COMERTUL ELECTRONIC DIN PERSPECTIVA JURIDICA

1. Consideratii generale

Oamenii de afaceri cred astazi cu putere ca prezenta in Internet reprezinta modalitatea de a ramane prezent in afaceri.

Internetul a devenit un mediu comercial care cere reguli juridice specifice.

Tinand seama de structura acestui tip de retea, vechile teorii economice isi pierd valabilitatea, ele trebuind adaptate sau modificate.

Economia "cosurilor de fum" se dezintegreaza, locul ei fiind luat de economia extra-inteligenta, bazata pe retele de calculatoare si pe Internet. In aceasta economie traditia (tarile cu traditie) nu mai conteaza foarte mult, existand o logica dictata de noile piete financiare.

Tari considerate "inapoiate" pana nu de mult, astazi fac o concurenta deloc neglijabila unor puteri economice.

De exemplu, in Malayezia guvernul a lansat la sfarsitul secolului trecut un proiect (Multimedia Super Corridor) care urmareste revolutionarea lumii afacerilor cu ajutorul tehnicilor multimedia si a unor infrastructuri informatice puternice. Elementele-cheie ale proiectului sunt legate de promovarea comertului electronic si de adoptarea unor reglementari juridice adecvate, ca :

infrastructuri de telecomunicatii si logistica de mare capacitate;

noi legi pentru incurajarea comertului electronic si protectia proprietatii intelectuale;

crearea unui mediu atractiv de munca (dezvoltari urbane inteligente).

Comertul electronic cuprinde atat vanzarile in linie catre marele public, dar si schimburile intre intreprinderi si intre intreprinderi si stat.

Piata consultata este mondiala, iar accesul la oferte poate fi facut 24 de ore pe zi.

Dezavantajele - considerate actualmente majore, dar remediabile - sunt securitatea deficitara a tranzactiilor si lipsa unor reguli juridice clare.

2. Probleme juridice legate de comertul prin Internet

Cresterea exponentiala a retelei Internet a fost vazuta de diferite afaceri ca o buna oportunitate, acestea demarand in forta activitati in domeniu.

Crearea locatiilor WEB interactive, existenta de jocuri interactive multi-jucator, explozia postei electronice ca principal mijloc de comunicare sunt activitati in care contractele pot fi introduse expres fara ca partile contractante sa ia in considerare implicatiile legale.

Comertul electronic este defavorizat de faptul ca nu exista legi armonizate in acest domeniu care sa fie aplicate si respectate la nivel mondial.

Intelegerile GATT-TRIPS recunosc necesitatea unei abordari armonizate in acest domeniu in ceea ce priveste dreptul proprietatii intelectuale, dar in domeniul retelei Internet si a comertului electronic abordarea armonizata este "minata" si de dezvoltarea rapida a tehnologiilor, care au un considerabil avans fata de legislatie.

In comertul electronic, de cele mai multe ori partile nu se situeaza sub aceeasi jurisdictie si comunica indirect, astfel in orice disputa vor fi implicate mai multe seturi de legi nationale. Aceste legi, daca nu sunt armonizate in aplicare (acest lucru este posibil), la aparitia unei dispute rezolutia finala, ar putea sa nemultumeasca ambele parti.

Partile implicate intr-o tranzactie, in "Cybertarde" vor include cumparatorul, vanzatorul, furnizorii de servicii, furnizorul de linie si oricine altcineva care acceseaza mesajele referitoare la tranzactie (cu sau fara consimtamant). Aceste parti (persoane) pot fi situate in tari diferite, cu jurisdictii si cu legi diferite, situatie care va putea afecta contractul in caz de disputa.

EDI (Electronic Data Interchange), Comisia Natiunilor Unite pentru Dreptul Comertului International (UNCITRAL), Camera Internationala de Comert, Comisia Europeana si Asociatia Comertului Electronic au recomandat folosirea intelegerilor de interschimb intre partile contractante, conflictele de legi, semnaturile digitale, securitatea datelor, protocoale si relatiile dintre tranzactiile electronice si cele realizate pe suport de hartie.

Camera Internationala de Comert a evidentiat cateva aspecte juridice privind comertul :

ce legi se aplica, in cazul litigiilor de afaceri incheiate de parteneri din tari diferite, pe traseul unui circuit transnational;

trebuie gasite noi forme de efectuare a platilor in Cyberspace;

in ce masura va afecta realizarea comertului prin intermediul unor circuite independente politica monetara si comerciala a fiecarei tari;

care pot fi metodele eficiente de prevenire a "crimei" organizate in domeniul comertului electronic.

3. Probleme contractuale ridicate de realizarea de afaceri in Internet

a. Oferta si partenerii Cautare si identificare

Oferta pe Internet este foarte variata si foarte usor de accesat. Server-ele ofera o imagine complexa despre societati, campanii, firme, punand la dispozitie datele despre oferte de bunuri si servicii.

Avantajul este ca informatiile pot fi consultate si accesate non-stop, iar dezavantajul: ca intervin probleme deosebite fata de ofertele clasice, nereglementabile juridic, care genereaza perturbatii si supra-puneri suparatoare.

Datorita problemelor de securitate precara, o pagina Web poate fi modificata de persoane rau intentionate si informatiile afisate (reclame) sa fie false sau partenerul de afaceri sa fie un impostor.

In incercarile de reglementare se vorbeste de un remediu: Autoritatea de certificare (Certify Autority - CA). Acest organism ar trebui sa fie un serviciu public (sub controlul primariei sau guvernului), sau un serviciu privat (firma specializata) care, atunci cand un partener doreste sa initieze o afacere cu un altul prin Internet, sa poata informa fiecare dintre parti ca sunt cu adevarat parteneri si sa poata certifica semnaturile digitale ale celor doi parteneri. Conditiile care trebuie sa le indeplineasca o Autoritate de Certificare sunt :

o  sa dispuna de resurse financiare pentru a-si putea desfasura activitatea conform obligatiilor asumate;

o  sa aibe capacitatea de a-si asuma riscul raspunderii fata de abonat si fata de persoanele care se bazeaza pe certificatele emise.

b. Realizarea contractului

Anumite pagini Web au fost realizate pentru a constitui o oferta, iar altele trimit o confirmare a ordinelor de cumparare, fara a fi corelate

la nivelul stocurilor.

Unele programe nu verifica nici validitatea detaliilor card-ului cu care se efectueaza plata, acceptand plata ordinului neconditionat si lasa orice plata neefectuata sa fie urmarita ca un debit civil.

Internetul poate reprezenta echivalentul unei terte parti independente, urmand a fi aplicate anumite reguli, asumand o structura organizata similara cu serviciile postale internationale.

Actualmente, in Internet nu exista nici o parte responsabila pentru transmisie ca un intreg.

Daca o persoana citeste o pagina Web si comanda bunuri, are loc un schimb de ecrane de informatie, cumparatorul va furniza un numar de card de credit sau debit, dupa care urmeaza confirmarea contractului (ca mesaj).

Pentru comertul in Internet este esential controlul stocului de produse din pagina Web pentru a putea respinge ordinele de cumparare a bunurilor care nu se mai afla in stoc.

O alta problema importanta este momentul in care se considera incheiata tranzactia.

Contractele pe Internet se pot incheia on-line (acceptarea ofertei in timp real) sau off-line (posta electronica); in acest context trebuie facuta distinctia intre persoanele prezente - inter presentes - si persoanele departate - inter absentes.

Se pot considera contractele :

inter presents - cele incheiate on-line;

inter absentes - cele incheiate prin posta electronica (off-line).

In virtutea consensualismului (art. 46 Codul comercial roman), simplul acord de vointa, valabil exprimat de ambele parti, da nastere tranzactiei.Altfel spus, inscrisul nu este necesar nici pentru nasterea , nici pentru dovada contractului.

Desigur, nimic nu ne impiedica ca aceste contracte sa apara si sub forma de listing sau sa fie inmagazinate pe suporturi specifice mediului informatic.

Aceasta inmagazinare este necesara in caz de litigiu ca proba.

Pentru a avea un mijloc de proba in comertul international, forma scrisa a contractului este cel putin recomandata.

Pentru considerente practice, in scopul autenticitatii contractelor se prezerva o proba pentru un eventual litigiu, se utilizeaza un intermediar care pastreaza un document cu acelasi continut.

c. Despre semnatura digitala (electronica) si securitatea tranzactiilor comerciale

Semnatura digitala (electronica) se realizeaza prin metode criptografice. De obicei, criptarea prin cheie publica este suficienta.

Adresele Internet pot fi falsificate astfel incat adevarata identitate a transmitatorului poate fi deghizata si mesajul apare ca fiind transmis de o alta persoana decat transmitatorul real. Pentru contracte care implica sume semnificative se practica transmiterea de copii complete celeilalte parti prin posta clasica pentru semnare si returnare.

Din punct de vedere al jurisdictiei se ridica urmatoarele probleme:

daca server-ul este intr-o tara iar mesajul este receptionat intr-o alta tara, ce legislatie se aplica ?

unde se formeaza contractul, unde este adresata acceptarea, unde are loc citirea mesajului ?

Numele domeniului indica doar locul de inregistrare. Dupa inregistrarea domeniului, acesta poate fi relocat oriunde in lume.

Majoritatea juristilor specializati pe probleme de Internet considera ca server-ul va trebui sa fie considerat ca fiind localizat in tara de inregistrare

Anumite jurisdictii pot proteja consumatorii impotriva impunerii legislatiilor straine prin evitarea contractelor sau neobligativitatea aplicarii hotararilor judecatoresti straine.

Termenul si conditiile contractului trebuie afisate clar inainte de realizarea acestuia. Legea va fi si mai complicata in viitor, prin aceea ca vor trebui sa existe ecrane dedicate in ceea ce priveste termenii contractului si conditiile inainte de a se ajunge la butonul de acceptare.

In contextul realizarii contractarii prin Internet, se poate spune ca Electronic Data Interchange (EDI) este utilizat de parti care se cunosc si care au incredere una in cealalta. Daca o astfel de tranzactie implica mai multe parti, apare necesitatea sporirii securitatii (evitarea fraudei, disputelor sau pierderilor).

Securitatea comertului electronic consta in :

protejarea integritatii unui mesaj electronic in intervalul de timp intre parasirea sistemului transmitatorului si sosirea la sistemul destinatarului (securitatea en to end);

protejarea integritatii sistemelor partilor implicate;

repudierea de catre o parte a recipisei;

riscul unor accese neautorizate (pericolul prezentat de hacker-i);

modificarea mesajelor;

coruperea sau pierderea acestora.

Cateva dintre tehnicile de securitate includ criptografia, semnaturile digitale si terte parti de incredere.

Proiectul Cyber Notar SM a luat in considerare problema unor terte parti de incredere, autentificarea, criptarea si semnaturile digitale.

Contractele si alte documente complementare necesita inregistrarea inainte de a avea un efect legal integral. De asemenea, imputernicirile necesita o certificare notariala pentru a fi validate in tarile implicate in relatia contractuala.

In timp ce semnaturile digitale sunt acceptate de cei care deruleaza afaceri electronice, exista probleme din perspectiva legala, deoarece in multe jurisdictii tranzactiile sunt validate numai prin metodele traditionale (semnatura de mana cu cerneala).

In multe tari anumite fapte trebuie consemnate in scris, semnate apoi actele manual in prezenta unor martori si autentificate la notar, daca acestea trebuie sa fie valide in tranzactii internationale.

In contextul securitatii tranzactiilor trebuie precizat ca bancile au conceput un sistem propriu "de aparare".

In esenta el reprezinta un sistem de prelucrare de carti de credit, inlocuind fiecare apel telefonic sau inscris ce descrie tranzactia cu o versiune electronica. De asemenea, se bazeaza pe Autoritatea de Certificare, care va fi in acest caz o institutie bancara.

Secure Electronic Transactions - SET (Protocol de tranzactii sigure), dedicat asigurarii tranzactiilor, consta in :

Clientul initiaza tranzactia prin trimiterea unui formular de comanda si o autorizatie semnata si criptata (comerciantul nu poate accesa numarul cartii de credit, acesta fiind criptat)

Comerciantul transfera autorizatia bancii. Banca poate verifica numarul cartii de credit prin criptare si , in egala masura, poate verifica si semnatura de pe certificat.

Banca verifica autencitatea cartii de credit la emitentul acestei

Emitentul cartii de credit autorizeaza si semneaza tranzactia.

Banca autorizeaza comerciantul si semneaza tranzactia.

Beneficiarul primeste marfa si bonul de receptie.

Comerciantul cere o captura a tranzactiei si primirea banilor (de   la banca).

Comerciantul este platit conform contractului (de catre banca).

Beneficiarul primeste factura lunara de la emitentul cartii de credit.

Pentru armonizarea majoritatii aspectelor comertului electronic este necesara aparitia unor reguli internationale acceptate pentru evidentierea si incurajarea unor asemenea tranzactii.

In prima parte a contractului vor fi date definitii despre :

partile sau subiectii contractului;

standardele Internet folosite;

echipamentele care vor fi furnizate in numele furnizorului de serviciile Internet;

premizele unde serviciul va fi furnizat conform contractului.

Deoarece este tehnic imposibil sa se furnizeze servicii lipsite de orice erori, furnizorul de servicii Internet isi va asuma si aceasta obligatie.

Daca apar erori in furnizarea serviciilor Internet, clientul va raporta aceste erori. Dupa receptionarea mesajului privind aparitia unei erori tehnice, furnizorul de servicii Internet va lua masuri pentru remedierea problemelor aparute.

Conexiunea la furnizorul de servicii Internet este realizata printr-o legatura de telecomunicatii fixa sau prin conectarea dial-up. Clientul va fi responsabil pentru realizarea aplicatiei pentru serviciul de telecomunicatii adecvat si pentru respectarea termenelor si conditiilor aplicabile acestui serviciu.

4. Contractul de furnizare de servicii Internet

Din punct de vedere juridic, contractele informatice pot fi contracte incheiate intre firme si institutii sau intre persoane fizice, sau contracte de comert exterior si de colaborare internationala.

In ceea ce priveste contractul de furnizare de servicii INTERNET, putem spune ca in Romania este o necesitate a momentului.

D e f i n i t i e

Contractul de furnizare de servicii Internet reprezinta o conventie incheiata intre doi parteneri: furnizorul de servicii Internet si beneficiarul acestor servicii, primul obligandu-se sa realizeze conectarea si punerea la dispozitia beneficiarului a serviciilor Internet in schimbul taxei de conectare si a abonamentului.

Dupa natura juridica acest contract este unul comercial, caruia i se aplica normele :

regulile stabilite de dreptul civil, ca drept comun in materie;

regulile privitoare la contractele comerciale (cu clauze specifice). La acest tip de contract se aplica regulile specifice contractelor informatice (specificitate care conduce la incheierea, executarea si incetarea diferita de cea a contractelor obisnuite);

sa foloseasca reteaua altfel decat in conformitate cu standardele Internet;

sa permita unei alte persoane sa primeasca bani sau bunuri pentru folosirea serviciului.

Clientul va trebui sa plateasca sumele (taxele) pretinse de furnizor pentru serviciu, de regula, lunar.

Contractul va inceta la solicitarea oricarei parti, cu conditia unui preaviz rezonabil.

Clientul va accepta ca furnizorul de servicii Internet nu are nici un control asupra datelor si/sau programelor pentru calculator transmise prin Internet.

Furnizorul de servicii Internet nu va putea fi facut responsabil prin contract pentru afaceri nederulate, pierderi, coruperi sau distrugeri de date, sau pentru orice alte pierderi directe sau indirecte. In caz de daune provocate clientului prin nerespectarea obligatiilor asumate prin contract, inclusiv neglijenta, furnizorul va plati despagubiri conform clauzelor contractului.

Furnizorul de servicii Internet va aloca clientului un nume si o adresa Internet (IP), care va ramane proprietatea furnizorului (clientul va avea o licenta netransmisibila pe durata contractului).

Serviciul trebuie furnizat de la data specificata si pana cand una din parti decide renuntarea la contract (va exista o instiintare scrisa cu o perioada (15 zile, 30 zile) inainte de incetarea propriu-zisa a contractului.

Furnizorul de servicii Internet va putea sa :

suspende temporar serviciul pentru repararea, intretinerea sau imbunatatirea facilitatilor furnizorului;

modifice specificatiile tehnice ale serviciului pentru ratiuni operationale;

dea instructiuni de siguranta si calitate pentru activitatea clientului.

Furnizorul de servicii Internet nu va fi responsabil de incompatibilitatile existente intre echipamentul terminal al clientului si oricare din echipamentele furnizorului si nici pentru defecte aparute in reteaua de telecomunicatii.

Contractul va contine clauze care interzic clientului sa :

primeasca sau sa transmita materiale care sunt ofensive, abuzive, indecente, obscene sau incalca drepturi de autor, intimitatea sau alte drepturi ale unor persoane fizice sau juridice;

incalce recomandarile furnizorului privind siguranta sau calitatea serviciului