Conditiile necesare pentru declansarea procedurii insolventei

Conditiile necesare pentru declansarea procedurii insolventei.

1. Conditii de fond si de forma

Dispozitiile legale privind procedura insolventei se aplica daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:

debitorul este comerciant, societati cooperative, societati agricole, grupuri de interes economic, persoane fizice care actioneaza individual sau in asociatii familiale si orice alta persoana juridica de drept privat care desfasoara activitati economice.

debitorul se afla in insolventa (incetare de plati).

Aceste doua conditii pot fi calificate conditii de fond, la fel cum, de altfel, erau calificate si in cazul reglementarilor anterioare privind procedura falimentului.

Din punct de vedere formal, trebuie sa existe o hotarare judecatoreasca prin care sa se constate indeplinirea conditiilor de fond, aceasta fiind incheierea judecatorului sindic de declarare a deschiderii procedurii.

Prima conditie de fond, a fost deja analizata.

Cea de a doua conditie se refera la starea de insolventa a debitorului, respectiv situatia in care debitorul nu mai poate face fata datoriilor comerciale.

2. Insolventa debitorului (incetarea de plati)

2.1. Cadrul conceptual

Urmarind evolutia reglementarilor in materie, observam ca in Codul comercial legiuitorul nu a definit insolventa debitorului in schimb, doctrina si jurisprudenta au considerat in mod constant ca insolventa debitorului consta in lipsa de lichiditati (sume de bani) necesare achitarii datoriilor.

Legea nr. 64/1995, in redactarea initiala fara a defini insolventa comerciala prevedea ca "debitorul nu mai poate face fata datoriilor sale exigibile cu sumele de bani disponibile".

Legea nr. 99/1999 de modificare a Legii nr. 64/1995, in art. 1 prevedea ca legea se aplica comerciantilor‑persoane fizice si societati comerciale, pentru ca in art. 2 legiuitorul sa dispuna urmatoarele: "scopul legii este instituirea unei proceduri pentru plata pasivului debitorului, in incetare de plati" fara a folosi termenii "incapacitate de plata", "insolventa", chiar daca, a avut in vedere lipsa de lichiditati a debitorului pentru achitarea datoriilor.

O.G. nr. 38/2002 de modificare a Legii nr. 64/1995 a avut un dublu merit novator si anume:

q inlocuirea expresiei "incetare de plati" cu cea de "insolventa";

q definirea termenului "insolventa" in art. 1 alin. 2, ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului caracterizata prin incapacitatea vadita de plata a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile.

Caracterul vadit al incapacitatii de plata este prezumat de legiuitor rezultand din faptul ca timp de 30 de zile debitorul a incetat platile
 (art. 32, 36).

In prezent, in Legea nr. 85/2006, legiuitorul se refera la trei termeni, respectiv "insolventa", "insolventa prezumata vadita" si "insolventa iminenta" - pentru ca in art.3 sa defineasca insolventa ca fiind "acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile; insolventa prezumata  vadita exista in situatia cand debitorul, dupa 30 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de unul sau mai multi creditori; iar insolventa este iminenta daca se dovedeste ca debitorul nu va putea plati la scadenta datoriile exigibile angajate, cu fondurile banesti disponibile la data scadentei.

Insolventa nu se confunda cu insolvabilitatea si cu refuzul de plata.

Insolventa (incapacitatea de plata) intervine in cazul cand debitorul nu are lichiditati (sume de bani) necesare achitarii creantelor certe, lichide si exigibile.

Creantele sunt:

certe, daca existenta lor nu este contestata sau nu face obiectul unui litigiu;

lichide, daca constau in sume de bani;

exigibile, daca au ajuns la scadenta.  

Pe langa celel trei conditii pe care trebuie sa le indeplieasca creantele creditorilor, in plus, Legea nr. 85/2006, in art. 3, pct. 12, prevede o limita minima a valorii acestora, respectiv 30.000 lei, iar pentru creante salariale, 6 salarii medii pe economie.

Insolventa (incapacitatea de plata) sau incetarea de plati a debitorului trebuie delimitata de asa numita "jena financiara", care consta in lipsa momentana a lichiditatilor necesara achitarii datoriilor. Este posibil ca in scurt timp debitorul sa incaseze creantele de la proprii sai debitori, dovedind astfel, ca nu se afla in stare de incapacitate de plata.

2.2. Insolventa (incapacitatea de plata) si insolvabilitatea

Insolventa (incapacitatea de plata) nu inseamna insolvabilitate. Desi se afla in incetare de plati deoarece nu are lichiditati, totusi, debitorul nu este insolvabil atat timp cat detine in patrimoniu bunuri care pot fi executate silit pentru a fi indestulati creditorii sau pentru a se continua activitatea, in conditiile in care obtine "amanari de plata" din partea creditorilor. Este posibil ca debitorul insusi sa fie creditor fata de un alt debitor, si, ca atare, sa aiba creante de incasat.

Insolvabilitatea consta in imposibilitatea debitorului de a‑si indeplini obligatiile fata de creditori, atat din lipsa lichiditatilor, cat si a altor bunuri din care sa fie satisfacute creantele creditorilor. Practic, pasivul (datoriile) este mai mare decat activul (drepturile) patrimoniului.

O situatie speciala care poate sa apara in practica se refera la cazul debitorului cu datorii mai mari decat activul patrimonial (deci, teoretic, este in stare de insolvabilitate, cel putin partiala) care insa nu este in incapacitate de plata, intrucat beneficiaza de credite sau de termene "de gratie" acordate de creditori.

2. Insolventa (incapacitatea de plata) si refuzul de plata

Imprejurarea ca debitorul refuza executarea de buna voie a obligatiei de plata a datoriei nu inseamna ca acesta, automat, s‑ar afla in incetare de plati, si, in consecinta, creditorul s‑ar putea indestula prin executarea silita a obligatiei.

Daca din debitul solicitat de creditor, o parte nu are un caracter cert, se considera ca acea creanta nu indeplineste conditiile prevazute de lege, neputandu‑se declansa procedura de constatare a incapacitatii de plata

Refuzul de plata nu se confunda nici cu insolventa (incetarea platilor) si nici cu insolvabilitatea.

Refuzul de plata al debitorului poate sa fie intemeiat sau neintemeiat.

Este intemeiat refuzul de plata in cazul in care obligatiile au fost executate de catre debitor si se pretinde o noua plata care, firesc, este nedatorata.

De asemenea, este intemeiat refuzul de plata in cazul in care creantele s‑au prescris prin trecerea termenului sau a intervenit compensatia, ca mod de stingere a obligatiilor reciproce, in masura in care debitorul este el insusi creditor si sunt indeplinite conditiile prevazute de lege privind compensatia (art. 1143‑1153 C. civ.) etc.

Este neintemeiat refuzul de plata, in cazul in care debitorul, desi dispune de lichiditati, cu rea‑credinta nu‑si achita datoriile. In aceasta situatie nu este indeplinita conditia de fond a insolventei si, in con­secinta, creditorii nu‑si pot indestula creantele apeland la procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, ci pe calea executarii silite din dreptul comun.

Temeinicia motivelor de neplata a datoriilor va fi apreciata de judecatorul sindic, care va decide in consecinta, declarand sau nu deschisa procedura insolventei.

Procedura reorganizarii judiciare, dar mai cu seama lichidarea, vizeaza nu numai creantele care izvorasc din fapte de comert, dar si din fapte civile si chiar din lege (de exemplu, obligatia legala de intretinere ce apartine debitorului).