Conceptul de marfa, semnificatii si importanta

Conceptul de marfa, semnificatii si importanta

n conditiile diversificarii si innoirii rapide a ofertei de bunuri pe piata libera, a mondializarii pietelor, a dezvoltarii si modernizarii tehnologiei de productie, problematica marfii cunoaste o dinamica mult mai accentuata decat altele similare

Pe de alta parte, folosirea rationala a materiilor prime si materialelor, diminuarea impactului ambiental negativ al unor produse, aplicarea unor tehnologii neconventionale determina necesitatea unor noi cercetari, reclama in special solutii noi in abordarea calitatii produselor si serviciilor pe piata.

In acest context, abordarea teoretica a marfii cunoaste valente noi, remarcandu-se aparitia unor trasaturi noi, specifice economiei actuale.

Pentru analiza evolutiei conceptului de marfa trebuie abordata intai cercetarea trebuintelor. Orice fiinta, pentru a trai are nevoie de anumite elemente (obiecte). Efortul depus pentru obtinerea elementului (obiectului) dorit poate fi mai mare sau mai redus, dar omul nu va pregeta sa-l faca, pentru ca altfel nu poate trai. Se poate spune deci ca trebuintele "reflecta conditiile obiectiv necesare ale vietii oamenilor, alcatuite din totalitatea bunurilor materiale si spirituale". .

Principalele trasaturi ale trebuintelor sunt :

Caracterul obiectiv - viata umana impune trebuintele ca o necesitate fireasca;

Caracterul social - de trebuinte se folosesc oamenii ca subiecti si agenti sociali;

Caracterul nelimitat - omul are o multime de trebuinte, variate, complexe si interdependente;

Caracterul istoriceste determinat - trebuintele sunt in continua transformare potrivit nivelului de dezvoltare a societatii respective[2].

Izvoarele trebuintelor sunt resursele naturale si munca omului .

La nivelul unei societatii actioneaza o lege -,,legea  cresterii trebuintelor". Daca omul primitiv avea doar nevoi primare (hrana, adapost, imbracaminte), in prezent, societatea omeneasca reprezinta un perpetuum nesatisfacut. Trebuintele sunt practic nelimitate, privite din punctul de vedere al diversitatii lor. Au loc aparitii de noi trebuinte, modificari ale structurii si corelatiilor dintre diferite trebuinte, iar continutul calitativ al acestora se imbogateste continuu.

Trebuintele nu sunt izolate unele de altele ci se influenteaza si conditioneaza reciproc, alcatuind un sistem dinamic.

Exista numeroase criterii pentru gruparea si clasificarea trebuintelor. Astfel :

-din punct de vedere al formei de manifestare si al studiului de dezvoltare sunt :

Trebuinte necesitate

Trebuinte obligatii

Trebuinte aspiratii

-din punct de vedere al raportului cu productia :

Trebuinte ale productiei (consum productiv)

Trebuinte ale populatiei (bunuri de consum)

-din punct de vedere al genezei :

Trebuinte biologice

Trebuinte sociale

Trebuinte spirituale

-din punct de vedere al subiectilor se cunosc:

Trebuinte individuale

Trebuinte de grup

Trebuinte nationale

Aceste trebuinte nu sunt create de societate, ci tin de anatomia si de conditia omului. Este bine cunoscuta piramida lui Maslow care exprima motivatia umana de a munci si de a trai. Ea cuprinde la baza nevoile fiziologice, pe treapta a doua cele de securitate, apoi nevoile sociale, nevoile de stima si, in final, in varful piramidei, nevoile de realizare de sine.Constientizarea nevoilor se manifesta sub forma intereselor. Interesul se poate defini ca fiind nevoia constientizata, imaginea pe care individul o percepe ca fiind nevoia sa imediata. Interesele se pot grupa, dupa nivelul la care se manifestata in :

Interese personale

Interese economice de grup

Interese nationale

In vederea satisfacerii trebuintelor materiale si spirituale, oamenii intra in relatii social-economice. In acest context, trebuintele se disting cu ajutorul bunurilor. Bunul este definit ca fiind "ceea ce este util sau necesar societatii sau individului pentru a-i asigura existenta, bunastarea"[3]. Bunul exprimat ca obiect sau valoare are importanta consumului personal, fiind uneori denumit si bun de consum.

Intrat in sfera circulatiei, bunul capata noi substituiri terminologice, determinate de mobilitatea activitatii comerciale atat in domeniul practic, cat si in cel teoretic. Astfel se intalneste termenul "produs". Acesta "constituie o componenta ambientala al unei activitati umane (fie si numai partial), care intereseaza o nevoie, si care incorporeaza un complex de elemente specifice, interdependente ordonate si alcatuite intr-un tot unitar"[4].

El  este rezultat dintr-un proces de munca, in urma unei activitati productive.

Termenul de produs este probabil cel mai des folosit in activitatea economica, motiv pentru care au aparut si expresii care reliefeaza anumite situatii tipice si atipice : produs unicat, de serie, de lux, produse perisabile, de folosinta indelungata; produs inlocuitor, surogat, kitsch.

Termenul consacrat si fundamental din sfera circulatiei este "marfa". Marfa este un "produs al muncii omenesti care satisface o nevoie sociala si care este destinat schimbului prin procesul de vanzare-cumparare() fiind rezultatul unei activitati economice, destinata satisfacerii trebuintelor altor persoane decat producatorii" [5].

Dictionarul explicativ al limbii romane (1996) defineste marfa ca fiind "produs al muncii destinat schimbului prin intermediul vanzarii-cumpararii".

Categorie economica specifica economiei de schimb, ea este definita succint in Dictionarul Saronsse (1995) ca : "obiect, produs care se vinde si se cumpara". In acest context, se poate aprecia, in sens larg, ca si bunurile imateriale pot fi marfuri in masura in care sunt obiecte de tranzactie comerciala.

Aceste bunuri imateriale (brevete, inventii, drepturi de autor, marci de fabrica si servicii) rezultate din activitati de cercetare, largesc considerabil sfera marfurilor in sens cantitativ si calitativ.

Specific economiei de schimb, termenul "marfa" apare, cu semnificatia actuala, pentru prima data in a doua jumatate a secolului al 16-lea in doua lucrari cunoscute: Cazanie (Evanghelie cu invatatura, a lui Coresi), de la 1580-1581 si Palia de la Orastie, din 1582.

Literatura de specialitate apreciaza ca originea cuvantului "marfa" este din maghiara: marha-"vita", subliniindu-se  ca vitele erau, la popoarele pastorale, principalul obiect de tranzactie.

Totusi, intrucat limba maghiara a fost vorbita in Europa incepand doar cu sfarsitul secolului intai, este foarte probabil ca acest cuvant sa fie asimilat de la popoarele carpato-dunarene cunoscute cu istorie multimilenara. in acest sens, o alta opinie existenta pana in secolul al - XX - lea,  in acord cu aceasta varianta, amplaseaza originea cuvantului marva, marha in limba bulgara sau sarba.

Marele Dictionar al Academiei Romane din 1965 a consacrat originea maghiara a cuvantului marfa, iar dictionarele ulterioare au preluat aceasta opinie si si-au insusit-o, astfel incat in prezent aceasta varianta este cea mai cunoscuta.

Revenind la conceptul de marfa, esential este faptul ca aceasta ajunge la consumator prin intermediul schimbului, deci al vanzarii-cumpararii.

Trasaturile esentiale ale marfurilor sunt :

Marfa este orice bun care se vinde si se cumpara;

Marfa este rezultatul muncii omenesti;

Marfa este destinata schimbului fiind realizata pentru nevoi nepersonale;

Schimbul marfii se face prin vanzare-cumparare adica prin fapte de comert;[6]

Amplele mutatii petrecute in viata oamenilor, ca si nivelul productiei si comertului, implicand modul de viata si comportamentul de consum, au determinat adaptari permanente ale conceptului de marfa la aceste realitati, conferindu-i  un caracter dinamic si flexibil.