Duratele normale de utilizare pot fi stabilite in mod descentralizat ~i central~at. Desigur, fiecare optiune are motivatia sa. Astfel, stabilirea descentralizatā porne~te de la realitatea cā mijloacele fixe identice au diferite durate de serviciu in functie de conditiile utilizate in intreprinderi, concretizate in gradele diferite de deteriorare fizicā, programe diferite de reparatii ~i mediu diferit de exploatare. La acestea se adaugā opiniile diferite despre desuetitudinea mijloacelor fixe ~i conceptia potrlvit cāreia amortizarea este o problemā de alocare ~i in consecintā durata normalā de utilizare trebuie sā fie egalā cu durata economic
ā de utilizare. Din punct de vedere fiscal, descentralizarea in stabilirea duratelor de utilizare impune un control abilitat care sā tempereze politica intreprinderilor pentru stabilirea unor durate leduse de utilizare, implicit de amortizare a imobilizārilor. De aceea, duratele apreciate de intreprinderi trebuie sā fie aprobate din punct de vedere fiscal. Pentru a deconecta aceastā problemā, duratele de amortizare aprobate de organele fiscale sunt in cele mai multe cazuri durate fiscale, care diferā de duratele contabile. Exemplu, in SUA sistemul actual de amortizare fiscalā se distinge de amortizarea contabilā in ceea ce prive~te lungimea duratelor de serv
iciu (mai scurte). Forma centralizatā este o rezolvare prin hotārare de guvern la nivel mocroeconomic a problemei duratelor normale de utilizare. Aceste durate sunt eSfimate in functie de mediul normal, mediul agresiv , mediul neutru, mediul u~or corosiv ~i mediul puternic corosiv. Potrivit experientei din tara noastrā, incadrarea mijloacelor fixe in una dintre conditiile speciale prezentate mai sus se face de cātre comisiile tehnice de specialitate ~i se aprobā de consiliul de administratie al agentilor economici.
