Ca urmare a cresterii economice generale, progreselor obtinute in toate domeniile vietii economice si sociale, omul a ajuns astazi sa dispuna de mijloace tehnice atat de perfectionate, incat consuma cantitati imense de resurse naturale regenerabile si neregenerabile, exploatand tot mai intens factorii de mediu si modificand natura intr-un ritm rapid. Neimpunand insa asupra actiunilor sale un control adecvat si constient, omul lasa cale libera dezlantuirii unor dezechilibre economice, cu efecte negative asupra calitatii vietii sale cat si asupra evolutiei biosferei.
Din aceste motive in randurile oamenilor de stiinta, ale oamenilor politici, ale populatiei in ansamblu, s-a format treptat convingerea ca, in conditiile civilizatiei contemporane, activitatea economica presupune nu numai preocuparea de a spori volumul si calitatea bunurilor materiale si a serviciilor prin asigurarea in mod curent a unei eficiente economice ridicate, ci si o grija crescanda de a proteja mediul inconjurator, care in ultima analiza, constituie conditia materiala de baza a cresterii economice.
Devine tot mai evident faptul ca, in conditiile unui mediu puternic degradat si poluat, un standard de viata materiala fie el si foarte ridicat isi pierde orice sens, nemaitinand seama de influenta negativa a acestui mediu asupra evolutiei in perspectiva a fenomenelor naturale si biologice si, prin aceasta, asupra cresterii economice insesi.
In asemenea imprejurari apare tot mai necesara elaborarea si adoptarea unei politici economice de larga perspectiva, in care sa-si gaseasca locul o strategie ecologica concretizata in actiuni speciale de protejare a mediului inconjurator, integrate in programe de dezvoltare economica, precum si in crearea unor mecanisme economico-sociale de infaptuire a acestor programe, ca si in realizarea unui cadru legislativ si institutional adecvat.
Devine astfel necesar studiul acestor fenomene in cadrul unei discipline care sa inbine armonios elementele de baza ale economiei cu sfera protectiei mediului, si careia din punct de vedere didactic se numeste economia mediului.
Economia mediului, asa cum a fost definita, este o disciplina de granita intre ecologie si stiintele economice, care studiaza repartitia pe glob a resurselor naturale, precum si utilizarea lor in concordanta cu mentinerea echilibrului ecologic in natura.
Economia mediului, are menirea de a imbina dezvoltare economic-sociala cu protejarea permanenta a mediului ambiant.
Economia mediului trebuie sa militeze impotriva economismului excesiv, dar si a ecologismului ingust, conservator, care exclude necesitatea dezvoltarii economice necesare societatii contemporane.
Economia mediului stabileste prioritatile atat in domeniul economic cat si al protectiei mediului, astfel incat interesele omului si integritatea naturii sa coexiste armonios.
1. PROTECTIA MEDIULUI NATURAL CERINTA INTRINSECA A UNEI DEZVOLTARI ECONOMICE MODERNE
Este un lucru elementar, dar fundamental, acela ca omul nu se afla in afara legilor care guverneaza viata pe planeta noastra, ci, din contra, ca orice vietate pamanteana s-a format, s-a dezvoltat si se va dezvolta in interactiune cu mediul natural.
Intreaga miscare a fenomenelor si proceselor din sfera raportului om-natura este indisolubil legata de inaintarea si complexitatea istorica a productiei (in sens larg), deci a muncii. Constituind un proces in care omul efectueaza, reglementeaza si controleaza schimbul de materii dintre el si mediu, munca presupune atat expresie, contradictia dintre cele doua parti.
1. Privit in miscarea sa, raportul dintre oamenii care utilizeaza factorii naturali in interesul lor spre a-si satisface necesitatile si natura presupune:
a. o latura cantitativa care priveste scara desfasurarii nevoilor omului si a extragerii din natura a ceea ce ii trebuie, lucru care isi afla expresia in contradictia dintre nevoile de resurse, pe de o parte, si dimensiunile resurselor oferite de natura, pe de alta parte.
b. o latura calitativa, care isi gaseste expresia in contradictia dintre actiunea de productie, repartitie, circulatie si consum a oamenilor, ce conduce, totodata, la deseuri, efluenti, reziduuri s.a.m.d. pe care ei le arunca in mediu, pe de o parte, si posibilitatile de asimilare pe care le are mediul natural, pe de alta.
Desi sunt indisolubil legate si chiar se intrepatrund, cele doua laturi pun, in esenta, probleme distincte. Prima o ridica pe aceea a suficientei si durabilitatii resurselor - preocupare majora pentru toate tarile -, iar a doua pe cea a afectarii echilibrului prin poluare, poluarea nefiind, in fond, altceva decat resurse ajunse la loc nepotrivit. Drept urmare, intre sistemul social al economiei si sistemul factorilor naturali (implicit ecologici) exista o legatura foarte stransa si o influenta reciproca puternica. Protejarea factorilor naturali se impune astfel ca o cerinta fundamentala a continuitatii vietii economice si sociale. La acestea se adauga problema factorului timp, a celui de intensitate si cea a optimului cantitativ-calitativ al relatiei dintre om si natura, in interactiunea lor.
2. Toate acestea ridica, impreuna, cateva intrebari de principiu: pentru cine curge timpul, pentru cine are importanta scara productiei si a consumului, pentru cine trebuie aparati factorii de mediu si echilibru ecologic?
Raspunsul la aceste intrebari conduce la mai multe concepte:
a. Un concept este cel geocentric care face din protectia Terei, a tuturor factorilor de mediu, un scop in sine, pamantul urmand a fi aparat in general, condamnandu-se orice interventie a omului si neavandu-se in vedere altceva decat conservationismul absolut. In aceasta conceptie, omul se pierde aproape complet din atentie, el fiind considerat doar unul din milioanele de elemente ce se cer conservate pentru ca "natura sa ramana neatinsa in puritatea ei ".
Acest conservationism dus la absurd nu poate interesa insa decat putini ecologi extremisti, dar nu gaseste nici o rezonanta in mintea si sufletul locuitorilor Terrei.
b. Un alt concept este cel denumit biocentric, care cere ca omul sa puna in centrul preocuparilor sale ecologice celelalte forme de viata si specii deoarece, desi sunt creaturi sensibile, ele nu se pot prezerva singure, asa cum o poate face omul, nici macar atunci cand este vorba de pradatori. Conceptul respectiv cere ca omul sa nu intervina in nici un altfel in viata speciilor, decat prin protectie. Aceasto modalitate de conservationism nu tine, insa seama, de faptul ca apararea biosferei in conditiile in care omul nu-si poate asigura existenta si dezvoltarea decat folosindu-se de natura, lucru ce i se interzice, nu mai poate interesa nici ea pe nimeni (bunaoara, pe sutele de milioane de oameni care mor de foame, sau aflate sub pragul saraciei negre).
c. Un al treilea concept este acela antropocentric. In cadrul lui, totul este subsumat nevoilor crescande ale omului, in fata caruia nimic nu conteaza. A privi insa omul ca o creatura care are dreptul sa faca ce vrea si sa incalce - in numele intereselor sale - legile naturii, se dovedeste a fi o enorma eroare, caci orice idee impinsa la absurd - in cazul acesta absolutizarea necesitatilor immediate ale omului - se transforma in contrariul ei. Intr-adevar, facand totul in folosul lor, fara limitele dictate de legile naturii, oamenii pot impinge lucrurile pana acolo incat sa distruga insesi bazele naturale ale existentei lor. Si, in aceasta privinta, oamenii au demonstrat o creativitate imensa, demna de o cauza mai buna. Sa ne amintim ca este vorba de razboailele cu tehnica cea mai sofisticata care distrug in masa si sistematic atat oamenii cat si factorii naturali, de soarta paturii de ozon a globului, de padurile ecuatoriale, de poluarea grava a apelor s.a.m.d.
