Administratie | Alimentatie | Arta cultura | Asistenta sociala | Astronomie |
Biologie | Chimie | Comunicare | Constructii | Cosmetica |
Desen | Diverse | Drept | Economie | Engleza |
Filozofie | Fizica | Franceza | Geografie | Germana |
Informatica | Istorie | Latina | Management | Marketing |
Matematica | Mecanica | Medicina | Pedagogie | Psihologie |
Romana | Stiinte politice | Transporturi | Turism |
Capitalism si Moralitate
1. Regulile jocului. Multi oameni cred intuitiv ca efectele capitalismului asupra vietii morale sunt nefaste. Pietele stabilesc preturi pentru orice si inlocuiesc relatiile interumane cu calculul profitului. Tema "contradictiilor culturale ale capitalismului", in care se afirma ca in cele din urma dezvoltarea capitalismului se submineaza pe sine insuasi prin producerea unor norme aflate in contradictie cu cele necesare functionarii pietelor. Supermagazine uriase in genul lui Wal Mart inlocuiesc magazinele mici de cartier, societatea pietei creeaza o industrie a distractiilor care le prezinta oamenilor tot ce vor ei sa vada, indiferent de efectele pe care sexul si violenta le au asupra copiilor lor. Societatea pietei ii ridica la rang de eroi pe cei capabili sa castige bani sau faima (desori amandoua) pe sema celor ce ar putea avea merite mult mai mari, fara ca aceasta sa le aduca insa si castiguri materiale. In trecut, multe sectoare ale economiei americane erau protejate de concurenta prin reglementari, standarde profesionale sau segmentarea pietelor. O data cu abolirea acestor reglementari si cu deschiderea economiei spre o concurenta mai mare pe plan intern si extern in anii 80 si 90, multe dintre sectoarele care in trecut fusesera protejate au devenit victimele unei concurente acerbe, ceea ce a avut efecte negative asupra capitalului social[1]. Studiile juridice si economice contin deseori ipoteza evolutionista explicita conform careia ceea ce supravietuieste reprezinta intr-un anume sens adaptarea si ca exista deci de-a lungul timpului o "evolutie spre eficienta". Altfel spus, firmele se afla in competitie, iar cele slabe dau faliment; legile si institutiile se afla in competitie in cadrul societatii, iar cele prost adaptate sunt eliminate; societatile se afla in competitie intre ele si sunt selectionate pe baza rezultatelor superioare.
In istoria financiar-economica a dezvoltarii oligarhiilor, de-a lungul si de-a latul, observam ca marii monopolisti ai acestui capitalism salbatic, au luat fiinta datorita unor conspiratii bancare care au reusit sa controleze guvernele celor mai importante state, reusind chiar sa le manevreze in razboie, pentru profitul acestor conspiratori, ceea ce confirma afirmatiile primarului New York-ului John F. Haylen: " Adevarata amenintare a republicii noastre este guvernul invizibil, care, ca un octopus gigant, isi intinde bratele peste orasul nostru, peste stat si peste natiune. La conducere se afla un mic grup de bancheri internationali. Aceasta mica coterie de bancheri, foarte puternici, de fapt conduce guvernul in propriul lor beneficiu." Initiatorul acestei conspiratii financiare, nu este o societate secreta ci un personaj ingenios numit Mayer Amschel Rothschild. Bancherul si-a dat sema ca cea mai buna metoda de a face avere era aceea de a imprumuta diferitelor puteri europene sume mari de bani, cu o dobanda ridicata. Singura problema o constituia felul in care aceste tari puteau fi facute sa restituie imprumuturile. Rothschild era constient de posibilitatea ca marii regi si guvernanti sa refuze sa plateasca si chiar sa incerce sa-l ucida. Astfel, Rothschild a obtinut o numita putere in interiorul acelor guverne pentru ca astfel, sa aiba capacitatea de a interveni in politica lor nationala. Capcana consta in finantarea dusmanului, in cazul in care regele sau guvernul increca sa se indeparteze de la linia trasata de catre marele bancher. Altfel spus, orice natiune trebuie sa aiba un dusman; daca acesta nu exista, Rothschild avea grija sa-l inventeze. Profesorul de economie Stuart Crane scria: " Daca privim in urma, ne dam seama ca fiecare razboi din Europa secolului al XIX-lea s-a incheiat prin realizarea unui echilibru de putere. De ficare data cand se imparteau cartile, se realiza un astfel de echilibru in interiorul unui grup din jurul Casei Rothschild din Anglia, Franta sau Austria.Analiza situatiei natiunilor pe timp de razboi arata, in general, cine va fi cel care va pierde." Ulterior si alte familii de bancheri si-au indreptat atentia in directia aceluiasi joc de influente ce implica state si natiuni. Ne referim in special la familiile Warburg, Schiff, Morgan, Kuhn, Loeb sau Rockefeller care, alaturi de clanul Rothschild, au fost adevaratii arhitecti ai istoriei secolelor al XIX-lea si XX-lea.
In toamna anului 2007, primele trei agentii de rating la nivel global au cotat investitii financiare bizare ca fiind lipsite de orice risc. O banca de investitii a castigat miliarde de dolari de pe urma speculatiilor efectuate in momentul in care piata de investitii in domeniul imobiliar era in scadere, vanzand aceste investitii clientilor - exemplul perfect ce reprezinta disparitia moralitatii in domeniul afacerilor!
"Nu competitia feroce, ci oligopolurile
atotputernice pe piata sunt responsabile pentru esecurile din
economie. Macar de-ar fi capitalismul salbatic, si nu de stat.
Competitia duce la faliment, somaj, creeaza probleme
sociale. Ce ne mai trebuie concurenta, din moment ce si-asa
traim intr-un capitalism salbatic, in care drepturile consumatorului
sunt incalcate fara remuscari de capitalisti fara
niciun Dumnezeu?, se poate intreaba retoric simplul cetatean, incurajat de
politicieni si jurnalsti. Raspunsul e simplu - pentru ca
fenomenul respectiv este unul natural: nu exista societate in care
indivizii sa nu depuna efort pentru a atinge pozitia cea mai
favorabila pentru ei. Sistemul capitalist nu poate fi exportat in afara
Occidentului pentru ca exista o diferenta culturala intre
locuitorii Vechii Lumi si ai celorlalte spatii, mioritice sau nu, sutin
criticii liberalismului economic.
Din pacate, vechea dezbatere a
formelor fara fond a fost reluata in Romania: cum putem sa
avem o economie competitiva atat timp cat capitalistii se comporta
oligopolist, consumatorii nu stiu sa aleaga bunuri de calitate,
poporul asteapta pomenile statului, lipseste spiritul
intreprinzator? Aceste acuze vin atat din partea stangii, cat si a
dreptei. Intr-un cuvant, capitalismul nu merge si n-are cum sa mearga
in Romania pentru ca n-avem o mentalitate capitalista. Capitalismul e imposibil
din punct de vedere logic, e o ideologie de clasa, sustin cei de stanga.
Dimpotriva, este un lucru foarte bun, dar istoria ne-a jucat feste din
punctul de vedere al mentalitatii, spun restul. Romanul nu e
construit organic pentru capitalism, el nu se poate comporta rational, in
cel mai fericit caz va trebui sa mai treaca 20 de ani pentru a-si
pune ratiunea la contributie.
Numai ca atat criticii marxisti si socialisti, cat si
ceilalti sceptici ignora un lucru: liberalismul nu presupune ca
omul sa se comporte rational, ci sustine ca numai intr-un
mediu concurential nealterat el se comporta rational. Cu alte
cuvinte, daca ai mediu concurential vei avea si mentalitate de
piata, daca nu, ramai cu capitalismul de cumetrie. Nu rationalitatea
este necesara pentru a face sa functioneze mediul concurential,
ci competitia va constrange indivizii sa se comporte rational',
sustine economistul austriac Friedrich August von Hayek. Intr-un mediu in
care concurenta este permisa mai degraba ca exceptie,
devine rational sa te comporti neconcurential, adica irational.
1.1. De competitie nu moare nimeni Dar ce este concurenta? Cum am spus - efortul
indivizilor de a atinge pozitia cea mai favorabila lor in cadrul
sistemului de cooperare sociala. Ea exista in orice societate,
capitalista, socialista sau comunista. Mijloacele prin care
aceasta concurenta este purtata, dar si rezultatele la
care se ajunge sunt diferite de la sistem la sistem. Concurenta nu e fatala.
Nu moare nimeni pe teren. Principala calitate a unei concurente neingradite
este ca oricand pot sa incerce din nou. Nimeni nu e anihilat in
totalitate.
Dar fara competitie nu se poate? Nu, pentru ca traim intr-o
lume cu resurse limitate. Cu tot avansul tehnologic, bunurile suplimentare
produse nu acopera preferintele consumatorului. Acestea evolueaza
cel putin la fel de rapid ca si productia de noi bunuri.
Preferintele unui consumator din prezent nu mai sunt aceleasi ca ale
consumatorului din urma cu 20 de ani. Foarte probabil, daca ar fi
fost intrebat acum doua decenii daca ar fi multumit cu aceste
bunuri, atunci el ar fi declarat ca da.
1. Consumatorul castiga tot Dar cine decide castigatorul intr-o economie de
piata? Nimeni altul decat consumatorul - el este suveran. Niciun
individ nu are vreun drept, garantat de stat si legi, prin care sa-si
aleaga locul care-i surade cel mai mult in structura diviziunii muncii. Asezarea
fiecarei persoane la locul ei potrivit in societate este sarcina
consumatorilor. Decizia lor de a cumpara sau de a se abtine de la a
cumpara este hotaratoare pentru determinarea pozitiei sociale a fiecarui
individ. Suprematia lor nu este stirbita de niciun privilegiu
acordat indivizilor in calitate de producatori. Intrarea intr-o anumita
ramura economica este, practic, deschisa nou-venitilor
numai in masura in care consumatorii consimt expansiunii acestei ramuri
sau in masura in care nou-venitii reusesc sa-i inlocuiasca
pe cei care activeaza deja in ea, satisfacand in mod mai adecvat si
la preturi mai mici cererile consumatorilor', sustine Ludwig von
Mises. Iar daca cineva, statul de pilda, crede ca sunt necesare
investitiile suplimentare intr-o ramura sau alta, cel care decide daca
sunt justificate sau nu este tot consumatorul. Aceste investitii trebuie sa
raspunda celor mai intense dintre nevoile inca nesatisfacute ale
acestuia. Daca insa productia existenta este suficienta,
cel care a investit va suferi mari pierderi, pretul bunurilor respective
urmand sa scada. Asta numai daca nu este statul investitorul.
Statul poate suporta pierderile respective prin subventii (platite
tot de contribuabil, insa fara ca acesta sa stie), iar cele
care vor intra in faliment sunt intreprinderile concurente private care n-au
buzunarul larg al statului. Dar de ce consumatorul este intotdeauna avantajat si
decide cine este castigatorul cursei? Sa luam exemplul unui producator
de smantana, al unuia de inghetata si al unuia de lapte
degresat. Toti folosesc aceeasi materie prima - laptele.
Preferintele consumatorului evolueaza, si la un moment dat
(vara, de exemplu), creste cererea de inghetata, in timp ce
consumul celorlalte doua scade. Pus in fata unui profit mai mare,
producatorul de inghetata decide sa cumpere mai mult lapte si
ofera un pret mai mare. Ceilalti doi producatori au de ales
fie intre reducerea productiei, pentru a nu ramane cu ea in stoc, fie
intre cumpararea aceleiasi cantitati de lapte ca si pana in
prezent. Daca vor produce aceeasi cantitate de lapte, pentru a o
vinde vor trebui sa modifice preferintele clientilor (care vor
acum mai multa inghetata) prin reducerea pretului. Oricum
vor suferi o pierdere. Daca se incapataneaza sa
nu ieftineasca marfurile, risca sa dea faliment. Daca
opteaza pentru reducerea productiei, nu vor mai inregistra acelasi
profit. In cele din urma, oricum ar fi, cantitatea de lapte destinata
fabricarii celor trei produse va fi alocata rational, conform
noilor preferinte ale consumatorilor. Ei vor decide cine a luat decizii
bune si cine pe cele gresite. Daca nu cumva decide statul sa
lanseze un nou program "cornul si laptele'. Insa nimic nu-l opreste
pe perdant s-o ia de la capat.
1.3. Esecul nu e un dezastru Oricum, falimentul nu e un dezastru. De exemplu, pentru unii poate fi o oportunitate de castig. Un mare faliment intr-un orasel va duce la scaderea preturilor locuintelor, iar ca urmare a veniturilor mai reduse forta de munca probabil va migra. Atat pentru cei ramasi, cat si pentru altii, achizitionarea de imobile in respectiva urbe devine o afacere. Iar daca un intreprinzator care are o afacere intr-un alt oras mic, cu un cost al fortei de munca ridicat, decide sa-si mute intreprinderea in targul lovit de faliment, toata lumea are de castigat. El profita de costurile mici cu forta de munca de aici, de pretul redus al proprietatilor, iar cei ramasi pe drumuri au de castigat. De altfel, oportunitatile ridicate de angajare sunt principalul motiv pentru cresterea pretului locuintelor. Bucurestiul este un bun exemplu in acest sens. La aceasta se adauga si faptul ca investitiile in imobile au fost, timp de 16 ani, cea mai buna pavaza impotriva inflatiei. Numai ca experienta crahului din 1933 din SUA arata ca aceasta protectie nu este infailibila - dupa Marea Criza, puteai sa-ti iei o vila cu un pumn de dolari.
1.4. Statul creeaza monopolurile Dar cand concurenta
esueaza, cand duce la rezultate nefaste, ce se intampla?
Criticii liberei concurente aduc argumentul interventionismului
pentru evitarea formarii unui monopol natural, creat pe piata.
Numai ca un monopol natural se formeaza foarte greu: e nevoie de un
control absolut al ofertei. Toata oferta ar trebui sa se afle in proprietatea
unui singur producator. Daca o mana de producatori au acelasi
bun pe piata, este necesara negocierea intre ei si formarea unui
cartel. Un asemenea cartel national nu-si poate pastra pozitia
daca intrarea in ramura de productie pe care o domina este libera
pentru nou-veniti. In plus, negocierile intre membrii oligopolului pot fi
anevoioase si chiar dupa incheierea lor exista tentatia de a
trisa.
1.5Si oligopolurile Licentele, ca si taxele ridicate sunt cele mai
simple si folosite forme de a crea oligopoluri. Marile companii dintr-un
domeniu fac lobby pe langa stat pentru a impiedica intrarea pe piata
a nou-venitilor. In cazul in care cererea este inelastica, marii jucatori
de pe piata se aliaza cu statul in pledoaria lui pentru taxe mai
mari, cu scopul de a-i scoate din joc pe cei mici. Din aceasta alianta
se nasc marile oligopoluri. Cererea de tigari este una cu un grad redus de
elasticitate. Astfel, gradul de crestere a pretului nu este direct
proportional cu scaderea numarului de consumatori, iar profitul obtinut
este mai mare. Initial, marile companii au decis sa limiteze intrarea
nou-venitilor pe piata. Astfel, s-au aliat cu statul pentru a impune
preturi prohibitive. S-au introdus accize, de pe urma carora au
castigat si statul bani la buget, si marile companii -
exclusivitatea pe piata, prin disparitia micilor jucatori.
Apoi s-au facut presiuni pentru introducerea accizei minime, iar ultimul pas a
fost pledoaria pentru introducerea pretlui minim.
1.6. Concurenta taxata la minut Exemplul esecului unui monopol este cel al telefoniei. In
SUA, unul dintre cele mai importante monopoluri de stat a fost cel al AT&T
- Romtelecomul lor. Numai ca el nu a fost creat natural, ci de stat, prin
acordarea unei licente. Cand Alexander Graham Bell a patentat telefonul,
pe 7 martie 1876, putina lume a realizat importanta inventiei.
De altfel, Western Union, cea mai importanta companie de telegrafie a vremii,
a ratat oportunitatea de a cumpara patentul pentru 100.000 de dolari. Bell
a reusit pana la urma sa comercializeze telefonul,
beneficiind si de monopolul acordat de patent. Numai ca monopolul nu
a dus la dezvoltarea industriei. In 1894, la expirarea licentei, numarul
de convorbiri telefonice zilnice la 1.000 de persoane era de numai 37, iar cel
de telefoane - de 4,8 la mia de persoane. Dupa expirarea licentei, desi
se spunea ca monopolul e necesar, fiind nevoie de o infrastructura
costisitoare, mai putin de 50% din piata a fost preluata de
mici companii private locale. Rezultatul? Intr-o perioada similara
celei in care s-a pastrat monopolul (15 ani), adica in 1910, numarul
convorbirilor telefonice zilnice crescuse la 391,4 si numarul telefoanelor
ajunsese la 82 la mia de locuitori. In Romania, situatia postdecembrista a
fost similara: Romtelecom (initial monopol) a fost fortat de
aparitia telefoniei mobile sa se reformeze: a micsorat tarifele,
insa n-a pierdut clientii (au ramas tot 4,3 milioane). Cine a castigat?
Consumatorul. In plus, au aparut si alti provideri de telefonie fixa.
Numai ca statul si-a bagat din nou coada, dictand preturile
la Romtelecom si acordand licente. Recent, statul a refuzat acordarea
de licente 3G pentru Cosmote Mobile Telecommunications si Societatea
Nationala de Radiocomunicatii (SNR), pe motiv ca nu posedau
tehnologia necesara. Consumatorii, si nu statul, trebuiau sa
decida asta. Iar daca se demonstra acest lucru ele puteau intra linistite
in faliment. In schimb, Orange si Vodafone profita de statutul privilegiat
de primii beneficiari ai licentelor, mergand pe mana unui oligopol si
preferand sa nu-si fure clientii. Faptul ca statul opreste
intrarea de noi actori pe piata le intareste acest oligopol
(controleaza peste 90% din piata telefoniei mobile)."
Concluzii
Problema cu intreaga literatura care a aparut pe tema "contradictiilor capitalismului" nascute din practica concurentiala, in afara faptului ca inca nu s-a prabusit capitalismul, este ca priveste lucrurile dintr-o perspectiva unilaterala. Putem accepta faptul ca deseori capitalismul este o forta distructiva care submineaza devotamentul si indatoririle traditionale. Dar el creeaza de asemenea o ordine si construieste noi norme care le inlocuiesc pe cele disparute.
Ganditorii Epocii Luminilor care au sustinut ca, departe de a submina morala, capitalismul de fapt o incurajeaza. Aceasta idée a fost exprimata pentru prima data de Montesquieu, care scrie: "comertul [ . ] rafineaza si imblanzeste purtarile barbare pe care le vedem zi de zi" . Si Adam Smith credea in efectele moralizatoare ale asa-numitului doux commerce, afirmand ca acesta promova punctualitatea, chibzuinta si cinstea, si imbunatatea vietile lucratorilor saraci facandu-i mai putin dependenti de cei care, in ierarhia sociala, ocupau un rang mai inalt.
Pentru perpetuarea cinstei (sau cel putin a aparantei ei) e sufficient interesul propriu al omului de afaceri.
In cele din urma, cel mai bine ar fi sa adoptam o pozitie de mijloc - dezvoltarea capitalismului incurajeaza si, in acelasi timp, descurajeaza comportamentul moral. Trecerea de la pasiuni la interese nu reprezinta numai un castig. Pretuirea aristocratica a onoarei a constituit sursa tuturor marilor ambitii politice, facand viata politica sa depinda, in multe privinte, de ea. Proiectele marete si nobile nu au fost initiate de oameni care sunt doar cinstiti, chibzuiti, punctuali si demni de incredere. In special Adam Smith a fost constient de limitarile pe care le presupun acele virtuti marunte, pe care comertul are tendinta sa le incurajeze - pentru el, prudenta te obliga doar la un "respect rece" - , iar scopurile urmarite de burghezie in cautarea de a-si "ameliora conditia" se intemeiau pe iluzia ca fericirea poate fi cumparata prin bogatie.
Capitalul social, - astfel cum il definea F. Fukuyma in Marea Ruptura - este un set de valori informale imprastiate de membrii unui grup si care le permite sa colaboreze intre ei. Daca membrii grupului ajung sa se astepte ca si comportamentul celorlalti sa fie sigur si cinstit, vor ajunge sa aiba incredere unul in altul.
Acest document nu se poate descarca
E posibil sa te intereseze alte documente despre:
|
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com | Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site. { Home } { Contact } { Termeni si conditii } |
Documente similare:
|
ComentariiCaracterizari
|
Cauta document |