei; ele explica declansarea celei de-a doua "recesiuni transformationale".

Exista mai multi factori care explica rata inalta a inflatiei. Mai intai, componenta corectiva a inflatiei (liberalizarea preturilor si cresterea unor preturi administrative) s-a facut simtita in forta in martie, cand inflatia a atins aproape 30%. In al doilea rand, supraaprecierea leului. In al treilea rand, programul a subestimat rolul monopolurilor si reactia lenta a ofertei ca surse ale inflatiei.

1.4 Concluzii

Liberalizarea preturilor si deschiderea functionala a economiei produc o incordare structurala puternica atunci cand realocarea resurselor nu poate avea loc suficient de rapid si fara frictiuni. Incordarea structurala este sporita de fragilitatea institutionala aproape congenitala.

Magnitudinea necesara relocarii resurselor (incordarea structurala) si dezorganizarea pot submina considerabil posibilitatea atingerii pe termen scurt a unei rate scazute a inflatiei, in special daca se iau in calcul lipsa pietelor de capital, prezenta unor deficite bugetare mari si in crestere, ratele scazute ale economisirii si nivelul scazut al intrarilor de capital strain si al asistentei externe. Intr-un sistem supus unei substantiale incordari, exista forte puternice care induc o propensiune ridicata de a genera inflatie ca modalitate de a repartiza, sau de a amana, costurile ajustarii; un alt efect al incordarii sunt masivele arierate intre intreprinderi, care apar ca o inovatie financiara sui-generis neintentionata si creeaza o capcana structurala pentru politica de stabilizare. Taxa prin inflatie si ratele reale negative ale dobanzii sunt subventii implicite pentru inteprinderile ineficiente.

Poporul roman a optat pentru economia cu piata concurentiala si mecanismul ei functional, intelegand ca monopolul proprietatii "socialiste" de stat, mecanismele economiei de comanda nu mai puteau asigura orientarea energiilor natiunii spre satisfacerea acceptabila a nevoilor limitate si in continua diversificare.

Calea de urmat pentru a lichida structurile vechi si a crea cadrul institutional necesar opririi caderii economiei nationale aflate intr-o profunda criza si deschiderii ei spre o evolutie normala pe traiectoria progresului nu poate fi gasita spontan. Economia de piata contemporana este deosebit de complexa si variata, bazata pe interesele agentilor economici foarte diferite, divergente. De aceea, fundamentarea stiintifica a unei strategii de infaptuire a economiei de piata concurentiala in Romania s-a dovedit obligatorie, problema ce presupune analize si dezbateri ample si finalizate in schita programului de tranzitie elaborat cu participarea unui cerc larg de specialisti si insusit practic de toate fortele politice parlamentare din 1990.

Aflata in fata adoptarii unei strategii de tranzitie la economia cu piata concurentiala si luand cunostinta de experienta tarilor avansate in acest domeniu, tara noastra, ca si alte tari din Europa centrala si de est, a avut cel putin urmatoarele posibilitati:

de a prelua un model elaborat si aplicat cu succes intr-una din tarile lumii (s-ar fi putut avea in vedere, in alegerea modelului, eventualele similitudini ale dezvoltarii lor istorice, ca si ale structurilor de ramura, ale resurselor umane etc.);

de a incerca sa conceapa o strategie proprie, cu totul originala, pe care sa o aplice prin metode, de asemenea, intru totul specifice (s-ar fi putut sustine o asemenea linie prin inexistenta unei experiente istorice de trecere de la socialismul marxist la capitalism si prin trasaturile caracteristice ale economiei romanesti de astazi, dupa o evolutie de cateva decenii sub regim de comanda);

de a realiza o sinteza a unor aspecte pozitive din experintele mai multor tari, indeosebi europene. Aceasta urma a se realiza pe baza urmatoarelor criterii: incadrarea in cerintele revolutiei tehnico-stiintifice actuale (deci prin orintarea procesului cu fata spre viitor); valorificarea experientei pozitive a tarii noastre din perioada interbelica (mai ales in ceea ce priveste constituirea institutiilor economice si juridice corespunzatoare economiei de piata); preluarea si implementarea doar a acelor experiente ale unor tari si popoare care au sanse mari de a fi asimilate creator de noii agenti economici (cu nivelul lor actual, cu interesele pe care le au, pornind de la starea dezvoltarii economice a tarii, de la marile dezechilibre tehnico-economice "asezate si consolidate" intr-o perioada relativ indelungata, de la nivelul cultural al populatiei etc.).

Desi exista numeroase puncte de vedere referitoare la economia cu piata concurentiala ce urmeaza a fi promovata in tara, totusi se poate vorbi de un consens minim in sensul optiunii lor pentru economia de piata moderna, eficienta, de nuanta europeana, de tip social.

In prezent, in Romania, tranzitia la economia cu piata concurentiala se identifica cu infaptuirea reformei economice. Prin intermediul reformei, economia Romaniei, puternic centralizata, distorsionata sub raport tehnico-stiintific si dezechilibrata structural, evolueaza spre liberalizare, in care actiunile agentilor economici trebuie reglate prin intermediul pietei cu respectarea cadrului legislativ, creat de statul democratic, modern.

Functia initiala a Reformei este depasirea crizei economice mostenite de la mecanismul de comanda si a celei ciclice pe care o parcurge in prezent economia noastra. Finalitatea reformei o reprezinta infaptuirea economiei de piata moderna si a mecanismului sau eficient, functional liber. Cele doua obiective trebuie sa se infaptuiasca in secvente de timp diferite, gradual dar nu lent, cu blocaje, ci, prin masuri esalonate insa derulate cu simultaneitate. Aceasta decurge din natura si interdependenta fenomenelor si proceselor economice implicate si realizate prin asemenea masuri.

In cadrul acestor masuri, avand amploare, profunzime si implicatii deosebite, pot fi identificate cateva mari procese:

Macrostabilizarea care vizeaza eliminarea sau macar atenuarea unora dintre dezechilibrele mostenite sau aparute in procesul tranzitiei: controlul inflatiei, deficitul bugetar si al balantei de plati externe, adaptarea consumului la resursele existente si la starea eficientei economice.

Efectuarea reformelor structurale si institutionale care sa permita realocarea resurselor in raport cu nevoile si posibilitatile economice, dar tinand seama de tendintele pe care tranzitia le impune pe plan mondial, cat si de domeniile cu avantaje relative (comparative) ale economiei romanesti. Realocarea trebuia infaptuita prin parghii economice compatibile cu logica politicii fiscale, cu cea a cheltuielilor publice, parghii de credit, de comert exterior si de dezvoltare teritoriala. Ratiunea ultima a acestor reforme o constituie sporirea eficientei utilizarii factorilor de productie si, in primul rand, a productivitatii ca suport pentru cresterea economica pe termen lung. Prin reformele structurale urmeaza a fi creati, subiectii economici participanti la tranzactiile concurentiale, sa fie creat un nou cadru institutional juridic, care reglementeaza drepturile, obligatiile si raporturile dintre unitatile economice, si sa se asigure consolidarea sistemului de piete si a mecanismelor functionale specifice.

Nucleul reformelor structurale il reprezinta privatizarea, eliminarea cvasimonopolului proprietatii publice, a altor tipuri de monopoluri si crearea pluralismului sistemului de proprietate a carui baza o constituie proprietatea privata sub diferitele ei forme. Reformele structurale au in vedere toate componentele mecanismului economic si nivelurile economiei, a caror functionare este asezata pe un cadru institutional-juridic adecvat statului de drept si compatibil cu cel practicat de spatiul Uniunii Europene, ca premisa pentru o integrare mai facila in acesta.

Liberalizarea economica. Experienta istorica releva ca economia cu piata concurentiala poate functiona doar daca sunt create conditiile pentru exercitarea si garantarea unui set de libertati: libertatea alegerii bunurilor de consum si de capital, a profesiei si a locului de munca; libertatea de a dispune autonom de factorii de productie aflati in posesiune, liberatatea de a exercita initiativele imaginate cu respectarea libertatii celorlalti si a cadrului legislativ adoptat prin sistemul democratismului politic. Prin normele de liberalizare economica pe care le-a imaginat si aplicat Reforma din Romania se da expresie asumarii de catre agentii economici a dreptului de decizie si a consecintelor acesteia in legatura organica cu redefinirea rolului statului. O alta directie presupune masuri cum sunt: liberalizarea preturilor(inclusiv a salariilor si a ratei dobanzii), convertibilitatea monedei, libertatea de miscare a factorilor de productie, deschiderea spre si pentru exterior in spiritul principiilor Organizatiei Mondiale a Comertului, modificarea sistemului de conducere a intreprinderilor si reforma microeconomica. In context, statul isi restrange unele functii economice traditionale, asumandu-si functiile moderneprivind crearea si aplicarea cadrului legislativ, asigurarea premiselor pentru exercitarea liberalizarii economice, intretinerea si supravegherea concurentei.

Cu toate acestea, costurile sociale ale tranzitiei au depasit asteptarile. Au aparut noi dezechilibre si factori de instabilitate: somajul structural, datoria externa substantiala, blocajul financiar, dimensiunile economiei subterane, deprecierea starii generale de sanatate a populatiei, situatia economica dramatica a unor categorii ale populatiei (pensionari, persoane varstnice, somerii cronici s.a.) amplificarea proceselor speculative (inclusiv in activitatea sistemului bancar) in detrimentul si pe seama economiei reale; sustragerea unei parti insemnate de economii (inclusiv cele institutionalizate) de la procesele investitionale reale diminueaza injectarea in economie a noi factori de productie si de ameliorare a calitatii, eficientei si competitivitatii celor existenti.

In concluzie, tranzitia la economia cu piata concurentiala in Romania se poate infaptui benefic pe baza unei strategii coerente, in care se armonizeze toate laturile vietii economice-sociale, in acord cu perspectiva integrarii in Uniunea Europeana, cu aspiratiile de progres si prosperitate ale populatiei.